Vechiul oras imperial-Yasunari Kawabata

Yasunari Kawabata este cunoscut la nivel mondial datorita titlului de prim autor japonez laureat al premiului Nobel pentru literatura. Este si unul din autorii mei preferati si printre primii pe care am inceput sa-i citesc in liceu, desi pe vremea aia intelegeam foarte putin din ce scria.

Are un stil foarte complex si profund japonez, care cu greu poate fi tradus intr-un mod care sa nu para usor sacadat, fara legaturi intre propozitii sau cu "sarituri", care nu suna natural in romana.

Am citit 8 din cartile lui (Dansatoarea din Izu, Vuietul muntelui, Frumusete si intristare, Tara zapezii, Maestrul de go, O mie de cocori, Casa frumoaselor adormite si Vechiul oras imperial) si imi propun sa scriu postari despre toate, si una separata in care sa vorbesc despre autor, fiindca a avut o viata interesanta.

Pentru postarea de fata doream sa prezint un pic Vechiul oras imperial, una dintre cartile mentionate ca motiv pentru acordarii premiului Nobel (impreuna cu Tara zapezii si O mie de cocori)

Inca de cand am inceput sa o citesc am ajuns la concluzia ca intriga propriu zisa nu este motivul pentru care a fost scris aceasta carte. Chieko Sada, personajul principal, care stia inca din gimnaziu ca a fost gasita de catre parintii ei Takichiro si Shige ajunge sa dea nas in nas cu sora ei geamana. Pe langa descoperirea pe care o face mai are si de jonglat cu cei doi pretendenti care ii fac avansuri: cel pe care il iubeste si cel cu care sunt de accord parintii.


Desi intriga a sunat foarte interesant, ca in multe din romanele lui Kawabata si de fapt si stilului clasic japonez, trairile sunt internalizate si cuvintele sunt politicoase, dar cu straturi si substraturi si sub-substraturi de inteles care duc la niste dureri de cap incredibile cand citesti. Nu scrie carti pe care sa le poti citi repede. Daca reusesti 30 de pagini pe zi inseamna ca dai dovada de rezistenta. Ca tema principala in mai gata toate operele sale privim din nou cum diferenta dintre comportamentul feminin si cel masculin si diferenta cerintelor societatii fata de cele doua sexe duce la moduri complet diferite de a analiza si a "juca" viata.

Datorita faptului ca tatal lui Chieko are o afacere in care vinde kimonouri toata cartea se leaga de nenumaratele sarbatori traditionale din Kyoto care dau tematica designului kimonourilor traditionale. Autorul te plimba prin tot orasul pe parcursul unui an intreg si-ti arata foarte clar un Kyoto in schimbare, care incet, incet incepe sa-si opreasca din multitudinea de sarbatori (matsuri) si sa se modernizeze - magazinele industrializate de tesaturi versus cele manuale fiind o idee la care naratiunea se intoarce de lungul intregii carti.

Cartea a fost adaptata si in doua filme (in 1963 si 1980) primul dintre ele fiind nominalizat pentru un Oscar pentru Cel Mai Bun Film Strain.

Sadayakko

Acum cateva zile mi-o venit prietenii in vizita in Gent si asa ca i-am dus, bineinteles, la plimbare prin stanga si dreapta. In plimbari am dat peste un targ de carte/expozitie cu vanzare/buchinisti/oameni care aveau carti de vanzare in principiu si am vazut cartea Madame Sadayakko- Gheisa care a sedus vestul, scrisa de Lesley Downer. Cum mai citisem alte doua carti ale autoarei pe subiectul Japonia/gheise am zis ca n-o sa strice daca o iau si pe asta si am inceput sa citesc (am mai mentionat-o pe autoare aici)

Si doamne nici nu va puteti imagina cat de fericita am fost ca am cumparat cartea. Doamna Sadayakko a influentat cu sau fara voia ei modul in care Europa si America au stereotipizat Japonia in ultima suta de ani.



Doamna kawakami Sadayakko a fost fiica unei familii de samurai de rang jos, care inainte a atinge varsta de 10 ani a fost vanduta unei case de geisha, in scopul antrenarii ei si usurarii povarei financiare a parintilor (care aveau deja inca 11 copii).

Cu ajutorul mamei adoptive Kamekichi sefa casei de geisha Hamada din districtul Yoshicho Yakko (pe numele de geisha, Sada pe numele de botez) a ajuns sa devina cea mai faimoasa geisha din Japonia, avand ca danna (protector/finantator) pe primul ministru al vremii Itō Hirobumi. Spre deosebire de majoritatea femeilor din perioada respectiva (adica anii 1880) Yakko stia sa scrie si sa citeasca, fapt foarte impresionant avand in vedere ca prima scoala pentru femei a fost deschisa in 1870 si nu era decat pentru membre ale familiilor bogate si bine puse in societate.

Spre marea dezamagire a mea, am aflat ca Yakko s-a casatorit cu Otojiro Kawakami, un actor faimos al respectivei vremi, un fel de star/rapper contemporan, care desi dornic sa aduca teatrul vestic in Japonia se comporta vulgar, violent si necredincios cu Yakko. Dar avea farmec, zice autoarea, asa ca trebuie sa intelegem de ce s-a indragostit saraca fata de el.




Impreuna cu el si cu inca o mana de actori, Yakko a pornit, dupa multe alte periperii prin Japonia, in tur international, prin America si Europa, incercand sa faca ceva bani ca sa poata sa-si plateasca o cantitate imensa de datorii pe care sotu-su s-o gasit sa o faca.


Ajung pe coasta de vest a Americii si timp ca cateva luni sunt mai gata muritori de foame, din cauza ca nu stiu limba, nu stiu gusturile publicului American in materie de teatru si (in stilul japonez) incercand sa pastreze aparentele se cazeaza la cele mai scumpe hoteluri din oras. Banii pe care-i castiga de la comunitatea emigrantilor Japonezi nu poate sa-i tina mult si pana cand nu ajung la Chicago ajung sa lesine pe scena de malnutritie.


In primul tur mai gata ca erau muritori de foame. In al doilea Yakko si trupa ei au jucat in fata Printului Edward al VII-lea al Angliei, Franz Josef al Austriei, Ferninand al Romaniei si Tsarul Nikolai al II-lea al Rusiei. A fost pictata de Picasso, ceruta ca model de Rodin, cautata de Gustav Klimt pentru o reprezentatie privata, muza pentru Guerlain care i-a scos parfum si inspiratie pentru Saint Denis (care a continuat sa ii utilizeze miscarile cand inventa dansul modern). Puccini a venit la reprezentatiile ei ca sa inteleaga mai bine cum sa o descrie pe Madame Butterfly si a "furat" o melodie de shamisen dintr-o piesa de teatru pe care trupa japoneza o interpreta si a integrat-o in faimoasa opera.




Pe scurt Sadayakko a fost faimoasa la nivel international inainte sa ajunga faimoasa in Japonia.

Dupa ce s-a intors in tara s-a pus pe treaba si a construit impreuna cu sotul ei un teatru modern, in care si-au utilizat toate cunostintele de regie, lumina si décor pe care le-au invatat in pelegrinajele in strainatate. Au prezentat publicului japonez piese vestice atat traditionale si contemporane vremii si desi vazuta tot ca o gheisa transformata in actrita (deci josul josului societatii) a ajuns sa fie iubita de toti si sa influenteze pe multi.



Cartea povesteste in detaliu viata lui Sadayakko, de la momentul in care a fost vanduta casei de geisha pana la moartea acesteia, despartind in capitole etapele faimei celebrei femei. Stilul cartii este usor, jurnalistic cu usoare tente melodramatice, dar parca se cuvine pentru o biografie a unei actrite.


Recomand sincer cartea, nu doar celor interesati de Japonia sau actorie ci si pentru oricine interesat sa afle cum a fost influentata imaginea Japoniei in vest si cum unele stereotipuri care dainuie si azi au fost create, cu sau fara voia ei, de o singura persoana.




Anecdota de servici: i-am aratat cartea la o colega japoneza, la care tipa zice "O stiu pe femeia asta." Eu, crezand ca vorbeste despre Sadayakko, zic "da, pai era destul de cunoscuta in perioada respectiva si a influentat foarte mult modul in care Europa si America se raporteaza la Japonia...". Colega ma intrerupe politicos si zice "Nu, nu , n-am auzit de gheisa, dar o stiu pe autoare. Ne plimbam prin aceleasi cercuri cand locuiam in Londra." Na bun atunci. "Daca o mai vezi sa-i spui ca-mi plac cartile ei."

Yatagarasu (八咫烏)

Am un coleg de echipa care vine la lucru pe bicicleta. Cum are destul de mult de mers si tot ii transpirat si oboist can ajunge aici de venit vine in niste tricouri de casa si aici la service face un dus si se schimba in haine de lucru. Fiind mare supporter de fotbal il vezi venind cu tricouri de Anderlecht si Barcelona.

Azi dimineata, in timp ce imi explica cu ce echipe tine, Takako a scos din birou o jucarie de plus care purta tricoul echipei nationate japoneze si mi l-a aratat.
M-am uitat eu la tricou si am zis ca totu-I bine si frumos numa ca cineva nu stie anatomia animalelor si a desenat corbul care tine mingea cu 3 picioare in loc de doua.

Asa ca Takako, care nu observase pana acum aspectul asta, cauta pe internet si afla ca de fapt animalul nu-I un corb obisnuit, ci Yatagarasu, un kami din Shintoism, sarbatorit pe 1 si 7 ianuarie in unul din cele 2 temple pe care le are.




Se spune ca era un emisar al lui Jimmu tennoh (primul imparat mitic al Japoniei) si ca transmitea mesajele sale inamicilor. Joaca un rol destul de important in misticismul Shinto din cauza ca are puterea de a-si schimba forma.

Ca sa stim de o treaba

Am zis in postarea trecuta ca mai exista inca doua mini-documentare pe subiectul problemelor cauzate de piata muncii din Japonia. Le postez mai jos ca sa stim de-o treaba.

After the recession of the 1990s, Japan’s white collar salarymen increasingly must work arduous hours for fear of losing their jobs. This often leads to depression and suicide. See the project at http://mediastorm.com/clients/japans-disposable-workers-overworked-to-suicide-for-pulitzer-center


Kamagasaki, Osaka, Japan used to be a thriving day laborer’s town. Today, it is home to approximately 25,000 unemployed and elderly men, many of whom are also homeless. See the project at http://mediastorm.com/clients/japans-disposable-workers-dumping-ground-for-pulitzer-center

Muncitorii din net cafe-uri

In Japonia, piata muncii e foarte competitiva. Cred ca am spus multe despre subiect pana acum. Si s-a scris multa literature despre modul in care sistemul actual duce la saracie, depresie si suicid. Pe acest subiect recomand videoclipul de mai jos, dintr-o serie de 3 parti, care catalogheaza problemele care au aparut in societatea japoneza ca urmare a modului in care se lucreaza.

Muncitorii din net café-uri se refera la muncitorii temporari care nu au salarii destul de mari incat sa-si poata permite sa inchirieze un apartament in orasul in care lucreaza

Japan's Disposable Workers: Net Cafe Refugees from MediaStorm on Vimeo.

Uimire si cutremur

Cultura organizationala japoneza... multe mai am sa spun despre ea. Chiar si inainte sa ma angajez la o firma japoneza puteam clar sa-mi dau seama de diferentele de gandire si comportament a angajatilor europeni fata de cei japonezi. Sau poate ca nu chiar toti europenii.


Pot sa zic sincer ca Europa de est se aseamana in anumite puncte mai degraba cu Asia decat cu Europa de vest. Cel putin din comportamentul romanesc, am ajuns la concluzia ca ne asemanam mai tare in anumite lucruri cu japonezii decat cu vesticii(sau poate o fi doar modul in care am fost crescuta eu, nu stii).



Dar sa dau doua exemple vagi de aceasta diferenta, ca sa nu explic toata intriga, in caz de vreti s-o cititi:
  • Cand Amélie face o greseala sefa ii spune ca a facut de rusine toata echipa. Amélie spune ca nu a facut de rusine pe nimeni inafara de sine.
  • Sefa se duce la toaleta ca sa planga, dorind sa fie singura si sa nu strice fatada pe care o are cu colegii de servici. Amélie vine sa o consoleze, in spirit de colegialitate si intelegere. Sefa o vede ca pe un afront.





Cartea este satira, sper, ca altfel nu inteleg cum ar putea o angajata sa se comporte la propriu ca o nebuna fara sa fie data afara din firma. Filmul este foarte bun, ironic, iar actrita Sylvie Testud (care joaca rolul principal) a si luat un premiu Cesar pentru prestatia oferita. Recomandate amandoua, daca le citesti cu mentalitatea potrivita.



Si apropo, titlu face referire la modul in care trebuie sa te comporti cand te intalnesti cu imparatul Japoniei: sa-l privesti cu uimire si cutremur."

Nici Eva nici Adam

Amelie Nothomb este o scriitoare francofona, fiica a unor diplomati Belgieni care si-a petrecut primii ani din viata in Japonia, in timp ce parintii ei lucrau acolo la ambasada. Perioada acea din copilarie, desi relativ scurta, a marcat-o profund, considerand plecarea din Japonia ca fiind o despartire de nesuportat.

Intre timp, incepand din 1992 incoace, a scris cam un roman pe an, carti usurele din punctul meu de vedere, dar foarte amuzante si bine vazute de criticii literari, cu un limbaj extrem de variat. In liceu am citit cam 6 din cartile ei, incepand evident cu cele in care era mentionata Japonia.

Cele doua carti (Stupeur et tremblement si Ni d’Ève ni d’Adam) descriu perioada din tineretea autoarei, cam de pe la 20 de ani, cand s-a intors in Japonia sa lucreze la o firma international autohtona. In Stupeur et tremblement isi descrie viata profesionala in timp ce in Ni d’Ève ni d’Adam o descrie pe cea personala. Amandoua carti au dat nastere la doua adaptari cinematografice, una care a aparut acum cativa ani (si despre care voi vorbi intr-o alta postare) si una care a aparut la sfarsitul anului trecut, dupa cum descrie trailerul de mai jos.

Recomand cartea, daca nu pentru subiectul impresionant atunci pentru limbajul amuzant si pentru a citi cum o mama japoneza pune la punct pretendetele pentru fiul sau.