Ame-no-Uzume-no-Mikoto

Cred ca azi e o zi buna in care sa vorbim despre Ame no Uzume. Ame-no-Uzume-no-mikoto (天宇受売命, 天鈿女命) este o zeita in religia Shinto care se ocupa cu rasaritul, fericirea si festivitatile. Si motivul pentru care am decis sa vorbesc despre ea acum, dupa eclipsa, e fiindca e cunoscuta ca zeita care a readus soarele in lume. 

Fratele lui Amaterasu, zeita soarelui, vandalizase la un moment dat culturile ei de orez, arunca un cal in razboiul ei de tesut si a omorat cu multa cruzime una din slujnicele ei. Amaterasu a devenit atat de furioasa incat s-a ascus in pestera Amano Iwato si a lasat lumea fara soare. Nici un zeu nu a putut sa o convinga sa iese, dar desteapta Uzume, a inceput sa danseze pe un butoi in fata pesterii, smulgandu-si hainele de pe ea, facandu-i pe toti zeii sa rada zguduitor.

Inainte de a incepe Uzume a atarnat o oglinda uriasa de bronz si a asezat o bijuterie frumoasa de jad lustruit langa ea. Amaterasu auzind zeii s-a uitat afara sa vada despre ce era vorba si cand a vazut bijuteria si reflexia ei glorioasa in oglinda a iesit din ascunzis.

In mometul acela alti zei s-au grabit sa inchida pestera din spatele lui Amaterasu si au rugat-o sa revina in ceruri. Ea a consimtit si a readus lumina pe pamant.

Ame-no-Uzume-no-Mikoto este in continuare slavita ca o zeitate, un kami, in regilia Shinto pana in zilele noastre.

Prietenie de 30 de ani

Ingrijitorul templului shinto cu poarta subacvatica s-a imprietenit acum 30 de ani cu un peste pe care-l saluta de fiecare data cand merge la scufundari. E o dragalasenie de poveste.

Pokemonii si shinto-ismul- partea 2

Asa cum am promis continuam lectia de pokemoni shinto cu a doua tura de creaturi inspirate din mitologia si folclorul japonez.

Shiftry e un Tengu





Tengu (天狗 caine al cerului) e o creatura legendara in folclorul japonez, considerata un fel de zeu, care initial lua forma unei pasari de prada. E numit caine al cerului deoarece numele i se trage de la cainele-demon chinezesc Tiangou. Tengu initiali erau foarte umani in caracteristici, aratand ca niste pasari umanizate cu nas lung si ascutit, care a devenit parte a imaginii traditionale. Conform traditiei budiste erau demoni aducatori de razboi, dar de-a lungul timpului imaginea li s-a inmuiat si acum sunt considerati in continuare periculosi, dar totusi spirite protectoare ale muntilor si padurilor.



Whiscash este de fapt un Namazu





Un namazu e un tip de pisica de mare care creaza cutremure. Locuieste in namolul de pe coasta marii Japoniei si e pazit de zeul Kashima, care-l tine ascuns cu o piatra. Cand Kashima nu e atent Namazu incepe sa se zbata, cauzand cutremure puternice. Multi considera inceputul legendei ca fiind adevarul biologic cum ca pisicile de mare isi dau seama cand va veni un cutremur si sunt mai active inainte de a se simti miscarea pamantului, fiindca sunt in cautarea unui adapost.


Manectric este de fapt un Raiju




Raijū (雷獣-animal al fulgerului) e o creatura legendara in forma unui caine, unei vulpi sau a unei nevastuici. Cea mai comuna e cea a unui caine alb-albastru care se poate misca in forma unei mingi de electricitate si al carui latrat suna a tunet.


Raiju este companionun zeului fulgerului Raijin si desi animalul este in mod normal calm in timpul furtunilor devine agitat si sare in copaci sau pe campuri. Cladirile care se prabuseau pe vreme de furtuna erau "zgariate de ghiarele lui Raiju).


Si in final, Froslass e de fapt o Yuiki-onna




Yuki-onna este, dupa cum ii zice si numele, o femeie palida cu par lung negru su buze albastre. E de fapt atat de palida ca se pierde in peisajul inzapezit si pluteste deasupra nametilor si se poate transforma intr-un nor sau in ceata daca e amenintata.

Cele mai multe legende o caracacterizeaza ca frumoasa si linistita, dar necrutatoare cu muritorii care-i trec calea. Apare in fata calatorilor pierduti intr-o furtuna cu ninsoare si isi foloseste respiratia de gheata sa-i inghete, sau ii conduce si mai adanc in furtuna si ii omoara indirect prin expunere la frig.

Pokemonii si shinto-ismul-partea 1

Ca sa nu postez 3 articole depresive la rand, am zis sa fac o postare mai amuzanta, mai de trivia, si sa revin abia dupa cu alta care sa puna lumea pe ganduri.

Deci pokemonii nu sunt primele creaturi la care sa-ti sara gandul in momentul in care zici religie sau mitologie, dar un numar semnificativ din micile creaturi si-au gasit inceputul in creaturi sau mituri shintoiste.

Sa incepem cu Vulpix, probabil cel mai cunoscut exemplu. Vulpix, care evolueaza in Ninetails se bazeaza pe kitsune, adica vulpea japoneza. In context shinto, conform folclorului, toate vulpile au capacitatea de a se transforma in oameni si adesea o fac pentru a face tot felul de prostioare. Cu cat o vulpe traieste mai mult cu atata i se adauga cozi, la fiecare o suta de ani cate o coada, cele cu 9 fiind cele mai intelepte si mai puternice.

Dunsparce este un tsuchinoko





Tsuchinoko (ツチノコ sau 槌の子) este "copilul ciocanului", o creatura asemanatoare cu un sarpe, intre 30 si 80 de cm, care arata ca un sarpe dar are corpul mult mai lat decat capul sau coada si cu venin la fel de puternic ca cel al unei vipere. Se spune ca un tsuchinoko poate sari pana la un metru distanta si conform legendelor pot sa vorbeasca, le place sa minta si sa bea alcool. Uneori, ca sa mearga mai repede isi inghite coada si se rostogoleste in cerc

Sneasel e un Kamaitachi

Kamaitachi (鎌鼬) este un yokai din regiunea Kōshin'etsu (zona din jurul orasului Nagano), un fel de demon al prafului, care taie oamenii cu mainile in forma de seceri. Desi lasa rani, ranile nu dor. Initial nu era o creatura foarte faimoasa, dar in 1776 Toriyama Sekien a publicat prima sa carte de picturi, Gazu Hyakki Yagyō (Parada nocturna ilustrata a o suta de demoni) une yokai-ul a fost redesenat ca o nevastuica si popularizat.
                                                                            
Mawile e o futakuchi-onna
















O futakuchi-onna (二口女), la propriu o femeie cu doua guri e un yokai caracterizat prin, cum ii si zice numele o femeie cu o gura normala si o gura in spatele capului, direct in craniu. Face parte din sirul lung de femei posedate, sau blestemate, care-si ascund existenta pana la ultimul moment cand isi socheaza partenerii. Povestea pare sa fi aparut de la faptul ca femeile mananca mai putin decat barbatii, asa ca evident daca nu baga pe gura din fata trebuie sa existe o gura pe altundeva unde sa se indoape, nu?
Ma amuza logica unora dintre demonii astia...

Saptamana viitoare mai continui cu inca 4 pokemoni bazati pe creaturi shinto si o discutie generala despre cum a fost anime-ul influentat de shintoism.

Hoteluri pentru morti

Si ziceam ca a trecut saptamana si nu am auzit de nimic straniu venind din Japonia. Asa ca ieri, ca sa incepem cu dreptul, am citit un articol care m-a linistit.

In Japonia, tara laica prin excelenta, sau mai bine spus atat de indiferenta fata de religie ca are botezuri shinto, nunti crestine si inmormantari budhiste, ceremoniile religioase costa sume imense conparativ cu sumele europene ($23.000) si sunt greu de rezervat. Hai ca in cazul nuntilor sau botezurilor se mai poate amana o saptamana-doua. In cazul inmormantarilor insa avem o problema cred ca destul de evidenta. In 2014 au murit aproximativ 1,26 de milioane de oameni si numarul urmeaza sa creasca continuu pana in 2042.

Japonia este tara cu cel mai mare procentaj de corpuri incinerate (99%) si o populatie din ce in ce mai imbatranita. Deci problema este cauzata de numarul deja redus de crematorii pe cap de locuitor. Asa ca, oameni intreprinzatori ce sunt, au deschis in Osaka Hotelul Relation. Hotelul joaca rol de casa mortuara temporara si ajuta familiile care au de asteptat pana la 4 zile sa ajunga la rand sa-si incinereze ruda decedata oferindu-le o camera frigorifica pentru mort si una imediat langa in care pot dormi pana la 4 membrii ai familiei.


Si daca s-ar parea ca nu e cea mai buna idee din lume merita mentionat faptul ca hotelul este plin zilnic, deci nevoia exista. Si fiindca vrea sa ajute si mai mult Yurisu, managerul hotelului intentioneaza sa si tina inmormantarile in interiorul hotelului, considerand ca a avut oaspeti care au stat 3 saptamani sa astepte pana le-a venit randul la inmormantare. Un cuplet de camere pe noapte costa $150.

Sensu

In Japonia antica, primele evantaie rigide au venit pe calea Chinei in jurul anilor 600, in timp ce evantaiele pliabile au fost inventate in Japonia insasi undeva intre anii 600 si 900 si erau utilizate exclusiv de calugari si administratori publici care le foloseau pentru notite sau pentru a exersa caligrafia caracterelor chinezesti. Conform povestii Song Sui (istoria lui Song), calugarul Japonez Chonen a oferit o serie de evantaie pliabile precum si 2 evantaie rigide de hartie kawahori-ogi (蝙蝠扇) imparatului Chinei in anul 988.

Evantaiele pliabile au ajuns sa fie asa de populare incat in perioada Heian s-au promulgat o serie de legi protocolare care restriction decoratiunile atat de pe hiogi cat si pe cele de hartie.

Pana si in zilele noastre evantaiele de hartie cu ciucuri colorati puternic sunt folosite de preotii Shinto cand trebuie sa se imbrace in costumul formal al curtii imparatesti (cand se casatoresc, de exemplu imparatul cu imparateasa).

Evantaiele clasice din hartie se imprimau pe hartie produsa manual, cele imprimate pe hartie din productie de masa aparand doar in secolul at 19-lea si au, evident, o textura mult mai matasoasa. La fel ca preotii Shinto, geishele de toate tipurile, dar mai ales maiko-urile folosesc evantaiele in timpul dansurilor.

 

Varietati de sensu sunt:

• “Hi-ougi” cele mai vechi tipuri de evantaie, folosite in ceremonii si pentru decoratii, facute din fasii subtiri de lemn de cedru(hinoki) care sunt cusute impreuna cu fir de matase. Numarul de fasii premise era strict legat de rangul persoanei care urma sa detina evantaiul.
• “Kawahori-sen” sunt folosite in general pentru decoratie si sunt genul care au derivate din Hi-ougi in perioada Heian.
• “Cha-sen” sunt folosite in ceremonia ceaiului si are doua marimi traditionale: una de 18 cm pentru barbate si una de 15 cm pentru femei
• “Mai-ougi” sunt evantaiele folosite in dansurile traditionale japoneze care, desi foarte comune, se diferentiaza prin culoare, marime sau design. Fasiile care erau cuprinse in acest tip de avantai variau de la mica, os, fildes, sidef, lemn de santal sau chiar carapace de testoasa.

Unghiul evantaielor prezentate variaza intre 90 si 180 de grade cel mai comun fiind cel de 120 de grade. Au ajuns sa fie atat de utilizate incat tessen-urile (sau evantaiele de fier-folosite pentru lupte) treceau neobservate si deci erau perfecte pentru a surprinde inamicul.

Yatagarasu (八咫烏)

Am un coleg de echipa care vine la lucru pe bicicleta. Cum are destul de mult de mers si tot ii transpirat si oboist can ajunge aici de venit vine in niste tricouri de casa si aici la service face un dus si se schimba in haine de lucru. Fiind mare supporter de fotbal il vezi venind cu tricouri de Anderlecht si Barcelona.

Azi dimineata, in timp ce imi explica cu ce echipe tine, Takako a scos din birou o jucarie de plus care purta tricoul echipei nationate japoneze si mi l-a aratat.
M-am uitat eu la tricou si am zis ca totu-I bine si frumos numa ca cineva nu stie anatomia animalelor si a desenat corbul care tine mingea cu 3 picioare in loc de doua.

Asa ca Takako, care nu observase pana acum aspectul asta, cauta pe internet si afla ca de fapt animalul nu-I un corb obisnuit, ci Yatagarasu, un kami din Shintoism, sarbatorit pe 1 si 7 ianuarie in unul din cele 2 temple pe care le are.

Se spune ca era un emisar al lui Jimmu tennoh (primul imparat mitic al Japoniei) si ca transmitea mesajele sale inamicilor. Joaca un rol destul de important in misticismul Shinto din cauza ca are puterea de a-si schimba forma.

Clopot suzu (鈴)

Clopoteii suzu (鈴) sunt clopotei rotunzi Shinto care contin pietricele producatoare de zgomot in interior. Desi se pot gasi in multe marimi cei pentru brelocuri au denumirea speciala de omamori お守り.

In templele Shinto un suzu mare pazeste intrarea si se spune ca daca-l zdrangani atragi kami si odata cu ei potere pozitiva si respingi spiritele rele. Suzu mai micuti, care pot fi tinuti in mana, se folosesc in cadrul ceremoniilor Shinto pentru a oferi un cadru cvasi muzical actiunilor

Motivul penru care am decis sa fac o mica postare despre suzu este faptul ca designul lor a fost folosit pe post de inspiratie pentru personajul Baymax din filmul animat Big Hero 6, despre care vreau sa vorbesc saptamana viitoare, avand in vedere faptul ca se bazeaza pe o serie de benzi desenate care au loc in Japonia.

Povesti din vechiul folclor japonez

Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.

Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.

Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.

Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".

Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.

Okami

Si iata poate prima data in viata mea cand regret ca nu am un PS sau un Wii. Toata viata am jucat jocuri pe PC si nu am avut motiv sa ma plang cu oferta de jocuri pe care o aveam la indemana. Acum cateva zile insa, am aflat despre jocul Ōkami (大神 sau 狼, in functie de ce vrei sa spui- mare zeitate sau lup), aparut in 2006 pentru platforma PS si dupa aia si pentru Wii. Jocul, care are ca personaj principal zeita shinto a soarelui Amaterasu in forma de lup, e o combinatie de actiune si puzzle, asemanator stilului din Legend of Zelda.



Partea absolut minunata este design-ul, care se aseamana cu un sumi-e miscator. Toata povestea se leaga direct de legendele si miturile japoneze, bataliile si premiile castigate fiind intotdeauna de inspiratie folclorica. La fel si soundtrack-ul, care a castigat premiul pentru cel mai bun soundtrack al unui joc la premiile BAFTA din 2007. Jocul in general a fost printre cele mai bine primite jocuri ale anului 2006, si primul cel mai bun pentru PlayStation 2.



Daca apucati sa-l gasiti si sa-l jucati sa-mi ziceti si mie cum a fost.

Kanamara Matsuri (かなまら祭り)

Festivalul Kanamara a fost creat in perioada Edo, de catre templul Shinto Kanamara din Kawasaki, pentru a da ocazia prostituatelor sa se roage pentru protectie impotriva bolilor cu transmisie sexuala, in special sifilisul. In zilele noastre festivalul ajuta la strangerea de bani pentru cercetari despre HIV/SIDA. Atrage tinere cupluri ce doresc sa aiba fertilitate buna, membrii ai comunitatii gay, multi localnici si straini curiosi sa vada... imensitatea.

Omenii se nasc ca sa regrete

Daca starea imi permite si ziua s-a petrecut in asa mod incat sa am nevoie de relxare totala si un moment de liniste si frumusete, ma uit la un film japonez. Daca nu am unul nou primit atunci ma uit la unul vechi, dar astazi am avut norocul de a avea in calculator 2 filme pe care inca nu le-am vazut.

Am ales Semishigure, sau in traducerea internationala "The samurai I loved" si sunt mandra de alegerea facuta. Filmul a fost dat pe TVR cultural acum cateva luni, dar scoala nu m-a prea lasat sa-l vad in totalitate. Ma bucur ca mai am avut sansa sa-mi rasara din nou in cale, fiindca titlul nu mi-a prea ramas in minte. Acum cand l-am cautat pe internet am vazut ca are multe premii la activ, dar uite ce face o traducere neinspirata. Interesant ca mi-am downloadat theme song-ul filmului acum ceva vreme, dar nu stiam ca ii apartine.

Un lucru interesant la filmele japoneze contemporane, pe care nu-l prea poti vedea la filmele mai vechi ale lui Kurosawa-sama sau Ozu-sama, este libertatea, sau hai sa zicem diferenta de care o au, din punct de vedere al cinematografiei si al actorilor.

Mama, mare fana a filmelor clasice japoneze, a avut un adevarat soc cand a vazut un film nou, Bushi no ichi(care s-a bazat pe o carte scrisa de Fujisawa Shuhei, care a scris si romanul pe care s-a bazat acest film), in care sotii dadeau dovada de dragoste unul fata de celalalt in mod deschis, cu mici flirturi, jocuri si glume doar de ei intelese. In filmele vechi ai putea avea impresia ca sotii sunt doi straini care stau sub acelasi acoperis doar pentru a-si indeplini datoria si nimic mai mult.

Din punct de vedere cinematografic, japonezii sunt maestrii la metafore simple si eficiente care duc nu numai ca duc naratiunea mai departe, dar si exprima sentimentele adevarate pe care personajele nu le exteriorizeaza (chiar daca si ele, personajele si implicit actorii care le joaca, la randul lor sunt mult mai expresivi si mult mai putin teatrali decat inainte).

Filmul este, din nou, o interpretare a idei de onoare si iubire. Cum se intretaie ele in viata unui samurai si cum poate el sa le duca pe amandoua. Zic 'din nou' nu din plictiseala, fiindca pana acum, chiar daca am vazut cel putin 10 filme pe acest subiect nu am vazut nici o asemanare in modul de abordare. Ideea care le leaga pe toate este cea a sensibilitatii tipic japoneze.

Filmul e destul de greu de vazut dintr-o singura asezare. Dureaza 2 ore si 10 minute si e plin. Fiecare scena te uimeste si uneori iti si cauzeaza si o durere de cap. Recomand sa fie taiat in 2 sederi- prima de 50 de minute si dupa acea pana la sfarsit, deoarece si povestea are doua parti si se petrece in doua momente diferite din viata personajului.

Recomand sa fiti foarte atenti la scena din padure, cand Fuku vine sa-l ajute pe Bunshiro in acel moment greu. Este probabil cea mai delicata declaratie de iubire, nerostita, pe care am vazut-o pana acum




Citate de critici specializati:

"I can't recall seeing a dialog-free scene before that spoke so loudly" -- Japan Reviewed

"This is a film that belongs on the shelf of any fan of Japanese film. It is simply an enchanter" -- Cinegeek

Mizuko kuyō (水子供養)

Mizuko kuyō (水子供養) sau "serviciu memorial pentru fetus", este o ceremonie japoneză pentru femeile care au avut un avort spontan sau au născut un copil mort. Această practică a devenit vizibilă odată cu anii 1970 şi cu crearea de temple al căror unic scop era acest ritual. Motivele invocate pentru efectuarea ceremoniei era durerea părinţilor, dorinţa de a oferi linişte fetusului sau chiar frica de răzbunare a unui spirit mânios.

Mizuko (水子), cu înţelesul literal de "copil de apa", este un termen japonez pentru un fetus mort. Citit mai de mult ca suiji, citirea Sino-Japoneză on'yomi a aceloraşi caractere, termenul era un kaimyō (denumire postumă) dat după moarte. Ceremonia mizuko kuyō era folosită pentru a face ofrande lui Jizō, o zeitate budistă (bodhisattva) care se credea că apără copiii. În perioada Edo când foametea ducea la avorturi sau pruncucidere în familiile sărace, ceremonia a fost adaptată să acopere şi aceste situaţii.

În zilele noastre practicarea ceremoniei de mizuko kuyō continuă în Japonia, deşi este nesigur dacă este o practică Budistă autentic. Anumite acţiuni variază de la templu la templu, şcoală la şcoală şi individ la individ. Este normal ca templele să ofere statui Jizō, care sunt îmbrăcate in căciuliţe şi baveţici roşii şi expuse în curtea templului, pentru un preţ. Câţiva profesori americani de studii religioase au acuzat templele pentru abuzarea credinţelor japonezilor, dar alţi profesori consideră că templele nu fac altceva decât să răspundă la nevoile oamenilor

Religia in Japonia

In Japonia exista o multitudine de religii care au fost aduse in tara de-a lungul timpului de catre misionari, insa cele mai multe se bazeaza pe invataturi Budiste si Shintoiste. Japonezii traiesc intr-un sincretism cu religiile existente in arhipelag, nascandu-se shinto, casatorindu-se crestin si fiind inmormantati budist.

Conform unor statistici oficiale intre 84 si 96% dintre japonezi sunt fie budisti fie shintoisti, restul de 4-16% facand parte din minoritatile religioase, cu toate acceptate de statul Japonez. Multi contesta insa aceste date, in mare parte datorita faptului ca nasterile sunt inregistrate la templu, chiar daca persoana respectiva nu va continua sa practive religia.



Printre minoritatile cele mai reprezentative sunt, crestinii, islamistii, hinduistii si judaistii.

Pe insulele Ryukyu se practica credintele istoric traditionale Ryukyuan, care au fost de-a lungul timpului de invataturi confucianiste, budiste si shintoiste.

Templul Itsukushima (厳島神社)

Itsukushima Jinja este un templu Shinto de pe insula Itsukushima (cunoscuta mai des sub numele de Miyajima) in orasul Hatsukaichi din prefectura Hiroshima din Japonia si este sub protectia patrimoniului mondial UNESCO.

Templul este dedicat celor 3 fiice ale zeitatii Shinto Susano-o no Mikoto, fratele zeitei Soarelui, Amaterasu. Primele cladiri ale templului au fost ridicate in secolul al 6lea, dar majoritatea lor au fost distruse de mai multe ori de-a lungul timpului. Jinja-ul actual dateaza de prin mijlocul secolului 16, fiind reconstruit dupa design-ul precedent din secolul 12.

Actualul design il urmeaza pe cel din anul 1168, cand au fost oferite fonduri de catre capetenia Taira no Kiyomori. In trecut insula era considerata sacra si oamenii de rand nu aveau voie sa paseasca pe ea, trebuind sa ramana in barca si aceasta sa treaca neaparat pe sub poarta de intrare in templu (torii) care pare sa pluteasca.



Acea torii este una din cele mai mari atractii turistice in Japonia, la momentul de fata, fiind construita in 1875 din lemn de comfor si avand 16 metrii inaltime. Este faimoasa pentru faptul ca in timpul fluxului poarta pare a pluti pe apa, oferind o imagine spectaculoasa (care a fost denumita una din cele mai importante 3 peisaje din Japonia).

Pentru a pastra sanctitatea templului, inca din 1878 nu sunt permise nasterile sau inmormantarile pe teritoriul insulei.