Se afișează postările cu eticheta kami. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta kami. Afișați toate postările

Ame-no-Uzume-no-Mikoto

Cred ca azi e o zi buna in care sa vorbim despre Ame no Uzume. Ame-no-Uzume-no-mikoto (天宇受売命, 天鈿女命) este o zeita in religia Shinto care se ocupa cu rasaritul, fericirea si festivitatile. Si motivul pentru care am decis sa vorbesc despre ea acum, dupa eclipsa, e fiindca e cunoscuta ca zeita care a readus soarele in lume. 

Fratele lui Amaterasu, zeita soarelui, vandalizase la un moment dat culturile ei de orez, arunca un cal in razboiul ei de tesut si a omorat cu multa cruzime una din slujnicele ei. Amaterasu a devenit atat de furioasa incat s-a ascus in pestera Amano Iwato si a lasat lumea fara soare. Nici un zeu nu a putut sa o convinga sa iese, dar desteapta Uzume, a inceput sa danseze pe un butoi in fata pesterii, smulgandu-si hainele de pe ea, facandu-i pe toti zeii sa rada zguduitor.

Inainte de a incepe Uzume a atarnat o oglinda uriasa de bronz si a asezat o bijuterie frumoasa de jad lustruit langa ea. Amaterasu auzind zeii s-a uitat afara sa vada despre ce era vorba si cand a vazut bijuteria si reflexia ei glorioasa in oglinda a iesit din ascunzis.


In mometul acela alti zei s-au grabit sa inchida pestera din spatele lui Amaterasu si au rugat-o sa revina in ceruri. Ea a consimtit si a readus lumina pe pamant.

Ame-no-Uzume-no-Mikoto este in continuare slavita ca o zeitate, un kami, in regilia Shinto pana in zilele noastre.

Lupii japonezi

Uneori nici eu nu stiu cum ajung sa aflu chestii de pe internet. Am vazut un articol cu o serie de dinozauri descoperiti in Romania, pe ce era odata insula Hateg. Neavand habar despre ce e vorba in propozitie am cautat pe Wikipedia insula Hateg (care era pare-se o insula in marea Tetis in perioada Cretacica tarzie). Si cica pe insula Hateg se putea vedea clar o forma de nanism insular a dinozaurilor. Nanismul insular (alta chestie de care nu stiam) este fenomenul adaptativ prin care un animal mai mare de pe continent evolueaza sa aiba dimensiuni mai mici in momentul in care ajunge printr-o modalitate sau alta sa locuiasca intr-o insula. Si ce exemple de astfel de evolutie am gasit intr-o insula in care sunt interesata personal?


In Japonia au existat pana in secolul trecut doua specii de lup. Una numita Canis lupus hodophilax-o subspecie de lup gri endemica insulelor Honshū, Shikoku, and Kyūshū- si una numita canis lupus hattai-o subspecie de lup gri care era nativa zonei de nord est a Asiei si se gasea in Hokkaidō si (poate) inca se mai gaseste in insula ruseasca Sakhalin.

Hodophilax si-a luat numele de la cuvintele grecesti hodo care inseamna cale si phylax care inseamna pazitor, fiindca in folclorul japonez lupii protejau calatorii. Ultimul specimen identificat a fost in 1905 in prefectura Nara. Motivul pentru care a disparut si hodophilax si hattai a fost politica de stat dusa in perioada Meiji si stilul vestic de agricultura care a dus la deforestare si implicit la reducerea spatiului de locuit al animalelor (reusind sa uciga toti lupii intr-o singura generatie)



Cultura nativa Ainu respectau lupul ca zeitate si unele comunitati ca cele din Tokachi si Hidaka considerau ca populatia Ainu a rezultat din uniunea dintre un lup alb si o zeita.
In Shintoism ōkami-ul era vazut ca mesager al spiritelor si oferea protectie impotriva anialelor care distrugeau recoltele ca mistretul sau caprioarele.
In folclorul japonez exista credinta okuriōkami ("lupul escorta") care urmarea pe cineva care se plimba singur noaptea prin padure pana cand ajungeau acasa teferi.

Yatagarasu (八咫烏)

Am un coleg de echipa care vine la lucru pe bicicleta. Cum are destul de mult de mers si tot ii transpirat si oboist can ajunge aici de venit vine in niste tricouri de casa si aici la service face un dus si se schimba in haine de lucru. Fiind mare supporter de fotbal il vezi venind cu tricouri de Anderlecht si Barcelona.

Azi dimineata, in timp ce imi explica cu ce echipe tine, Takako a scos din birou o jucarie de plus care purta tricoul echipei nationate japoneze si mi l-a aratat.
M-am uitat eu la tricou si am zis ca totu-I bine si frumos numa ca cineva nu stie anatomia animalelor si a desenat corbul care tine mingea cu 3 picioare in loc de doua.

Asa ca Takako, care nu observase pana acum aspectul asta, cauta pe internet si afla ca de fapt animalul nu-I un corb obisnuit, ci Yatagarasu, un kami din Shintoism, sarbatorit pe 1 si 7 ianuarie in unul din cele 2 temple pe care le are.




Se spune ca era un emisar al lui Jimmu tennoh (primul imparat mitic al Japoniei) si ca transmitea mesajele sale inamicilor. Joaca un rol destul de important in misticismul Shinto din cauza ca are puterea de a-si schimba forma.

Povesti din vechiul folclor japonez

Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.

Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.


Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.

Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".

Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.

Shinigami (死神)



Daca tin bine minte am mai vorbit despre shinigami pe ici pe colo prin diverse postari pe care le-am facut, dar nu am dedicat nimic special lor. Si am zis ca daca tot am avut un deces in familie sapatamna asta, n-ar strica sa zic o vorba doua despre ei.




Shinigami sunt zei ai mortii reprezentati de personaje diferite in cultura budista si cea shinto. In Budism, Mrtyu-mara(mare insemnand un tip de demon) este responsabil cu moartea, facandu-i pe oamenii pe care ii poseda sa se sinucida. In scrierea Yogacarabhumi-sastra(Discurs despre stadiile practicii yoghine) Mrtyu-mara este descris ca fiind demonul care decide care este momentul in care oamenii trebuie sa moara.

Exista si personajul Yama, zeul Subteranului, un oni (un tip de yōkai - 妖怪 - fantoma) cu un cap de bou si fata de cal, care este considerat tot un fel de zeu al mortii.

In religia Shinto o avem pe Izanami care a dat oamenilor moartea, asa ca ea este vazuta ca zeita mortii (a creatiei si a distrugetii, de fapt).



Desi in literatura veche nu prea sunt mentionati, conceptul de shinigami este bine reprezentat in literatura clasica sin in folclor, ducand la diverse legende si superstitii legate de cand si cum trebuiau vizitate mormintele si cand trebuiau intreprinse drumetiile in asa fel incat sa nu ajungi sa fi posedat de un astfel de zeu.


In momentul de fata se poate observa a amalgamare a conceptului japonez cu cel vestic, mai ales in operele aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, in manga/anime(Death Note, Naruto, Full Moon o Sagashite, Bleach, Yami no Matsuei, YuYu Hakusho, Inukami!, Soul Eater etc), jocuri(Shin Megami Tensei) si dorama.
 
Copyright 2009 Japonie de gaijin