Se afișează postările cu eticheta ceai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ceai. Afișați toate postările

Amacha(甘茶) si gyokuro (玉露) sau cum am dat 30 de euro pe 100 de grame de ceai

Acum cateva saptamani am fost la Viena, cu ocazia unei reuniuni a tuturor celor care au terminat masterul pe care l-am facut. Evident fiind in Viena am cutreierat prin strazile si magazinele "tineretii" si acum, om mare cu salar si responsabilitati, am decis ca pot sa dau bani pe chestii la care doar tanjeam in studentie.

Zis si facut, merg la JägerTEE, cea mai veche ceainarie din Viena(18262) si ma uit la ceaiurile cele mai scumpe. Dupa cateva momente de indecizie in care ba vreau ba nu vreau sa dau asa de muti bani pe ceai imi iau inima si portofelul in dinti si zic frumos: 50 de grame de amacha si 50 de grame de gyokuro. 15 euro pungulita aproximativ, simt ca ma strange inima si totusi de aia am ban, fir-ar, ca sa-i cheltui pe ce-mi place.

Motivul pentru care sunt cele mai scumpe ceaiuri nepudra din magazin e simplu: sunt extrem de exclusive si de rare in Europa.

Amacha e o infuzie din frunze de Hydragea care contin tannin si filodulcina, un indulcitor de 4-800 de ori mai dulce decat zaharul. Sincer m-am mirat foarte tare cand l-am baut ca aveam impresia ca i-am pus din greseala zahar si am uitat. In Japonia e folosit pentru a-l sarbatori pe Buddha cu ocazia zilei lui de nastere pe 8 aprilie. I se imbaiaza statuile in ceai, ca un fel de botez de bebelus.


Gyokuro este un tip de ceai verde Japonez care e diferit de sencha prin faptul ca este dintr-o alta speta de Camellia sinensis SI e ceai acoperit. Adica timp de 3 saptamani e pus sa creasca la umbra ca sa-i mareasca continutul de teina.


Spre deosebire de ceaiurile verzi normale se recomanda sa se lase la infuzat pana in 2 minute, si cu apa cu temperatura mai joasa. Pare-se ca-i cel mai scump ceai verde si in Japonia, deci stiu sa le aleg.

Si ieri cand am gustat din ele simteai cum iti curg banii pe gat.



Nancy Drew: Shadow at the water's edge

Cred ca prima data cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew a fost in clasa a 11-a. Sunt o foarte mare fana a "hidden object games" si cand cautam ceva ce sa fac intre Return to Ravenhearst si Escape from Ravenhearst am gasit jocurile Nancy Drew. Personajul e destul de vechi, aparand prima data in carti pentru fete in anii 30'. In 1998 Her Interactive, o companie de jocuri din America a scos primul joc Nancy Drew: Secrets can kill. De la momentul respectiv au scos peste 30 de jocuri pentru PC/Mac/Nintendo.



Am jucat 7 dintre toate jocurile existente si cand am timp si ochii odihniti incep unul nou. In principiu e un joc care se poate termina intr-un weekend, sau cam 20 de ore de joc. La inceput e destul de usor, desi multe dintre mistere sunt destul de greu de rezolvat. Pe masura ce inaintezi in joc trebuie sa tii minte din ce in ce mai multe lucruri si de foarte multe ori e bine sa ai o foaie langa ca sa-ti notezi toate informatiile din cauza ca de multe ori nu sunt salvate in interiorul jocului.

Ultimul pe care l-am downloadat a fost Shadow at the Water's Edge, al 23lea joc din seria principala de produse. Poate fi jucat pe Windows XP sau mai nou si pe Mac OS X. Ca in toate celelalte, joci ca Nancy Drew, detectiva de placere, si interoghezi personaje/rezolvi puzzle-uri ca sa gasesti vinovatul. Ai optiunea de Junior si Senior detective si asa poti determina dificultatea puzzle-urilor pe care le primesti, dar nu se modifica intriga generala a povestii.



Sincer consider ca este cel mai matur joc al seriei, dar asta poate doar din cauza ca utilizeaza scene in care apare un obake/yurei care seamana extrem de tare cu fata din The Ring. Intriga jocului e destul de complicata, dar cam asa-i standardul pentru Nancy Drew. La inceput aflam ca Nancy calatoreste in Kyoto ca sa fie profesoara de engleza ca recompensa pentru misterul anterior pe care l-a rezolvat. Insa in momentul in care ajunge la ryokan isi da seama ca are un alt mister pe cap, de data asta (ca de multe altele) fiind pe cont propriu si doar din curiozitate personala. Personajele nu doresc sa o ajute si incearca sa ascunda cat mai multe. Se spune ca fantoma mamei/fiicei personajelor principale din joc incearca sa alunge toti oaspetii din Ryokan. Nancy, care nu crede in fantome trebuie sa isi dea seama ce sau cine pune la cale toate aceste lucruri. Nu vreau sa povestesc toata intriga, dar vreau sa prezint ce mi-a placut si ce nu.

Jocul incearca si reuseste destul de bine sa prezinte atmosfera traditionala dintr-un ryokan (chiar daca acesta e bantuit). Bunica familiei (mama "fantomei") preda o serie de cursuri tranditionale la care trebuie sa iei parte, printre care sado, origami si shodo. Pe langa ryokan mai poti sa te plimbi prin metroul din Kyoto si sa mergi la o expozitie de roboti (in care nu poti intra din pacate), la un bento stand (unde trebuie sa ajuti un personaj sa faca bento) si la un pachinko parlor(unde trebuie sa joci ca sa cumperi alte obiecte necesare jocului. Pe langa intriga principala mai apuci sa joci sudoku, nonograms si renograms, toate foarte stresante, pe masura ce devin mai complexe, dar distractive.



Nu pot spune ca am fost foarte multumita de vocile din joc. Nancy si cu prietenele ei Bess si George sunt jucate de aceleasi actrite, dar personajele japoneze nu suna japonez. Miwako e singura care-mi pare japoneza, iar bunica, Nagai Takae, pur si simplu te zgarie la urechi. Iti dai seama foarte repede ca e o americanca care incearca sa imite accentul japonez in engleza, dar se chinuie prea tare si totul pare fortat.

In afara de doua momente in care chiar m-am speriat si niste muzica care chiar te poate trece intr-o stare mai neplacuta (dar care poate fi data la minim), jocul e fara surprize neplacute.

Magazin nou de ceai in Timisoara

Intre Unirii si Libertatii, pe strada Vasile Alecsandri, s-a deschis un magazin nou de ceaiuri si cafele.



Cum sunt total paralela cu cafelele, voi spune doar ca sortimentele de ceaiuri sunt bogate si variate, preluate de la prestigioasa firma Demmers Teehaus.

Pe langa ceaiurile si cafelele propriu zise, magazinul mai are trei masute la care se poate degusta oricare din sortimentele expuse si ofera spre vanzare si ustensilele necesare prepararii/servirii celor doua bauturi.





Gradina japoneza din Hasselt

Si iaca inca o postare legata de mini vacanta pe care am avut-o in tara si prin Belgia. Asta se refera la gradina japoneza din Hasselt.

Orasul Hasselt, din nord estul Belgiei s-a infratit cu orasul Itami (伊丹市) din Japonia prin anii 80. Cele doua orasa s-au hotarat sa-si faca reciproc daruri specifice, iar Itami le-a oferit belgienilor cea mai mare gradina japoneza din Europa (2,5ha), modelata dupa modelul tipic al gradinilor pentru ceremonia ceaiului din secolul XVII.

Gradina are 3 parti: -o zona de tranzitie, cu aspect mai degraba vestic -gradina japoneza efectiva cu lacul de koi, casa de ceremonia ceaiului si "hanul" -un parc cu 250 de ciresi

Fiind an de sarbatoare (20 de ani de la infintare), gradina are program special de festivaluri si de ceremonii de ceai.

In prima sambata a fiecarei luni are loc o ceremonie a ceaiului pentru doritori (se cere rezervare)









































Ce se mai poate prinde din festivaluri e: 18 august-Obon Matsuri 8 si 9 septembrie-Cosplay si Manga weekend 13 - 21 octombrie-Kiku Matsuri

Intrarea este 3 euro si adresa e Gouverneur Verwilghensingel - 3500 Hasselt. Informatii suplimentare se pot gasi pe site-ul gradinii

Ceremonia ceaiului

Cea mai buna varianta pe care am putut-o gasi pe youtube

Ceaiul de la Florian

Dupa luna mea de vacanta, am revenit in tara cu forte proaspete si planuiesc o serie de postari despre cativa actori japonezi importanti. Insa pana atunci as dori sa laud, daca imi permiteti, cafeneaua Florian (cea mai veche cafenea care a functionat continuu inca de la infiintare) si ceaiul excelent pe care il servesc. Nu am mai baut ceai asa de bun de mult timp. Desi, sincer, nu aveam asteptari prea mari, dorind mai mult experienta de a bea la faimoasa cafenea, nu bautul in sine al ceaiului, am fost placut surprinsa. Desi era la plic, lucru care initial m-a suparat, mi-am dat seama in secunda in care l-am baut, ca nu aveam motiv. Folosind aceasi pliculet pentru 3 cesti de ceai, nu a facut ceaiul sa-si piarda aroma sau puterea. Nici serviciul folosit nu a fost urat, dar prea european pentru mine, sincer.







Ceai (7)

Si iata ca am ajuns si la ultima postare din aceasta serie despre ceai. Evident ca ceea ce am spus in celelalte postari este minim comparativ cu informatia care se poate gasi despre fiecare subiect. Eu sper doar sa fi oferit destule detalii cat sa starnesc curiozitate.

Acum, ca ultima postare, vreau sa zic unu-doua cuvinte despre scolile de ceremonie a ceaiului principale din Japonia, numite Sansenke, legate prin sange de maestrul Sen no Rikyu, fiind cele infiintate de urmasii sai, si cele cu cei mai multi studenti

Photobucket

Urasenke
Este probabil scoala cu cel mai mare numar de studenti din cele trei Sansenke. A fost infiintata de Sen Sōshitsu (1622-1697) si este condusa in momentul de fata de Iemoto Zabōsai Genmoku Sōshitsu.

Photobucket


Omotesenke
Este a doua scoala ca marime, infiintata de Kōshin Sōsa (1613-1672), actualmente condusa de Iemoto Sōsa Jimyosai. Exista cateva diferente dintre modurile de executare a ceremoniei ceaiului intre Omotesenke si Urasenke, ca de exemplu cantitatea de spuma a Macha-ului, Urasenke acoperind toata suprafata ceaiului in spuma, in timp ce Omotesenke lasa o zona circulara din mijloc libera. Omotesenke foloseste bambus afumat (Susudake) pentru Chasen(polonic), in timp ce Urasenke foloseste bambusul netratat.


Photobucket

Mushanokōjisenke
Este cea mai mica dintre Sansenke. A fost creata de catre Ichiō Sōshu, un stranepot al lui Sen no Rikyu si este condusa in momentul de fata de Iemoto Rikyu Koji, un descendent de a XIV-a generatia a lui Sen no Rikyu.
Numele de Mushanokojisenke vine de la strade pe care se afla Musha no Koji Dori.

Ceai (6)

De-a lungul anului exista mai multe tipuri de ceremonie a ceaiului ce au loc. Difera unele fata de celelalte in functie de scopul pe care-l au in relatia profesor-elev-invitat.


Prima ceremonie a ceaiului dintr-un an se numeste Hatsugama (初釜), adica primul ceainic, si este singura data cand profesorul face ceaiul si pregateste mancarea pentru elevi, el avand in mod normal rolul de supraveghetor. Este singura data cand ceremonia este "prezentata" cap-coada, deoarece, in mod normal, etapele sunt separate pentru a ajuta profesorul in procesul didactic.

Photobucket

Akatsuki-no-chaji ( 暁の茶事) este tinut iarna dimineata, pentru a putea admira rasaritul soarelui.

Photobucket

Yuuzari-no-chaji (夕ざりの茶事), opusul lui Akatsuki-no-chaji, este tinut vara, seara, pentru a putea observa amurgul. De asemenea, datorita caldurii, dimineata devreme sau seara tarziu sunt singurele momente in care se poate tine ceremonia ceaiului intr-un mod comfortabil. De acea, pe langa aceasta ceremonie mai exista si Asa-cha (朝茶), ceaiul de dimineata


Photobucket

Kuchikiri-no-chaji (口切の茶事), ceremonia cu primul ceai al anului, o asemanare care poate fi facuta cu deschiderea primului vin, pentru vestici si, ca punct de contrast, Nagori-no-chaji (名残の茶事), ceremonie facuta pentru a onora ultimele frunze de ceai ale anului, preparat la sfarsitul lui Octombrie.

Ceaiul (5)

Dupa cum am scris in prima postare, pe langa clasicele ceaiuri negre si verzi, mai exista mai multe culori decat curcubeul. Problema este ca acele ceaiuri nu se beau in Japonia, asa ca nu as dori sa ma axez asa de mult pe ele, considerand ca am multe de zis despre faimoasa ceremonie a ceaiului, pe care incep sa o descriu acum.

Ceremonia ceaiului (numita sado, sau "calea de a face ceai") este o forma ceremoniala de a prepara si a bea ceai. Ritualul a fost influentat puternic de Budismul Zen.
In zilele noastre, ceremonia ceaiului este un hobby destul de raspandit, deoarece multi japonezi fac cursuri despre comportamentul necesar in timpul ceremoniei si modul in care se fac ceaiul, mancarea si dulciurile necesare.

Ceremonia in sine consta in mai multe ritualuri care trebuie invatate pe de rost, fiecare miscare fiind neschimbata de secole.

tea ceremony Pictures, Images and Photos

Ca sa prezint un pic de istorie, sa stim de fapt cum au stat lucrurile de-a lungul timpului, in cea ce priveste modul in care s-a dezvoltat aceasta arta, voi incepe prin a prezenta faptul ca ceremonia ceaiului a inceput sa-si faca simtita prezenta prin epoca Nara (710-794) cand, datorita relatiilor care se raceau cu China, japonezii au fost nevoiti sa-si gaseasca/creeze propriile traditii cu privire la ceai, care, acum a inceput sa fie baut de placere, si nu in scopuri medicinale ca pana atunci. Ceaiul a fost un bun de pret in perioada Heian (794-1192) motiv pentru care s-au dezvoltat pe seama sa o sumedenie de reguli si formalitati.

Prin intermediul lui Myoan Eisai, care a sugerat presarea ceaiului inainte de adaugarea apei calde si a imparatului chinez Hui Tsung, care a facut referire la amestecarea pudrei de ceai in apa cu un tel de bambus, s-a pus baza ceremoniei asa cum se stie ea azi.

In secolul al XIII-lea, samuraii, care adorau tot cea ce era legat de dinastia chinezeasca Sung a inceput sa imbratiseze traditia prepararii ceaiului. Dupa caderea shogunatului Kamakura, in 1333, noua creata clasa de Gekokujou (parveniti) a inceput sa faca "petrecerii ale ceaiului", adesea acompaniate de jocuri de societate.

Traditia de a oferi cana de ceai de la un invitat la altul se trage, cel mai probabil din ritualul samurailor de a trimite cupa de sake din mana in mana, la toata familia, cand aveau intrunirile pentru a-si reafirma legaturile.

Photobucket

In perioada Muromachi, arhitectura tipica a caselor, adoptat si de samurai, a fost preluata pentru casele de ceai, tokonoma, chigaidana, tatami si tsuke-shoin toate aparand atunci.

Murata Shukou, un preot Zen, recunoscut ca parintele ceremoniei ceaiului, datorita etichetei si spiritului pe care acesta l-a oferit ceremoniei. El a fost si cel care a introdus idea de a efectua ceremonia intr-o camera separata, mai micuta si mai sobra numita Kakoi.

Ceaiul (4)

Cum mama a decis sa ne schimbam aragazul si cum mesterii din Romania nu mai sunt ce erau si nu ai cum sa-i mai intorci pe aia buni din strainatate, am ajuns sa stam fara aragaz functional jumatatea aceasta de zi. Asta inseamna ca nu am apucat sa-mi fac ceai. Cerul a cazut, pamantul s-a despartit si raurile s-au umplut de sange... cel putin mie asa mi s-a parut. Eu fara ceai jumate de zi este tortura pura, asa ca in spirit de autoconservare, incerc macar sa scriu un articol despre ceai, in scopul uitarii durerii de a nu-l bea.

Ceaiul negru e urmatorul la rand acum.

Cateva cuvinte despre cum se face si dupa acea zic ceva ceva despre relatia mai degraba rece dintre japonezi si ceaiul acesta.


Dupa culegere, frunzele sunt semi-uscate suflandu-se aer pe ele, dupa care ceaiul este lasat sa oxideze sub conditii controlate de temperatura si umiditate (i se spune fermentatie, dar procesul de fermentatie nu are loc de fapt, asa ca denumirea este folosita abuziv). Nivelul de oxidare determina calitatea ceaiului. Ceaiul incepe oxidarea inainte de a fi rulate frunzele, deci momentele petrecute intre etape sunt foarte importante pentru calitatea acestuia. Dupa ce se termina oxidarea, frunzele sunt uscate complet pentru a opri procesul.

In final, frunzele sunt sortate in functie de calitate, pe marimi (frunze intregi, rupte, praf) si in functie de alte criterii prestabilite.


Dupa cum am zis mai sus, ceaiul negru nu prea are trecere in Japonia.

Ceaiul negru a fost crescut in Japonia inca din 1874, dar cantitatea a fost mica si a fost considerat mai mult o curiozitate decat orice altceva. Chiar si dupa ce a fost adus de catre o expeditie care a fost in India, s-a ajuns la concluzia ca ceaiul negru japonez este inferior celor din regiunile obisnuite in care acesta creste.




Printre cele mai cunoscute ceaiuri negre, si si printre cele mai greu de gasit este Shizuoka Black Tea, numit dupa regiunea din Japonia de unde se culege. Vine de pe o plantatie care il prodce din.

Ceaiul (3)

Am zis in prima postare ca exista mai multe tipuri generale de ceai, separate pe culori (alb, galben, verde, negru, etc). Bineinteles ca fiecare tara care cultiva ceai are soiurile proprii de a prepara/cultiva Camellia Sinensis, in asa fel incat sa produca diferite soiuri de ceai.

Cum soiurile sunt multe, as dori sa ma refer doar la cele mai cunoscute din Japonia.

Ceaiul verde a fost adus in Japonia, din China, de catre Myōan Eisai (明菴栄西), preot Budist japonez, care a trait in secolul XII, si pe langa ceai a pus bazele scolii de Budism Rinzai.

Tipurile de ceai sunt notate dupa calitate, partea plantei care se utilizeaza si tipul de proces la care este supus pentru a crea produsul finit. Cel mai bun ceai din Japonia se spune ca at fi cel din Yame, regiunea Uji a Kyoto-ului care produce aproximativ 40% din ceai.



Gyokuro (玉露)
Gyokuro este un tip scump de ceai care creste sub o plasa si face ceai de culoare verde pal. Datorita plasei, cantitatea de theina si caffeina creste, in timp ce catechina scade, facand ceaiul sa fie foarte dulce, cu aroma distincta.



Sencha (煎茶)
Este facut din prima si a doua recolta de ceai verde, expus direct la lumina. Este cel mai comun tip de ceai din Japonia.





Fukamushicha (深蒸し茶)
Este, de fapt, Sencha care a fost procesat timp mai indelungat, dandui-se astfel o culoare mai inchisa si o aroma mai plina.




Bancha (番茶)
Ceai de calitate mai slaba, de obicei din a trei si a patra recolta de ceai, dintre vara si toamna.




Kukicha (茎茶)
Ceai facut din ramurele si petioale de frunze, dandu-i o aroma usor cremoasa, dulce, cu aroma de nuci.




Matcha (抹茶)
Este ceai praf, procesat din Tencha, cu o cultivare asemanatoare cu cea a Gyokuro-ului. Este folosit in principal in ceremonia ceaiului si se foloseste ca aroma pentru inghetata si alte dulciuri.





Genmaicha (玄米茶)
Ceai Sencha amestecat cu orez brun prajit.




Hōjicha (ほうじ茶?)
Ceai verde prajit pe carbuni.