Se afișează postările cu eticheta Tokyo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tokyo. Afișați toate postările

Cafenea cu arici

Dupa ce au avut cafenele cu pisici, cu bufnite si cu iepurasi, baruri cu pinguini si parcuri cu veverite si caprioare a ajuns si randul aricilor sa fie ciufuliti in cafenelele din Tokyo.

Cafeneaua "Harry" (joc de cuvinte, fiindca in japoneza hari-nezumi, adica soarece cu tepi, inseamna arici) din cartierul Roppongi gazduieste 30 de arici in custi de sticla. Daca vrei sa-l giugiulesti trebuie sa platesti $9 in zilele saptamanii si $12 in weekenduri sau in zilele libere.



Ca sa poti atinge animalutele trebuie doar sa te speli foarte foarte bine pe maini. 

Wolverine- inca un film plin de clisee

Sa incep postarea asta prin a spune ca-mi place de Wolverine. Mi-a placut de el inca din primul film Xmen atat ca personaj cat si actorul care-l joaca. Din acest motiv am crezut ca nu voi putea fi obiectiva cand urma sa vad noul film.
Dar l-am vazut. Si desi m-am distrat, nu mi-a placut ce au facut din cultura japoneza. Am apucat sa fiu foarte obiectiva, zic eu si as dori sa comentez aici problemele pe care filmul le are cu privire la modul in care abordeaza cultura tarii in care se petrece, nu restul elementelor.

Scena de inceput a filmului arata cum un grup de soldati mai mari in rang isi fac seppuku su cateva momente inainte ca bomba atomica de la Nagasaki sa explodeze. De ce? N-are nici o logica, sincer, considerand ca nu aveau cum sa moara pana-i ajungea explozia, cu 10 secunde mai tarziu.



Primul personaj japonez care apare in film si are rolul de calauza pentru Logan de-a lungul intregului film este Yukio. In momentul in care incepe sa vorbeasca, in mai putin de cateva minute, spune 3 lucruri importante pentru intriga, toate legate de eterna "onoare":

Wolverine trebuie sa mearga la Tokyo sa-si reintalneasca un vechi prieten pentru daca nu ar fi dezonorabil Yukio spune ca a acceptat misiunea pe care seful ei i-a dat-o pentru ca "e o onoare sa-l intalneasca pe un astfel de soldat" Ofera sa-l plateasca pe Wolverine pentru excursia lui in Japonia cu "ceea ce-si doreste orice soldat: o moarte onorabila"

Parca-ti dau cu ciocanul in cap de fiecare data si-ti tipa in ureche: VORBIM DESPRE JAPONIA, ASA CA ONOAREA E LUCRU MARE PENTRU EI!!



E enervant si reduc foarte mult motivatia din spatele onoarei, fiindca exista evident un motiv pentru care onoarea e asa de importanta, dar nimeni nu se chinuie sa explice absolut nimic si sa luam de-a buna ca "japonezii sunt stranii asa ca credeti-ne cand va zicem ca onoarea e chestie importanta pentru ei".

O alta scena care a avut rol pur de socare, zic eu, este una in care Wolverine este nevoit sa-si petreaca noaptea impreuna cu una din personajele principale intr-un love hotel. Ii cer receptionistei sa inchirieze doua camere una langa alta. Doamna le zice ca nu are asa ceva, deci pot sa aleaga doar intre camera "misiune spre Marte", "cabinetul unei asistente medicale" si "temnita". Nu are nici un rol in film, din nou, decat sa socheze publicul despre cat de stranie este viata sexuala a japonezilor (deja destul de fetisizata in filmele pornografice).

Alta parte enervanta e ca incearca sa arate totul si nimic. Apare Yakuza, apar samurai si ninja, arata Tokyo-ul si shinkansen-ul, arata coasta si casele vechi traditionale, dar fiecare scena dureaza atat de putin ca ai impresia ca nu vor sa-ti prezinte tara in sine cat sa foloseasca tara drept fundal straniu care sa atraga privirea si sa mentina interesul cand scenele de batalie nu sunt destule.



Daca ar fi lungit filmul cu vreo 10 minute si ar fi depus un pic mai mult efort in explicarea anumitor aspecte poata ca reuseau sa drege buba, dar ce au acum este pur si simplu o caricatura, o schita a ideii de Japonia, care se bazeaza foarte mult pe clisee si scene de soc. Si e pacat.

Hideaki Kobayashi

Probabil ca l-ati mai vazut prin poze pana acum. Apare destul de des in cazul in care trebuie reprezentata excentricitatea japoneza in vre-un articol online. Este unul din cele mai recunoscute personaje ale peisajului urban din Tokyo, supranumit "Serafuku ojisan" (nenea in uniforma scolara-de tip japoneza asemanatoare cu un costum de marinar)si cu numele adevarat Hideaki Kobayashi.



Kobayashi-san e recunoscut dupa ce a participat la anime con si video con de mai bine de 10 ani. Chiar daca multa lume l-ar considera straniu, in Japonia e urmarit de fete care vor sa aiba o poza impreuna cu el. A fost intrebat de ce a ales acest costum si a raspuns ca nu s-a gandit prea mult cand a facut alegerea.





Tokyo Story (東京物語 Tōkyō Monogatari)

Tokio Story este un film incredibil. In general filmele japoneze (alea facute cu scopul de a fi bune) sunt incredibile, dar acesta e la un alt nivel de maiestrie, in totalitate. Se ridica la ragul lui Ikiru, sau Cei 7 samurai si, bineinteles, ca orice opera care merita discutata, iti lasa o impresie de lunga durata, care nu poate fi deslusita pe moment. Am avut ocazia sa-l vad impreuna cu mama prin intermediul unei cinemateci organizate in urma cu cativa ani de libraria Humanitas si vreau sa spun ca am stat si l-am discutat tot drumul inapoi spre casa si si urmatoarea zi.


Aparut in 1953 in regia lui Yasujirō Ozu (小津 安二郎), filmul spune povestea unui cuplu in varsta care merge in Tokyo sa-si viziteze copii. Acestia ii ignora si-si vad de viata lor, in timp ce singura persoara care are grija de ei este nora lor vaduvita. Filmul este considerat cel mai bun film a lui Yasujirō si unul dintre cele mai bune filem ale tuturor timpurilor.

Este un film incet, si de atmosfera, lucru care este redat de scenele statice "de tatami" (tehnica inventata de Ozu-san in care camera este plasata la 1 metru de podea), filmul avand un singur cadru dinamic si si acela folosit pentru a evoca singuratatea unor parinti uitati in fata schimbarilor Japoniei de dupa razboi.

Ca multe alte filme japoneze, analizeaza schisma dintre generatiile tinere si cele batrane, schimbarea valorilor, dar si tema interculturala de distantare a copiilor de parinti si modul in care acestia mai joaca sau nu un rol in noua viata a celor mici, acum deveniti mari.


Mai jos puteti vedea filmul cu subtitrati in italiana direct pe youtube. Se gaseste de downloadat si pe torrent.

Parcul Ueno (上野公園)

Parcul Ueno (上野公園, Ueno Kōen) este un parc public spaţios localizat în secţiunea Ueno din Tokyo, Japonia. Ocupă spaţiul fostului templu Kan'ei-ji, templu asociat adesea cu perioada shogunatului Tokugawa, care a construit templul pentru a păzi castelul Edo la nord-est, direcţtie considerată cu ghinion. Templul a fost distrus în perioada războiului Boshin War.

Parcul Ueno a fost contruit printr-un grant de pământ imperial către oraşul Tokyo de la împăratul Taishō în 1924. Numele oficial al parcului este Ueno Onshi Kōen (上野恩賜公園, Ueno Onshi Kōen), care poate fi tradus ca "Parcul cadoului imperial Ueno".

Photobucket

O faimoasă statuie a lui Saigō Takamori plimbându-şi căţelul se găseşte în parc.

Zona atrage atât turiştii străini cât şi japonezii cu ajutorul celor trei muzee existente: Muzeul Naţional din Tokyo, Muzeul Naţional de Ştiinţe al Japoniei şi Muzeul Naţional de Artă Vestică, a sălii de concert, a templului Tosho-gue, a lacului Shinobazu, cu templul Benzaiten, grădina Zoologică Ueno şi cu templul Gojo (care găzduieşte statui cu vulpile mitologice Inari).


Locomotivă cu aburi in faţa Muzeul Naţional de Ştiinţe al Japoniei.Parcul Ueno şi împrejurimile sale apar adesea în operele de ficţiune japoneze, precum Gan (Gâsca sălbatică) de Mori Ōgai.