Moartea unei alpiniste

Kei Taniguchi, care a escaladat Everest-ul in 2007, si fosta castigatoare a prestigiosului premiu alpinist Piolet d’Or in 2009, a murit de Craciun in lantul muntos Daisetsuzan din Hokkaido la varsta de 43 de ani. Alti colegi alpinisti i-au gasit manusile dupa ce s-a desfacut din franghie si a disparut in spatele unei stanci ca sa se odihneasca in timp ce escalada muntele de aproape 2000 de metrii numit Kurodake.

“Este o mare pierdere pentru comunitatea noastra, Am escaladat cu ea in trecut," a zis Hagiwara, un editor al revistei de alpinism Yamakei.

Taniguchi si partenerul ei de escaladare Kazuya Hiraide au avut parte de laude pentru urcarile dificile pe care le-au facut in Alaska, Nepal, Tibet, Pakistan si China.

Intr-un eseu publicat in noiembrie in revista Alpinistul Taniguchi explica cum unul din motivele pentru care a fost atrasa de alpinism a fost faptul ca era asa de mica. Dar in acelasi timp a spus ca misterul necunoscutului o atrage.

“Cand am fost copil, citing povesti de aventura in casa de pe marginea marii, adesea visam despre lumi deasupra norilor. Intr-o zi tatal meu m-a dus intr-o drumetie pe un munte din apropiere-unul mic, al carui varf pietros iesea dintr-o mare de copaci- in prefectura Fukushima din Japonia. Pentru prima data am crezut ca pot atinge norii,”

“In locuri severe si inalte sun fortata sa vad cat de mici si fara de putere sunt oamenii, comparati cu vastitatea salbaticiei. In acelasi timp realizez potentialul nemarginit pe care il avem: eu decid daca sa infrunt sau nu greutatile unui multe. Daca sa merg la stanga sau la dreapta. Nimein nu ma forteaza. Nimeni nu ma duce de mana,”

Puteti citi o traducere in engleza a ultimului ei articol aici

Hoteluri pentru morti

Si ziceam ca a trecut saptamana si nu am auzit de nimic straniu venind din Japonia. Asa ca ieri, ca sa incepem cu dreptul, am citit un articol care m-a linistit.

In Japonia, tara laica prin excelenta, sau mai bine spus atat de indiferenta fata de religie ca are botezuri shinto, nunti crestine si inmormantari budhiste, ceremoniile religioase costa sume imense conparativ cu sumele europene ($23.000) si sunt greu de rezervat. Hai ca in cazul nuntilor sau botezurilor se mai poate amana o saptamana-doua. In cazul inmormantarilor insa avem o problema cred ca destul de evidenta. In 2014 au murit aproximativ 1,26 de milioane de oameni si numarul urmeaza sa creasca continuu pana in 2042.

Japonia este tara cu cel mai mare procentaj de corpuri incinerate (99%) si o populatie din ce in ce mai imbatranita. Deci problema este cauzata de numarul deja redus de crematorii pe cap de locuitor. Asa ca, oameni intreprinzatori ce sunt, au deschis in Osaka Hotelul Relation. Hotelul joaca rol de casa mortuara temporara si ajuta familiile care au de asteptat pana la 4 zile sa ajunga la rand sa-si incinereze ruda decedata oferindu-le o camera frigorifica pentru mort si una imediat langa in care pot dormi pana la 4 membrii ai familiei.


Si daca s-ar parea ca nu e cea mai buna idee din lume merita mentionat faptul ca hotelul este plin zilnic, deci nevoia exista. Si fiindca vrea sa ajute si mai mult Yurisu, managerul hotelului intentioneaza sa si tina inmormantarile in interiorul hotelului, considerand ca a avut oaspeti care au stat 3 saptamani sa astepte pana le-a venit randul la inmormantare. Un cuplet de camere pe noapte costa $150.

Povesti din vechiul folclor japonez

Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.

Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.

Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.

Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".

Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.

A murit Hiroshi Yamauchi

Hiroshi Yamauchi (山内 溥) a fost un om de afacere japonez, a carui munca de-o viata a fost sa transforme Nintendo dintr-o firma care producea carti de joc hanafuda intr-o companie de jocuri video valorata la sute de milioane de dolari, a murit, pe 19 septembrie, in spital, ca urma unor complicatii legate de pneumonie. In aprilie 2013, Forbes a estimat valoarea neta a lui Yamauchi-san la aproximativ $2,1 miliarde.