Exista multi bucatari de hobby care au conturi de youtube in care pregatesc tot felul de bunatati, dar sincer pana acum nu am mai vazut unul care sa aiba atata scenografie si regie. Arata aproape ca un post profesional, si pisicile sincer fac toti banii
Se afișează postările cu eticheta mancare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mancare. Afișați toate postările
Kuri (栗)- castane japoneze
Daca tot mai avem o luna de toamna si in magazine au aparut castanele proaspete am zis sa prezint o reteta sezonala japoneza care a fost mult mai utilizata in trecut decat in zilele noastre dar tot interesant de incercat.
Desi nu mai sunt folosite des in mancarea sarata castanele se mananca in mancare importata din China (castane coapte cu ulei de susan si zahar) si piure de castane. Ca in perioada comunista in Romania piure-ul de castane este atat de faimos ca a ajuns sa fie "falsificat" din piure de cartofi colorat.
Spre deosebire de multe alte produse care pot fi gasite de-a lungul anului castanele japoneze (kuri) raman printre putinele produse cu adevarat sezoniere. Kuri au fost mancate in Japonia inca din vremuri preistorice, fiind gasite in situri arheologice din perioada Jomon Period (10,000-200 I.C.).
In situl vechi de 5500 de ani din prefectura Aomori s-au gasit dovezi de cultivare a castanilor la scara larga si in mijlocul sitului s-a descoperit urma unui copac care cel mai probabil era folosit pentru ritualuri. In unele parti ale tarii castanii sunt folositi pentru ritualuri shinto si in ziua de azi fiind osechi (mancare de Anul Nou)
In situl vechi de 5500 de ani din prefectura Aomori s-au gasit dovezi de cultivare a castanilor la scara larga si in mijlocul sitului s-a descoperit urma unui copac care cel mai probabil era folosit pentru ritualuri. In unele parti ale tarii castanii sunt folositi pentru ritualuri shinto si in ziua de azi fiind osechi (mancare de Anul Nou)
Desi nu mai sunt folosite des in mancarea sarata castanele se mananca in mancare importata din China (castane coapte cu ulei de susan si zahar) si piure de castane. Ca in perioada comunista in Romania piure-ul de castane este atat de faimos ca a ajuns sa fie "falsificat" din piure de cartofi colorat.
Kuri-gohan (orez cu castane)
4 portii
Ingrediente
500 grame de castane
½ lingura zahar
300 grame orez
1½ lingurite sare
1 lingura de sake
gomashio (sare cu seminte de susan) dupa gust
Se curata orezul si se fierbe. Castanele se desfac si se acopera cu zahar, putina apa si ½ de lingurita de sare. Se coc la foc mic pentru 20 de minute si se storc.
Restul sarii si sakele se pun intr-un fierbator de orez cu castanele deasupra. Se gateste la stare de orez normal si cand e gata se adauga orezul fiert. Se amesteca si se presara cu susan dupa gust
4 portii

500 grame de castane
½ lingura zahar
300 grame orez
1½ lingurite sare
1 lingura de sake
gomashio (sare cu seminte de susan) dupa gust
Se curata orezul si se fierbe. Castanele se desfac si se acopera cu zahar, putina apa si ½ de lingurita de sare. Se coc la foc mic pentru 20 de minute si se storc.
Restul sarii si sakele se pun intr-un fierbator de orez cu castanele deasupra. Se gateste la stare de orez normal si cand e gata se adauga orezul fiert. Se amesteca si se presara cu susan dupa gust
Ikejime (活け締め)
Am avut acum o saptamana o discutie despre modul in care japonezii isi pregatesc mancare ultra-proaspata, mai ales animalele cu sange rece. Tactica de a le omori se numeste ikejime-paralizarea pestilor/amfibienilor pentru a pastra calitatea carnii. Tehnica a aparut in Japonia, dar s-a raspandit in tot restul lumii, inclusiv in laboratoarele de biologie de liceu.
In principiu ce se intampla e ca macelarul insereaza un tub de metal in capul pestelui direct in rombencefal (care contine cerebelul si bulbul rahidian) care duce la moarte cerebrala instantanee-moment in care pestele nu se mai misca. Motivul pentru care se prefera ikejime este fiindca in momentul in care se zbate muschii pestelui produc acid lactic, care duce la acrirea carnii si la decolorarea ei. Ikejime este considerata metoda cea mai umana de a ucide un peste.
Tehnica extrem de asemanatoare se foloseste si in laboratoarele de biologie pentru broastele ce urmeaza a fi examinate.
Tehnica manuala de ikejime a fost folosita cu success in industria de ton si cod cand pestele este paralizat si dupa care imediat pastrat in gheata.
Tehnica extrem de asemanatoare se foloseste si in laboratoarele de biologie pentru broastele ce urmeaza a fi examinate.
Tehnica manuala de ikejime a fost folosita cu success in industria de ton si cod cand pestele este paralizat si dupa care imediat pastrat in gheata.
Cel mai lung sir de mochi.
In Kyoto un sir de 16.291 de mochi cu umplutura de ceai, asezati intre templul Byodoin si Ujigami, a intrat in cartea Guinness a recordurilor pentru cel mai lung sir neintrerup de acest tip.
Voluntarii din ONG-uri si firme private si-au petrecut mai bine de 3 ore ca sa puna in linie dreapta pe un fagas de lemn mochii de aproximativ 3cm in diametru. Sirul de 341,57 de metrii a fost masurat de un analist oficial a lui Guiness.
Voluntarii din ONG-uri si firme private si-au petrecut mai bine de 3 ore ca sa puna in linie dreapta pe un fagas de lemn mochii de aproximativ 3cm in diametru. Sirul de 341,57 de metrii a fost masurat de un analist oficial a lui Guiness.
.
Cea mai tanara voluntara, Akane Matsui din prefectura Osaka, a reusit sa-si alinieze mochii desi "a fost foarte greu din cauza ca mi se lipeau de degete". Dupa ce au stabilit recordul voluntarii au dus acasa mochii pregatiti din ceaiul verde renumit al regiunii Uji.
Jiro dreams of sushi
Acum mult timp am postat trailerul acestui film aici. Si ma plangeam ca nu am sa-l vad niciodata in Romania. Am avut dreptate, nu l-am vazut in Romania, dar youtube-ul e international asa ca daca inca locuiam in Romania cu siguranta puteam sa-l vad si acolo daca doream.
Cuvantul shokunin din japoneza este adesea tradus ca artizan, dar bineinteles, ca orice cuvant japonez mai gata nici o traducere nu este exacta si in nici un caz nu poate prinde toate nuantele cuvantului original. Un shokunin este o persoana care are atat aptitudinile tehnice cat si atitudinea si constiinta sociala necesara pentru a indeplini cerinta data, indiferent de costurile materiale sau spirituale necesare atingerii ei. Inseamna sa faci un lucru de dragul de a-l face si a te chinui sa-l imbunatatesti continuu. Jiro-sensei, shokunin pana-n panzele albe, are multe de predat lumii.
Sper sa va placa.
Cuvantul shokunin din japoneza este adesea tradus ca artizan, dar bineinteles, ca orice cuvant japonez mai gata nici o traducere nu este exacta si in nici un caz nu poate prinde toate nuantele cuvantului original. Un shokunin este o persoana care are atat aptitudinile tehnice cat si atitudinea si constiinta sociala necesara pentru a indeplini cerinta data, indiferent de costurile materiale sau spirituale necesare atingerii ei. Inseamna sa faci un lucru de dragul de a-l face si a te chinui sa-l imbunatatesti continuu. Jiro-sensei, shokunin pana-n panzele albe, are multe de predat lumii.
Sper sa va placa.
Etichete:
documentar,
jiro dreams of sushi,
mancare,
restaurant,
sushi,
traditie
Kashiki-gata
Kashiki-gata este un mulaj de lemn folosit in fabricarea dulciurilor japoneze. Fabricarea lui consta in sculptarea desenului dorit in oglinda si in negativ ca sa poata crea forma dorita in aluatul moale si, ca orice activitate traditional japoneza, nu mai exita decat o mana de oameni calificati sa faca astfel de sculpturi.
Kashiki-gata
au inceput sa apara in perioada Edo si sunt fabricate din lemn de cires vechi de 100 de ani special pentru a mula prajituri din zahar sau din pasta dulce de fasole Azuki.
Dulciurile japoneze se impart in 5 categorii:
Ultimele 4 sunt variatiuni de wasanbon (和三盆) dulciuri din zahar crescut in prefecture Shikoku si in afara de nagashimono toate utilizeaza kashiki-gata in procesul de productie.
- Yakimono: in care se gaseste si manju (饅頭), un tip de mochi
- Utsumono
- Nerimono
- Ushimono
- Nagashimono
Ultimele 4 sunt variatiuni de wasanbon (和三盆) dulciuri din zahar crescut in prefecture Shikoku si in afara de nagashimono toate utilizeaza kashiki-gata in procesul de productie.
Taiteii japonezi
Acum cateva zile am cumparat o revista cu retete, ca sa mai imi vina idei de ce sa fac si am ajuns sa citesc un articol despre taitei si bucatariile internationale care ii folosesc. In Asia este plin de taitei de diferite forme, gusturi si origini, asa ca m-am gandit sa spun o vorba doua despre ei aici.
In Japonia se mananca, in general, 6 tipuri de taitei: ramen, udon, soba, sōmen, hiyamugi si shirataki.
Ramenii sunt taitei pe baza de faina de grau, sare, apa si kansui care e tot un fel de apa, dar mai alcalina, cu aluat care este crescut inainte sa fie intins. Au fost importati din China in perioada Meiji si se servesc in general in supe.
Udon sunt cei mai grosi din taiteii serviti in bucataria chinezeasca (cu diametru de 4-6mm), facuti pe baza de grau. Sunt serviti reci in vara cu un sos sau in mancaruri calde pe perioada iernii.
Soba sunt facuti din hrisca si se pot cumpara proaspeti sau uscati. In general se servesc calzi, cu supa, dar pot fi pregatiti si reci cu sos.
Shirataki sunt taiteii transparenti facuti din konnyaku (o planta care da un fel de preparat asemanator cu cartoful dulce). Sunt gumosi si se folosesc ca sa adauge un pic de textura in plus la mancaruri precum sukiyaki.
Sōmen sunt subtiri, albi si pe baza de grau. Seamana foarte tare cu niste udon subtire si este folosit de multi japonezi pe perioada verii ca sa se racoreasca.
Hiyamugi sunt taitei de grau, de culoare roz sau maronie, similari cu sōmen si cu udon, si serviti in aceleasi genuri de preparate.
In Japonia se mananca, in general, 6 tipuri de taitei: ramen, udon, soba, sōmen, hiyamugi si shirataki.
Ramenii sunt taitei pe baza de faina de grau, sare, apa si kansui care e tot un fel de apa, dar mai alcalina, cu aluat care este crescut inainte sa fie intins. Au fost importati din China in perioada Meiji si se servesc in general in supe.
Udon sunt cei mai grosi din taiteii serviti in bucataria chinezeasca (cu diametru de 4-6mm), facuti pe baza de grau. Sunt serviti reci in vara cu un sos sau in mancaruri calde pe perioada iernii.
Soba sunt facuti din hrisca si se pot cumpara proaspeti sau uscati. In general se servesc calzi, cu supa, dar pot fi pregatiti si reci cu sos.
Shirataki sunt taiteii transparenti facuti din konnyaku (o planta care da un fel de preparat asemanator cu cartoful dulce). Sunt gumosi si se folosesc ca sa adauge un pic de textura in plus la mancaruri precum sukiyaki.
Sōmen sunt subtiri, albi si pe baza de grau. Seamana foarte tare cu niste udon subtire si este folosit de multi japonezi pe perioada verii ca sa se racoreasca.
Hiyamugi sunt taitei de grau, de culoare roz sau maronie, similari cu sōmen si cu udon, si serviti in aceleasi genuri de preparate.
Ciocolata onomatopeica
In japoneza exista o multitudine de cuvinte onomatopeice, folosite foarte des in vorbitul de zi cu zi, de catre toti, de la copii la adulti si varstnici. Nimeni nu considera straniu cand un barbat in toata firea spune ceva de genul "Uite un ham-ham."
Din acest motiv un japonez a zis ca un cadou bun pentru arhitecti ar fi o serie de trufe de ciocolata care sa fie reprezentarea vizuala a cuvintelor ce le descriu.
Din acest motiv un japonez a zis ca un cadou bun pentru arhitecti ar fi o serie de trufe de ciocolata care sa fie reprezentarea vizuala a cuvintelor ce le descriu.
- ツブツブ (tsubu tsubu): bucatele mici sau picuri
- スベスベ (sube sube): colturi si muchii slefuite
- トゲトゲ (toge toge): varfuri ascutite
- ザラザラ (zara zara): granular
- ゴロゴロ (goro goro): cubic, cu multe colturi
- フワフワ (fuwa fuwa): moale si aerat
- ポキポキ (poki poki): structura delicata
- ザクザク (zaku zaku): care crontane (ca atunci cand calci pe gheata)
あのー、これつまらないものですが
Si uite inca un motiv pentru care ar trebui sa ma bucur ca lucrez intr-o firma japoneza. Toti colegii japonezi care vin din vacanta aduc cu ei bunatati(omiyage), conform culturii organizationale in care au crescut: daca pleci intr-o calatorie de business trebuie sa aduci inapoi la servici mancare tipica zonei in care te-ai dus.. Si eu, ca idioata, nu stiu sa raspund cum trebuie. O conversatie de genul ar trebui sa se intample in urmatorul fel:
A:あのー、これつまらないものですが。
B:あっ、かえってご心配いただいてすみません。
A:Anoo, kore tsumaranai mono desu ga.
B:A, kaette go-shinpai itadaite sumimasen.
A: Asta este pentru tine. Nu-i nimic special, dar ...
B: Vai, multumesc mult. Nu trebuia sa te fi deranjat pentru mine.
Expresia "tsumaranai mono desu ga" este folosita cand oferi un cadou unei persoane. Conform stilului tipic japonez, accentuezi faptul ca e un cadou mic si nesemnificativ, care in nici un caz nu este demn de persoana pe care-l primeste, dar nu se putea sa nu i se cumpere ceva.
Reactia mea a fost oricum numai nu normala, din cauza ca Takako-san a adus Kit Kat-uri cu ceai verde, care nu se gasesc in Europa, dar sunt peste tot in Japonia. Evident ca am luat si am bagat in gura ca proasta, si am zis multumesc dupa.
A:あのー、これつまらないものですが。
B:あっ、かえってご心配いただいてすみません。
A:Anoo, kore tsumaranai mono desu ga.
B:A, kaette go-shinpai itadaite sumimasen.
A: Asta este pentru tine. Nu-i nimic special, dar ...
B: Vai, multumesc mult. Nu trebuia sa te fi deranjat pentru mine.
Expresia "tsumaranai mono desu ga" este folosita cand oferi un cadou unei persoane. Conform stilului tipic japonez, accentuezi faptul ca e un cadou mic si nesemnificativ, care in nici un caz nu este demn de persoana pe care-l primeste, dar nu se putea sa nu i se cumpere ceva.
Reactia mea a fost oricum numai nu normala, din cauza ca Takako-san a adus Kit Kat-uri cu ceai verde, care nu se gasesc in Europa, dar sunt peste tot in Japonia. Evident ca am luat si am bagat in gura ca proasta, si am zis multumesc dupa.
Dorayaki どら焼き
Ca sa ma laud cu setul de dorayaki pe care l-am facut saptamana trecuta
Reteta e foarte simpla:
Timp de preparare a ingredientelor: 20 min Timp de gatit: 40 min
Ingrediente:
4 oua 140 gr de zahar 2 linguri de miere 160 g de faina 1 lingurita praf de copt 1-2 lingurite apa 2 linguri ulei Pasta Azuki
Mod de lucru:
Intr-un bol mare se combina ouale, zaharul si mierea si se amesteca bine pana cand devine pufos. Se adauga treptat faina si praful de comp si se incorporeaza. Amestecul se pune la frigider pentru 15 minute.
Cand au trecut minutele se adauga 1-2 lingurite de apa la amestec ca sa-l fluidizeze un pic. In principiu ar trebui sa fie mai tare decat amestecul de pancakes. Cu cat e amestecul mai lichid cu atat o sa fie clatitele mai plate.
Se incalzeste o tigaie nonaderenta la foc mediu, se unge cu putin ulei si se toarna jumate de polonic de amestec. Se gateste pe ambele parti si se pune clatita intr-o farfurie, dupa care se acopera cu un prosop umed ca sa nu se usuce.
In final se face sandwich cu doua clatite si pasta Azuki in mijloc. Daca nu se serveste imediat recomand sa inveliti in folie de plastic (dupa ce s-au racit clatitele) si sa le pastrati in frigider. Tin 3 zile.
Reteta e foarte simpla:
Timp de preparare a ingredientelor: 20 min Timp de gatit: 40 min
Ingrediente:
4 oua 140 gr de zahar 2 linguri de miere 160 g de faina 1 lingurita praf de copt 1-2 lingurite apa 2 linguri ulei Pasta Azuki
Mod de lucru:
Intr-un bol mare se combina ouale, zaharul si mierea si se amesteca bine pana cand devine pufos. Se adauga treptat faina si praful de comp si se incorporeaza. Amestecul se pune la frigider pentru 15 minute.
Cand au trecut minutele se adauga 1-2 lingurite de apa la amestec ca sa-l fluidizeze un pic. In principiu ar trebui sa fie mai tare decat amestecul de pancakes. Cu cat e amestecul mai lichid cu atat o sa fie clatitele mai plate.
Se incalzeste o tigaie nonaderenta la foc mediu, se unge cu putin ulei si se toarna jumate de polonic de amestec. Se gateste pe ambele parti si se pune clatita intr-o farfurie, dupa care se acopera cu un prosop umed ca sa nu se usuce.
In final se face sandwich cu doua clatite si pasta Azuki in mijloc. Daca nu se serveste imediat recomand sa inveliti in folie de plastic (dupa ce s-au racit clatitele) si sa le pastrati in frigider. Tin 3 zile.
Ziua mea
Am o viata incredibil de ocupata luna asta cu examene si proiecte si tot felu de idiotenii care-mi aduc aminte ca nici in vest nu-i lumea perfecta. De aia nu am prea apucat sa scriu prea multe si nu o sa reusesc sa o fac nici in urmatoarele cateva saptamani, dar macar pot sa ma laud un pic cu micul cadou pe care mi l-am facut de ziua mea.
Noroi de mancat
Restaurantul francez Quittez Pas din Tokyo foloseste noroiul ca ingredient principal intr-o serie de mancaruri. Desi este un tip special de pamant din prefectura Tochigi, localitatea Kanuma, care a fost testat bacteriologic si considerat 100% sigur, majoritatea oamenilor din zona il folosesc pentru a planta senminte.
Idea a venit dupa ce bucatarul Toshio Tanabe a castigat o competitie cu un sos facut din noroi, moment in care s-a decis sa creeze un intreg meniu bazat pe acest ingredient. Unele mancaruri costa pana la $110.
Idea a venit dupa ce bucatarul Toshio Tanabe a castigat o competitie cu un sos facut din noroi, moment in care s-a decis sa creeze un intreg meniu bazat pe acest ingredient. Unele mancaruri costa pana la $110.
Tempura
In sfarsit, dupa multe promisiuni si multe termene limita am reusit sa fac si eu ceva tempura. M-am gandit sa-mi descriu experienta si sa dau cateva sfaturi.
Dupa cum probabil stiti, reteta de tempura este extrem de simpla, si se rezuma la a praji legume/fructe de mare date printr-un aluat.
Aluatul de tempura este greu de gasit in Romania si si mai greu de facut. Asa ca recomand sa-l comandati de pe internet. Eu l-am folosit pe cede la Blue Dragon
Prepararea este extrem de simpla, in cazul in care aluatul este cumparat. Se toarna continutul unui plic intr-un vas incapator si se adauga cantitatea de apa specificata pe cutie. De recomandat ca apa sa fie cat mai rece posibil, ca sa nu absoarba mult ulei.
In respectivul amestec se arunca creveti, bucati de legume (taiate de cele mai multe ori in lungime, dar se pot folosi si intregi daca sunt destul de subtiri). Personal am folosit creveti si morcovi ca-mi plac mai mult.
Se umple o oala cu destul ulei cat sa se poata scufunda ingredientele si se lasa la prajit in uleiul incins pana devin aurii. Se pot servi ca atare sau cu sos de peste (pe care tot de la Blue Dragon il puteti cumpara).
Recomand sa aveti grija cand se prajesc legumele sa nu se prinda intre ele, ca nu prea mai puteti sa le desface fara sa le "dezbracati" de aluat (dupa cum cred ca se poate vedea si in poza pe care am facut-o a produsului finit). De asemenea sa le lasati sa se stoarca un pic pe o farfurie acoperita cu un servetel, in caz de au prea mult ulei, dar de mancat sa le mancati cat sunt calde, ca altfel isi pierd gustul.
Dupa cum probabil stiti, reteta de tempura este extrem de simpla, si se rezuma la a praji legume/fructe de mare date printr-un aluat.
Aluatul de tempura este greu de gasit in Romania si si mai greu de facut. Asa ca recomand sa-l comandati de pe internet. Eu l-am folosit pe cede la Blue Dragon
Prepararea este extrem de simpla, in cazul in care aluatul este cumparat. Se toarna continutul unui plic intr-un vas incapator si se adauga cantitatea de apa specificata pe cutie. De recomandat ca apa sa fie cat mai rece posibil, ca sa nu absoarba mult ulei.
In respectivul amestec se arunca creveti, bucati de legume (taiate de cele mai multe ori in lungime, dar se pot folosi si intregi daca sunt destul de subtiri). Personal am folosit creveti si morcovi ca-mi plac mai mult.
Se umple o oala cu destul ulei cat sa se poata scufunda ingredientele si se lasa la prajit in uleiul incins pana devin aurii. Se pot servi ca atare sau cu sos de peste (pe care tot de la Blue Dragon il puteti cumpara).
Recomand sa aveti grija cand se prajesc legumele sa nu se prinda intre ele, ca nu prea mai puteti sa le desface fara sa le "dezbracati" de aluat (dupa cum cred ca se poate vedea si in poza pe care am facut-o a produsului finit). De asemenea sa le lasati sa se stoarca un pic pe o farfurie acoperita cu un servetel, in caz de au prea mult ulei, dar de mancat sa le mancati cat sunt calde, ca altfel isi pierd gustul.
Akakiko
Deci, se pare ca a venit vremea sa scriu cateva cuvinte despre localul de "fast food" de care m-am indragostit inca de prima data de cand l-am vizitat.
Este vorba de Akakiko, cel mai mare lant de restaurante japoneze din Austria, infiintat in 1994. Are 170 de angajati (toti imigranti de prima sau a doua generatie din estul Asiei) care lucreaza in 11 localuri in interiorul tarii. Recent, a deschis in franciza 2 locatii in Cipru.
Dupa cum se poate vedea si de pe site, meniul contine preparete asiatice, preponderent japoneze, variind ultima pagina in functie de promotia pe care o au la un moment dat (saptamana indiana, saptamana coreana, etc). Preturile sunt mai ridicate decat la fast-food-urile de langa statiile de metrou, dar mai reduse decat la restaurant. Calitatea este foarte buna si mancarea este proaspata.
Locatiile la care am fost pana acum sunt cele de pe Singerstrasse, Mariahilferstrasse si Julius-Tandler-Platz. Toate 3 au avut servire prompta si mancarea la calitatea promovata.
Si alte poze de la Sakura
Cum am zis ca va trebui sa spam-ui acest blog pentru cateva postari, ma tin de cuvant si arat cateva poze cu ce am luat de papa la Sakura, in Arad, cand m-am intors de pe periplul de pe plaiurile patriei (copyright prietenei Svetlana).
Ziua mea
Planuisem ca aceasta postare sa fie facuta cu ceva timp in urma, intre momentul in care mi-am petrecut ziua de nastere si momentul in care am plecat in vacanta, dar problemele cu privire la inscrierea pentru programul de master si emiterea de documente de la facultate m-a cam retinut.
Drept pentru care fac postarea de abia acum si sper ca n-o fi cu banat. Prezint asadar cateva poze si cateva sfaturi, in caz de cineva ar dori sa se incumete la unele dintre lucrurile preparate.
De ziua mea de nastere efetiva (petrecerea am tinut-o mai tarziu datorita examenelorcolegilor si licentei mele) am fost la Sushi-Ya cu mama si ne-am imbuibat. In principiu am facut studiu de preparate ca sa decid ce voi face pentru ziua mea
Cum planuisem sa fac teriyaki si yakitori aveam nevoi de sake si mirin. Sake-le e greu de gasit in supermarketuri, mirin-ul e mai gata imposibil de gasit pe plaiurile autohtone. Asa ca am ales sa modific putin retetele si in loc de mirin sa adaug mai mult zahar si un strop de vin alb foarte usor si proaspat (recomandat pentru preparatele din peste). Sake-le l-am luat de la Real. Pentru yakitori am cumparat praz, ca aroma de ceapa mi s-a parut prea puternica si acoperea gustul sosului.
Se poate observa incercarea (zic eu reusita) a unui aperitiv din ou de prepelita si somon fume, in sos de iaurt. Aspectul retetei l-am luat de la varianta pregatita de Sushi Ya (desi sosul cu siguranta este diferit)
Sushi, surimi, inari si muraturile japoneze au fost comandate de la restaurant, ca nu aveam timp sa le fac pe toate in ziua petrecerii, si nici nu prea aveam de unde sa iau toate tipurile de pesti in cantitati asa de mici si preferabil necongelate. Mai ales ca pe langa preparatele din peste a mai trebuit sa mai fac si ceva din vita, pentru un prieten caruia nu-i prea place gustul marii
Pregatirea in sine a intregului tam-tam a durat 3 ore, cu totul, inclusiv timpul in care s-a lasat carnea la marinat (timp in care pregateam altceva). Pretul intregii afaceri a fost rezonabil, din punctul meu de vedere, considerand ingredientele folosite.
Drept pentru care fac postarea de abia acum si sper ca n-o fi cu banat. Prezint asadar cateva poze si cateva sfaturi, in caz de cineva ar dori sa se incumete la unele dintre lucrurile preparate.
De ziua mea de nastere efetiva (petrecerea am tinut-o mai tarziu datorita examenelorcolegilor si licentei mele) am fost la Sushi-Ya cu mama si ne-am imbuibat. In principiu am facut studiu de preparate ca sa decid ce voi face pentru ziua mea
Cum planuisem sa fac teriyaki si yakitori aveam nevoi de sake si mirin. Sake-le e greu de gasit in supermarketuri, mirin-ul e mai gata imposibil de gasit pe plaiurile autohtone. Asa ca am ales sa modific putin retetele si in loc de mirin sa adaug mai mult zahar si un strop de vin alb foarte usor si proaspat (recomandat pentru preparatele din peste). Sake-le l-am luat de la Real. Pentru yakitori am cumparat praz, ca aroma de ceapa mi s-a parut prea puternica si acoperea gustul sosului.
Se poate observa incercarea (zic eu reusita) a unui aperitiv din ou de prepelita si somon fume, in sos de iaurt. Aspectul retetei l-am luat de la varianta pregatita de Sushi Ya (desi sosul cu siguranta este diferit)
Sushi, surimi, inari si muraturile japoneze au fost comandate de la restaurant, ca nu aveam timp sa le fac pe toate in ziua petrecerii, si nici nu prea aveam de unde sa iau toate tipurile de pesti in cantitati asa de mici si preferabil necongelate. Mai ales ca pe langa preparatele din peste a mai trebuit sa mai fac si ceva din vita, pentru un prieten caruia nu-i prea place gustul marii
Pregatirea in sine a intregului tam-tam a durat 3 ore, cu totul, inclusiv timpul in care s-a lasat carnea la marinat (timp in care pregateam altceva). Pretul intregii afaceri a fost rezonabil, din punctul meu de vedere, considerand ingredientele folosite.
Jiro Dreams of Sushi
Si nu stiu cum vor politicienii sa supravietuiesc fara downloaduri de pe net. Pun pariu ce ce vreti voi ca acest film nu va aparea vreodata in Romania.
Tsukemono (漬物)
Tsukemono sunt muraturile japoneze. In general servite cu orez, pe post de garnitura sau pe post de gustare cu bautura. De asemenea se poate servi in timpul ceremoniei ceaiului.
Cele mai cunoscute tsukemono sunt facute cu sare, nu cu otet, si alte ingrediente precum sos de soia si sake. Legumele murate traditional sunt ridichile daikon, napii, ardeii si varza chinezeasca.
Cea mai simpla reteta de castraveti in stil tsukemono este acea de a taia castravetii in rondele de 2-3 centimetrii, de a adauga numar egal de linguri de sare cu numarul castravetilor, presarata egal peste fiecare rondea si presata compozitia (pentru a scoate sucul care urmeaza sa se sareze si sa mureze legumele). Se lasa 10 ore in forma presata dupa care se consuma in urmatoarele 2 saptamani (castravetii ramanand pastrati in frigider dupa procedura)
Am postat mai jos o reteta pentru garnitura tsukemono variata
Cele mai cunoscute tsukemono sunt facute cu sare, nu cu otet, si alte ingrediente precum sos de soia si sake. Legumele murate traditional sunt ridichile daikon, napii, ardeii si varza chinezeasca.
Cea mai simpla reteta de castraveti in stil tsukemono este acea de a taia castravetii in rondele de 2-3 centimetrii, de a adauga numar egal de linguri de sare cu numarul castravetilor, presarata egal peste fiecare rondea si presata compozitia (pentru a scoate sucul care urmeaza sa se sareze si sa mureze legumele). Se lasa 10 ore in forma presata dupa care se consuma in urmatoarele 2 saptamani (castravetii ramanand pastrati in frigider dupa procedura)
Am postat mai jos o reteta pentru garnitura tsukemono variata
Bento
Am citit o serie de articole despre Bento-ul japonez si m-am gandit sa scriu un pic despre aceasta traditie tipica. Si spun tipica chiar daca stiu ca idea de bocceluta cu mancare este universal valabila. In Japonia s-a ridicat la rang de arta, mamicile fiind incurajate sa-si exprime creativitatea si sa isi dovedeasca dragostea pentru copilul lor facand bento-uri cat mai interesante si colorate de cele mai multe ori kyaraben sau "character bento". De obicei kyaraben-urile contin mancare aranjata in asa fel incat sa reprezinte un personaj din anime-uri.
Pentru tati, mamicile sunt incurajate sa faca oekakiben sau bento-uri care sa reprezinte diverse peisaje naturale, monumente, animale sau flori.
Desi aceste bento-uri se pot cumpara de la magazine specializate, exista o regula nescrisa ca cele facute acasa sunt de dorit, motiv pentru care aproximativ 70% din femeile japoneze renunta la servici dupa ce au un copil.
Melodie care se invata la gradinita si cantata inainte de pauza de masa
Site care prezinta lista de bento-uri creative pentru copii fiind analizate din punct de vedere al vitezei de preparare, aspectului, valorii nutritionale si a economiei de bani facuta din necumpararea acestora gata preparate
Pentru tati, mamicile sunt incurajate sa faca oekakiben sau bento-uri care sa reprezinte diverse peisaje naturale, monumente, animale sau flori.
Desi aceste bento-uri se pot cumpara de la magazine specializate, exista o regula nescrisa ca cele facute acasa sunt de dorit, motiv pentru care aproximativ 70% din femeile japoneze renunta la servici dupa ce au un copil.
Melodie care se invata la gradinita si cantata inainte de pauza de masa
Site care prezinta lista de bento-uri creative pentru copii fiind analizate din punct de vedere al vitezei de preparare, aspectului, valorii nutritionale si a economiei de bani facuta din necumpararea acestora gata preparate
Experienta lui Andrei Plesu in Japonia
| Andrei Plesu-Romani in Japonia Asculta mai multe audio diverse ... Este vorba de experienta lui Andrei Plesu in Japonia, povestita cu foarte mult umor! Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti în variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta. Ca, de pilda, cand calatoresti în Japonia. N-am fost niciodata în Africa, în Australia sau în Caraibe. Pentru mine, Japonia ramâne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai "strain".Te poti simti strain în Indonezia, parcurgînd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european "civilizat" într-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica. Te poti simti strain în bucataria chineza, în coloritul, moravurile si inocenta americane, sau în expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cat de cat familiar. În Japonia însa alteritatea e radicala. Te misti în spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul... N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sunt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cateva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii. Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sunt însa bagatele, mofturi. Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri. Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie. L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricand sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cateva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal.Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, intreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tiparituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarate, filtrate de incontrolabile perdele de apa. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stangace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat. Am stat un timp nemiscat, ca sa nu starnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfarsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cate ori lasai picioarele sa-ti atarne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sunt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia. În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate langa receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decat dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternand balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea...La randul meu, am încasat prima trauma cand, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decat un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d. Aici nimic. Am privit nelinistit spre batrana însotitoare care lucra pe post de "bagajist" si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei "de zi". Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea. Spre seara, m-am hotarat sa cer de mancare în camera. Alesesem, mai curand la întamplare, ceva în care identificasem cuvantul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într- o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica! Papa! "Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un suras buddhist preopinenta - mai întai baie! Papa la urma!" Dupa cateva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se abtine, ranjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mana. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pana la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si branza de soia. Se ia, cu doua betigase, cate o felie de carne si se agita în fiertura din oala pana dispare tenta de crud. Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pana vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cate ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" înseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "stînga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale. A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul. Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfarsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune. Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manance din boluri misterioase, oferite de o oficianta care luneca între comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de carpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert. Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrand, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarat, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încat sa-si poata sprijini sezutul pe calcaie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea mantuirea însasi. Dar numai pentru cateva minute. Calcaiele nu sunt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor. Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominand - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamand, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata. Dar cat poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decat abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridicandu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasandu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi. Am facut o experienta asemanatoare cativa ani mai tarziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pana la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici pana azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încat corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine. Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare. În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercand sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai stramb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sunt în regula… Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!" |
Etichete:
articol,
carte,
informatii,
limba japoneza,
mancare,
orez,
poveste,
traditie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



