Tokio Story este un film incredibil. In general filmele japoneze (alea facute cu scopul de a fi bune) sunt incredibile, dar acesta e la un alt nivel de maiestrie, in totalitate. Se ridica la ragul lui Ikiru, sau Cei 7 samurai si, bineinteles, ca orice opera care merita discutata, iti lasa o impresie de lunga durata, care nu poate fi deslusita pe moment. Am avut ocazia sa-l vad impreuna cu mama prin intermediul unei cinemateci organizate in urma cu cativa ani de libraria Humanitas si vreau sa spun ca am stat si l-am discutat tot drumul inapoi spre casa si si urmatoarea zi.
Aparut in 1953 in regia lui Yasujirō Ozu (小津 安二郎), filmul spune povestea unui cuplu in varsta care merge in Tokyo sa-si viziteze copii. Acestia ii ignora si-si vad de viata lor, in timp ce singura persoara care are grija de ei este nora lor vaduvita.
Filmul este considerat cel mai bun film a lui Yasujirō si unul dintre cele mai bune filem ale tuturor timpurilor.
Este un film incet, si de atmosfera, lucru care este redat de scenele statice "de tatami" (tehnica inventata de Ozu-san in care camera este plasata la 1 metru de podea), filmul avand un singur cadru dinamic si si acela folosit pentru a evoca singuratatea unor parinti uitati in fata schimbarilor Japoniei de dupa razboi.
Ca multe alte filme japoneze, analizeaza schisma dintre generatiile tinere si cele batrane, schimbarea valorilor, dar si tema interculturala de distantare a copiilor de parinti si modul in care acestia mai joaca sau nu un rol in noua viata a celor mici, acum deveniti mari.
Mai jos puteti vedea filmul cu subtitrati in italiana direct pe youtube. Se gaseste de downloadat si pe torrent.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu