Cred ca prima data cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew a fost in clasa a 11-a. Sunt o foarte mare fana a "hidden object games" si cand cautam ceva ce sa fac intre Return to Ravenhearst si Escape from Ravenhearst am gasit jocurile Nancy Drew. Personajul e destul de vechi, aparand prima data in carti pentru fete in anii 30'. In 1998 Her Interactive, o companie de jocuri din America a scos primul joc Nancy Drew: Secrets can kill. De la momentul respectiv au scos peste 30 de jocuri pentru PC/Mac/Nintendo.
Am jucat 7 dintre toate jocurile existente si cand am timp si ochii odihniti incep unul nou. In principiu e un joc care se poate termina intr-un weekend, sau cam 20 de ore de joc. La inceput e destul de usor, desi multe dintre mistere sunt destul de greu de rezolvat. Pe masura ce inaintezi in joc trebuie sa tii minte din ce in ce mai multe lucruri si de foarte multe ori e bine sa ai o foaie langa ca sa-ti notezi toate informatiile din cauza ca de multe ori nu sunt salvate in interiorul jocului.
Ultimul pe care l-am downloadat a fost Shadow at the Water's Edge, al 23lea joc din seria principala de produse. Poate fi jucat pe Windows XP sau mai nou si pe Mac OS X.
Ca in toate celelalte, joci ca Nancy Drew, detectiva de placere, si interoghezi personaje/rezolvi puzzle-uri ca sa gasesti vinovatul. Ai optiunea de Junior si Senior detective si asa poti determina dificultatea puzzle-urilor pe care le primesti, dar nu se modifica intriga generala a povestii.
Sincer consider ca este cel mai matur joc al seriei, dar asta poate doar din cauza ca utilizeaza scene in care apare un obake/yurei care seamana extrem de tare cu fata din The Ring.
Intriga jocului e destul de complicata, dar cam asa-i standardul pentru Nancy Drew. La inceput aflam ca Nancy calatoreste in Kyoto ca sa fie profesoara de engleza ca recompensa pentru misterul anterior pe care l-a rezolvat. Insa in momentul in care ajunge la ryokan isi da seama ca are un alt mister pe cap, de data asta (ca de multe altele) fiind pe cont propriu si doar din curiozitate personala. Personajele nu doresc sa o ajute si incearca sa ascunda cat mai multe.
Se spune ca fantoma mamei/fiicei personajelor principale din joc incearca sa alunge toti oaspetii din Ryokan. Nancy, care nu crede in fantome trebuie sa isi dea seama ce sau cine pune la cale toate aceste lucruri. Nu vreau sa povestesc toata intriga, dar vreau sa prezint ce mi-a placut si ce nu.
Jocul incearca si reuseste destul de bine sa prezinte atmosfera traditionala dintr-un ryokan (chiar daca acesta e bantuit). Bunica familiei (mama "fantomei") preda o serie de cursuri tranditionale la care trebuie sa iei parte, printre care sado, origami si shodo. Pe langa ryokan mai poti sa te plimbi prin metroul din Kyoto si sa mergi la o expozitie de roboti (in care nu poti intra din pacate), la un bento stand (unde trebuie sa ajuti un personaj sa faca bento) si la un pachinko parlor(unde trebuie sa joci ca sa cumperi alte obiecte necesare jocului. Pe langa intriga principala mai apuci sa joci sudoku, nonograms si renograms, toate foarte stresante, pe masura ce devin mai complexe, dar distractive.
Nu pot spune ca am fost foarte multumita de vocile din joc. Nancy si cu prietenele ei Bess si George sunt jucate de aceleasi actrite, dar personajele japoneze nu suna japonez. Miwako e singura care-mi pare japoneza, iar bunica, Nagai Takae, pur si simplu te zgarie la urechi. Iti dai seama foarte repede ca e o americanca care incearca sa imite accentul japonez in engleza, dar se chinuie prea tare si totul pare fortat.
In afara de doua momente in care chiar m-am speriat si niste muzica care chiar te poate trece intr-o stare mai neplacuta (dar care poate fi data la minim), jocul e fara surprize neplacute.
