Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga

In multele drumuri pe care le fac dinspre si inspre casa, mai nou de cand cu mutatul in Viena, iau cu mine una-doua carti ca sa am obiectul muncii pana trec orele pe tren. Acum cu vacanta dintre semestre am decis sa citesc o carte de Haruki Murakami numita Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga. Il ador pe Murakami, asa ca nu am avut probelme in alegerea cartii si fiind si de dimensiuni acceptabile (ca sa nu adauge prea mult la greutatea totala a bagajului) am luat-o cu mine si am devorat-o.

Ce-i drept, credeam ca va fi o alta poveste, precum celelalte carti pe care i le-am citit pana acum, dar am aflat dupa prima pagina ca este de fapt un hibrid intre un fel de memorii si eseuri pe diverse teme.

 Durerea e inevitabila. Suferinta e o optiune

Autorul, supranumit uneori Kafka al Japoniei, este un alergator convins inca de tanar, care participa anual la cel putin un maraton. Cartea prezinta modul in care a ajuns sa-si aleaga joggingul ca sport preferat si ofera paralele intre exigenta si concentrarea pe care o are cand alearga cu cea de care da dovada cand scrie. Intr-un moment de introspectie pur, autorul prezinta o serie de curse cap-coada si problemele atat fizice cat si psihologice cu care se intalneste (de cele mai multe ori repetat) de-a lungul kilometrilor.

Este o carte imposibil de lasat din mana (decat pentru cateva minute, in care stai sa cugetezi asupra limbajului si metaforelor), fapt ce este destul de interesant, considerand ca unele eseuri sunt despre nimic. Fapt pe care il si recunoaste autorul. Asa cum in timpul alergarilor de antrenament nu se gandeste la nimic si doar admira exteriorul, asa si in eseurile legate de antrenamente se axeaza pe descrierea elementelor exterioare propriului eu. Asa cum in timpul curselor se axeaza pe senzatiile pe care propriu-i corp ii ofera, asa si in eseurile despre curse isi ghideaza scrisul spre metafora, spre metafizica.

Cand alerg un maraton obisnuit, in partea de final nu ma gandesc decat sa termin cursa cu bine si sa trec linia de final macar un pic mai repede (...) Aveam senzatia ca finisul nu este decat un stop temporar, care, de fapt, nu are nici o semnificatie majora. La fel si cu viata. Viata nu are sens pentru ca are un sfarsit. Vietii i se pune un sfarsit pentru a-i sublinia semnificatia, ca o metafora indirecta a faptului ca e finita. Destul de filozofic.

Recomand cu caldura cartea pentru oricine doreste sa afle cate ceva despre autor fara sa paraseasca complet stilul de scris pe care acesta il are in beletristica sa.

www.protv.roharuki murakami autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga
ProTV.ro