Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările

Samuraii si aztecii

Dupa ce am facut postarea despre rusii din Japonia am zis sa ma informez un pic si sa ma uit daca existau japonezi in alte parti ale lumii, istoriceste vorbind.

Sarind din link in link gasesc informatii despre japonezii mexicani. In cartea sa, 1493- Descoperind lumea noua pe care Columbus a creat-o, Charles Mann povesteste despre migratia asiatica in Mexic, care pare-se a fost foarte substantiala in secolul 17. Aproximativ 100.000 de japonezi au ramasi prinsi in China sau in Filipine ca urmare a inchiderii granitelor din perioada shogunatului Tokugawa. Din cei 100.000 au existat si cativa samurai pe care shogunul i-a lasat sa-si pastreze katanele si sa mearga sa se angajeze in militia coloniala din Mexic.

                                                                  


Cel care a deschis portile colaborarii dintre "noua Spanie" si Japonia a fost Hasekura Rokuemon Tsunenaga (sau Francisco Felipe Faxicura, dupa cum a fost botezat in Spania), un nobil japonez de origine imperiala, cu legaturi stranse cu imparatul Kanmu, samurai si consilier al daimyo-ului de Sendai, Date Masamune. Intre 1613 si 1620 Hasekura a condus o misiune diplomatica in Spania si Vatican, trecand prin Mexic. In mexic Hasekura a stat intr-o casa langa biserica Sfantului Francis si s-a intalnit cu viceregele Mexicului cu care a discutat despre dorinta lui de a se intalni cu regele Philip al 3-lea al Spaniei. Misiunea diplomatica s-a numit ambasada Keichō (慶長使節), care a urmat-o pe cea din 1582. Desi misiunea a fost primita politicos, Japonia tocmai ce trecea prin suprimarea crestinismului, asa ca unii monarhi, precum regele Spaniei, au refuzat accordurile comerciale pe care Hasekura le dorea.

La un an dupa intoarcerea sa in Japonia a murit de boala si rezultatele sale nu au fost folosite, fiindca Japonia devenea din ce in ce mai izolationista. Urmatorul convoi de ambasada a venit doar dupa mai bine de 200 de ani, in 1862.


Dembei (伝兵衛 sau Дэмбэй))

Din cand in cand fac link jumping pe wikipedia si gasesc articole asa de stranii incat nu ma pot abtine sa nu le citesc.
Si ce ar fi mai straniu decat un pescar japonez care a pornit scoala japoneza in Rusia?

Dembei a fost un asistent de comerciant care a navigat cu o flota de "30 de transporturi spre Edo" in secolul 18. Se pare ca el impreuna cu altii au fost prinsi intr-o furtuna pe mare si au naufragiat in Kamchatka. Dembei a fost singurul supravietuitor gasit in 1701 sau 1702 de catre Atlasov care, in loc sa-l ajute sa ajunga inapoi in Japonia, cum Dembei l-a tot rugat, l-a dus in Moscova la Petru cel Mare, ca sa-i spuna tot ce stia despre Japonia. A ajuns sa si dea lectii de japoneza catorva rusi si a fost botezat cu numele de Gabriel si si-a trait restul vietii in Sankt Petersburg.

Fiind un pescar din Osaka e greu de crezut ca ar fi avut informatii despre politica sau organizarea militara a Japoniei, dar a reusit sa deschida apetitul pentru explorarea Kamchatkai si a Kurilelor spre a deschide comertul cu Japonia.
Candva intre 1714 si 1719 John Bell (doctor si calator scotian) l-a intalnit si a scris despre el cum ca: "El, tatal lui si cativa alti oameni au terminat de facut comert in Nagasaki si se intorceau acasa pe coasta nordica cand au fost prinsi intr-o furtuna si naufragiati pe coasta Kamchatkai. In ciuda ajutorului oferit de ofiterul rus cei mai multi dintre ei au murit."

Chiar daca Dembei ar fi vrut sa ajunga inapoi in Japonia cel mai probabil nu ar fi reusit datorita politicii de sakoku (sau izolationism) a shogunatului. Dar a ajuns sa fie considerat parintele japonezei in Rusia si impreuna cu alti pescari naufragiati de-a lungul timpului au pus bazele studiului limbii, baze care au dus intr-un final la infiintarea unei catedre de filologie japoneza in Sankt Petersburg in 1898.

Lagarele de detinere a Americanilor de origine japoneza-partea 2

Dupa cum am promis, haideti sa continuam sa detaliem modul in care erau detinuti Japonezii-Americani pe perioada celui de-al doilea razboi mondial, doar din cauza ca aratau ca inamicii.

In 1942 cu ajutorul ordininului de excludere a civililor, 227 de familii de japonezi au fost instintate ca au 6 zile sa se pregateasca la die mutati. Guvernatorul Colorado-ului a fost singurul ales care s-a opus evacuarilor-fapt ce l-a facut sa piarda alegerile urmatoare, dar care i-au adus respectul minoritatii japoneze,


In 1943 Secretarul ministerului de interne Harold Ickles scria cum "situatia din cel putin cateva din lagarele japoneze este rea si se inrautateste rapi". Calitatea vietii in lagare depindea de care parte a guvernului era responsabil pentru administrare-unele erau reglementate de tratate internationale, si deci erau obligate sa ofere mancare si cazare cel putin egala in calitate cu cel mai jos rang de militar. Altele (in special cele administrate de WRA-asociatia de realocare pe timp de razboi) aveau oameni care stateau in baraci fara apa curenta sau bucatarii. In multe din ele 25 de oameni erau obligati sa locuiasca in spatiul care fusese initial desemnat pentru 4, nelasand nici un fel de loc pentru intimitate.



Image result for japanese american internment

Din cei 110.000 de japonezi detinuti aproximativ 30.000 erau copii. Cei mai multi de varsta scolara, asa ca autoritatile au decis sa deschida "scoli" in lagare, pentru care insa nu au bugetat si pentru care nu aveau nici un fel de plan. Clasele erau suprapopulate, cu aproximativ 45 de elevi de profesor. IN principiu clasele erau sali de inchisoare cu mai multe geamuri, fara carti, fara caiete si fara destule birouri pentru elevi. Temperaturile erau inumane, mai ales cand toti elevii se inghesuiau in camarutele pe care le aveau la indemana. Pentru a crea patriotism limba japoneza a fost interzisa in lagare si copii erau rugati in mod constant sa scrie povesti care sa preamareasca America si sa le predea engleza parintilor acasa.

Ca parte a Programului de Relocare a Consiliului National al Studentilor aproximativ 2263 de tineri (pana in Decembrie 1943) de varsta universitara au fost lasati sa plece din lagare pentru a urma cursurile universitatilor care acceptau studentii de origine japoneza.

Inca din anii '60 generatiile tinere de japonezi americani, inspirati de miscarea pentru drepturile civile ale minoritatilor au inceput miscarea de "Redresare", intr-un efort organizat de a primi o scuza oficiala de la guvern pentru incarcerarea parintilor si bunicilor lor pe perioada razboiului. Primul success al miscarii a for in 1976 cand presedintele Gerald For a declarat ca incarcerarea a fost "gresita" si "o gresea nationala" care "nu va mai fi repetata nicicand".


Ronald Reagan a semnat Actul Libertatilor Civile in 1988 ce a oferit reparatii familiilor incarcerate platind $20,000 pentru fiecare detinut inca in viata. In 1991 la 50 de ani de la atacul de la Pearl Harbor presedintele George H. W. Bush a mai oferit o scuza oficiala zicand "aducandu-ne aminte, este important sa intelegem trecutul. Nici o natiune nu poate sa se inteleaga in totalitate sau sa isi gaseasca locul in lume daca nu se uita cu ochi cercetatori la gloriile si rusinile trecutului. Incarcerarea americanilor de origine japoneza a fost o mare nedreptate si nu va mai fi repetata."

In bugetul din 2001 Congresul a autorizat ca 10 lagare sa fie prezervate ca monumente istorice pentru "a sta ca amintire a faptului ca aceasta natiune a esuat in a-si proteja cetatenii de prejudecari, lacomie si oportunitate politica".


Image result for japanese american internment


Multe legi s-au schimbat datorita situatiei nefericite de pe vremea razboiului. Desi primele cazuri penale nu au fost castigate din lipsa de documentatie clara, de-a lungul timpului a iesit la suprafata informatia ca armata americana a distrus documente in efortul de a ascunde modificarile care au fost facute rapoartelor in perioada de imediat dupa razboi pentru a le reduce continutul rasist.

Inca de dupa razboi comunitatea japoneza din America s-a batut cu terminologia eufemistica pe care statul o folosea cand vorbea despre lagare. "Tabere de realocare" sau "centre de realocare" erau termenii cei mai desi folositi pana in anii 90 cand membrii ai comunitatii evreiesti din America au declarat ca nu detin monopolul pentru termenul de "lagar de concentrare" si ca este "o practica gresita a evereilor sa monopolizeze durerea si sa minimizeze victimele".

Si nu cred ca as fi aflat vre-odata despre aceste tabere daca: 1. nu ma interesa subiectul japonezilor si 2. daca George Takei (probabil il stiti ca actorul care l-a jucat pe Sulu in seria originala din Star Trek) nu ar fi vorbit adesea despre situatia sa proprie, un copilas in lagare care nu a gresit cu nimic.

Recomand sa cititi si articolele acestea doua si sa vedeti de ce e important sa tinem minte ce s-a intamplat ca sa fim siguri ca nu se mai intampla de acum inainte.


Lagarele de detinere a americanilor de origine japoneza-partea 1

Nu-mi place sa vorbesc despre chestii politice. E blog de cultura, e blog in care sa ne amuzam, mai invatam cate ceva si ne miram cat de stranii pot sa fie japonezii.

Dar uneori, cand unii oameni fac promisiuni periculoase trebuie sa ne aducem aminte despre istorie si cum nu trebuie sa o mai repetam. Nu stiu cat de cunoscuta este partea asta a istoriei in afara Americii (sau a pasionatilor de istorie/cultura japoneza) dar consider ca toti trebuie sa o stim ca sa putem sa ne opunem nedreptatilor viitoare. Duminica trecuta s-au implinit 75 de ani de la ordinul care a permis efectuarea acestor nedreptati, si nu vreau ca lumea sa nu stie despre ce a fost vorba.

Lagarele de detinere a americanilor de origine japoneza se refera la relocarea fortata si incarcerarea in lagare americane a undeva intre 110000 si 120000 de japonezi care locuiau in zona de vest a Statelor Unite. Aproximativ 62% din cei incarcerati erau cetateni americani si incarcerarea a fost comandata de presedintele Franklin D. Roosevelt la scurt timp dupa atacul de la Pearl Harbor. Restul de aproximativ 40% din cei incarcerati erau ne-cetateni care erau vizati de Legea Inamicilor Straini. Multi dintre "straini" traiau deja in America de mai multe decenii, dar nu au putut deveni cetateni din cauza acestei legi.

Image result for japanese american internment

Incarcerarea a fost aplicata inegal din cauza structurii inegale ale populatiei si ale politicii statale si regionale. In vestul americii 110000 de americani de origine japoenza au fost incarcerati, dar in Hawaii, unde o treime din populatie era de oridine japoneza doar 1200-1800 au suferit aceasi soarta. Desi erau ingrijorari oficiale cu privire la loialitatile japonezilor in razboi multi considera ca incarcerarea a fost mai degraba rezultata din rasism decat din frica.

Biroul american de recensamant a ajutat in mod confidential intreaga operatiune oferind informatii confidentiale despre cartierele japoenzilor oficialitatilor. Si pana in 2007 biroul a negat orice legatura cu activitatile de deportare.

Din cei 127000 de japonezi care locuiau in SUA in timpul atacului de la Pearl Harbor 80000 erau nisei (adica a doua generatie) sau sansei (a treia generatie), restul fiind imigranti nascuti in Japonia dar care nu au putut primi cetatenie americana datorita legilor vremii,


Image result for japanese american internment


In taberele de relocare noroioase din Wyoming lagarul era delimitat de sarma ghimpata, avea toalete nepartitionate, paturi de campanie si un buget de 45 de centi pe zi pentru ratii de mancare. Desi membrii puteau locui cu familiile nu aveau voie sa iasa din zonele clar delimitate ori erau impuscati, cum a fost cazul lui James Wakasa in Topaz. Cu stilul clar japonez de resemnare multi adulti spuneau shikata ga nai (nu ai ce-i face).

Datorita conditiilor precare de curatenie din lagare medicii care lucrau in zona erau obligati sa dea prioritate imunizarilor si medicinei de grup in locul ingrijirilor medicale generale. Cazurile de dizinterie si intoxicatie alimentara erau de asemenea foarte dese, la fel ca si cazurile de  astm cau coccidioidomicoza in lagarele din desert si malarie in lagarele din zonele mlastinoase.

Continuam minunata experienta istorica in urmatoarea postare.

Tineti-l pe Andrew Garfield departe de japonezi

Fiind pasionata de filme si locuind in Europa am destul de des probleme cu faptul ca nu ma pot uita la filmele de Oscar pe masura ce apar din cauza ca in Romania (sau in Belgia) ajung sa aratate de abia dupa anul nou. Asa ca de ceva ani incoace mi-am facut un obicei sa imi rezerv un weekend in februarie inainte de Oscare si sa ma uit la toate filmele nominalizate la premiile importante (cei mai buni actori, regizori si filme).

Anul aceste, se pare, ca Andrew Garfield (il cunoasteti poate din filmele recente cu Spider Man) a ajuns sa fie in doua filme cu subiect asemanator.

Hacksaw ridge este filmul regizat de Mel Gibson in care personajul principal, un adventist, refuza sa puna mana pe o arma, dar lupta totusi in al doilea razboi mondial, in Japonia, in cadrul bataliei de la Okinawa. Nu isi reneaga credinta si-si serveste tara ca medic. Bazat pe o poveste reala.

Silence este filmul regizat de Martin Scorsese in care personajul principal, un iezuit, merge in Japonia sa-si gaseasca mentorul si sa crestineze populatia care se gaseste in mijlocul persecutiei crestinilor din perioada shogunatului Tokugawa. Nu isi reneaga credinta. Bazat pe o poveste scrisa de Shūsaku Endō, care la randul ei e bazata pe o persoana reala.




Nu-mi vine sa cred ca zic asa ceva, dar in ambele filme Japonia este prezentata frumos, corect si cu respect pentru traditie si mentalitate. Desi clar in Hacksaw ridge, prin pura realitate a razboiului, japonezii sunt pozitionati ca fiind "inamicul", exista momente in film in care inamicii sunt umanizati. Nu destul fata de cat as fi dorit, dar oricum mai mult decat nimic.


Despre Silence nu vreau sa vorbesc prea mult din cauza ca vreau sa fac o recenzie comparativa dupa ce citesc cartea. O am in biblioteca de 10 ani deja, dar nu am vrut sa o citesc fiindca nu pot sa zic ca idea de misionari crestini ma intereseaza foarte tare. Filmul e prezentat dintr-o perspectiva crestineasca, in care se pare perfect normal sa mergi la altcineva in tara si sa zici ca stii toate raspunsurile si ca religia ta e cea mai buna. E prezentat poate fara prea multe comentarii pro sau contra, dar cum consider colonialismul vestic ca fiind o problema majora de-a lungul istoriei nu pot sa zic ca gust cvasi-neutralitatea pe cat ar fi trebuit.

Amandoua filmele sunt foarte bune, jocul la fel, respectul fata de Japonia la fel. Numa Andrew Garfield saracu, duce la cam multe morti de bastinasi. De aia daca as fi japoneza nu prea l-as lasa sa se aproprie ;)

Lupii japonezi

Uneori nici eu nu stiu cum ajung sa aflu chestii de pe internet. Am vazut un articol cu o serie de dinozauri descoperiti in Romania, pe ce era odata insula Hateg. Neavand habar despre ce e vorba in propozitie am cautat pe Wikipedia insula Hateg (care era pare-se o insula in marea Tetis in perioada Cretacica tarzie). Si cica pe insula Hateg se putea vedea clar o forma de nanism insular a dinozaurilor. Nanismul insular (alta chestie de care nu stiam) este fenomenul adaptativ prin care un animal mai mare de pe continent evolueaza sa aiba dimensiuni mai mici in momentul in care ajunge printr-o modalitate sau alta sa locuiasca intr-o insula. Si ce exemple de astfel de evolutie am gasit intr-o insula in care sunt interesata personal?


In Japonia au existat pana in secolul trecut doua specii de lup. Una numita Canis lupus hodophilax-o subspecie de lup gri endemica insulelor Honshū, Shikoku, and Kyūshū- si una numita canis lupus hattai-o subspecie de lup gri care era nativa zonei de nord est a Asiei si se gasea in Hokkaidō si (poate) inca se mai gaseste in insula ruseasca Sakhalin.

Hodophilax si-a luat numele de la cuvintele grecesti hodo care inseamna cale si phylax care inseamna pazitor, fiindca in folclorul japonez lupii protejau calatorii. Ultimul specimen identificat a fost in 1905 in prefectura Nara. Motivul pentru care a disparut si hodophilax si hattai a fost politica de stat dusa in perioada Meiji si stilul vestic de agricultura care a dus la deforestare si implicit la reducerea spatiului de locuit al animalelor (reusind sa uciga toti lupii intr-o singura generatie)



Cultura nativa Ainu respectau lupul ca zeitate si unele comunitati ca cele din Tokachi si Hidaka considerau ca populatia Ainu a rezultat din uniunea dintre un lup alb si o zeita.
In Shintoism ōkami-ul era vazut ca mesager al spiritelor si oferea protectie impotriva anialelor care distrugeau recoltele ca mistretul sau caprioarele.
In folclorul japonez exista credinta okuriōkami ("lupul escorta") care urmarea pe cineva care se plimba singur noaptea prin padure pana cand ajungeau acasa teferi.

Yasuke(弥助 sau 弥介, 彌助sau 彌介)

Initial planuiam o alta postare pentru saptamana asta, dar data fiind apropierea de Craciun am decis ca nu accum e momentul sa fim super seriosi si contemplativi la perioade grele din istorie. E sfarsit de an, un pic de relaxare merge si am zis ca o poveste interesanta.

Nu cred ca a auzit cineva de Yasuke, e destul de ascuns ca si personalitate istorica, probabil din cauza ca nu a fost un mare lord sau un un intelept de seama. Dar a fost primul samurai negru din istoria Japoniei.

Aflat sub conducerea lui Oda Nobunaga, Yasuke (nume probabil primit din partea lordului) era un servitor sosit in Japonia in 1579 impreuna cu iezuitul italian Alessandro Valignano, care fusese numit Vizitor (inspector) al Indiilor (adica Africa de est si Sud si Estul Asiei). Cand a venit se pare ca a mirat multa lume si unii oameni au fost striviti cand se adunau grupuri sa-l vada.

Auzind despre situatie Oda Nobunaga a comandat sa-l vada si, crezand ca pielea ii era neagra de la cerneala i-a comandat sa isi dezveleasca pieptul si sa se spele. Vazand ca de fapt culoarea pielii este neagra cu adevarat Nobunaga i-a oferit un post

In may 1581 Yasuke a mers impreuna cu Nobunaga la castelul sau din Azuchi si acolo il descrie scribul castelului ca fiind "Negru, cu pielea de culoarea carbunelui, si inalt de 6 shaku 2 sun (188cm)". Nobunaga prefera conversatiile cu Yasuke (cel mai probabil in japoneza pe care Yasuke a invatat-o de la fostul sau sef iezuit) si din aceasta cauza Nobunaga l-a crescut repede in rang, oferindu-i o katana ceremoniala, o rezidenta proprie si numit pazitor al armelor.


In Iunie 1582 cand Nobunaga a fost invins si obigat sa-si faca seppuku in Kyoto in fata armetei lui Akechi Mitsuhide, Yasuke s-a aliat cu urmasul lui Nobunaga-Oda Nobutada si a luptat inca cateva luni pana sa fie intr-un final invins de Akechi.

Cand oamenii lui Akechi au intrebat ce sa faca cu el acesta a raspus ca "negrul nu este japonez, deci nu stie ce face, asa ca sa fie trimis la nanban-dera" (sau nanban 南蛮寺 adica templul barbarilor sudici-biserica iezuita). Considerand ca Buddha era desenat ca fiind negru si lipsa oricarui text care sa sustina existenta unei discriminari a oamenilor de culoare in Japonia medievala istoricii cred ca Akechi a folosit culoarea lui Yasuke drept pretext pentru a nu-l omori, pastrand in acelasi timp aparentele.

Dupa ce s-a intors insa la biserica nu se mai stie ce s-a intamplat cu el. La scurt timp dupa (1584) se mentioneaza despre un artilerist negru, dar cel mai probabil nu e aceasti persoana, considerand ca erau multi negrii in japonia veniti odata cu iezuitii, ca sclavi/servitori ai europenilor sau ca angajati independenti.

Hiroshima de John Hearsey

De mica mi-a placut istoria din cauza ca daca imi era descrisa frumos imi parea mai degraba o poveste decat o materie de invatat. De aia am preferat sa dau la istorie si nu la geografie in timpul testelor nationale din a 8-a. Pur si simplu tin minte mai bine povestea unei era decat locatia si caracteristicile unui munte. De asemenea mi se parea ca istoria este statica. Adica am descoperit ce aveam de descoperit, stim cine a fost Cezar si ce-o facut si nu mai schimbam asa cu una cu doua actiunile care oricum deja s-o intamplat.

Evident ca eram mica si naiva si ca istoria se schimba in fiecare an, fiidnca gasim documente noi, artefacte noi, perspective noi si dintr-o data naratiunea pe care am invatat-o in a 8-a devine din ce in ce mai neconforma cu realitatea.

Avand norocul (ghinionul?) sa prind caderea turnurilor gemene am apucat sa vad pe parcursul propriei vieti modul in care un eveniment istoric este perceput si cum perceptia se shimba de-a lungul timpului in timp ce informatia legata de el creste, uitarea intervine si alte lucruri ne ocupa memoria colectiva. Raul absolut devine rau relativ, actiunea decisiva si violenta devine irationala si de nedorit, etc.

Image result

Evident ca fiecare eveniment istoric evolueaza in felul sau propriu. Evident ca nu toate isi schimba naratiunea. Am observat asta de exemplu la bomba atomica.

Cartea pe care am citit-o, numita simplu Hiroshima si scrisa de John Hearsey a fost publicata in The New Yorker in 1946, la doar un an de la caderea bombei. Cartea descrie experienta a 6 japonezi care au supravietuit bombei, desi se aflau la mai putin de 3km de epicentru.

In 5 capitole Hearsey prezinta ce s-a intamplat imediat inainte (1), dupa (2) la cateva zile(3), saptamani (4) si un an (5) de la caderea bombei.
Personajele principale sunt doi doctori, un preot protestant, unul catolic, o croitoreasa vaduva si o muncitoare din fabrica East Asia Tin Works. Povestile lor se intretaie pe parcursul zilelor de la explozie si fiecare capitol prezinta experienta individuala a intervievatilor-cartea este de fapt o investigatie jurnalistica care a fost initial publicata intr-o revista, de fapt.

Cand am zis ca naratiunea in legatura cu bomba nu s-a schimbat ma refer la faptul ca si in cartea investigata la mai putin de un an de la cadere idea ca bomba a fost o greseala a fost clara. Numarul civililor omorati sau supusi iradierii a fost un raspus disproportionat pentru Pearl Harbour si si daca nu ar fi fost iradierea care nu a apucat sa omoare victime le-a lasat cu sechele pe viata-lucruri de genul acesta ar putea fi clasificate drept crime de razboi in alte contexte istorice.

Cartea poate fi gasita gratuit aici. Se citeste intr-o zi, dar ramane in minte.

Cele mai umile victime

Ce inseamna sa te omoare serviciu. Nimic nu mai poti face pe langa. Bine ca acum am un moment de respirat si pot sa scriu cate ceva cu ocazia zilei de 6 August, data in care a cazut prima din cele doua bombe atomice folosite impotriva Japoniei.


Acum cateva saptamani am citit o carte numita Puterea Introvertitilor scrisa de Susan Cain, in care era prezentat, intr-unul din capitole, comportamentul continental versus dihotomia introvertit-extrovertit. In cazul Americii, oamenii sunt incurajati prin cultura locala sa-si exprime sentimentele (existente sau nu) cat mai des si mai tare in timp ce asiaticii pretuiesc persoanele introvertite. Ca exemplu al acestui fapt autoarea a citat un articol din NY Times numit "Cele mai umile victime" in care era explicat modul in care populatia japoneza a reactionat dupa ce a fost devastata de bombele cazute in Hiroshima si Nagasaki.


Articolul vorbeste despre hibakusha, numele dat supravietuitorilor bombelor atomice care au cazut in Hiroshima si Nagasaki, care inca se mai gaseau cu zecile de mii in 2005, cand a fost scris articolul. Oameni care continua sa fie intervievati dupa atatea decenii si care sunt ascultati de elevi care nu sunt mai in varsta decat erau ei cand bombele au cazut.
 





In Hiroshima bomba nu a fost anuntata, asa ca majoritatea victimelor: copii, femei si batrani nu au putut scapa. In Nagasaki armata americana a trimis fluturasi anuntand atacul... la o zi dupa ce bomba a cazut.


Articolul povesteste despre simtul umorului pe care unii l-au dezvoltat fata de acele momente, zicand ca fluturasii au fost de foarte mare ajutor, fiindca orasul ramase pana si fara hartie igienica, asa ca lumea ii aduna. Desi supravietuitorii se plimbau speriati prin orasul daramat nu isi uitau cultura si cerintele acesteia. Se inchiau in fata altor supravietuitori si isi cereau scuze "pentru ca picioarele mele au fost crutate, dar ale dumneavoastra nu." "Regret ca eu sunt inca in viata in timp ce bebelusul dumneavoastra nu mai e."



Perspectiva culturala este interesanta si articolul intreg poate fi gasit aici.

Ultimul samurai-adevarul istoric

Jirayara

Acum cateva saptamani am povestit despre cartea The tattoo murder case, in care povestea personajului principal se leaga de tatuajul pe care-l are pictat pe spate.

Personajul din tatuaj e din basmul "Povestea galantului Jiraiya", poveste prezentata in diferite formate (kabuki, nuvele, carti, filme, jocuri video, etc) de cand a aparut in nuvela initiala din 1806.



Autorul se pare ca a fost inspirat de povestea unui hot din regiunea Song din China care a scris la un moment dat "Eu, am venit" pe peretele unei case in care a intrat. Numele Jiraiya (自来也) venind astfel de la: 自 Eu; 来る a veni; 也 a fi undeva.

Benzile desenate publicate intre 1839-1868, au fost influentate de poveste, dar au deviat pe alocuri, ca de exemplu numele de Jiraiya, scris acum ca 児雷也 care inseamna "tunet tanar", porecla pe care ar fi primit-o in tinerete. Jiraiya a devenit astfel si ninja in loc de hot, ceea ce a dus la influentarea opiniei cum ca ninja ar fi vrajitori.


Povestea in sine este despre un mostenitor al unui clan puternic care invata magia broastelor si devine un hot cu principii (gen Robin Hood). Se casatoreste cu Tsunade, care stie magia melcilor. Orochimaru, marele lui rival stie magia serpilor. Ajung, evident, sa se bata si Orochimaru e invins si Jiraiya primeste titlu nobiliar.




Motivul pentru care povestea a dainuit asa de mult e fiindca este varianta japoneza a "piatra hartie foarfeca" in varianta: sarpele inghite broasca, broasca manca melcul si melcul dizolva sarpele (ultima parte nu e adevarata din punct de vedere stintific, dar nu ne legam de asta).

Daca reducem povestea la esenta esentei este vorba despre o ecuatie matematica gasita in foarte multe povesti internationale: Eroul are puterea A. Are nevoie de ajutor pe care-l primeste de la o persoana care are puterea B si A+B bat inamicul cu puterea C. Cu idei asa de simple la baza evident ca povestile reusesc sa dainuie dupa atata timp









Yamatai si Himiko

Ce fac jocurile video din oameni... Am inceput weekendul trecut sa ma joc Tomb Raider-ul din 2013, in care Lara Croft cauta locatia lui Yamatai si incearca sa inteleaga mai multe despre cultul lui Himiko. Initial am zis ca-i mare imaginatia celor care au dezvoltat jocul asa ca inventeaza si ei nume si locuri.

Am cautat informatii despre joc online si uite ce vad, ideea generala nu-i inventata, ba chiar e subiect de disputa intre multi istorici. Yamatai este denumirea sino-japoneza a tarii denumite de chinezi Wa (adica Japonia) In perioada Yayoi tarzie (adica 300 I.Hr-300 d.Hr)

Primele texte care mentioneaza existenta Yamatai apar in scrierile chinezesti din secolele 1-2 d.Hr si in momentul de fata multi istorici inca se cearta pe locatia exacta a lui Yamatai-koku, discustie care se pare ca dureaza de generatii. Multi au considerat Okinawa ca fiind locatia exacta a regatului despre care se vorbeste in scrierile antice. Altii spun ca de fapt ar fi de fapt intre nordul insulei Kyushu si provincia Yamato din insula Honshu.



Motivul pentru care nu se poate gasi un consens pe subiect se leaga de un itinerariu Corean prin Yamatai in perioada istorica mentionata, care pare sa ofere o anumita idee cu privire la drumul parcurs si locatia exacta a Yamatai-koku.

Dar ce e important e ca Yamatai acea o regina shamana numita Himiko. Izvoarele istorice Chinezesti mentioneaza legaturi tributare intre regina Himiko si imparatia Cao Wei (220–265) si ca oamenii au ales-o regina dupa decenii de razboaie intre regii Wa. 

Japonezii n-au nici o mentiune a lui Himiko, dar o leaga de Imparateasa consoarta Jingu care a domnit in aproximativ acelasi timp. La fel ca Yamatai-koku, nimeni nu poate sa fie de acord cu cine exact era Himiko, facand-o pe ea si regatul ei una din cele mai mari dezbateri despre istoria antica a Japoniei.
Queen Himiko.jpg

150 de ani de prietenie intre Belgia si Japonia

Lucrez la o firma japoneza in Belgia. Anul acesta marcheaza 150 de ani de cand s-a semnat primul tratat de cooperare intre cele doua tari si deci este prilejul de a avea un an intreg de evenimente culturale care sa prezinte Japonia publicului belgian. Evident ca ma voi duce la cat mai multe evenimente si voi scrie despre fiecare, dar ca sa introduc un pic cititorul in atmosfera zic sa vorbesc intai despre istoria relatiilor dintre cele doua tari.

In prima parte a secolului al XIX-lea a existat foarte putin interest in Japonia fata de Belgia si vice versa, dar in 1854 lucrurile s-au schimbat. America a fost prima tara care sa semneze un tratat cu Japonia, deschizand drumul pentru Countele Charles Descantons de Montblanc (1833-1894) (francez, dar de asemenea baron de Ingelmunster-deci un fel de proto belgian). Dupa acesta, ca urmare a unor negocieri serioase diplomatul  Auguste t’ Kint de Roodenbeeke (1816-1878) ajuta Belgia sa devina a noua putere vestica care sa semneza un tratat cu Japonia. Tara Soarelui Rasare, fiind in plina era Meiji, cauta exemple vestice prin care sa se modernizeze, vazand in Belgia un exemplu bun de know how tehnic si un model de organizare institutionala.

Cea mai cunoscuta misiune japoneza in Belgia cu scopul de a aduna informatii in scopul modernizarii tarii a fost misiunea Iwakura, care a circulat prin Statele Unite si Europa intre 1871 si 1873. In acelasi timp elevi si studenti individuali venira sa studieze in institutiile tehnice belgiene. Cel mai cunoscut absolvent japonez a fost probabil Katō Wataru, ajutor al lui Matsukata Masayoshi, cel de-al saselea prin ministru al Japoniei. Dupa 3 ani de studii in Belgia, Kato s-a intors in Japonia si a jucat un rol central in infiintarea Bancii Centrale Japoneze, a carui sef a si devenit in anii ce aveau sa urmeze


In 1898 ambele tari deschid ambasade si Motono Ichirō devine primul dintr-un sir de diplomati recunoscuti (din care mentionez pe Adachi Mineichirō- presedinte al Curtii Internationale de Justitie de la Haga intre 1931 si 1934) care servesc ca ambasadori ai Japoniei in Belgia. 

Din punct de vedere artistic Japonia a fost o sursa importanta de inspiratie pentru japonismele tipice miscarii Art Nouveau, in timp ce autori belgieni precum Maurice Maeterlinck, Emile Verhaeren si Georges Rodenbach erau tradusi si cititi in Japonia.

Relatiile dinte cele doua tari au continuat sa fie amicabile in perioadele Meiji si Taishō, in timp ce perioada Shōwa a fost marcata de conflicte si probleme, dupa razboaiele pornite de Inccidentul Manciurian. Cel mai rau moment pentru relatiile bilaterale a fost evident al Doilea Razboi Mondial, cand cele doua puteri au fost de parti opuse.

Refaccerea Japoniei dupa razboi a dus evident la restaurarea in intregime a relatiilor bilaterale. In anii ce aveau sa urmeze Belgia a fost prima tara care sa beneficieze de noul statut al Japoniei ca super-putere economica printr-o serie de investitii, ca de exemplu fabrica Honda din Aalst (deschisa in 1962) care a fost prima investitie japoneza pe teritoriu european.


Din punct de vedere cultural cel mai important eveniment organizat in Belgia a fost festivalul Europalia Japan din 1989. Festivalula  inclus cel mai intalt si mai variat profic cultural organizat vre-odata in Belgia, prezentand atat arta inalta a tarii cat si cultura pop. Ultimul sfert de secol nu a mai vazut un eveniment de asemenea proportii, dar in urma lui relatiile bilaterale au devenit mai puternice si implica un numbar din ce in ce mai mare de cetateni din ambele tari.

Istoria Japoniei

Videoclipul e nebun, dar informatia este corecta.
De amuzament deci, dar si de invatat

Japonia isi cere scuze Coreei

Japonia nu are o relatie istorica prea buna cu femeile. Fie ale lor fie ale altor natiuni. Acum cateva postari am mentionat despre cum femeile japoneze au dat in judecata statul cu privire la legea care obliga sotii sa aiba acelasi nume de familie. Intre timp s-a decis ca n-re rost sa schimba bunatate de lege asa ca femeile trebuie in continuare sa-si ia numele sotilor (nu spus explicit in lege, dar aplicat in societate ca pana acum). Mai jos voi vorbi despre problemele pe care Japonia le are cu femeile coreene si cum incet incet incearca sa-si insuseasca actiunile oribile din razboi.

Dupa mai bine de 70 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Japonia a reusit in sfarsit sa ajunga la o intelegere cu Seulul cu privire la discutiile avute pana acum despre femeile coreene care au fost obligate sa se prostitueze pentru soldatii japonezi in timpul ocuparii armatei imperiale japoneze. Acordul semnat, in care Japonia isi cere oficial scuze si ofera 8,3 milioane de dolari in reparatii, a fost menit sa inlature una din cele mai mari neintelegeri dintre Japonia si Corea de mai bine de jumate de secol. Asa numitele "femei de confort", existente intre 1910 si 1935 este una din cele mai mari rani lasate de Japonia in peninsula nordica.

Desi ambele parti considera acordul final si irevocabil femeile care inca au mai supravietuit nu sunt multumite si cer reparatii oficiale care "nu au de a face cu banii", precum a fost citata Lee Yong-soo, supravietuitoare in varsta de 88 de ani.

“Problema 'femeilor de confort', care a implicat autoritatile militare ale vremii, a ranit profund onoarea si demnitatea multor femei. Din acest punct de vedere guvernul Japoniei isi acepta cu durere responsabilitatea" a spus Ministrul de Externe Fumio Kishida, continuand ca prim ministrul Sinzo Abe "isi cere din nou scuze profunde fata de cele care au suferit durerea fizica si psihologica de a fi folosite ca 'femei de confort'".




Chiar daca Japonia si-a mai cerut scuze o data in 1993 se poate observa o diferenta in modul in care Domnul Abe a rezolvat situatia avand inv edere faptul ca pana anul trecut au tot existat presiuni din partea dreptii sa nu se ceara nici un fel de scuze, dar el si cu aliatii sai au decis sa re-analizeze dovezile si sa hotarasca singur.

Un alt punct interesant este faptul ca Tokyo va platii despagubirile din bugetul de stat, spre deosebire de 1993 cand statul a creat un fond privat pe care Coreea nu l-a acceptat.

Ca urmare a acordului Seulul a declarat ca nu va mai critica Tokyo-ul despre aceasta problema niciodata.

Istoricii spun ca zeci de mii de femei, multe dintre ele coreene au fost ademenite sau constranse sa lucreze in bordeluri intre 1930 si 1945. Femeile care au supravietuit rasboiului au patrat tacerea pana in anii 90, din cauza stigmatului, si multe nici nu s-au casatorit.


In total 238 de femei si-au prezentat situatia din perioada razboiului din care numai 46 inca mai traiesc. Reactia lor nu  a fost una pozitiva. "Acordul nu reflecta pozitia fostelor femei de confort si il voi ignora complet", a spus doamna Lee. A continuat sa spuna ca accordul nu indeplineste cererea catre Japonia de a-si accepta formal responsabilitatea si de a oferi reparatii oficiale.

Intr-adevar acordul nu a atins nici un punct legat de dezbaterea conform careia constrangerea femeilor de a lucra in bordeluri a fost politica de stat in Japonia imperiala.  

Kokudaka (石高)


Hai sa incercam sa explicam un termen des intalnit in carti japoneze si adesea explicat succinct in note de traducatori. Daca ati citit/vazut Shogun de exemplu cu siguranta ati dat de termenul "koku". Poate parea initial ca unitate de masurare a averii, fiindca samuraii de diverse ranguri primeau diferite cantitati de koku- cu cat mai multe cu atat mai bine si mai bogat samuraiul. Un koku(石) este de fapt o unitate de masurare a volumului, egala cu 10 shaku cubici.

Ca sa mergem pana la capat cu explicatia un shaku (standardizat doar in 1891-si micsorat ca dimensiune la acel moment) era 10/33 metrii (adica 30,3cm). Deci 3,3 shaku dau un metru. Asa ca printr-un calcul mathematic rezulta ca 1 koku e aproximativ 280 de litrii. Istoriceste s-a hotarat ca 1 koku de orez (adica aproximativ 150kg) era destul sa hraneasca un om pentru un an (un masu e unitatea destula pentru o zi).
File:Red Rice Paddy field in Japan 006.jpg


In perioada shogunatului Tokugawa suprafata de pamant luata in considerare pentru calcularea taxelor era exprimata din punct de vedere al kuku-rilor care puteau fi produse pe acesta. Productia exacta a orezului pe suprafata de pamant evident depindea de la zona la zona si in final aveai o medie de 40% din kokudaka teoretica. Deci si taxele la randul lor se bazau nu pe orezul recoltat in sine ci pe aproximatia productiei pe zona indiferent daca era orez sau altceva (in caz ca era altceva se facea o echivalare valorica cu orezul)

Rangul daimyo-ilor era deci influentat de cantitatea de kokudaka de pe teritoriile aflate sub administrarea lor astfel incat in 1650 Shogunul controla  4,2 milioane de koku din cele 26 existente in intreaga Japonie.

Shugo (守護)

Shugo era titlul oferit de catre shogun anumitor oficiali in Japonia feudala, asemanator cu titlul de "guvernator" in Europa. Shugo trebuiau sa administreze una sau mai multe provincii, dand astfel nastere lorzilor feudali daimyo de la sfarsitul secolului al XV-lea, cand shugo incepusera sa puna mana pe putere ei insisi in loc sa serveasca doar ca simplii guvernatori ai shogunatului.

Picture

Acest post a fost creat in 1185 de catre Minamoto no Yorimoto (primul shogun din era Kamakura) ca sa ajute la prinderea fratelui sau mai mic Yoshitsune si pentru a extinde domnia shogunatului in toata Japonia.
  
Incet, dar sigur shugo au inceput sa ia puterea de la kokushi, cei trimisi pentru administrarea regiunilor de catre curtea Imperiala din Kyoto. Trebuiau theoretic sa fie ajutati de gokenin, vasali ai shogunului, dar cum evident exista o problema de putere intre shogun si daimyo gokenin-i erau intr-o pozitie proasta din ambele parti.



Shugo stateau adesea perioade lungi de timp in capital, departe de provincie si de mutle ori erau numiti administratori a mai multe provincii concomitent, drept pentru care se trimitea un second, shugodai care de fapt facea treaba si astfel ajungand in unele cazuri sa fie mai puternici decat shugo-ii numiti oficiali. Asta a dus la o tara impartita intre puterile lorzilor de diferite ranguri (shugo, shugodai, si altii), care au ajuns sa se numeasca cu totii laolalta daimyo.

Noua ordine in Asia

Stiti in liceu sau in facultate, cum trebuia sa aveti eseu de 3-4 pagini si de abia ajungea la doua jumate, asa ca trageati de el si puneati font mai mare sau margini mai late ca sa ajungeti la 3 pagini si doua randuri? Cam aceasi impresie am avut-o si cand am citit cartea lui Paul Einzig, profesor de economie nascut la Brasov, educat in Ungaria, Anglia si in final ajuns doctor in economie in Franta. In 1919 s-a mutat in Anglia si a ajuns sa fie cetatean. M-am amuzat foarte tare cand am aflat ca era roman, din cauza ca scria despre Anglia mai mai ca cineva care o are ca patrie mama. Ce-i drept, cartea pe care o citesc e scrisa in 1942 deci a avut destul timp sa fie indoctrinat cu comportamentul britanic corespunzator, dar parca tot simt o urma de "imigrant care incearca prea tare sa demonstreze ca face parte din cultura locala."

Oricum, nu despre asta e vorba in postare. E vorba despre cartea lui, destul de subtirica, numita Noua ordine in Asia. Scrisa, dupa cum autorul insusi recunoaste, ca urmare a rugamintilor celor care i-au citit prima carte despre noua ordine a lui Hitler in Europa si au zis "ce-ar fi sa scrie baiatu si despre ce face imperiul japonez?". "Baiatul" a fost usor sceptic la inceput, din cauza ca si-a dat seama ca nu avea destule surse de informatie (spre deosebire de multitudinea pe care a avut-o cand scria despre Germania). Dar, dupa cum dovedeste insasi existenta cartii, domnul Einzig nu s-a lasat batut de "lipsa de informatii" si si-a impacat cititorii cu un fel de "scuza" scrisa la inceputul cartii cum ca nici nu are multe informatii si nici nu vrea sa ramana detasat fata de razboi "cum o faceau alti intelectuali." Deci cartea, pe care sincer am gasit-o intamplator in timp ce ma uitam printr-un anticariat englez din centrul Gentului, este o foarte frumoasa dovada de imigrant care prea mareste tara adoptiva (si aliatii ei), face cvasi-propaganta de razboi impotriva Japoniei cu informatii sumare si deductii amuzante, scrisa inainte de finalul razboiului, deci inainte de a fi analizate si ras-analizate motivatii, rezultate si "ce-ar fi fost daca"-uri.



Cartea a aparut cand Japonia inca nu declarase razboi Olandei, inainte sa aiba loc conferinta de la Wannsee unde se discuta exterminarea evreilor din lagare si inaintea bataliei din Stalingrad. Ca sa nu mai zicem de bomba atomica sau ziua Z. Paul era economist, asa ca si daca aveau loc tot felul de activitati de razboi prin jurul lui nu prea il interesau decat din punct de vedere economic, orice extrapolari strategice si istoricesti, desi amuzante, nu putem spune ca erau meseria lui de baza. Acum ce vreau sa spun cand tot aduc aminte de amuzante: domnul Einzig repeta de n ori cum Japonia, tara insulara care daca s-ar chinui un pic ar putea sa fie independenta de importuri, nu are nici un motiv sa isi extinda granitele. Ma amuza ca Paul nu-si da seama sau poate nu face corelatie cu faptul ca Anglia in perioada ei de glorie a facut exact acelasi lucru pe care-l facea Japonia in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Ba chiar a apucat sa cucereasca mai mult din suprafata globului decat orice alta tara si motivele pentru care au inceput expeditiile... sa fim seriosi, nu da mancarea britanica pe dinafara de cate mirodenii baga in ea. Pe langa faptul ca nu vede ironia propriilor afirmatii dovedeste destul de repede ca nu glumea cand zicea ca nu prea are multe surse de informatie.

Propozitiile generale si repetate de doua trei ori pe capitol, re-amintite in capitolele urmatoare sunt mai degraba metode de a umple pagini decat de a repeta informatii, dupa stilul academic de scriere a tratatelor. Si pe langa faptul ca de abia vorbeste despre Japonia si tot din 5 in 5 pagini da in explicarea razboiului din Europa, nici informatiile pe care le ofera nu sunt superanalizate. E greu sa faci o carte intreaga din doua trei statistici internationale antebelice in care Japonia nici nu e bine reprezentata.

 E frustrant, sincer, sa citesti o carte care e scrisa doar de dragul de a o scrie (ca nu cred ca a scos nu stiu cati bani de pe ea). E si mai frustrant sa citesti o carte si sa iti dai seama ca multi oameni au luat-o in serios, din voie din nevoie si si-au format o opinie despre Japonia (care nu a fost usa de biserica in razboi, nu imi fac iluzii, dar avea motive clar definite si obiective bine stabilite) ca urmare a celor citite.

 Macar mi-am readus aminte de comportamentul eurocentrist al istoriei si am reinceput dezbaterea cu colegii cum ca al Doilea Razboi Mondial a inceput cu mult inaintea invadarii Poloniei (adica a inceput cu al doilea Razboi Sino-Japonez sau chiar cu invadarea Manciuriei.)

Burakumin (部落民)


Burakumin sunt grupul la baza ordinii sociale in Japonia, victime ale segregarii, ostracizarii si discriminarii de-a lungul secolelor. Din cauza ca se ocupau de meserii considerate "impure" (muncitori funerari, tabacitori sau macelari) care erau supuse la kegare(穢れ stigma sociala) burakumin traiau izolati in ghetouri.

Ne exista o teorie cu care toata lumea sa fie de accord cu privire la momentul si modul in care au aparut comunitatile isolate, dar este bine cercetat faptul ca nicelul statutului social si al ocupatiilor tipice pentru aceasta comunitate au variat considerabil in functie de regiune sau epoca. Pana si in zilele noastre zona de macelarie si tabacarie din Tokyo e in fostul cartier burakumin.

La inceputul perioadei Edo (1603–1867) s-au stabilit o serie de clase sociale dupa modelul chinezesc(si pana intr-un punct asemanator cu cel indian), in care existau invatati, fermieri, artizani si comercianti. La baza societatii erau eta, si la fel ca restul populatiei isi mosteneau situatia sociala si care, spre deosebire de restul grupurilor nu puteau sa-si schimbe casta indifferent de situatie. Trebuiau sa fie servili fata de celelalte caste si contactul fizic cu acestea era tabu si necesita purificare ritualica din partea persoanei non-eta.



Aveau valoarea a 1/7 dintr-un om "normal" si deoarece nu aveau voie sa detina campuri de orez nu plateau taxe. Dar faptul ca meseriile practicate erau tabu le dadea un avantaj economic si monopolie asupra unor meserii foarte lucrative si din care te puteai usor imbogatii.

Sistemul feudal a disparut teoretic pe vremea restaurarii Meiji in 1869, ca urmare a unui decret numit Kaihōrei (解放令-Edictul Emanciparii). Numai ca edictul respective nu i-a ajutat: a distrus tabu-ul legat de meserie, eliminand astfel monopolul pe care il aveau, dar discriminarea sociala a continuat fara oprelisti pana in punctul in care standardul de viata al burakumin-ilor a scazut considerabil-ducand la transformarea cartierelor eta in ghetouri.
Miscarile pro-integrare s-au impartit in doua tabere mari: asimilare sau nivelare (care incerca sa ii critice pe cei care continuau discriminarea impotriva eta. Desi teoretic dupa abolirea castelor in 1871 burakumin nu ar fi trebuit sa mai aiba mari probleme, faptul ca inregistrarea familiilor se lega foarte puternic de casa ancestrala ducea la mentinerea burakumin-ilor in aceasi locatie si deci puteau fi usor tinte ale discriminarii.

Incepand cu anii 1980 insa, ca urmare a lungii discriminari, din ce in ce mai multi tineri buraku au inceput sa organizeze proteste care aveau ca scop integrarea sau liberarea de tabuuri a societatii. In momentul de fata, in functie de sursa, traiesc intre 900.000 si 3.000.000 de burakumin, in cartiere cu o medie de 155 de case, dintre care peste 3/4 in zonele rurale


Va recomand pe calea asta inca o data filmul Okuribito despre care am scris acum cativa ani aici. In film este vorba despre un musician,  Daigo Kobayashi, care in urma dezbinarii orchestrei in care canta accepta o slujba ca imbalsamator - devenind astfel burakumin.

Istoria canabisului in Japonia

Junichi Takayasu a avut o pasiune pentru canabis inca de cand a avut 3 ani si a vazut o poza cu ninja care se antrenau sarind peste randuri de cannabis, planta care creste foarte repede si deci testa capacitatile fizice ale razboinicilor care in fiecare saptamana trebuiau sa se pregateasca sa sara din ce in ce mai sus. Acela a fost momentul in care s-a hotarat sa creasca si el cannabis. Mama sa, bineinteles, a crezut ca e o dorinta care va trece, ca in momentul in care se va face mare si va afla ca este ilegal sa detii sau sa cresti chiar si cantitati mici de marijuana (pedepsibil cu 5-7 ani de inchisoare), fiul ei isi va da seama ca visul lui nu va devein niciodata realitate.


Junichi a dovedit ca totusi poate sa-si faca un nume in tara (si in lume) ca unul dintre cei mai cunoscuti experti in marijuana si curatorul muzeului Taima Hajubutsukan, care povesteste in detalie istoria plantei in Japonia.


Istorie foarte indelungata, conform lui Takayasu, care spune ca primele dovezi ale utilizarii cannabisului in Japonia dateaza inca din perioada Jomon (10000-200 IEN) cand au fost facute vasele in care s-au gasit urme de seminte si fibre de cannabis, planta foarte importanta in acea perioada in ceea ce urma sa devina Japonia, fiindca era material prima principala utilizata in fabricarea hainelor, plaselor de pescuit si elasticului pentru arcelor cu sageti.


In secolele care au urmat cannabisul a jucat un rol important in Shintoism, fiind preamarit pentru proprietatile sale curative si prin urmare folosit pentru a binecucanta credinciosii si a exorciza spiritele malefice. Si in zilele noastre se poate vedea aceasta practica in funiile ceremonial impletite din cannabis atarnate in jurul templelor.


Pe langa zona spirituala cannabisul a mai fost folosit si de oamenii obisnuiti, conform relatarilor istoricului George Foot Moore, cum ca frunzele de cannabis erau lasate de calatori la altarele ridicate la rascruce de drumuri pentru a-si asigura o calatorie fara peripetii. De asemenea, in perioada festivalului de vara Bon, familiile intampinau spiritele mortilor cu impletituri de cannabis atarnate la tocul usii.



A page from “Wakoku Hyakujo” shows women preparing fibers from cannabis plants. | HIROKO TANAKA



Pana in mijlocul secolului 20 cannabisul a fost cultivat in toata Japonia, cu preponderenta in Tohoku si Hokkaido si a aparut adesea in literature tarii, printre care si in cea mai veche culegere de poezii- Manyoshu. Apare si in poeziile haiku, care decriu etape ale cultivarii plantei.


Desi este evident ca planta a jucat un rol foarte important in viata culturala, religioasa si de zi cu zi a japonezilor expertii inca nu pot spune cu siguranta daca a fost si folosita ca drog. Desi nu exista dovezi directe, unii istorici spun ca pe masura ce sake-le era acaparat de nobilime, cannabisul se crestea peste tot si era drogul preferat de catre fermieri. Unele studii stiintifice si arata faptul ca in Japonia cannabisul are nivel de THC (tetrahydrocanabinol - substanta pshihoactiva din planta) mai ridicat decat cel din America (3,9% fata de 1,5%). Si desi nu exista dovezi de consum recreational cannabisul a facut parte din multe leacuri ale medicinii traditionale chinezesti pana in secolul at 20-lea.


In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, jumatate din productia de cannabis a tarii a fost pusa deoparte pentru a face funii si parasite pentru armata. Odata cu ocupatia Americana insa, tara a adoptat punctul de vedere al invadatorilor si in 1948 America a dat Ordonanta de Control a Canabisului - care si in ziua de azi sta la baza legilor anti cannabis in Japonia. Exista multe speculatii cu privire la motivul adevarat pentru care Americanii au impus o interdictie fata de cannabis (considerand ca drogurile gen amfetamine au avut piata libera pana in 1951). Multi spun ca odata cu descurajarea artelor precun kendo sau judo, interzicerea canabisului a fost o modalitate de a scoate militarismul din Japonia.


Prized fiber: Junichi Takayasu, curator of Taima Hakubutsukan in Nasu, Tochigi Prefecture, holds the outer layer of cannabis plants that are revered by the Shinto religion. | HIROKO TANAKA
Desi fermierii au primit permisiunea imparatului Hirohito sa creasca in continuare planta numarul cultivatorilor a scazut la mai putin de 60. Unul din motivele pentru care a scazut asa de mult cantitatea este popularitatea crescanda a fibrelor sintetice si pretul ridicat de a reinnoi licenta de a cultiva canabisul.
Din cate stie Takayasu, exista doar o singura persoana de 84 de ani care mai stie tot ciclul plantei de la samanta la fibra si cand ea va muri va muri si intelepciunea cu care se cultiva aceasta planta.
Takayasu incearca sa educe in continuare oamenii organizand tururi anuale catre fermele din apropierea muzeului sau, demonstrand cat de ecologica si intensive este cresterea acestor plante si da lectii de a tese fibre de cannabis a carui material se potriveste perfect cu nevoile climatice ale Japoniei. “Japoniezii au un viziune negative fata de cannabis, dar eu vreau sa-i ajut sa inteleaga adevarul si vreau sa-i protejez istoria. 

Daca aveti candva sansa sa va duceti la muzeu puteti afla mai multe informatii despre el pe pagina de facebook.