De ce nu s-o fi gandit sa lucreze cu Paint nu inteleg, dar important e ca a reusit ce si-a propus
Se afișează postările cu eticheta straniu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta straniu. Afișați toate postările
Dembei (伝兵衛 sau Дэмбэй))
Din cand in cand fac link jumping pe wikipedia si gasesc articole asa de stranii incat nu ma pot abtine sa nu le citesc.
Si ce ar fi mai straniu decat un pescar japonez care a pornit scoala japoneza in Rusia?
Dembei a fost un asistent de comerciant care a navigat cu o flota de "30 de transporturi spre Edo" in secolul 18. Se pare ca el impreuna cu altii au fost prinsi intr-o furtuna pe mare si au naufragiat in Kamchatka. Dembei a fost singurul supravietuitor gasit in 1701 sau 1702 de catre Atlasov care, in loc sa-l ajute sa ajunga inapoi in Japonia, cum Dembei l-a tot rugat, l-a dus in Moscova la Petru cel Mare, ca sa-i spuna tot ce stia despre Japonia. A ajuns sa si dea lectii de japoneza catorva rusi si a fost botezat cu numele de Gabriel si si-a trait restul vietii in Sankt Petersburg.
Fiind un pescar din Osaka e greu de crezut ca ar fi avut informatii despre politica sau organizarea militara a Japoniei, dar a reusit sa deschida apetitul pentru explorarea Kamchatkai si a Kurilelor spre a deschide comertul cu Japonia.
Candva intre 1714 si 1719 John Bell (doctor si calator scotian) l-a intalnit si a scris despre el cum ca: "El, tatal lui si cativa alti oameni au terminat de facut comert in Nagasaki si se intorceau acasa pe coasta nordica cand au fost prinsi intr-o furtuna si naufragiati pe coasta Kamchatkai. In ciuda ajutorului oferit de ofiterul rus cei mai multi dintre ei au murit."
Chiar daca Dembei ar fi vrut sa ajunga inapoi in Japonia cel mai probabil nu ar fi reusit datorita politicii de sakoku (sau izolationism) a shogunatului. Dar a ajuns sa fie considerat parintele japonezei in Rusia si impreuna cu alti pescari naufragiati de-a lungul timpului au pus bazele studiului limbii, baze care au dus intr-un final la infiintarea unei catedre de filologie japoneza in Sankt Petersburg in 1898.
Si ce ar fi mai straniu decat un pescar japonez care a pornit scoala japoneza in Rusia?
Dembei a fost un asistent de comerciant care a navigat cu o flota de "30 de transporturi spre Edo" in secolul 18. Se pare ca el impreuna cu altii au fost prinsi intr-o furtuna pe mare si au naufragiat in Kamchatka. Dembei a fost singurul supravietuitor gasit in 1701 sau 1702 de catre Atlasov care, in loc sa-l ajute sa ajunga inapoi in Japonia, cum Dembei l-a tot rugat, l-a dus in Moscova la Petru cel Mare, ca sa-i spuna tot ce stia despre Japonia. A ajuns sa si dea lectii de japoneza catorva rusi si a fost botezat cu numele de Gabriel si si-a trait restul vietii in Sankt Petersburg.
Fiind un pescar din Osaka e greu de crezut ca ar fi avut informatii despre politica sau organizarea militara a Japoniei, dar a reusit sa deschida apetitul pentru explorarea Kamchatkai si a Kurilelor spre a deschide comertul cu Japonia.
Candva intre 1714 si 1719 John Bell (doctor si calator scotian) l-a intalnit si a scris despre el cum ca: "El, tatal lui si cativa alti oameni au terminat de facut comert in Nagasaki si se intorceau acasa pe coasta nordica cand au fost prinsi intr-o furtuna si naufragiati pe coasta Kamchatkai. In ciuda ajutorului oferit de ofiterul rus cei mai multi dintre ei au murit."
Chiar daca Dembei ar fi vrut sa ajunga inapoi in Japonia cel mai probabil nu ar fi reusit datorita politicii de sakoku (sau izolationism) a shogunatului. Dar a ajuns sa fie considerat parintele japonezei in Rusia si impreuna cu alti pescari naufragiati de-a lungul timpului au pus bazele studiului limbii, baze care au dus intr-un final la infiintarea unei catedre de filologie japoneza in Sankt Petersburg in 1898.
Nagoro-satul cu mai multe papusi decat oameni
Exista un sat intr-o vale in Shikoku numit Nagoro. Acest sat, fiind extrem de inaccesibil si deci nefrecventat de firme care sa ofere posibilitati de angajare locuitorilor, s-a micsorat din ce in ce mai mult pe masura ce oamenii s-au mutat la oras ca sa poata lucra. Cum nu are nici macar un magazin alimentar lumea nu are motiv sa se mute acolo si pe masura ce vechii locuitori mor satul devine din ce in ce mai mic.
Acum mai bine de un deceniu Ayano Tsukimi s-a intors la casa ei din Nagoro si confruntata fiind de plecarile populatiei a decis sa umple locatia de papusi, care sa reprezinte vechii locuitori. In momentul de fata aproape 350 de papusi populeaza satul, reprezentand oamenii care au plecat sau au murit. Papusile sunt facute din paie, material si haine vechi, ca sperietorile de ciori si Tsukimi face in mod constant altele noi sa le inlocuiasca pe cele care incep sa se dezmembreze.
In documentarul de mai jos puteti vedea locatia, papusile si creatoarea lor. Tsukimi a reusit sa si utilizeze Google maps ca o metoda de a atrage turisti in zona, punand papusile langa strazi ca sa poata sa fie fotografiate de masina Google-ului si astfel sa fie prezente online.
Acum mai bine de un deceniu Ayano Tsukimi s-a intors la casa ei din Nagoro si confruntata fiind de plecarile populatiei a decis sa umple locatia de papusi, care sa reprezinte vechii locuitori. In momentul de fata aproape 350 de papusi populeaza satul, reprezentand oamenii care au plecat sau au murit. Papusile sunt facute din paie, material si haine vechi, ca sperietorile de ciori si Tsukimi face in mod constant altele noi sa le inlocuiasca pe cele care incep sa se dezmembreze.
In documentarul de mai jos puteti vedea locatia, papusile si creatoarea lor. Tsukimi a reusit sa si utilizeze Google maps ca o metoda de a atrage turisti in zona, punand papusile langa strazi ca sa poata sa fie fotografiate de masina Google-ului si astfel sa fie prezente online.
Naufragiat voluntar
Eleva japoneze Reikko Hori a aparut la stiri dupa ce a decis de buna voie si nesilita de nimeni sa locuiasca pe o insula salbatica in Indonezia. Dupa 19 zile de izolare completa in care nu a avut langa ea decat o sulita si o lupa Reikko spune ca s-a intors inapoi acasa cu o dragoste pentru civilizatie.
Experienta a fost platita si amenajata de Docastaway o companie care este specializata in vacante in insule aproape salbatice din lume. Reikko a ales "adventure mode" adica categoria cea mai extrema devenind astfel prima femeie din lume naufragiata voluntar. Compania a fost ingrijorata si i-au trimis emailuri de pregatire, dar nu au primit nici un raspuns, din cauza ca Reikko a spus ca vrea sa traiasca pe cat mai salbatic posibil, fara interferenta expertilor.
Grijile companiei s-au adeverit in momentul in care au intalnit-o pe Reikko la aeroport si au aflat ca nu s-a pregatit mai mult de o ora pentru intreaga experienta. Nu si-a adus nimic cu ea si a venit intr-o pereche de blugi. Nu stia nimic despre supravietuire in salbaticie, dar in ciuda avertismentelor Reikko a decis sa ramana. O echipa a firmei Docastaway a ramas cu ea timp de 24 de ore ca sa fie siguri ca era pregatita pentru incercari din punct de vedere psihologic. Dar si-au dat seama ca Reikko nu prea se comporta normal. Umbla desculta pe carbune ca si cand ar fi mers prin casa si a dormit pe pamant in jungla, fara sa se gandeasca ca un animal ar putea urca pe ea in mijlocul noptii.
“Reikko nu a vrut nici un fel de lectie de supravietuire". Cand i s-a spus ca va fi urmarita timp de 24 de ore a rugat echipa sa nu-i spuna nimic. Intr-un final au reusit sa o convinga sa accepte o sulita si o lupa, dar nu au putut sa o convinga sa-si faca o un adapost. Din cauza incapatanarii de care dadea dovada au pus un paznic pe insula sa o protejeze. Fata a fost de accord cu situatia doar daca paznicul urma sa nu fie in raza ei vizuala in nici un moment.
Cand echipa a parasit insula Hori a inceput sa se simta mai bine, zicand ca nu se pricepe la relatiile interumane si ca dorea foarte tare sa fie lasata in pace. In urmatoarele zile insa fericirea i s-a dovedit a fi de scurta durata cand a realizat intr-un final greutatile pe care avea sa le infrunte in salbaticie si singura. In primele zile nu a reusit sa manance destul sau sa gaseasca destula apa sa bea din cauza ca a refuzat sa ia un topor de la echipa Docastaway si sa sparga nuci de cocos cu el. "Ma simteam mai tot timpul ametita si stomacul ma durea de la cat de gol era. Pe langa asta, te simti foarte rau sa nu poti sa-ti speli hainele sau pe tine insuti. Dupa 5 zile m-a apucat disperarea ca urma sa mai petrec inca 13 zile pe insula".
Dar Hori a inceput sa se adapteze mediului destul de repede, invatandu-se sa stranga mancare cu echipamentul pe care-l avea la indemana. S-a urcat pe palmierii mai mici pentu a prinde niste nuci de cocos si le-a crapat folosing pietre. A prins pesti cu pistolul cu sulita pe care l-a primit si a ajuns sa fie atat de buna incat sa reuseasca sa prinda un peste pe ora. Cu focul facut din parul nucii de cocos si cu o lupa a reusit sa gateasca pestele. In ultima zi pe insula, spre surprinderea multora, a reusit sa si prinda o soparla si sa o gateasca pentru cina.
Dupa ce s-a intors in siguranta acasa Hori este fericita ca experienta este acum in trecut. "In general imi place sa petrec timp singura dar dupa 19 zile petrecute pe o insula pustie mi-am dat seama ca o lume fara oameni nu este o lume in care vreau sa traiesc. Vreau sa traiesc intr-o societate si acum inteleg cat de importante sunt lucrurile pe care le am in viata.”
Experienta a fost platita si amenajata de Docastaway o companie care este specializata in vacante in insule aproape salbatice din lume. Reikko a ales "adventure mode" adica categoria cea mai extrema devenind astfel prima femeie din lume naufragiata voluntar. Compania a fost ingrijorata si i-au trimis emailuri de pregatire, dar nu au primit nici un raspuns, din cauza ca Reikko a spus ca vrea sa traiasca pe cat mai salbatic posibil, fara interferenta expertilor.
Grijile companiei s-au adeverit in momentul in care au intalnit-o pe Reikko la aeroport si au aflat ca nu s-a pregatit mai mult de o ora pentru intreaga experienta. Nu si-a adus nimic cu ea si a venit intr-o pereche de blugi. Nu stia nimic despre supravietuire in salbaticie, dar in ciuda avertismentelor Reikko a decis sa ramana. O echipa a firmei Docastaway a ramas cu ea timp de 24 de ore ca sa fie siguri ca era pregatita pentru incercari din punct de vedere psihologic. Dar si-au dat seama ca Reikko nu prea se comporta normal. Umbla desculta pe carbune ca si cand ar fi mers prin casa si a dormit pe pamant in jungla, fara sa se gandeasca ca un animal ar putea urca pe ea in mijlocul noptii.
“Reikko nu a vrut nici un fel de lectie de supravietuire". Cand i s-a spus ca va fi urmarita timp de 24 de ore a rugat echipa sa nu-i spuna nimic. Intr-un final au reusit sa o convinga sa accepte o sulita si o lupa, dar nu au putut sa o convinga sa-si faca o un adapost. Din cauza incapatanarii de care dadea dovada au pus un paznic pe insula sa o protejeze. Fata a fost de accord cu situatia doar daca paznicul urma sa nu fie in raza ei vizuala in nici un moment.
Cand echipa a parasit insula Hori a inceput sa se simta mai bine, zicand ca nu se pricepe la relatiile interumane si ca dorea foarte tare sa fie lasata in pace. In urmatoarele zile insa fericirea i s-a dovedit a fi de scurta durata cand a realizat intr-un final greutatile pe care avea sa le infrunte in salbaticie si singura. In primele zile nu a reusit sa manance destul sau sa gaseasca destula apa sa bea din cauza ca a refuzat sa ia un topor de la echipa Docastaway si sa sparga nuci de cocos cu el. "Ma simteam mai tot timpul ametita si stomacul ma durea de la cat de gol era. Pe langa asta, te simti foarte rau sa nu poti sa-ti speli hainele sau pe tine insuti. Dupa 5 zile m-a apucat disperarea ca urma sa mai petrec inca 13 zile pe insula".
Dar Hori a inceput sa se adapteze mediului destul de repede, invatandu-se sa stranga mancare cu echipamentul pe care-l avea la indemana. S-a urcat pe palmierii mai mici pentu a prinde niste nuci de cocos si le-a crapat folosing pietre. A prins pesti cu pistolul cu sulita pe care l-a primit si a ajuns sa fie atat de buna incat sa reuseasca sa prinda un peste pe ora. Cu focul facut din parul nucii de cocos si cu o lupa a reusit sa gateasca pestele. In ultima zi pe insula, spre surprinderea multora, a reusit sa si prinda o soparla si sa o gateasca pentru cina.
Dupa ce s-a intors in siguranta acasa Hori este fericita ca experienta este acum in trecut. "In general imi place sa petrec timp singura dar dupa 19 zile petrecute pe o insula pustie mi-am dat seama ca o lume fara oameni nu este o lume in care vreau sa traiesc. Vreau sa traiesc intr-o societate si acum inteleg cat de importante sunt lucrurile pe care le am in viata.”
Saya-eleva care nu exista
Anul trecut un cuplu de designeri digitali japonezi au socat lumea cand au declarat ca fiica lor Saya, de fapt nu e nimic altceva decat o simulare ultra realista pe calculator la care cei doi au lucrat luni intregi spre a o imbunatati.
Saya 2016 este un exemplu de realism generat pe computer dus la extrem. Fiecare fir de par, fiecare pistrui fiecare, hai sa-i zicem ce e de fapt, pixel este in locul potrivit la rezolutia potrivita.
Ceea ce este si mai interesant a ca sotii Yuka si Teruyuki Ishikawa au invatat singuri cum sa fie artisti modelatori 3D si proiectul "Saya" e ceva la care lucrau in timpul liber, intre alte proiecte pentru care erau chiar platiti.
Au dezvaluit ca au reusit sa o animeze pe Saya si ca fiica lor va fi protagonista unui film animat la care lucreaza si care va fi lansat in toamna acestui an.
Saya 2016 este un exemplu de realism generat pe computer dus la extrem. Fiecare fir de par, fiecare pistrui fiecare, hai sa-i zicem ce e de fapt, pixel este in locul potrivit la rezolutia potrivita.
Ceea ce este si mai interesant a ca sotii Yuka si Teruyuki Ishikawa au invatat singuri cum sa fie artisti modelatori 3D si proiectul "Saya" e ceva la care lucrau in timpul liber, intre alte proiecte pentru care erau chiar platiti.
Au dezvaluit ca au reusit sa o animeze pe Saya si ca fiica lor va fi protagonista unui film animat la care lucreaza si care va fi lansat in toamna acestui an.
RimOnO
Dragalasenia de mai jos este noul concept auto prezentat de firma japoneza Rimono, cu baterie electrica si carcasa din bumbac polistirat, jumi masina juma scooter acoperit. Cu o viteza maxima de 35 de km pe ora poate sa parcurga 30 de kilometrii intre doua incarcari ale bateriei. Nu pare mult, dar daca stam sa ne gandim ca masinuta e facuta pentru transportul in interiorul marilor orase, pare destul pentru o zi de rezolvat treburi.
"Am casa, dar nu vreau sa stau in ea"
別にホームレスなわけじゃなくて、家にかえりたくないだけ (Betsu ni hōmuresuna wake janakute, ie ni kaeritakunai dake)
Fraza auzita adesea la nomikai-uri (飲み会 - petrecere cu bautura), rostita cel mai adesea de barbati cu varste intre 30 si 40 de ani, cel mai adesea kaisha-in (会社員 angajat in companii). Barbati care dupa o naveta de 90 de minute nu vor sa se intoarca inapoi la casa din suburbie in care sotia care nu lucreaza (専業主婦 sengyō shufu) este dedicata in totalitate cresterii copiilor. Prefera sa lucreze mai mult si sa stea intr-un hotel capsula (カプセル ホテル kapuseru hoteru) doua-trei seri pe saptamana. Si multa lume il intelege. Straniu pentru cineva care nu stie cultura, dar perfect normal in Japonia.
Problema e alta. Un numar din ce in ce mai mare de companii nu mai permit overtime pentru cel putin 1 zi pe saptamana. Sistemul audio al copaniei anunta la ora 8 seara ca "Astazi nu e zi lunga. Hai sa parasim cu totii cladirea la 8." Producatorul de mancare Ajinomoto a redus ora de plecare la 6, ceea ce este de neinteles in Japonia. Unele companii chiar ofera bonusuri daca pleci la timp de la servici!
Conceptul de echilibru indre viata privata si publica incepe sa capete teren in Japonia. Poate nu neaparat de dragul angajatilor, dar cu siguranta fiindca studiu dupa studiu demonstreaza cum statul peste program costa. Curentul, apa si aerul conditionat pe de-o parte, oboseala, problemele medicale si imaginea proasta a companiei pe de alta.
Dar ceea ce nu inteleg inca oamenii de stiinta si companiile care le asculta studiile e faptul ca angajatii nu mai simt dorinta sa se intoarca acasa. Unii angajati se strecoara inapoi la birou dupa ce s-a terminat programul, altii cer sa-si aleaga singuri zilele in are trebuie sa plece la timp, ca sa nu coincida cu ale nevestelor, De aceea strazile cu magazine si restaurante au intotdeuna clienti care se ascund de casa si care devin, pentru o perioada scurta de timp, refugiati intr-un colt, unde se pot aseza cu laptop-ul si asteapta ultimul tren catre casa.
Fraza auzita adesea la nomikai-uri (飲み会 - petrecere cu bautura), rostita cel mai adesea de barbati cu varste intre 30 si 40 de ani, cel mai adesea kaisha-in (会社員 angajat in companii). Barbati care dupa o naveta de 90 de minute nu vor sa se intoarca inapoi la casa din suburbie in care sotia care nu lucreaza (専業主婦 sengyō shufu) este dedicata in totalitate cresterii copiilor. Prefera sa lucreze mai mult si sa stea intr-un hotel capsula (カプセル ホテル kapuseru hoteru) doua-trei seri pe saptamana. Si multa lume il intelege. Straniu pentru cineva care nu stie cultura, dar perfect normal in Japonia.
Problema e alta. Un numar din ce in ce mai mare de companii nu mai permit overtime pentru cel putin 1 zi pe saptamana. Sistemul audio al copaniei anunta la ora 8 seara ca "Astazi nu e zi lunga. Hai sa parasim cu totii cladirea la 8." Producatorul de mancare Ajinomoto a redus ora de plecare la 6, ceea ce este de neinteles in Japonia. Unele companii chiar ofera bonusuri daca pleci la timp de la servici!
Conceptul de echilibru indre viata privata si publica incepe sa capete teren in Japonia. Poate nu neaparat de dragul angajatilor, dar cu siguranta fiindca studiu dupa studiu demonstreaza cum statul peste program costa. Curentul, apa si aerul conditionat pe de-o parte, oboseala, problemele medicale si imaginea proasta a companiei pe de alta.
Dar ceea ce nu inteleg inca oamenii de stiinta si companiile care le asculta studiile e faptul ca angajatii nu mai simt dorinta sa se intoarca acasa. Unii angajati se strecoara inapoi la birou dupa ce s-a terminat programul, altii cer sa-si aleaga singuri zilele in are trebuie sa plece la timp, ca sa nu coincida cu ale nevestelor, De aceea strazile cu magazine si restaurante au intotdeuna clienti care se ascund de casa si care devin, pentru o perioada scurta de timp, refugiati intr-un colt, unde se pot aseza cu laptop-ul si asteapta ultimul tren catre casa.
Hikaru Dorodango
Hikaru Dorodango, care inseamna aproximativ gogoasa stralucitoare este arta japoneza de a crea sfere lucioase din pamant.
Ca sa faci un Dorodango, incepi prin a lua un pumn de namol si il strangi in palma pana scoti toata umezeala din el. Dupa aia o apesi intr-o forma sferica si stai cateva ore sa slefuiesti grosier suprafata ca sa imbunatatesti forma. In final, o impachetezi intr-o punga de plastic timp de 3-4 ore si ai treaba gata. In sensul ca o iei si incepi sa o slefuiesti cu un material si lac pana cand luceste. Care poate dura ani.
Hikaru Doradango a nu a devenit numai un hobby interesant ci si o metoda de a analiza pshihologia copiilor, care sunt dispusi sa petreaca ore in sir pentru a-si lustrui mingea si la finalul procesului ajung sa fie atasati de ea, chiar daca nu era perfect rotunda sau nu lucea.
Dar pe landa copilasii care fac Doradango, adulti, unii dintre ei chiar artisti, au facut cariera din mingiute. Bruce Gardner (din video-ul de dedesupt) este un sculptor renumit care petrece ore in sir pentru a crea mingiute noi. Oamenii care-l vad facandu-le au una din doua reactii: inteleg imediat despre ce e vorba, sau cred ca e cea mai mare pierdere de timp pe care au vazut-o,
Cel mai lung sir de mochi.
In Kyoto un sir de 16.291 de mochi cu umplutura de ceai, asezati intre templul Byodoin si Ujigami, a intrat in cartea Guinness a recordurilor pentru cel mai lung sir neintrerup de acest tip.
Voluntarii din ONG-uri si firme private si-au petrecut mai bine de 3 ore ca sa puna in linie dreapta pe un fagas de lemn mochii de aproximativ 3cm in diametru. Sirul de 341,57 de metrii a fost masurat de un analist oficial a lui Guiness.
Voluntarii din ONG-uri si firme private si-au petrecut mai bine de 3 ore ca sa puna in linie dreapta pe un fagas de lemn mochii de aproximativ 3cm in diametru. Sirul de 341,57 de metrii a fost masurat de un analist oficial a lui Guiness.
.
Cea mai tanara voluntara, Akane Matsui din prefectura Osaka, a reusit sa-si alinieze mochii desi "a fost foarte greu din cauza ca mi se lipeau de degete". Dupa ce au stabilit recordul voluntarii au dus acasa mochii pregatiti din ceaiul verde renumit al regiunii Uji.
Nunta solo
Deci imi place de japonezi. Oameni de business care nu se leaga la cap cu lucruri neimportante. Vrei sa te casatoresti si n-ai cu cine? Nici o problema! Iti rezolvam nunta solo pentru 2500 de euro!
O companie din Kyoto, numinta Cerca Travel, ofera clientelor o excursie de 2 zile, cu plimbari la croitor, florarie, machiaj, freza si fotograf, serviciioferite de profesionisti la aceasi calitate ca pentru nuntile in doi. Dupa ce te-ai aranjat te iau si te duc in locurile frumoase din Kyoto si, imbracata in rochie de mireasa europeana sau traditionala iti fac poze (cu optiunea de "barbat intre 20 si 70 de ani care sa pozeze langa tine"-niciuna din cele 10 femei care au incercat turul din iunie si pana acum nu au ales optinea asta).
O companie din Kyoto, numinta Cerca Travel, ofera clientelor o excursie de 2 zile, cu plimbari la croitor, florarie, machiaj, freza si fotograf, serviciioferite de profesionisti la aceasi calitate ca pentru nuntile in doi. Dupa ce te-ai aranjat te iau si te duc in locurile frumoase din Kyoto si, imbracata in rochie de mireasa europeana sau traditionala iti fac poze (cu optiunea de "barbat intre 20 si 70 de ani care sa pozeze langa tine"-niciuna din cele 10 femei care au incercat turul din iunie si pana acum nu au ales optinea asta).
Hideaki Kobayashi
Probabil ca l-ati mai vazut prin poze pana acum. Apare destul de des in cazul in care trebuie reprezentata excentricitatea japoneza in vre-un articol online. Este unul din cele mai recunoscute personaje ale peisajului urban din Tokyo, supranumit "Serafuku ojisan" (nenea in uniforma scolara-de tip japoneza asemanatoare cu un costum de marinar)si cu numele adevarat Hideaki Kobayashi.
Kobayashi-san e recunoscut dupa ce a participat la anime con si video con de mai bine de 10 ani. Chiar daca multa lume l-ar considera straniu, in Japonia e urmarit de fete care vor sa aiba o poza impreuna cu el. A fost intrebat de ce a ales acest costum si a raspuns ca nu s-a gandit prea mult cand a facut alegerea.
Kobayashi-san e recunoscut dupa ce a participat la anime con si video con de mai bine de 10 ani. Chiar daca multa lume l-ar considera straniu, in Japonia e urmarit de fete care vor sa aiba o poza impreuna cu el. A fost intrebat de ce a ales acest costum si a raspuns ca nu s-a gandit prea mult cand a facut alegerea.
30 de operatii estetice ca sa arate ca o papusa
Un fotomodel japonez numit Vanilla Chamu a cheltuit 10 milioane de yeni ($100.000) pe 30 de operatii estetice pentru a se transforma in idealul ei de frumusete: o papusa de portelan franceza.
Desi spune ca acesta este scopul ei final, buzele umflate si sanii mariti nu o fac de loc sa semene cu ceea ce si-a propus. In ultimul timp cocheteaza cu idea de a-si lungi picioarele printr-o procedura medicala invaziva si extrem de dureroasa.
Prima data cand a mers sub bisturi a fost la 19 ani, varsta actuala fiind greu de ghicit. A avut pana acum operatii de pleoapa, rinoplastie, implanturi de gene, creare de gropite in obraji si implanturi la sani. Investitia pare sa fie recuperata acum ca e un fotomodel si idol pop apreciat in Japonia
Prima data cand a mers sub bisturi a fost la 19 ani, varsta actuala fiind greu de ghicit. A avut pana acum operatii de pleoapa, rinoplastie, implanturi de gene, creare de gropite in obraji si implanturi la sani. Investitia pare sa fie recuperata acum ca e un fotomodel si idol pop apreciat in Japonia
Casti care-ti citesc gandurile
Firma japoneza Neurowear a inventat casti care iti scaneaza creierul si iti redau muzica in functie de starea in care te afli la acel moment. Aceasi firma a inventat si Necomimi, accesorii de tip urechi de pisica si Shippo, accesoriu de tip coada controlate mental.
Desi aflat inca in stadiul de prototip, Neurowear spera sa dezvolte produsul pentru piata mondiala in cel mai scurt timp posibil si doresc sa inceapa o colaborare cu servicii de tipul Spotify, pentru o baza de date muzicala mai mare. Sistemul este alcatuit din doua parti: o pereche de casti mari si o aplicatie iPhone. Castile au un senzor care vine in contact direct cu craniul utilizatorului si ii analizeaza undele cerebrale pentru a determina starea in care se afla. Dupa acea, se conecteaza la baza de date Mico si alege un cantec care se potriveste cel mai bine cu starea analizata. Daca datele colectate nu sunt corecte sau daca iti schimbi starea tot ce trebuie facut este sa scuturi iPhone-ul pentru a goli memoria de datele colectate pana in acel moment si a fi re-scanat.
Desi aflat inca in stadiul de prototip, Neurowear spera sa dezvolte produsul pentru piata mondiala in cel mai scurt timp posibil si doresc sa inceapa o colaborare cu servicii de tipul Spotify, pentru o baza de date muzicala mai mare. Sistemul este alcatuit din doua parti: o pereche de casti mari si o aplicatie iPhone. Castile au un senzor care vine in contact direct cu craniul utilizatorului si ii analizeaza undele cerebrale pentru a determina starea in care se afla. Dupa acea, se conecteaza la baza de date Mico si alege un cantec care se potriveste cel mai bine cu starea analizata. Daca datele colectate nu sunt corecte sau daca iti schimbi starea tot ce trebuie facut este sa scuturi iPhone-ul pentru a goli memoria de datele colectate pana in acel moment si a fi re-scanat.
Noroi de mancat
Restaurantul francez Quittez Pas din Tokyo foloseste noroiul ca ingredient principal intr-o serie de mancaruri. Desi este un tip special de pamant din prefectura Tochigi, localitatea Kanuma, care a fost testat bacteriologic si considerat 100% sigur, majoritatea oamenilor din zona il folosesc pentru a planta senminte.
Idea a venit dupa ce bucatarul Toshio Tanabe a castigat o competitie cu un sos facut din noroi, moment in care s-a decis sa creeze un intreg meniu bazat pe acest ingredient. Unele mancaruri costa pana la $110.
Idea a venit dupa ce bucatarul Toshio Tanabe a castigat o competitie cu un sos facut din noroi, moment in care s-a decis sa creeze un intreg meniu bazat pe acest ingredient. Unele mancaruri costa pana la $110.
Ospatarite direct din anime
Se stie deja ca districtul "geek" din Tokyo este Akihabara. In acest district sunt foarte abundente cafenelele moe, sau cu fete in costum de ospatarite franceze (in varianta traditionala, dar mai nou in orice tip de cosplay) care sunt platite ca pe langa a te servi cu o bautura sa se si comporte ca un personaj din anime-uri (comportament care se plateste scump, un ceai intr-o astfel de cafenea fiind de cel putin 5 ori mai scump decat intr-o cafenea obisnuita).
Kigurumi Cafe t.t.t. insa, a decis sa nu le imbrace pe angajate in haine gen cele care se pot vedea in anime-uri, ci sa le faca in intregime personaj animat, dandu-le un sa poarte un costum cu cap din plus, si figura tipica a unui desen.
Lumea in principiu a auzit de fenomenul de cosplay- in care te imbraci la fel ca un personaj din desene/anime/jocuri/filme la diferite evenimente sau pentru placerea proprie, de multe ori postand poze in costum pe internet. Dar putini stiu de fenomenul Animegao sau Kigurumi. Este vorba de purtarea costumului unui personaj impreuna cu un cap imens cu ochi de anime, pentru a usuara tranzitia personajului dintr-un mediu 2D intr-unul 3D.
Kigurumi Cafe t.t.t are 7 angajate in momentul de fata si inca de la inaugurarea din 2011 a avut parte de multi clienti incantati de idea de a fi serviti de kigurumi bishoujo-uri din seriile lor preferate. Desi, conform regulilor inscrise pe site, este interzis sa se atinga ospataritele, pentru o taxa aditionala insa, se pot face poze si interactiona (in scris si cu ajutorul limajului trupului) cu personajele prezentate de angajate.
Kigurumi Cafe t.t.t. insa, a decis sa nu le imbrace pe angajate in haine gen cele care se pot vedea in anime-uri, ci sa le faca in intregime personaj animat, dandu-le un sa poarte un costum cu cap din plus, si figura tipica a unui desen.
Lumea in principiu a auzit de fenomenul de cosplay- in care te imbraci la fel ca un personaj din desene/anime/jocuri/filme la diferite evenimente sau pentru placerea proprie, de multe ori postand poze in costum pe internet. Dar putini stiu de fenomenul Animegao sau Kigurumi. Este vorba de purtarea costumului unui personaj impreuna cu un cap imens cu ochi de anime, pentru a usuara tranzitia personajului dintr-un mediu 2D intr-unul 3D.
Kigurumi Cafe t.t.t are 7 angajate in momentul de fata si inca de la inaugurarea din 2011 a avut parte de multi clienti incantati de idea de a fi serviti de kigurumi bishoujo-uri din seriile lor preferate. Desi, conform regulilor inscrise pe site, este interzis sa se atinga ospataritele, pentru o taxa aditionala insa, se pot face poze si interactiona (in scris si cu ajutorul limajului trupului) cu personajele prezentate de angajate.
Sokushinbutsu – Calugarii automumificati
Sokushinbutsu erau calugari Budisti care se sinucideau intr-un astfel de mod incat corpurile lor se mumificau si ajungeau sa fie venerati pentru dedicatie si spirit. In general practica se facea in prefectura Yamagato, din nordul Japoniei, adusa cel mai probabil din China dinastiei Tang.
Procedura, un fel de auto-tortura, se prelungea pe mai multi ani si avea mai multe etape.
Primul stadiu al acestui proces presupunea alegerea unei diete formata exclusiv din seminte si nuci, in timp ce se faceau si exercitii fizice pentru a elimina toata grasimea corporala. Stadiul dura 1000 de zile.
In a doua parte a procesului, calugarul urma sa manance numai scoarta si radacini de pin si sa bea un ceai otravitor facut din seva copacului urushi, folosita in mod normal pentru lacuirea bolurilor. Seva continea Urushiol, ce inducea vomitat si pierdere a lichidelor corporale. Stadiul dura alte 1000 de zile.
In final, calugarul se inchidea intr-un cavou de piatra ingust care ii permitea sa stea doar in pozitia de lotus. Cavoul era sigilat si doar un tub era lasat pentru a aduce aer proaspat in incapere. Calugarului i se dadea un clopotel. Cat timp mai era in viata, calugarul suna clopotelul. Cand nu se mai auzea clopotelul se sigila complet cavoul, deoarece calugarul era mort.
Se crede ca sute de calugari au incercat sa devina Sokushinbutsu, dar multi nu au reusit. In Japonia au fost gasite intre 16 si 24 de mumii Sokushinbutsu, cea mai recenta in iulie 2010.
Procedura, un fel de auto-tortura, se prelungea pe mai multi ani si avea mai multe etape.
Primul stadiu al acestui proces presupunea alegerea unei diete formata exclusiv din seminte si nuci, in timp ce se faceau si exercitii fizice pentru a elimina toata grasimea corporala. Stadiul dura 1000 de zile.
In a doua parte a procesului, calugarul urma sa manance numai scoarta si radacini de pin si sa bea un ceai otravitor facut din seva copacului urushi, folosita in mod normal pentru lacuirea bolurilor. Seva continea Urushiol, ce inducea vomitat si pierdere a lichidelor corporale. Stadiul dura alte 1000 de zile.
In final, calugarul se inchidea intr-un cavou de piatra ingust care ii permitea sa stea doar in pozitia de lotus. Cavoul era sigilat si doar un tub era lasat pentru a aduce aer proaspat in incapere. Calugarului i se dadea un clopotel. Cat timp mai era in viata, calugarul suna clopotelul. Cand nu se mai auzea clopotelul se sigila complet cavoul, deoarece calugarul era mort.
Se crede ca sute de calugari au incercat sa devina Sokushinbutsu, dar multi nu au reusit. In Japonia au fost gasite intre 16 si 24 de mumii Sokushinbutsu, cea mai recenta in iulie 2010.
Hikikomori (ひきこもり)
Hikikomori (ひきこもり sau 引き籠もり inseamna literalmente "a te retrage" sau "a te izola" si se refera la fenomenul de retragere extrema din viata sociala a adolescentilor si a tinerilor adulti datorata diversilor factori sociali si personali.
Ministerul de Sanatate din Japonia defineste termenul ca "dorinta de izolare de societate a individului pe o perioada mai mare de 6 luni". Exista si cazuri extreme de oameni care au trait in izolatie mai multe decenii. In momentul de fata se estimeaza ca exista aproximativ 3.600.000 de hikikomori care traiesc in Japonia, mai bine de o treime din ei avand o varsta de peste 30 de ani. Numarul exact variaza de la expert la expert, considerand faptul ca marea majoritate a hikikomori sunt adolescenti a caror parinti nu discuta posibilitatea ca acestia sa aiba vreo problema.
Se considera ca oamenii care dau dovada de comportament tip hikikomori sufera de Asperfer (un tip usor de autism). Desi conditia afecteaza ambele sexe, asteptarile societatii cu privire la comportamentul tinerilor barbati ii face pe acestia sa refuze sa paraseasca casa parinteasca, mai ales dupa unul sau mai multe episoade de rateu social si/sau academic.
Din punct de vedere financiar, hikikomori sunt sustinuti fie de parinti fie de ajutor social, rareori gasindu-si o slujba, deoarece aceasta implica socializare. Exista insasi cazul lui Takashi Kotegawa (小手川 隆) care prin intermediul bursei a ajuns in 10 ani de la 1,6 milioane de yeni la 2 miliarde.
Societatea japoneza rigida da deci inca o data dovada de capabilitatea de a crea probleme membrilor acesteia, aplicand presiuni asupra copiilor inca din perioada gradinitei, ducand la comportamente de "rebeliune" in care tanara generatie refuza sa urmeze aceleasi carari ca parintii lor
Ministerul de Sanatate din Japonia defineste termenul ca "dorinta de izolare de societate a individului pe o perioada mai mare de 6 luni". Exista si cazuri extreme de oameni care au trait in izolatie mai multe decenii. In momentul de fata se estimeaza ca exista aproximativ 3.600.000 de hikikomori care traiesc in Japonia, mai bine de o treime din ei avand o varsta de peste 30 de ani. Numarul exact variaza de la expert la expert, considerand faptul ca marea majoritate a hikikomori sunt adolescenti a caror parinti nu discuta posibilitatea ca acestia sa aiba vreo problema.
Se considera ca oamenii care dau dovada de comportament tip hikikomori sufera de Asperfer (un tip usor de autism). Desi conditia afecteaza ambele sexe, asteptarile societatii cu privire la comportamentul tinerilor barbati ii face pe acestia sa refuze sa paraseasca casa parinteasca, mai ales dupa unul sau mai multe episoade de rateu social si/sau academic.
Din punct de vedere financiar, hikikomori sunt sustinuti fie de parinti fie de ajutor social, rareori gasindu-si o slujba, deoarece aceasta implica socializare. Exista insasi cazul lui Takashi Kotegawa (小手川 隆) care prin intermediul bursei a ajuns in 10 ani de la 1,6 milioane de yeni la 2 miliarde.
Societatea japoneza rigida da deci inca o data dovada de capabilitatea de a crea probleme membrilor acesteia, aplicand presiuni asupra copiilor inca din perioada gradinitei, ducand la comportamente de "rebeliune" in care tanara generatie refuza sa urmeze aceleasi carari ca parintii lor
Japan - The Strange Country
Desi video-ul e narat in japoneza, cred ca se poate intelege toata informatia din imagini.
Daca nu se intelege, insa, varianta in engleza se poate vedea mai jos
Japan - The Strange Country (Japanese ver.) from Kenichi on Vimeo.
Daca nu se intelege, insa, varianta in engleza se poate vedea mai jos
Love dolls
Dupa cum stim cu totii japonezii sunt zei in ceea ce priveste inventarea, programarea si utilizarea robotilor sau a oricaror mijloace electronice si media.
Din pacate, acest lucru a dus la alienarea din ce in ce mai puternica a populatiei, parte a careia nu mai stie sa interactioneze social cu altii. Ca urmare, s-a ajuns la urmatoarea situatie:
Din pacate, acest lucru a dus la alienarea din ce in ce mai puternica a populatiei, parte a careia nu mai stie sa interactioneze social cu altii. Ca urmare, s-a ajuns la urmatoarea situatie:
Gyaru (ギャル)
Am gasit un blog dragut despre si pentru gyaru si m-am gandit sa impartasesc un pic.
Din multele stiluri existente in cultura urbana din Harajuku si Shibuya gyaru este unul din cele mai vechi. Aparut prin anii 70, in urma unei reclame la blugi, transliteratie a cuvantului englezesc gal, termenul se adreseaza.. hai sa zicem, pitipoancelor japoneze. Din punctul meu de vedere bineinteles.
Fetele gyaru (stiu, pleonasmul pare evident, dar sa nu uitam ca denumim de fapt un stil) sunt interesate de moda si gasca si nu au nici cel mai mic interes fata de munca sau casatorie. Din aceasta cauza lumea le considera foarte copilaroase, fapt care a dus la crearea unei sub-subculturi, numita kogyaru. Denomenul a fost in mare voga in anii 90 cand lumea se imbraca in costume hiper-sexualizate a uniformei traditionale de liceu japonez, unele chiar avand ganguro (bronzare artificiala puternica, dar mai usoara decat yamanba)
Puteti vedea blogul pe care l-am gasit pe subiect aici/
Din multele stiluri existente in cultura urbana din Harajuku si Shibuya gyaru este unul din cele mai vechi. Aparut prin anii 70, in urma unei reclame la blugi, transliteratie a cuvantului englezesc gal, termenul se adreseaza.. hai sa zicem, pitipoancelor japoneze. Din punctul meu de vedere bineinteles.
Fetele gyaru (stiu, pleonasmul pare evident, dar sa nu uitam ca denumim de fapt un stil) sunt interesate de moda si gasca si nu au nici cel mai mic interes fata de munca sau casatorie. Din aceasta cauza lumea le considera foarte copilaroase, fapt care a dus la crearea unei sub-subculturi, numita kogyaru. Denomenul a fost in mare voga in anii 90 cand lumea se imbraca in costume hiper-sexualizate a uniformei traditionale de liceu japonez, unele chiar avand ganguro (bronzare artificiala puternica, dar mai usoara decat yamanba)
Puteti vedea blogul pe care l-am gasit pe subiect aici/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
