Sensu

In Japonia antica, primele evantaie rigide au venit pe calea Chinei in jurul anilor 600, in timp ce evantaiele pliabile au fost inventate in Japonia insasi undeva intre anii 600 si 900 si erau utilizate exclusiv de calugari si administratori publici care le foloseau pentru notite sau pentru a exersa caligrafia caracterelor chinezesti. Conform povestii Song Sui (istoria lui Song), calugarul Japonez Chonen a oferit o serie de evantaie pliabile precum si 2 evantaie rigide de hartie kawahori-ogi (蝙蝠扇) imparatului Chinei in anul 988.

Evantaiele pliabile au ajuns sa fie asa de populare incat in perioada Heian s-au promulgat o serie de legi protocolare care restriction decoratiunile atat de pe hiogi cat si pe cele de hartie.

Pana si in zilele noastre evantaiele de hartie cu ciucuri colorati puternic sunt folosite de preotii Shinto cand trebuie sa se imbrace in costumul formal al curtii imparatesti (cand se casatoresc, de exemplu imparatul cu imparateasa).

Evantaiele clasice din hartie se imprimau pe hartie produsa manual, cele imprimate pe hartie din productie de masa aparand doar in secolul at 19-lea si au, evident, o textura mult mai matasoasa. La fel ca preotii Shinto, geishele de toate tipurile, dar mai ales maiko-urile folosesc evantaiele in timpul dansurilor.

 

Varietati de sensu sunt:

• “Hi-ougi” cele mai vechi tipuri de evantaie, folosite in ceremonii si pentru decoratii, facute din fasii subtiri de lemn de cedru(hinoki) care sunt cusute impreuna cu fir de matase. Numarul de fasii premise era strict legat de rangul persoanei care urma sa detina evantaiul.
• “Kawahori-sen” sunt folosite in general pentru decoratie si sunt genul care au derivate din Hi-ougi in perioada Heian.
• “Cha-sen” sunt folosite in ceremonia ceaiului si are doua marimi traditionale: una de 18 cm pentru barbate si una de 15 cm pentru femei
• “Mai-ougi” sunt evantaiele folosite in dansurile traditionale japoneze care, desi foarte comune, se diferentiaza prin culoare, marime sau design. Fasiile care erau cuprinse in acest tip de avantai variau de la mica, os, fildes, sidef, lemn de santal sau chiar carapace de testoasa.

Unghiul evantaielor prezentate variaza intre 90 si 180 de grade cel mai comun fiind cel de 120 de grade. Au ajuns sa fie atat de utilizate incat tessen-urile (sau evantaiele de fier-folosite pentru lupte) treceau neobservate si deci erau perfecte pentru a surprinde inamicul.