Se afișează postările cu eticheta restaurant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta restaurant. Afișați toate postările

Jiro dreams of sushi

Acum mult timp am postat trailerul acestui film aici. Si ma plangeam ca nu am sa-l vad niciodata in Romania. Am avut dreptate, nu l-am vazut in Romania, dar youtube-ul e international asa ca daca inca locuiam in Romania cu siguranta puteam sa-l vad si acolo daca doream.

Cuvantul shokunin din japoneza este adesea tradus ca artizan, dar bineinteles, ca orice cuvant japonez mai gata nici o traducere nu este exacta si in nici un caz nu poate prinde toate nuantele cuvantului original. Un shokunin este o persoana care are atat aptitudinile tehnice cat si atitudinea si constiinta sociala necesara pentru a indeplini cerinta data, indiferent de costurile materiale sau spirituale necesare atingerii ei. Inseamna sa faci un lucru de dragul de a-l face si a te chinui sa-l imbunatatesti continuu. Jiro-sensei, shokunin pana-n panzele albe, are multe de predat lumii.

Sper sa va placa.


Noroi de mancat

Restaurantul francez Quittez Pas din Tokyo foloseste noroiul ca ingredient principal intr-o serie de mancaruri. Desi este un tip special de pamant din prefectura Tochigi, localitatea Kanuma, care a fost testat bacteriologic si considerat 100% sigur, majoritatea oamenilor din zona il folosesc pentru a planta senminte.



Idea a venit dupa ce bucatarul Toshio Tanabe a castigat o competitie cu un sos facut din noroi, moment in care s-a decis sa creeze un intreg meniu bazat pe acest ingredient. Unele mancaruri costa pana la $110.



Akakiko



Deci, se pare ca a venit vremea sa scriu cateva cuvinte despre localul de "fast food" de care m-am indragostit inca de prima data de cand l-am vizitat.

Este vorba de Akakiko, cel mai mare lant de restaurante japoneze din Austria, infiintat in 1994. Are 170 de angajati (toti imigranti de prima sau a doua generatie din estul Asiei) care lucreaza in 11 localuri in interiorul tarii. Recent, a deschis in franciza 2 locatii in Cipru.



Dupa cum se poate vedea si de pe site, meniul contine preparete asiatice, preponderent japoneze, variind ultima pagina in functie de promotia pe care o au la un moment dat (saptamana indiana, saptamana coreana, etc). Preturile sunt mai ridicate decat la fast-food-urile de langa statiile de metrou, dar mai reduse decat la restaurant. Calitatea este foarte buna si mancarea este proaspata.



Locatiile la care am fost pana acum sunt cele de pe Singerstrasse, Mariahilferstrasse si Julius-Tandler-Platz. Toate 3 au avut servire prompta si mancarea la calitatea promovata.

Si alte poze de la Sakura

Cum am zis ca va trebui sa spam-ui acest blog pentru cateva postari, ma tin de cuvant si arat cateva poze cu ce am luat de papa la Sakura, in Arad, cand m-am intors de pe periplul de pe plaiurile patriei (copyright prietenei Svetlana).












Ziua mea

Planuisem ca aceasta postare sa fie facuta cu ceva timp in urma, intre momentul in care mi-am petrecut ziua de nastere si momentul in care am plecat in vacanta, dar problemele cu privire la inscrierea pentru programul de master si emiterea de documente de la facultate m-a cam retinut.

Drept pentru care fac postarea de abia acum si sper ca n-o fi cu banat. Prezint asadar cateva poze si cateva sfaturi, in caz de cineva ar dori sa se incumete la unele dintre lucrurile preparate.



De ziua mea de nastere efetiva (petrecerea am tinut-o mai tarziu datorita examenelorcolegilor si licentei mele) am fost la Sushi-Ya cu mama si ne-am imbuibat. In principiu am facut studiu de preparate ca sa decid ce voi face pentru ziua mea


Cum planuisem sa fac teriyaki si yakitori aveam nevoi de sake si mirin. Sake-le e greu de gasit in supermarketuri, mirin-ul e mai gata imposibil de gasit pe plaiurile autohtone. Asa ca am ales sa modific putin retetele si in loc de mirin sa adaug mai mult zahar si un strop de vin alb foarte usor si proaspat (recomandat pentru preparatele din peste). Sake-le l-am luat de la Real. Pentru yakitori am cumparat praz, ca aroma de ceapa mi s-a parut prea puternica si acoperea gustul sosului.



Se poate observa incercarea (zic eu reusita) a unui aperitiv din ou de prepelita si somon fume, in sos de iaurt. Aspectul retetei l-am luat de la varianta pregatita de Sushi Ya (desi sosul cu siguranta este diferit)



Sushi, surimi, inari si muraturile japoneze au fost comandate de la restaurant, ca nu aveam timp sa le fac pe toate in ziua petrecerii, si nici nu prea aveam de unde sa iau toate tipurile de pesti in cantitati asa de mici si preferabil necongelate. Mai ales ca pe langa preparatele din peste a mai trebuit sa mai fac si ceva din vita, pentru un prieten caruia nu-i prea place gustul marii













Pregatirea in sine a intregului tam-tam a durat 3 ore, cu totul, inclusiv timpul in care s-a lasat carnea la marinat (timp in care pregateam altceva). Pretul intregii afaceri a fost rezonabil, din punctul meu de vedere, considerand ingredientele folosite.

Tratatie de ziua mea

Pe langa cadouri am primit si un pranz copios la Sushi Ya. Atat de copios ca a trebuit sa fie luat si la pachet













Seara de azi: noul Midori si o melodie japoneza neasteptata

Dupa cum probabil stiti daca sunteti din Timisoara, sau de prin apropiere, restaurantul Midori a fost inchis o perioada, in timp ce si-a mutat locatia.

Am avut ocazia sa caut dupa el astazi si sa vad in ce s-a transformat.

Pare-se ca au achizitionat o casa pe Petre Râmneanțu nr. 17 (fostul Oltului) si au transformat-o intr-o noua experienta japoneza. Cum a trebuit sa explic locatia diferitilor prieteni care se orienteaza dupa lucruri diferite, am invatat sa zic ca locatia casei este in apropierea ASPCului (pentru cei ce cunosc cladirile Politehnicii), langa Institutul de Igiena (pentru cei mai inclinati spre medicina) sau in spatele salii de sport a Universitatii de Vest.











Meniul a ramas la fel de delicios ca intotdeauna, evident.

A doua parte a serii am petrecut-o la un concert Pink Martini care, pe langa faptul ca m-au impresionat incredibil de mult, au cantat si o melodie foarte draguta in japoneza, de pe ultimul lor album, cantat in colaborare cu Saori Yuki.



Problema de marketing a Japoniei in Timisoara

Idea acestui articol mi-a venit in momentul in care am vazut cateva schimbari facute in interiorul restaurantului Midori (fostul Sushy-ya- schimbare de nume care va fi dezbatuta in paragrafele urmatoare) acum cateva luni, precum si o serie de strategii incercate de conducerea firmei pentru a atrage clienti noi.

In Timisoara, de ceva timp deschisul Sushy-ya, la o vreme dupa ce s-a mutat in mai spatioasa locatie de pe Mercy, si-a schimbat si numele in Midori. O schimbare care la inceput nu m-a intrigat prea tare, pana in momentul in care s-a introdus un asa numit meniu al zilei(in care se gaseau si preparate mai putin asiatice), si pe mese au aparut tacamuri si pahare cu picior, clar europene. Dezbatand situatia cu mama, in timpul unei mese am ajuns la o concluzie care a fost ranforsata de un comment al bucatarului pe grupul de Facebook. Nu foarte multa lume a fost incantata de idea unui restaurant in care se mananca "peste crud" si/sau poate "ganganii". Evident ca in Japonia nu se mananca "ganganii" sau depinde de definitia fiecaruia a termenului, dar cum lumea confunda Japonia cu China, nu era greu de crezut ca se puteau confunda si bucatariile.

Astfel, pentru a supravietui pe piata, micile schimbari au fost necesare. Mici, dar cu efect: numele nu mai aduce aminte de "pestele crud", tacamurile si paharele "relaxeaza" clientul, dandu-i de inteles ca nu va trebui sa se faca de ras incercand sa manance cu betisoare, iar meniurile incep cu carnea gatita, ca sa nu socheze din prima neinitiatul.



Si totusi, lumea nu se inghesuie pe cat m-as fi asteptat, acum ca schimbarile au fost puse in vigoare si ceva timp a trecut peste ele. De ce oare? Raspunsul scurt, zic eu, este exact neinitierea populatiei. Incerc sa dau cateva explicatii si sa fac o usoara comparatie cu sushi-barul Wasabi, din Iulius Mall.

Spre deosebire de Cluj Napoca sau Bucuresti, care au o "traditie" japoneza data de faptul ca Universitatea Babes Bolyai respectiv Universitatea Bucuresti ofera licente in studii est-asiatice, cu sectii de japoneza, chineza si coreana, Timisoara pune la bataie doar cursuri optionale de limba japoneze, in cadrul Universitatii de Vest, date de voluntarii J-CAT.

Prima problema cu acest lucru este ca la cursurile optionale se inscriu multi si raman putini. Atata timp cat nu sunt obligati in nici un fel sa continue ce au inceput, mai bine de 90% dau bir cu fugitii. Dintr-un punct de vedere e bine, ca raman cei care chiar sunt interesati, din alt punct de vedere, sunt sigura ca din cei ce pleaca, multi ar fi ramas daca li s-ar fi oferit un mic imbold.

A doua problema e ca Universitatea, dintr-un motiv pe care nu-l pot intelege, refuza sa faca un contract stabil cu un profesor de japoneza. Doritori exista, dupa cum au demonstrat seriile de studenti care au parcurs integral cursul optional si cu banii nu cred ca este o problema din motive pe care nu as vrea sa le expun aici. Problema care ar putea aparea este lipsa de cadre didactice cu pregatirea necesara sa duca cursurile aferente unei intreagi serii de licenta. Dar si aceia se pot "antrena" daca chiar se doreste. Deci scuzele nu prea isi au validitate.

In ceea ce priveste festivalurile japoneze, nu pot sa zic ca mi-e rusine cu Timisoara, atata timp cat avem anual un festival al culturii japoneze, inceput de mai mult timp ca oricare altul din Romania. Michi-biraki, festivalul din Bucuresti are 3 ani, iar Japan Play Transylvania a inceput de abia anul acesta la Cluj.

Cu ceea ce as putea "sa ma plang" pana intr-un punct este locatia in care s-a tinut festivalul, respectiv tematica.

Primul festival la care m-am dus pe post de spectator, a avut loc la Casa Tineretului, intr-o atmosfera care aducea foarte mult a matsuri autentic in sensul unui spatiu deschis unde erau amplasate mai multe standuri, fiecare cu obiectul lui de activitate (caligrafie, jocuri traditionale, probe de yukata, etc). Lumea putea sa interactioneze si in timpul workshopurilor si lipsa zidurilor dadea posibilitatea observarii activitatilor, chiar daca nu se participa direct.

La ultimele doua festivalul, la care am participat si pe post de organizator, atmosfera a fost, din punctul meu de vedere, mai "inchisa", acest fapt datorandu-se locatiei alese. Festivalul avea loc la etajul 1 si 2 al Universitatii de Vest, in cateva sali respectiv un amfiteatru.

Spre deosebire de prima locatie mentionata, care este cunoscuta si poate fi gasita usor, aceste cateva sali erau destul de "ascunse" si deci riscau sa nu fie gasite din intamplare de cei care nu doreau neaparat sa vina la festival.

Nu pot sa nu ma gandesc la marketing, sincer, cand, din punctul meu de vedere, scopul unui festival este de a face cunoscut un anumit subiect. Sunt sigura ca cei care doreau sa vina neaparat la festival, ar fi venit indiferent de locatie, dar mai mult ca sigur ca aceia sunt oameni care au avut deja de-a face, intr-un fel sau altul, cu cultura japoneza. Si mai mult ca sigur ca acesti oameni sunt tineri, care au avut de-a face cu Tara Soarelui Rasare prin intermediul filmelor si animeurilor

Cei neinitiati, cei care ar fi ajuns acolo din intamplare si ar fi dat dovada de curiozitate la fata locului nu ar fi depus efortul necesar de a gasi salile si a astepta pana la sfarsitul unui workshop ca sa bage capul si sa vada despre ce e vorba. Asta era problema locatiei si a salilor inchise.

De asemenea cred ca tematica ar trebuie diversificata spre subiecte moderne. Si anume "atrage copii care se uita la animeuri oferindu-le animeuri de vizionat, dupa care le prezinti aspecte traditionale-precum ceremonia ceaiului sau caligrafia."



Asadar cei care vor sa afle mai mult despre Japonia, intr-un mod facil si explicativ-experimentativ, nu prea au posibilitatea de a o face si deci raman greu de convins sa vina la un sushi.

Desi Wasabi o duce destul de bine... Care ar putea fi explicatia?

Eu consider locatia ca fiind un mare plus. Faptul ca se afla in Food Court la Mall ii da un vad mai mare de populatie care poate decide pe moment daca vrea sa mearga sa incerce un sushi sau daca prefera mai degraba KFC. Locatia este deschisa, deci se poate trage cu ochiul la ce face bucatarul si astfel sa elimine "misterul" prepararii minimale ale acestei mancari. De asemenea, fetele imbracate in yukata si barul in stil asemanator cu sushi-bar-urile din Japonia da o senzatie de autenticitate mai mare.

Pentru a merge la Midori trebuie sa fi calat pe idea de mancare japoneza si deci consumul "de incercare" este mai rar. De asemenea, restaurantul se afla undeva intre european si asiatic, din punct de vedere al organizarii, decorului si servirii, asa ca cei care atunci cand aud Japonia se gandesc la fete in kimonouri/geishe vor fi dezamagiti. In acelasi timp cei care vin pentru sushi sunt usor indepartati de preparatele si prezentarea europeana pe care sincer, le poti gasi la orice restaurant.

As indrazni sa spun ca exemplul lui Sakura din Arad ar fi demn de urmat si de Midori. O experienta completa oferita intr-o zona a restaurantului, pentru cei cu adevarat impatimiti, una de "incercare a limitelor" in alta. De asemenea, nu ar strica sa se micsoreze un pic dimensiunea spatiului, macar pentru a taia din costuri, daca nu altceva, avand in vedere ca foarte rar se intampla sa fie la capacitate maxima.

Asadar un cerc vicios, zic eu, duce la lupta de supravietuire a restaurantului in piata relativ agresiva a Timisorii. Atata timp cat nu vor exista mai multe evenimente de popularizare a Japoniei in cadrul timisorenilor, de orice varsta, indraznetii care sa incerce "pestele crud" nu se vor inmulti radical sau simtitor. Va trebui un efort puternic si sustinut, cel putin cativa ani, pentru a face o diferenta.

Ceaiul de la Florian

Dupa luna mea de vacanta, am revenit in tara cu forte proaspete si planuiesc o serie de postari despre cativa actori japonezi importanti. Insa pana atunci as dori sa laud, daca imi permiteti, cafeneaua Florian (cea mai veche cafenea care a functionat continuu inca de la infiintare) si ceaiul excelent pe care il servesc. Nu am mai baut ceai asa de bun de mult timp. Desi, sincer, nu aveam asteptari prea mari, dorind mai mult experienta de a bea la faimoasa cafenea, nu bautul in sine al ceaiului, am fost placut surprinsa. Desi era la plic, lucru care initial m-a suparat, mi-am dat seama in secunda in care l-am baut, ca nu aveam motiv. Folosind aceasi pliculet pentru 3 cesti de ceai, nu a facut ceaiul sa-si piarda aroma sau puterea. Nici serviciul folosit nu a fost urat, dar prea european pentru mine, sincer.







Sushi-ya din Timisoara


Cred ca nu ar fi corect sa fac recenzie la restaurantul japonez din Arad si sa nu ii dedic si un post celui din Timisoara.



Pe vremea cand ma plimbam eu spre servici, ochii mei de vultur au reperat un mic semn luminos pe care scria "Sushi-ya", sub un cerc rosu, la nici 5 minute de lucru. M-am dus mai aproape sa vad despre ce era vorba si am vazut anunt pe usa care ducea cativa pasi spre subsol, ca urma, intr-o luna, sa se deschida cvasi-restaurantul.


Asa am inceput eu aventura de dragoste cu Sushi-ya-ul meu :) Intre timp, au avut fonduri mai mari, si din mica locatie de nici 2 pe 4 pe care o aveau (reusisera sa creeze o atmosfera foarte nipona, chiar cu putinul spatiu pe care-l aveau la dispozitie) s-au mutat cu cateva strazi mai departe, dar, spre fericirea mea, tot la 5 minute de servici.




Locatia este spatioasa, camerele incapatoare si designul inspirat destul de mult din cultura japoneza, destul de mult din cea traditional occidentala, cat sa dea o senzatie de imbinare subtila. Muzica, din pacate, din punctul meu de vedere, putea fi japoneza. In schimb, este un constant jazz/chillout, care nu e suparator, dar parca nu e la locul lui.


Mancarea se face pe loc, din ingrediente proaspete, cu servirea la masa. Varietate exista, slava domnului, de te doare sufletul ca nu stii ce sa alegi. Totul arata bine si are gust incredibil si da, stiu, ar trebui sa ma plateasca la cata reclama le fac, dar ii ador.



Informatii mai multe, meniul, locatia si preturile le gasiti pe site-ul propriu al restaurantului si pe blog