Perioada: 18-24 iulie 2011
Taxa de participare: 150 RON
Locul de desfăşurare: Colegiul Naţional ”Ion Creangă” (Strada Cuza-Vodă, nr. 41, sector 4, Bucureşti)
Înscrierile se fac pe adresa de email scoaladevarajap2011@gmail.com până pe 1 iulie 2011.
Numărul maxim de participanţi este de 150 de persoane.
Daca vreti sa va inscrieti puteti gasi mai multe informatii pe blogul APJR
Se afișează postările cu eticheta scoala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scoala. Afișați toate postările
Japonezii si calitatea
Cum scoala distruge sufletul si examenele m-au doborat total, din toate punctele de vedere, simt nevoia sa aduc scoala si in blog.
Voi posta niste poze cu ce am primit cadou de Pasti (evident, legat de Japonia :P), dar momentan vreau doar sa impartasesc o imagine si cateva idei.
Am decis ca ar trebui sa-mi aleg din timp coodonatorul de licenta si din acest motiv, de 2 luni deja, citesc cartile pe care acesta mi le-a propus. Subiectul licentei va fi Implementarea calitatii in sistemele logistice, deci cap coada aproape este creat, gandit, implementat, structurat, reinnoit pe baza unor teorii japoneze, care, dupa cum poate stiti, poate nu sunt lideri mondiali absoluti in orice subiect legat de calitate.
Am participat saptamana aceasta la un training al firmei Honeywell pe implementarea sistemului 5 S si Kanban in firme. Am ramas profund impresionata ca asa ceva ar functiona in Romania. Si nu numa ca functiona, dar devenise a doua natura pentru foarte multi dintre angajati. M-am si suparat, fiindca mi-am adus aminte de toate comentariile strainilor care zic ca la noi nu se poate. O injuratura mi se plimba pe buze, dar nu vreau sa o scriu, ca suntem totusi oameni maturi.
Pe scurt, sunt foarte fericita ca am o tema de licenta la care tot al doilea nume citit este japonez. Parca as fi putut primi altceva :P
Subiectul urmeaza sa fie continuat...
Voi posta niste poze cu ce am primit cadou de Pasti (evident, legat de Japonia :P), dar momentan vreau doar sa impartasesc o imagine si cateva idei.
Am decis ca ar trebui sa-mi aleg din timp coodonatorul de licenta si din acest motiv, de 2 luni deja, citesc cartile pe care acesta mi le-a propus. Subiectul licentei va fi Implementarea calitatii in sistemele logistice, deci cap coada aproape este creat, gandit, implementat, structurat, reinnoit pe baza unor teorii japoneze, care, dupa cum poate stiti, poate nu sunt lideri mondiali absoluti in orice subiect legat de calitate.
Am participat saptamana aceasta la un training al firmei Honeywell pe implementarea sistemului 5 S si Kanban in firme. Am ramas profund impresionata ca asa ceva ar functiona in Romania. Si nu numa ca functiona, dar devenise a doua natura pentru foarte multi dintre angajati. M-am si suparat, fiindca mi-am adus aminte de toate comentariile strainilor care zic ca la noi nu se poate. O injuratura mi se plimba pe buze, dar nu vreau sa o scriu, ca suntem totusi oameni maturi.
Pe scurt, sunt foarte fericita ca am o tema de licenta la care tot al doilea nume citit este japonez. Parca as fi putut primi altceva :P
Subiectul urmeaza sa fie continuat...
Confessions (Kokuhaku (告白))
Dupa cum am mentionat intr-o postare anterioare, Kokuhaku a fost singurul film asiatic nominalizat la Oscar anul acesta.
Planuiam deja sa-l vad de ceva timp, dar stresul sesiunii m-a cam oprit. Acum ca am avut timp sa il urmaresc pot sa spun nu mai suport filmele japoneze. Am un masochism rar intalnit, se pare, daca tot urmaresc filme japoneze, fiindca pana acum nu am intalnit vreunul care sa nu ma dea complet peste cap, dintr-un punct sau altul de vedere.
Spre deosebire de americani, care au un mod extrem de expansiv de a se razbuna pe nedreptatile vietii, reusind de fapt sa micsoreze impactul asupra celui ce urmareste actiunea, japonezii, ca intotdeauna (si sincer simt ca ma repet la infinit) fac totul intr-un mod subtil, concentrat si personal.
Razbunarea este una din temele principale ale filmului, prima care ii apare publicului in minte, insa, printr-o maestrie greu de egalat, regizorul Tetsuya Nakashima reuseste sa faca un comentariu apt si amplu asupra starii actuale a civilizatiei in Japonia.
Pornind de la premisa ca este imposibil sa incarcerezi un copil mai mic de 14 ani, sub nici o forma, regizorul ne plimba printr-o serie de evenimente care ne dau libertatea sa alegem daca intr-adevar varsta unui criminal ar trebui sa-l exonereze de crima.
Filmul este violent, fara doar si poate, dar este violent la un nivel spiritual si intelectual mult mai mult decat incearca sa fie cu niscaiva stropi de sange pe ici pe colo si o explozie, care, din punctul meu de vedere este metaforica mai mult decat efectiva.
Motivatia din spatele crimelor este de fapt ceea ce face filmul special. Nu atat ca in filmele americane cu criminali in serie, in care accentul se pune mai mult pe crima in sine decat pe motivatie, in Kokuhaku motivatia este ridicata la rang de scop in viata. Pierderea iubirii, tema adesea regasita in filmele japoneze, pierderea inocentei de la o varsta mica, dezumanizarea prin care treci cu ajutorul societatii si responsabilitatea pentru faptele savarsite, toate sunt teme grele, care-mi pareau aproape imposibile de integrat in acelasi film, sunt prezente si bine reprezentate.
Insa, nu recomand sa va uitati la film daca mai vreti sa faceti ceva dupa. Este violent, obositor si va raneste non stop. Va veti simti vinovati si "murdari" dupa ce il vedeti, chiar daca nu puteti sa intelegeti exact de ce.
Si ca PS anunt ca mi-am deschis si un al doilea blog, pentru carti, filme si documentare non-japoneze care imi plac. Puteti sa-l urmariti la linkul acesta
http://rushingtowardthefuture.blogspot.com/
Planuiam deja sa-l vad de ceva timp, dar stresul sesiunii m-a cam oprit. Acum ca am avut timp sa il urmaresc pot sa spun nu mai suport filmele japoneze. Am un masochism rar intalnit, se pare, daca tot urmaresc filme japoneze, fiindca pana acum nu am intalnit vreunul care sa nu ma dea complet peste cap, dintr-un punct sau altul de vedere.
Spre deosebire de americani, care au un mod extrem de expansiv de a se razbuna pe nedreptatile vietii, reusind de fapt sa micsoreze impactul asupra celui ce urmareste actiunea, japonezii, ca intotdeauna (si sincer simt ca ma repet la infinit) fac totul intr-un mod subtil, concentrat si personal.
Razbunarea este una din temele principale ale filmului, prima care ii apare publicului in minte, insa, printr-o maestrie greu de egalat, regizorul Tetsuya Nakashima reuseste sa faca un comentariu apt si amplu asupra starii actuale a civilizatiei in Japonia.
Pornind de la premisa ca este imposibil sa incarcerezi un copil mai mic de 14 ani, sub nici o forma, regizorul ne plimba printr-o serie de evenimente care ne dau libertatea sa alegem daca intr-adevar varsta unui criminal ar trebui sa-l exonereze de crima.
Filmul este violent, fara doar si poate, dar este violent la un nivel spiritual si intelectual mult mai mult decat incearca sa fie cu niscaiva stropi de sange pe ici pe colo si o explozie, care, din punctul meu de vedere este metaforica mai mult decat efectiva.
Motivatia din spatele crimelor este de fapt ceea ce face filmul special. Nu atat ca in filmele americane cu criminali in serie, in care accentul se pune mai mult pe crima in sine decat pe motivatie, in Kokuhaku motivatia este ridicata la rang de scop in viata. Pierderea iubirii, tema adesea regasita in filmele japoneze, pierderea inocentei de la o varsta mica, dezumanizarea prin care treci cu ajutorul societatii si responsabilitatea pentru faptele savarsite, toate sunt teme grele, care-mi pareau aproape imposibile de integrat in acelasi film, sunt prezente si bine reprezentate.
Insa, nu recomand sa va uitati la film daca mai vreti sa faceti ceva dupa. Este violent, obositor si va raneste non stop. Va veti simti vinovati si "murdari" dupa ce il vedeti, chiar daca nu puteti sa intelegeti exact de ce.
Si ca PS anunt ca mi-am deschis si un al doilea blog, pentru carti, filme si documentare non-japoneze care imi plac. Puteti sa-l urmariti la linkul acesta
http://rushingtowardthefuture.blogspot.com/
Children Full of Life
Am avut norocul ca acum cateva zile sa gasesc un blog pe care erau postate o droaie de documentare. Eu cum trebuie sa vad si sa stiu totul, am simtit ca sunt in al noualea cer cand am vazut ca au si documentare despre Japonia/cultura japoneze. Am avut timp sa ma uit la 3 pana acum, pe care urmeaza sa le postez si aici.
Primul, Children full of life descrie povestea unui invatator de clasa a 4-a care incearca sa-i invete pe copii ce inseamna empatia si compasiunea. Am plans cum nu credeam vreodata ca o sa pot plange, vazand cat de dezvoltati emotional sunt acei copii. Chiar sper sa vada cat mai multi invatatori si profesori documentarul asta si sa invete cum sa se comporte.
Primul, Children full of life descrie povestea unui invatator de clasa a 4-a care incearca sa-i invete pe copii ce inseamna empatia si compasiunea. Am plans cum nu credeam vreodata ca o sa pot plange, vazand cat de dezvoltati emotional sunt acei copii. Chiar sper sa vada cat mai multi invatatori si profesori documentarul asta si sa invete cum sa se comporte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
