Se afișează postările cu eticheta zen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zen. Afișați toate postările

Povesti din vechiul folclor japonez

Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.

Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.


Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.

Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".

Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.

Kyudo

De fiecare data cand ma gandesc sa scriu un articol despre o arta martiala imi dau seama ca nu stiu cum as putea vreodata explica caracterul pur individual si launtric al acesteia si in acelasi timp felul in care este practicata in mod organizat. Acea singuratate in grup, specifica, zic eu, artelor martiale. Modul in care esti ajutat de toti sa iti rafinezi tehnica, dar stii ca schimbarea spre bine trebuie sa vina din interior.

Este un sentiment greu de desris si si mai greu de trait. Dupa 8 ani de karate mi-am dat seama ca experiente autentic japoneze nu am avut decat in cateva momente ale catorva zile, si si acele momente nu au fost declansate de nimic altceva decat traire proprie. Amintindu-mi de ele, imi dau seama acuma, ca nu le-am perceput ca atare in momentul in care s-au petrecut. Sunt sigura ca nici intensitatea nu a fost la fel de puternica ca ceea ce poate unii japonezi simt, dupa ce petrec mult mai mult timp perfectionandu-si arta, dupa ce pornesc la drum cu alta mentalitate.

Dar nu pot sa ignor minunatele arte martiale care-mi sunt atat de dragi, doar din cauza ca eu am o problema. Si daca nu reusesc sa fac nimic mai mult decat sa ofer informatii despre o anumita arta, tot am facut ceva.



Deci, Kyudo, sau Calea tirului cu arcul. Este una din cele mai importante Gendai (arta martiala japoneza moredena) existente in momentul de fata si era pe vremuri, inainte de schimbarea de nume aplicata tuturor artelor martiale, si anume din jutsu in do, printre primele 18 Kakuto-bugei si anume discipline ale luptei pe care samurai trebuiau sa le deprinda.

Arcul japonez utilizat in Kyudo este diferit de oricare alt arc din lume prin faptul ca are o lungime de 2,20 metrii si este curbat asimetric. Precizia este diminuata, dar raza de actiune creste, fiind foarte utilizat de cavaleria shogunala in combinatia Kuyba no michi- Calea arcului si a calului. Din cauza lungimii postura arcasului se schimba acesta trebuind sa-si duca mana ce tensioeaza arcul pana dupa ureche.



Desi nevoia pentru arc a fost eliminata in momentul introducerii armelor de foc, Kyudo a ramas o arta martiala practicata pana in momentul de astazi, avand mai bine de jumatate de milion de practicanti in Japonia.



Desi poate parea straniu pentru vestici, scopul Kyudo-ului nu este atingerea tintei ci atingerea Wa-ului (termen mai gata intraductibil, asemanator cu un fel de pace interioara, tipica zen-ului). Practicantii sunt incurajati sa nu se gandeasca la tinta ci sa isi pastreze starea de meditatie pe intreg parcursul tragerii



In Romania exista o organizatie de Kyudo care ofera lectii in Bucuresti.

Sacral Nirvana - Oliver Shanti japan

Imaginile sunt superbe si nu se putea sa nu impartasesc

The Zen Mind

Am dat o raita prin postarile vechi de pe blog si am vazut ca o parte din linkuri au disparut, firar el de youtube sa fie. Promit ca ma pun intr-o zi si le refac. In fine.

Am zis ca mai postez si celalalt documentar pe care l-am gasit pe acel blog. Acesta este despre Zen. Avand norocul sa petrec 2 zile intr-o manastire budista am avut si ocazia sa vad astfel de meditatie si sa si particip la o mini sesiune. Intr-adevar te face sa te simti calm. Nu mai am parte de aceasi stare de liniste de cand am inceput scoala din pacate.

EDITARE: cum filmul a fost scos de pe youtube, copiez si postez alt link unde poate fi urmarit
http://www.vbox7.com/play:fef84576

http://www.vbox7.com/play:4c56f73c?r=google.











Omenii se nasc ca sa regrete

Daca starea imi permite si ziua s-a petrecut in asa mod incat sa am nevoie de relxare totala si un moment de liniste si frumusete, ma uit la un film japonez. Daca nu am unul nou primit atunci ma uit la unul vechi, dar astazi am avut norocul de a avea in calculator 2 filme pe care inca nu le-am vazut.

Am ales Semishigure, sau in traducerea internationala "The samurai I loved" si sunt mandra de alegerea facuta. Filmul a fost dat pe TVR cultural acum cateva luni, dar scoala nu m-a prea lasat sa-l vad in totalitate. Ma bucur ca mai am avut sansa sa-mi rasara din nou in cale, fiindca titlul nu mi-a prea ramas in minte. Acum cand l-am cautat pe internet am vazut ca are multe premii la activ, dar uite ce face o traducere neinspirata. Interesant ca mi-am downloadat theme song-ul filmului acum ceva vreme, dar nu stiam ca ii apartine.

Un lucru interesant la filmele japoneze contemporane, pe care nu-l prea poti vedea la filmele mai vechi ale lui Kurosawa-sama sau Ozu-sama, este libertatea, sau hai sa zicem diferenta de care o au, din punct de vedere al cinematografiei si al actorilor.

Mama, mare fana a filmelor clasice japoneze, a avut un adevarat soc cand a vazut un film nou, Bushi no ichi(care s-a bazat pe o carte scrisa de Fujisawa Shuhei, care a scris si romanul pe care s-a bazat acest film), in care sotii dadeau dovada de dragoste unul fata de celalalt in mod deschis, cu mici flirturi, jocuri si glume doar de ei intelese. In filmele vechi ai putea avea impresia ca sotii sunt doi straini care stau sub acelasi acoperis doar pentru a-si indeplini datoria si nimic mai mult.

Din punct de vedere cinematografic, japonezii sunt maestrii la metafore simple si eficiente care duc nu numai ca duc naratiunea mai departe, dar si exprima sentimentele adevarate pe care personajele nu le exteriorizeaza (chiar daca si ele, personajele si implicit actorii care le joaca, la randul lor sunt mult mai expresivi si mult mai putin teatrali decat inainte).

Filmul este, din nou, o interpretare a idei de onoare si iubire. Cum se intretaie ele in viata unui samurai si cum poate el sa le duca pe amandoua. Zic 'din nou' nu din plictiseala, fiindca pana acum, chiar daca am vazut cel putin 10 filme pe acest subiect nu am vazut nici o asemanare in modul de abordare. Ideea care le leaga pe toate este cea a sensibilitatii tipic japoneze.

Filmul e destul de greu de vazut dintr-o singura asezare. Dureaza 2 ore si 10 minute si e plin. Fiecare scena te uimeste si uneori iti si cauzeaza si o durere de cap. Recomand sa fie taiat in 2 sederi- prima de 50 de minute si dupa acea pana la sfarsit, deoarece si povestea are doua parti si se petrece in doua momente diferite din viata personajului.

Recomand sa fiti foarte atenti la scena din padure, cand Fuku vine sa-l ajute pe Bunshiro in acel moment greu. Este probabil cea mai delicata declaratie de iubire, nerostita, pe care am vazut-o pana acum




Citate de critici specializati:

"I can't recall seeing a dialog-free scene before that spoke so loudly" -- Japan Reviewed

"This is a film that belongs on the shelf of any fan of Japanese film. It is simply an enchanter" -- Cinegeek

Komusō (虚無僧)

Un komusō (虚無僧, komusō?, Hiragana こむそう; de asemenea romanizat komusou sau komuso) era un practicant ar ordinului monastic Fuke al şcolii de Buddhism Zen, din perioada Edo, între 1600 şi 1868.

. Pictures, Images and Photos

Komusō erau recunoscuţi prin coşul de paie (o glugă de stuf numită tengai) purtat pe cap, semn al lipsei de ego. Erau de asemenea cunoscuţi drept cântăreţi de piese solo de shakuhachi (un tip de flaut Japonez). Aceste piese, numite honkyoku ("piese originale") erau cântate in timpul practicii meditative de suizen, ca o metodă de a atinge Nirvana şi ca o modalitate de vindecare. Guvernul Japonez a introdus reforme după perioada Edo, abolind secta Fukè. Înregistrările muzicale ale repertoriilor au supravieţuit şi au fost reînviate în secolul 20.

Komusō era folosit şi ca deghizare de către samurai, în special ronin şi posibil şi ninja, care rareori făceau parte din structurile tradiţionale de samurai.

Avatar si Japonia

Sunt proaspat venita de la filmul Avatar al lui James Cameron si mintea inca incearca sa mai proceseze imbinarea de culturi deja existente pe pamant care s-au contopit sa dea cultura populatiei Na'vi.

Doua lucruri care mi-au sarit imediat in fata au fost cele pe care le-am putut relationa, evident, cu Japonia. Drept pentru care voi prezenta 2 aspecte ale culturii japoneze pe care le puteti gasi in film, propundandu-mi in acelasi timp sa fac o serie de post-uri despre shintoism. Dar pana atunci, sa trecem la treaba.



Povestire zen
Nan-in, un maestru din perioada Meiji (1868-1912), a primit drept invitat un profesor universitar care a venit sa puna intrebari despre Zen.

Nan-in a servit ceaiul. A turnat in cana invitatului sau pana cand ceaiul a inceput sa dea pe dinafara.

Profesorul a privit consternat pana cand nu a mai putut ignora actiunile maestrului si i-a zis: "Este prea plina. Nu va mai intra nimic inauntru!"

"Ca si aceasta ceasca," zise Nan-in, "si tu esti plin de opinii si speculatii. Cum pot sa-ti arat calea Zen daca nu iti golesti intai ceasca?"

In film a aparut ca o replica a lui Mo'At, mama lui Neytiri.

Itadakimasu

Mesele in Japonia incept cu expresia itadakimasu (いただきます), care inseamna "primesc cu umilinta". Este folosita pentru a exprima multumirea si pana intr-un punct indatorarea pe care o persoana o are fata de toti cei care s-au implicat in pregatirea mesei: de la animalul/planta omorata pana la bucatarul care a pregatit-o.

Idea isi are originile in gandirea ca organismele isi dau viata oamenilor ca Dāna.

In film un comportament asemanator de respect pentru animalul sacrificat a aparut cand Jake a omorat primul animal cu ajutorul lui Neytiri

Povestire zen

Una din micile pilde Intr-o zi Chuang-tzu si un prieten se plimbau pe malul unui rau.

"Ce dragut arata pestii cand se simt bine inotand prin apra" zice Chuang-tzu.

"Tu nu esti un peste," raspunse prietenul saud. "De unde stii ca pestii se simt bine?"

"Tu nu esti eu," zise Chuang-tzu. "Tu cum stii ca eu nu stiu daca pestii se simt bine?"