Vechiul oras imperial-Yasunari Kawabata

Yasunari Kawabata este cunoscut la nivel mondial datorita titlului de prim autor japonez laureat al premiului Nobel pentru literatura. Este si unul din autorii mei preferati si printre primii pe care am inceput sa-i citesc in liceu, desi pe vremea aia intelegeam foarte putin din ce scria.

Are un stil foarte complex si profund japonez, care cu greu poate fi tradus intr-un mod care sa nu para usor sacadat, fara legaturi intre propozitii sau cu "sarituri", care nu suna natural in romana.

Am citit 8 din cartile lui (Dansatoarea din Izu, Vuietul muntelui, Frumusete si intristare, Tara zapezii, Maestrul de go, O mie de cocori, Casa frumoaselor adormite si Vechiul oras imperial) si imi propun sa scriu postari despre toate, si una separata in care sa vorbesc despre autor, fiindca a avut o viata interesanta.

Pentru postarea de fata doream sa prezint un pic Vechiul oras imperial, una dintre cartile mentionate ca motiv pentru acordarii premiului Nobel (impreuna cu Tara zapezii si O mie de cocori)

Inca de cand am inceput sa o citesc am ajuns la concluzia ca intriga propriu zisa nu este motivul pentru care a fost scris aceasta carte. Chieko Sada, personajul principal, care stia inca din gimnaziu ca a fost gasita de catre parintii ei Takichiro si Shige ajunge sa dea nas in nas cu sora ei geamana. Pe langa descoperirea pe care o face mai are si de jonglat cu cei doi pretendenti care ii fac avansuri: cel pe care il iubeste si cel cu care sunt de accord parintii.


Desi intriga a sunat foarte interesant, ca in multe din romanele lui Kawabata si de fapt si stilului clasic japonez, trairile sunt internalizate si cuvintele sunt politicoase, dar cu straturi si substraturi si sub-substraturi de inteles care duc la niste dureri de cap incredibile cand citesti. Nu scrie carti pe care sa le poti citi repede. Daca reusesti 30 de pagini pe zi inseamna ca dai dovada de rezistenta. Ca tema principala in mai gata toate operele sale privim din nou cum diferenta dintre comportamentul feminin si cel masculin si diferenta cerintelor societatii fata de cele doua sexe duce la moduri complet diferite de a analiza si a "juca" viata.

Datorita faptului ca tatal lui Chieko are o afacere in care vinde kimonouri toata cartea se leaga de nenumaratele sarbatori traditionale din Kyoto care dau tematica designului kimonourilor traditionale. Autorul te plimba prin tot orasul pe parcursul unui an intreg si-ti arata foarte clar un Kyoto in schimbare, care incet, incet incepe sa-si opreasca din multitudinea de sarbatori (matsuri) si sa se modernizeze - magazinele industrializate de tesaturi versus cele manuale fiind o idee la care naratiunea se intoarce de lungul intregii carti.

Cartea a fost adaptata si in doua filme (in 1963 si 1980) primul dintre ele fiind nominalizat pentru un Oscar pentru Cel Mai Bun Film Strain.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu