Big Hero 6

Si uite ca intre momentul in care am zis sa fac o postare despre film si momentul in care o fac s-o trezit un Oscar sa-i sara in brate (pe langa Golden Globe si BAFTA). Sa-i fie de bine ca-l merita!


Filmul Big Hero 6, bazat pe benzile desenate cu acelasi nume este primul film animat facut de Disney dupa ce au cumparat Marvel Entertainment (compania care detine drepturile pentru mai gata toate filmele cu supereroi de pe piata- cu siguranta cel putin cei din Avengers) si reda povestea extrem de modificata a eroului Hiro Hamada in timp ce acesta se imprieteneste de robotul Baymax (din varii motive).





Nu as dori sa fac o recenzie filmului, ca aia poate fi gasita pe orice site, dar vreau sa atrag atentia asupra unor detalii interesante legate de productia filmului:

  • Merita spus faptul ca personajul principal, Hiro Hamada, jumate japonez jumate american este jucat de Ryan Potter, la randul lui actor de origini japonezo-americane, prima data cand o astfel de situatie are loc intr-un film Disney.
  • Locatia filmului este orasul San Fransokyo, existent in realitatea alternativa in care San Fransisco a fost reconstruit de imigranti japonezi dupa cutremurul din 1906 care a distrus o mare parte din oras. Se pot observa elemente de design japonez (de exemplu tori) aplicate pe fundalul caricatural californian (Golden gate bridge)
  • Cand a fost lansat in Coreea de Sud toate numele japoneze au fost schimbate in variante mai "neutre" din cauza problemelor diplomatice dintre cele doua tari, si chiar si asa a cauzat problem cu anumite scene din film in care aparea steagul japonez






Clopot suzu (鈴)

Clopoteii suzu (鈴) sunt clopotei rotunzi Shinto care contin pietricele producatoare de zgomot in interior. Desi se pot gasi in multe marimi cei pentru brelocuri au denumirea speciala de omamori お守り.






In templele Shinto un suzu mare pazeste intrarea si se spune ca daca-l zdrangani atragi kami si odata cu ei potere pozitiva si respingi spiritele rele. Suzu mai micuti, care pot fi tinuti in mana, se folosesc in cadrul ceremoniilor Shinto pentru a oferi un cadru cvasi muzical actiunilor

Motivul penru care am decis sa fac o mica postare despre suzu este faptul ca designul lor a fost folosit pe post de inspiratie pentru personajul Baymax din filmul animat Big Hero 6, despre care vreau sa vorbesc saptamana viitoare, avand in vedere faptul ca se bazeaza pe o serie de benzi desenate care au loc in Japonia.

Taiteii japonezi

Acum cateva zile am cumparat o revista cu retete, ca sa mai imi vina idei de ce sa fac si am ajuns sa citesc un articol despre taitei si bucatariile internationale care ii folosesc. In Asia este plin de taitei de diferite forme, gusturi si origini, asa ca m-am gandit sa spun o vorba doua despre ei aici.

In Japonia se mananca, in general, 6 tipuri de taitei: ramen, udon, soba, sōmen, hiyamugi si shirataki.


Ramenii sunt taitei pe baza de faina de grau, sare, apa si kansui care e tot un fel de apa, dar mai alcalina, cu aluat care este crescut inainte sa fie intins. Au fost importati din China in perioada Meiji si se servesc in general in supe.


Udon sunt cei mai grosi din taiteii serviti in bucataria chinezeasca (cu diametru de 4-6mm), facuti pe baza de grau. Sunt serviti reci in vara cu un sos sau in mancaruri calde pe perioada iernii.



Soba sunt facuti din hrisca si se pot cumpara proaspeti sau uscati. In general se servesc calzi, cu supa, dar pot fi pregatiti si reci cu sos.


Shirataki sunt taiteii transparenti facuti din konnyaku (o planta care da un fel de preparat asemanator cu cartoful dulce). Sunt gumosi si se folosesc ca sa adauge un pic de textura in plus la mancaruri precum sukiyaki.


Sōmen sunt subtiri, albi si pe baza de grau. Seamana foarte tare cu niste udon subtire si este folosit de multi japonezi pe perioada verii ca sa se racoreasca.


Hiyamugi sunt taitei de grau, de culoare roz sau maronie, similari cu sōmen si cu udon, si serviti in aceleasi genuri de preparate.

Ciocolata onomatopeica

In japoneza exista o multitudine de cuvinte onomatopeice, folosite foarte des in vorbitul de zi cu zi, de catre toti, de la copii la adulti si varstnici. Nimeni nu considera straniu cand un barbat in toata firea spune ceva de genul "Uite un ham-ham."



Din acest motiv un japonez a zis ca un cadou bun pentru arhitecti ar fi o serie de trufe de ciocolata care sa fie reprezentarea vizuala a cuvintelor ce le descriu.
  • ツブツブ (tsubu tsubu): bucatele mici sau picuri
  • スベスベ (sube sube): colturi si muchii slefuite
  • トゲトゲ (toge toge): varfuri ascutite
  • ザラザラ (zara zara): granular
  • ゴロゴロ (goro goro): cubic, cu multe colturi
  • フワフワ (fuwa fuwa): moale si aerat
  • ポキポキ (poki poki): structura delicata
  • ザクザク (zaku zaku): care crontane (ca atunci cand calci pe gheata)

De ce nu se mai face seppuku? (2)

Deci, povestea despre Byakkotai, si filmele inspirate din povestea lor, se petrece in 1868, in Aizu, in timpul razboiuliu Boshin si ii are ca protagonisti pe cei mai tineri soldati numiti Byakkotai sau Brigada Tigrului Alb.
Domeniul Aizu isi impartise samuraii in 4 brigazi:
  • Byakkotai (白虎隊, “Brigada tigrului Alb”, “Vest”): unitate de rezerva formata din 300 de fii ai samurailor domeniului.
  • Genbutai (玄武隊, “Brigada testoasei negre”, “Nord”): alta unitate de rezerva formata din 400 de barbati peste 50 de ani.
  • Seiryūtai (青龍隊, “Brigada dragonului albastru”, “Est"): formata din 900 de samurai cu varsta cuprinsa intre 36 si 49 de ani.
  • Suzakutai (朱雀隊, “Brigada phoenix”, “Sud”): formata din 1200 de trupe de elita cu varsta intre 18 si 35 de ani.
In timpul bataliei, 20 de membrii ai brigadei se uitat din departare la satul din jurul castelului si vazand fum au crezut ca arde, ceea ce a insemnat ca armata lor fusese invinsa si lordul a murit. Din disperare, toti baietii au decis sa isi faca seppuku. Dupa traditie, unul dintre ei a citit un poem mortuar, dupa care au inceput sa se sinucida, sau sa se omoare intre ei. Unul dintre baieti (Iinuma Sadakichi) a reusit sa supravietuiasca ranilor si a aflat adevarul, si anume ca fumul pe care il vazusera era de la tunuri si de la pusti, castelul nu era in flacari, lordul era in viata si batalia nu a fost pierduta. Desi au murit, faptul ca au urmat traditia i-a imortalizat in istorie, si pana si Mussolini, cand a auzit de povestea lor a donat o columna de la Pompei sa fie asezata langa mormintele lor. A fost unul din ultimele momente ale seppuku-lui. Asa de faimoasa a fost povestea Byakkotai ca in 1986 si in 2007 au aparut filme comemorand momentul.



In 1876, guvernul Meiji a reusit sa ingroape de tot traditia, ordonand ca samuraii sa nu mai poarte sabii. Singurii care aveau voia sa o mai faca erau anumiti ofiteri de armata si anumiti paznici oficiali. Bineiteles ca a dus la un spirit anti-reformist si mai puternic. Ca urmare, Kaya Harukata, un preot shinto a format un grup numit Keishin-tō-partidul Reverentei Divine, care a atras fii familiilor de samurai si studenti ale scolilor Shinto, precum si barbati maturi, profund dezamagiti de modul in care decazuse cultura japoneza. In final, cei 173 de oameni care formasera partidul au decis sa atace sediul armatei imperiale din Kumamoto. 2000 de oamenii cu pusti impotriva a 173 de samurai care isi demonstrau legatura cu Japonia traditionala prin faptul ca luptau cu sabii. Va cam dati seama care a fost rezultatul scurtei lupte. Cateva zeci au supravietuit atacului, dar s-au dus inapoi la templu, si s-au siucis. Sinuciderile au mai durat inca cateva zile, in timp ce luptatorii alegeau moartea capturari, unii dintre ei reusind sa-si ia ramas bun si de la familie inainte sa se omoare.

Au mai fost anti reformisti care au fost inspirati de povestea rebeliunii Shinpūren, dar in principiu, guvernual a fost victorios, cultura samurailor a pierdut si modernizarea Japoniei a dus la distrugerea ideii de seppuku.

De ce nu se mai face seppuku? (1)


Un lucru la care recunosc ca nu m-am gandit, desi acum ca citesc despre el imi pare de-a dreptul straniu ca nu mi-a venit mai repede.
Banuiesc ca toata lumea stie despre seppuku, traditia japoneza de sinucidere ritualica prin despicarea burtii. E unul din laitmotivele prezentate in zeci de documentare istorice si un ritual pe care mai toti il stiu dupa numele de harakiri.

Si mai stiti poate ca samuraii faceau/erau ordonati sa faca seppuku destul de des in perioada lor de glorie. Dar la un moment dat, odata cu disparitia samurailor a cam disparut si ritualul (cu cateva exceptii in perioada celui de-al doilea razboi mondial si in istoria moderna a tarii). Dar niciodata nu m-am gandit cand si cum exact a inceput disparitia. A fost un ordin direct de la imparat sau s-a estompat treptat in timp pe masura ce dispareau samuraii(asta chiar din decret regal)? Si de ce a ajuns sa fie atat de socanta moartea lui Yukio Mishima in 1970 prin aceasi metoda?

Pe la mijlocul secolului at 19-lea Japonia, care traise in izolare autoimpusa in ultimii 200 de ani si-a deschis, mai pe vrute mai pe nevrute, porturile pentru comerciantii din Rusia si America. Samuraii si nu numai nu au fost multumiti cu schimbarile facute si dupa cum era cat de cat de asteptat a urmat o perioada cu o serie de ucideri de straini de catre samurai, dupa care de sinucideri prin seppuku (fie prin decizie personala, fie prin ordin judecatoresc).

Situatia a fost inrautatita la randul ei de Imparatul Kōmei care, in 1863, a dat ordin de "trimitere inapoi a tuturor barbarilor". De tinut minte ca imparatul, in momentul respectiv era doar cu scop ornamental, guvernul fiind cel care chiar facea legile, dar samuraii au luat ordinul ca o permisiune morala sa inceapa sa omoare vesticii care nu respectau legile japoneze, fie ele scrise sau nescrise.

Momentul decisiv pentru seppuku a fost luna Martie 1868 cand un grup de 11 din 13 marinari francezi au fost omorati de un grup de samurai din clanul Tosa. Ca pedeapsa, consulul francez in Japonia, Léon Roches, a insistat ca samuraii sa fie executati, lucru pe care acestia l-au facut cu bucurie. In momentul respectiv, membrii misiunilor diplomatice vestice si-au dat seama ca seppuku nu va fi vazut niciodata ca o pedeapsa ci ca un mod onorabil si de dorit de a muri. Asa ca pe 8 aprilie, dupa ce consulul britanic a cerut ilegalizarea seppuku-lui, un decret imperial decidea ca samuraii care omorau un strain urmau sa-si piarda rangul si sa aiba parte de o pedeapsa pe masura faptelor, adica in traducere libera: din punct de vedere legal nu mai puteau face seppuku. Si incredibil, dar tactica a parut sa functioneze si uite nu mai erau ucisi strainii.

Dar problema e ca desi seppuku judiciar nu mai exista, cel martial a continuat cateva decenii pe masura ce samuraii dispareau treptat din tara. In 1868, cand imparatul Meiji a ajuns la putere, ducand la demisia shogunului Tokugawa Yoshinobu, la terminarea shogunatului ca metoda de conducere a tarii si la declinul samurailor, au inceput revoltele. Si asta din cauza ca multi samurai erau inca loiali shogunatului si nu erau multumiti cu directia in care se indrepta tara. Asa ca au urmat decenii de revolte, printre care si cea a lui Saigō Takamori (revolta Satsuma-cea care a inspirat filmul Ultimul Samurai), care nu a reusit sa-si faca seppuku din cauza ca a murit din cauza ranilor cauzate de gloante, dar a carui suporteri erau atata de siguri ca va reusi sa-si faca seppuku ca au printat imagini cu el ducand la capat ritualul la asa de scurt timp dupa incident ca lumea a crezut multi ani la rand ca de fapt el asa murise.

In postarea urmatoare o sa vorbesc despre Byakkotai, filmul care le prezinta soarta si finalitatea procesului de disparitie a seppuku-lui.

あのー、これつまらないものですが

Si uite inca un motiv pentru care ar trebui sa ma bucur ca lucrez intr-o firma japoneza. Toti colegii japonezi care vin din vacanta aduc cu ei bunatati(omiyage), conform culturii organizationale in care au crescut: daca pleci intr-o calatorie de business trebuie sa aduci inapoi la servici mancare tipica zonei in care te-ai dus.. Si eu, ca idioata, nu stiu sa raspund cum trebuie. O conversatie de genul ar trebui sa se intample in urmatorul fel:

A:あのー、これつまらないものですが。
B:あっ、かえってご心配いただいてすみません。

A:Anoo, kore tsumaranai mono desu ga.
B:A, kaette go-shinpai itadaite sumimasen.

A: Asta este pentru tine. Nu-i nimic special, dar ...
B: Vai, multumesc mult. Nu trebuia sa te fi deranjat pentru mine.

Expresia "tsumaranai mono desu ga" este folosita cand oferi un cadou unei persoane. Conform stilului tipic japonez, accentuezi faptul ca e un cadou mic si nesemnificativ, care in nici un caz nu este demn de persoana pe care-l primeste, dar nu se putea sa nu i se cumpere ceva.

Reactia mea a fost oricum numai nu normala, din cauza ca Takako-san a adus Kit Kat-uri cu ceai verde, care nu se gasesc in Europa, dar sunt peste tot in Japonia. Evident ca am luat si am bagat in gura ca proasta, si am zis multumesc dupa.