Tineti-l pe Andrew Garfield departe de japonezi

Fiind pasionata de filme si locuind in Europa am destul de des probleme cu faptul ca nu ma pot uita la filmele de Oscar pe masura ce apar din cauza ca in Romania (sau in Belgia) ajung sa aratate de abia dupa anul nou. Asa ca de ceva ani incoace mi-am facut un obicei sa imi rezerv un weekend in februarie inainte de Oscare si sa ma uit la toate filmele nominalizate la premiile importante (cei mai buni actori, regizori si filme).

Anul aceste, se pare, ca Andrew Garfield (il cunoasteti poate din filmele recente cu Spider Man) a ajuns sa fie in doua filme cu subiect asemanator.

Hacksaw ridge este filmul regizat de Mel Gibson in care personajul principal, un adventist, refuza sa puna mana pe o arma, dar lupta totusi in al doilea razboi mondial, in Japonia, in cadrul bataliei de la Okinawa. Nu isi reneaga credinta si-si serveste tara ca medic. Bazat pe o poveste reala.

Silence este filmul regizat de Martin Scorsese in care personajul principal, un iezuit, merge in Japonia sa-si gaseasca mentorul si sa crestineze populatia care se gaseste in mijlocul persecutiei crestinilor din perioada shogunatului Tokugawa. Nu isi reneaga credinta. Bazat pe o poveste scrisa de Shūsaku Endō, care la randul ei e bazata pe o persoana reala.

Nu-mi vine sa cred ca zic asa ceva, dar in ambele filme Japonia este prezentata frumos, corect si cu respect pentru traditie si mentalitate. Desi clar in Hacksaw ridge, prin pura realitate a razboiului, japonezii sunt pozitionati ca fiind "inamicul", exista momente in film in care inamicii sunt umanizati. Nu destul fata de cat as fi dorit, dar oricum mai mult decat nimic.


Despre Silence nu vreau sa vorbesc prea mult din cauza ca vreau sa fac o recenzie comparativa dupa ce citesc cartea. O am in biblioteca de 10 ani deja, dar nu am vrut sa o citesc fiindca nu pot sa zic ca idea de misionari crestini ma intereseaza foarte tare. Filmul e prezentat dintr-o perspectiva crestineasca, in care se pare perfect normal sa mergi la altcineva in tara si sa zici ca stii toate raspunsurile si ca religia ta e cea mai buna. E prezentat poate fara prea multe comentarii pro sau contra, dar cum consider colonialismul vestic ca fiind o problema majora de-a lungul istoriei nu pot sa zic ca gust cvasi-neutralitatea pe cat ar fi trebuit.

Amandoua filmele sunt foarte bune, jocul la fel, respectul fata de Japonia la fel. Numa Andrew Garfield saracu, duce la cam multe morti de bastinasi. De aia daca as fi japoneza nu prea l-as lasa sa se aproprie ;)

Tenrikyo

Saptamana trecuta citeam o carte despre Konosuke Matsushita, unul din cei mai mari antreprenori si lideri de organizatie a erei moderne, fondatorul firmei Panasonic si erou national in Japonia.

Pe parcursul cartii, pe langa informatiile pe care le primeam cu privire la stilul de leadership a lui Matsushita-san, am aflat si momentul in care i s-a produs declicul care a dat tenta sociala stilului dansului de leadership. Si asta s-a intamplat cand, inainte de al Doilea Razboi Mondial, cineva a venit sa-i povesteasca despre noua religie Tenrikyo si de modul in care acceptarea acesteia duce, evident, la o imbunatatire a calitatii vietii.

Am inceput sa caut cate ceva despre Tenrikyo din cauza ca sunt sincer impresionata de numarul mare de religii "noi" aparute in sec XX in Japonia si am aflat niste chestii interesante.

Religia e bazata pe venerarea lui Nakayama Miki, aleasa "templu lui Dumnezeu" in 1838 cand fiul si sotul ei s-au imbolnavit grav. Chemand un preot Buddhist sa exorcizeze spiritele care cauzau boala, Miki a fost rugata sa ii tina locul pentru un timp scurt. In acel moment a fost posedata de "Unicul zeu" (Tenri-O-no-Mikoto) si a cerut ca Miki sa fie oferita ca altar.

Pare-se ca adjunctul Izo Iburi a colectionat un numar mare de intrebari la care Miki a raspuns si le-a adunat intr-o lucrare de mai multe volume numita Osashizu, "Biblia" noii religii.

Tenrikyo a fost denumita o secta a Shinto intre 1908 si 1945, timp in care a devenit prima noua religie care sa se implice in cauze sociale si sa deschida un orfelinat, o cresa si o scoala pentru nevazatori. Desi in momentul de fata este separata complet de Shinto si Buddhism multe din obiectele de cult se aseamana.

Credinta centrala a religiei este kashimono-karimono, care ineamna "un lucru imprumutat un lucru daruit". Credinciosii Tenrikyo considera ca trupul nu le este al lor si deci nu au control asupra lui, in timp ce mintea le este in totalitate sub control propriu. Cred in acte caritabile si abtinerea de la lacomiei, egoism, ura si aroganta. Pacatele sun vazute ca "praf" care poate fi curatat prin hinokishin si ritual. Hinokishin inseamna efort voluntar, facut nu dintr-o dorinta de a parea darnic ci din dorinta de a se imbunatati continuu

Cred in reincarnare si intr-un zeu unic care a creat toata lumea, folosind multe metafore din domeniul constructiilor, agriculturii si tamplariei pentru a face invataturile scripturii mai usor de inteles. Ii ajuta pe oameni sa vizualizeze construirea unei lumi mai bune prin proces secvential, pas cu pas, in care oamenii se ajuta unul pe altul ca sa inainteze, dar fiecare in ritmul lui.

Kumano Kodō

Si ca sa vorbim si despre chestii mai frumoase, ca o luna intreaga numai cu atentate am avut de-a face, am zis ca hai sa fac o postare despre Kumano Kodō, unul din doar cele 2 pelerinaje incluse in lista UNESCO de patrimoniu cultural (celalalt fiind Camino De Santiago din Spania).

Koyasan, Kumano (poza de mai sus) si Ise sunt locurile in care a aparut Buddhism-ul in Japonia, in jurul secolului al 6-lea, cand religia nu era vazuta doar ca fiind religie ci si ca un semn de civilizatie foarte apreciat in Corea si China si deci foarte dezirabil in Japonia.

Saicho si Kukai au fost cei doi preoti apropiati imparatului care au fost trimisi sa introduca noile forme de Buddhism in tara dupa ce capitala s-a mutat de la Nara la Heian-kyo (adica Kyoto-ul de astazi). In perioada Heia timpurie, cei doi preoti trageau spre practici religioase protejate de vazul oricui de munti-construind astfel complexul Tendai de pe muntele Hiei si complexul Shingon de pe muntele Koya.

Pe masura ce crestea influenta Buddhismului pe atat si credinta ca preotii care duceau vieti ascetice erau mai "eficienti" decat cei care nu o faceau. Asa ca, muntii din Kumano, acoperiti de paduri frumoase si impanziti de rauri, au devenit locul principal in care calugarii se duceau sa-si petreaca asceza, crezandu-se ca ajungeau sa aiba puteri supranaturale din cauza meditatiei si timpului de reflexie.

Aparitia Buddhismului in Japonia a trebuit sa fie integrata cu preamarirea muntilor, imprejurimilor si ale altor entitati sacre care au fost slujite de japonezi de multe secole deja. Kumano a fost locatia in care traditiile shinto si cele noi, buddhiste au interactionat.

Ise este templul shinto cel mai important din Japonia si padurile de chiparosi care-l inconjoara au fost considerate sacre din cele mai vechi timpuri.

Atacul cu gaz sarin din metroul din Tokyo

Chikatetsu Sarin Jiken (地下鉄サリン事件), a fost un atentat terorist domestic efectuat pe 20 martie 1995 in Tokyo de membrii sectei religioase Aum Shinrikyo. In decursul a 5 atacuri coordinate pe o serie de linii de metrou 12 oameni au murit, 50 au fost profund afectati si 1000 altii au avut probleme de vedere facandu-l astfel cel mai important atac care sa aiba loc in Japonia dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial.

Fiecare atacator a purtat asupra lui doua pachete cu aproximativ 0,9l de lichid sarin, iar Yasuo Hayashi avea 1,3l, umplut in pungi de plastic si invelit in ziare.
Fiecare atacator a urcat pe cate o linie de metro si inarmati cu umbrele cu varf ascutit, la statii stabilite, impungeau punga cu umbrela si ieseau din metrou. Deoarece sarinul este cel mai volatil gaz iritant toti cei care erau in apropierea lichidului deveneau agenti purtatori ai vaporilor care dupa cea afectasera si membrii ai echipajelor de salvare.

Pe linia Chiyoda cele doua pungi de sarin au fost sparte in drum spre statia Shin Ochanomizu, in apropierea districtului de business Chiyoda. Trenul a continuat inca 4 statii pana la Kasumigaseki cand pungile au fost scoase din tren de catre 2 angajati (care ulterior urmau sa moara) si dupa aia a continuat inca o statie pana cand metroul a fost oprit, evacuat si curatat.

Pe linia Marunouchi pachetul a fost spart in drum spre statia Ikebukuro, cu atata putere ca varful umbrelei atacatorului s-a indoit. Trenul a continuat cand dupa 14 opriri  doi pasageri profund afectati au fost scosi din metrou si un angajat a scos pungile afara (unul din cei doi pasageri urmau sa moara). Trenul a continuat apoi cu sarinul pe podea inca 5 statii si a fost scos din functiune dupa 7. Ca urmare a actiunilor luate 358 de pasageri au fost raniti si unul a murit.

Pe linia Marunouchi directia Ikebukuro atacatorul trebuia sa intepe pungile in drum spre statia Yotsuya. Nu a reusit sa sparga decat una din cele doua asa ca eliberarea gazului s-a facut mult mai incet. Din aceasta cauza trenul a ajuns la capat de linie si a luat-o in directia opusa. Desi a fost verificat pungile nu au fost gasite, asa ca metro-ul a continuat pana la Hongo-sanchome cand angajatii au intrat sa curete vagonul, dar metroul a continuat pana la Kokkai-gijido-mae, o ora si 40 de minute dupa ce pachetul a fost spart. Nimeni nu a murit dar 200 de oameni au ajuns la spital in stare grava

Pe linia Hibiya, directia Tōbu Dōbutsu Kōen, pachetele de sarin au fost sparte in statia Ebisu si deja dupa doua statii efectele gazului au inceput sa se simta. La inca o statie pasagerii au inceput sa intre in panica si au fost evacuati, iar metro-ul a fost scos din uz dupa inca o statie. Un om a murit si 532 au fost sever afectati

Pe linia Hibiya, directia Naka-Meguro 3 pungi au fost sparte la Akihabara, cu cele mai multe impunsaturi dintre toti atacatorii. Deja la urmatoarea statie pasagerii au inceput sa se simta rau. Unul dintre pasageri, vazand ca pungile sunt de vina le-a dat un picior afara din metrou pe peronul statiei Kodenmacho. Datorita acestul fapt 4 oameni din statie au murit. Metroul a continuat inca o statie pana cand un pasager a apasat pe butonul de oprire de urgenta si toata garnitura s-a oprit la statia Tsukiji unde a fost retras in depou

Initial lumea a crezut ca atacul a fost o explozie si a fost astfel descris in reportajele media pana cand unii angajati si-au dat seama ca de fapt a fost un atac chimic. La ora 8:35 linia Hibiya a fost evacuata complet. In total in timpul atacului 8 oameni au murit si 275 au fost profund afectati

Dupa atac Aum si-a pierdut statusul de organizatie religioasa, desi Parlamentul Japonez a refuzat sa ilegalizeze grupul. In schimb, a oferit politiei putere sa ii monitorizeze constant.

Asahara a fost condamnat la moarte prin strangulare pe 27 Februarie 2004, dupa mai bine de 9 ani de judecata, dar in momentul de fata inca se asteapta executia (in Japonia nu se anunta datele de exucutie inainte ca ele sa aiba loc)

Pe 27 Noiembrie 2004 toate judecatile s-au terminat (mai putin cea a lui Asahara care avea sa mai continue cativa ani cu recursuri) si din cei 189 de membrii condamnati 13 au fost condamnati la moarte, 5 la viata in inchisoare, 80 diversi ani in inchisoare, 87 au avut sentinte cu suspedare, 2 au fost amendati si unul a fost gasit nevinovat.

In momentul de fata gruparea are aproximativ 2100 de membrii si inca mai recruteaza sub alte nume de gen Aleph.

Aum Shinrikyo

Dupa cum am mai zis in alte postari autorul meu japonez preferat este Haruki Murakami. De ceva timp i-am cumparat cartea Underground, dar nu am citit-o, nu stiu de ce. Poate din cauza ca stiam ca e legata de atacul cu gaz sarin si nu aveam stare sa citesc ceva asa de deprimant. Poate din cauza ca stiam ca nu e o opera de fictiune si mai mult decat atat era facuta din interviuri, deci nu ar avea acelasi stil de naratiune ca celalte. Oricum, indiferent de motivul pe moment m-am apucat de ea acum cateva zile, ca si asa n-am ce face cat timp sunt pe tren spre servici.

Cum inca mai am de terminat de citit nu o sa vorbesc inca despre carte, desi sunt multe de spus deja dupa nici un sfert din ea. Incep insa cu o postare despre cei care au fost de vina pentru atacuri, membrii sectei Aum Shinrikyo.

Aum Shinrikyo este un sistem de credinta sincretic creat de fondatorul miscarii Shoko Asahara (numit Chizuo Matsumoto de fapt), din ce a inteles el din Buddihsmul Indian si Tibetan combinat cu hinduism, Yoga, scrierile lui Nostradamus si idei din Apocalipsa dupa Ioan. Asakara s-a autodenumit Cristosul si s-a autoidentificat cu imaginea de "miel al domnului" care va lua asupra lui pacatele lumii si deci ii va vindeca pe oameni de pacatele proprii. In 1984 miscarea a inceput ca un curs de meditatie si yoga si pana in 1989 a crescut atat de mult ca ajuns sa fie numita organizatie religioasa "a elitelor" din cauza numarului mare de membrii absolventi ai universitatilor prestigioase japoneze.

Sfarsitul lumii urma sa vina ca un al treilea Razboi Mondial pornit de Statele Unite si care urma sa se termine cu un Armagedon nuclear care ii va decima pe toti mai putin cei care urmau secta Aum, bineinteles.

Motivul pentru care au inceput sa fie violenti a fost o interpretare data de Asahara conceptelor buddhiste despre Mappo si Shoho (doctrina care zice ca dupa moartea lui Buddha vor exista trei perioade in care invatarile vor degenera. In a treia perioada, Mappo, lumea va fi caracterizata de o cadere morala profunda si nu va mai putea ajunge la iluminare. Aum dorea sa re-aduca lumea la perioada Shoho cand invataturile Buddhiste inca puteau fi "auzite"). Alta interpretare interesanta pe care a avut-o se lega de poain concept Tibetan in care Asahara s-a infiltrat cu gandirea conform careia era mai bine sa omori pe cineva cu pareri diferite de ale grupului pentru a-l salva de karma negativa.

Practicile exacte ale grupului erau inca secrete. Se credea ca utilizau halucinogeni, practici extreme "yoga" si terapie de soc.

Desi era straniu, grupul nu prea a atras multa atentie inainte de 1980 cand au inceput sa fie acuzati de inselarea membrilor si fortarea lor sa doneze bani. in 1989 au omorat un membru al cultului care a incercat sa plece. Un avocat care a incercat sa-i opreasca, ducand negocieri cu ei in Octombrie 1989. in Noiembrie avocatul impreuna cu familia sa au disparut din casa lor din Yokohama si au fost descoperiti omorati doar in 1995 de catre membrii ai cultului.

Au avut inceput sa fie din ce in ce mai anti-sociali, ducandu-se des in Rusia sa cumpere arme si chiar si componente pentru a crea o bomba atomica. Aveau o lista de oameni pe care doreau sa-i ucida, inclusiv capi ai altor secte buddhiste sau comentatori de televiziune.

In 1993 cultul a inceput sa manufactureze agent sarin si mai tarziu gaz VX (amandoua interzise de Natiunile Unite ca fiind arme de distrugere in masa intr-un razboi chimic.)

In 1994/95 Masami Tsuchiya, membru al organizatiei a sintetizat intre 100 si 200 de grame de VX si l-a folosit la atacare a 3 persoane care erau considerate spioni. 2 dintre ele au fost ranite si a treia, un barbat de 28 de ani a muri la 10 zile dupa ce a fost expus gazului. Desi doctorii suspectau ca omul fusese omorat de un pesticid organofosfat nimeni nu a stiut cauza exacta pana dupa atacul cu gaz sarin din metroul din Tokyo, cand membrii si-au asumat crimele.

In 1994 au atacat pentru prima oara cu gaz sarin intr-un incident in orasul Matsumoto, cand cu ajutorul unui tir refrigerant au reusit sa elibereze un nor de gaz sarin in apropierea casei unui judecator care era implicat intr-un proces imobiliar care nu iesea bine pentru Aum. 500 de oameni au fost afectati si 8 au murit in incident, dar grupul nu a fost implicat.

In Februarie 1995 au rapit un membru al cultului, domnul Kiyoshi Kariya, si l-au ars intr-un incinerator cu microunde. Acesta a lasat in urma un bilet gasit de politie pe care scria "Daca dispar am fost rapit de Aum Shinrikyo."

Politia a planuit sa faca o razie in toate locatiile cultului in Martie 1995. Pe data de 20 martie 1995 au lansat atacul cu gaz sarin din metrou. Despre care voi vorbi in postarea urmatoare.

Nancy Drew: Shadow at the water's edge

Cred ca prima data cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew a fost in clasa a 11-a. Sunt o foarte mare fana a "hidden object games" si cand cautam ceva ce sa fac intre Return to Ravenhearst si Escape from Ravenhearst am gasit jocurile Nancy Drew. Personajul e destul de vechi, aparand prima data in carti pentru fete in anii 30'. In 1998 Her Interactive, o companie de jocuri din America a scos primul joc Nancy Drew: Secrets can kill. De la momentul respectiv au scos peste 30 de jocuri pentru PC/Mac/Nintendo.



Am jucat 7 dintre toate jocurile existente si cand am timp si ochii odihniti incep unul nou. In principiu e un joc care se poate termina intr-un weekend, sau cam 20 de ore de joc. La inceput e destul de usor, desi multe dintre mistere sunt destul de greu de rezolvat. Pe masura ce inaintezi in joc trebuie sa tii minte din ce in ce mai multe lucruri si de foarte multe ori e bine sa ai o foaie langa ca sa-ti notezi toate informatiile din cauza ca de multe ori nu sunt salvate in interiorul jocului.

Ultimul pe care l-am downloadat a fost Shadow at the Water's Edge, al 23lea joc din seria principala de produse. Poate fi jucat pe Windows XP sau mai nou si pe Mac OS X. Ca in toate celelalte, joci ca Nancy Drew, detectiva de placere, si interoghezi personaje/rezolvi puzzle-uri ca sa gasesti vinovatul. Ai optiunea de Junior si Senior detective si asa poti determina dificultatea puzzle-urilor pe care le primesti, dar nu se modifica intriga generala a povestii.



Sincer consider ca este cel mai matur joc al seriei, dar asta poate doar din cauza ca utilizeaza scene in care apare un obake/yurei care seamana extrem de tare cu fata din The Ring. Intriga jocului e destul de complicata, dar cam asa-i standardul pentru Nancy Drew. La inceput aflam ca Nancy calatoreste in Kyoto ca sa fie profesoara de engleza ca recompensa pentru misterul anterior pe care l-a rezolvat. Insa in momentul in care ajunge la ryokan isi da seama ca are un alt mister pe cap, de data asta (ca de multe altele) fiind pe cont propriu si doar din curiozitate personala. Personajele nu doresc sa o ajute si incearca sa ascunda cat mai multe. Se spune ca fantoma mamei/fiicei personajelor principale din joc incearca sa alunge toti oaspetii din Ryokan. Nancy, care nu crede in fantome trebuie sa isi dea seama ce sau cine pune la cale toate aceste lucruri. Nu vreau sa povestesc toata intriga, dar vreau sa prezint ce mi-a placut si ce nu.

Jocul incearca si reuseste destul de bine sa prezinte atmosfera traditionala dintr-un ryokan (chiar daca acesta e bantuit). Bunica familiei (mama "fantomei") preda o serie de cursuri tranditionale la care trebuie sa iei parte, printre care sado, origami si shodo. Pe langa ryokan mai poti sa te plimbi prin metroul din Kyoto si sa mergi la o expozitie de roboti (in care nu poti intra din pacate), la un bento stand (unde trebuie sa ajuti un personaj sa faca bento) si la un pachinko parlor(unde trebuie sa joci ca sa cumperi alte obiecte necesare jocului. Pe langa intriga principala mai apuci sa joci sudoku, nonograms si renograms, toate foarte stresante, pe masura ce devin mai complexe, dar distractive.



Nu pot spune ca am fost foarte multumita de vocile din joc. Nancy si cu prietenele ei Bess si George sunt jucate de aceleasi actrite, dar personajele japoneze nu suna japonez. Miwako e singura care-mi pare japoneza, iar bunica, Nagai Takae, pur si simplu te zgarie la urechi. Iti dai seama foarte repede ca e o americanca care incearca sa imite accentul japonez in engleza, dar se chinuie prea tare si totul pare fortat.

In afara de doua momente in care chiar m-am speriat si niste muzica care chiar te poate trece intr-o stare mai neplacuta (dar care poate fi data la minim), jocul e fara surprize neplacute.

Sokushinbutsu – Calugarii automumificati

Sokushinbutsu erau calugari Budisti care se sinucideau intr-un astfel de mod incat corpurile lor se mumificau si ajungeau sa fie venerati pentru dedicatie si spirit. In general practica se facea in prefectura Yamagato, din nordul Japoniei, adusa cel mai probabil din China dinastiei Tang.

Procedura, un fel de auto-tortura, se prelungea pe mai multi ani si avea mai multe etape.

Primul stadiu al acestui proces presupunea alegerea unei diete formata exclusiv din seminte si nuci, in timp ce se faceau si exercitii fizice pentru a elimina toata grasimea corporala. Stadiul dura 1000 de zile.

In a doua parte a procesului, calugarul urma sa manance numai scoarta si radacini de pin si sa bea un ceai otravitor facut din seva copacului urushi, folosita in mod normal pentru lacuirea bolurilor. Seva continea Urushiol, ce inducea vomitat si pierdere a lichidelor corporale. Stadiul dura alte 1000 de zile.

In final, calugarul se inchidea intr-un cavou de piatra ingust care ii permitea sa stea doar in pozitia de lotus. Cavoul era sigilat si doar un tub era lasat pentru a aduce aer proaspat in incapere. Calugarului i se dadea un clopotel. Cat timp mai era in viata, calugarul suna clopotelul. Cand nu se mai auzea clopotelul se sigila complet cavoul, deoarece calugarul era mort.

Se crede ca sute de calugari au incercat sa devina Sokushinbutsu, dar multi nu au reusit. In Japonia au fost gasite intre 16 si 24 de mumii Sokushinbutsu, cea mai recenta in iulie 2010.

The Zen Mind

Am dat o raita prin postarile vechi de pe blog si am vazut ca o parte din linkuri au disparut, firar el de youtube sa fie. Promit ca ma pun intr-o zi si le refac. In fine.

Am zis ca mai postez si celalalt documentar pe care l-am gasit pe acel blog. Acesta este despre Zen. Avand norocul sa petrec 2 zile intr-o manastire budista am avut si ocazia sa vad astfel de meditatie si sa si particip la o mini sesiune. Intr-adevar te face sa te simti calm. Nu mai am parte de aceasi stare de liniste de cand am inceput scoala din pacate.

EDITARE: cum filmul a fost scos de pe youtube, copiez si postez alt link unde poate fi urmarit
http://www.vbox7.com/play:fef84576

http://www.vbox7.com/play:4c56f73c?r=google.

Komusō (虚無僧)

Un komusō (虚無僧, komusō?, Hiragana こむそう; de asemenea romanizat komusou sau komuso) era un practicant ar ordinului monastic Fuke al şcolii de Buddhism Zen, din perioada Edo, între 1600 şi 1868.



Komusō erau recunoscuţi prin coşul de paie (o glugă de stuf numită tengai) purtat pe cap, semn al lipsei de ego. Erau de asemenea cunoscuţi drept cântăreţi de piese solo de shakuhachi (un tip de flaut Japonez). Aceste piese, numite honkyoku ("piese originale") erau cântate in timpul practicii meditative de suizen, ca o metodă de a atinge Nirvana şi ca o modalitate de vindecare. Guvernul Japonez a introdus reforme după perioada Edo, abolind secta Fukè. Înregistrările muzicale ale repertoriilor au supravieţuit şi au fost reînviate în secolul 20.

Komusō era folosit şi ca deghizare de către samurai, în special ronin şi posibil şi ninja, care rareori făceau parte din structurile tradiţionale de samurai.

Mizuko kuyō (水子供養)

Mizuko kuyō (水子供養) sau "serviciu memorial pentru fetus", este o ceremonie japoneză pentru femeile care au avut un avort spontan sau au născut un copil mort. Această practică a devenit vizibilă odată cu anii 1970 şi cu crearea de temple al căror unic scop era acest ritual. Motivele invocate pentru efectuarea ceremoniei era durerea părinţilor, dorinţa de a oferi linişte fetusului sau chiar frica de răzbunare a unui spirit mânios.

Mizuko (水子), cu înţelesul literal de "copil de apa", este un termen japonez pentru un fetus mort. Citit mai de mult ca suiji, citirea Sino-Japoneză on'yomi a aceloraşi caractere, termenul era un kaimyō (denumire postumă) dat după moarte. Ceremonia mizuko kuyō era folosită pentru a face ofrande lui Jizō, o zeitate budistă (bodhisattva) care se credea că apără copiii. În perioada Edo când foametea ducea la avorturi sau pruncucidere în familiile sărace, ceremonia a fost adaptată să acopere şi aceste situaţii.

În zilele noastre practicarea ceremoniei de mizuko kuyō continuă în Japonia, deşi este nesigur dacă este o practică Budistă autentic. Anumite acţiuni variază de la templu la templu, şcoală la şcoală şi individ la individ. Este normal ca templele să ofere statui Jizō, care sunt îmbrăcate in căciuliţe şi baveţici roşii şi expuse în curtea templului, pentru un preţ. Câţiva profesori americani de studii religioase au acuzat templele pentru abuzarea credinţelor japonezilor, dar alţi profesori consideră că templele nu fac altceva decât să răspundă la nevoile oamenilor

Religia in Japonia

In Japonia exista o multitudine de religii care au fost aduse in tara de-a lungul timpului de catre misionari, insa cele mai multe se bazeaza pe invataturi Budiste si Shintoiste. Japonezii traiesc intr-un sincretism cu religiile existente in arhipelag, nascandu-se shinto, casatorindu-se crestin si fiind inmormantati budist.

Conform unor statistici oficiale intre 84 si 96% dintre japonezi sunt fie budisti fie shintoisti, restul de 4-16% facand parte din minoritatile religioase, cu toate acceptate de statul Japonez. Multi contesta insa aceste date, in mare parte datorita faptului ca nasterile sunt inregistrate la templu, chiar daca persoana respectiva nu va continua sa practive religia.



Printre minoritatile cele mai reprezentative sunt, crestinii, islamistii, hinduistii si judaistii.

Pe insulele Ryukyu se practica credintele istoric traditionale Ryukyuan, care au fost de-a lungul timpului de invataturi confucianiste, budiste si shintoiste.