Ciocolata onomatopeica

In japoneza exista o multitudine de cuvinte onomatopeice, folosite foarte des in vorbitul de zi cu zi, de catre toti, de la copii la adulti si varstnici. Nimeni nu considera straniu cand un barbat in toata firea spune ceva de genul "Uite un ham-ham."



Din acest motiv un japonez a zis ca un cadou bun pentru arhitecti ar fi o serie de trufe de ciocolata care sa fie reprezentarea vizuala a cuvintelor ce le descriu.
  • ツブツブ (tsubu tsubu): bucatele mici sau picuri
  • スベスベ (sube sube): colturi si muchii slefuite
  • トゲトゲ (toge toge): varfuri ascutite
  • ザラザラ (zara zara): granular
  • ゴロゴロ (goro goro): cubic, cu multe colturi
  • フワフワ (fuwa fuwa): moale si aerat
  • ポキポキ (poki poki): structura delicata
  • ザクザク (zaku zaku): care crontane (ca atunci cand calci pe gheata)

De ce nu se mai face seppuku? (2)

Deci, povestea despre Byakkotai, si filmele inspirate din povestea lor, se petrece in 1868, in Aizu, in timpul razboiuliu Boshin si ii are ca protagonisti pe cei mai tineri soldati numiti Byakkotai sau Brigada Tigrului Alb.
Domeniul Aizu isi impartise samuraii in 4 brigazi:
  • Byakkotai (白虎隊, “Brigada tigrului Alb”, “Vest”): unitate de rezerva formata din 300 de fii ai samurailor domeniului.
  • Genbutai (玄武隊, “Brigada testoasei negre”, “Nord”): alta unitate de rezerva formata din 400 de barbati peste 50 de ani.
  • Seiryūtai (青龍隊, “Brigada dragonului albastru”, “Est"): formata din 900 de samurai cu varsta cuprinsa intre 36 si 49 de ani.
  • Suzakutai (朱雀隊, “Brigada phoenix”, “Sud”): formata din 1200 de trupe de elita cu varsta intre 18 si 35 de ani.
In timpul bataliei, 20 de membrii ai brigadei se uitat din departare la satul din jurul castelului si vazand fum au crezut ca arde, ceea ce a insemnat ca armata lor fusese invinsa si lordul a murit. Din disperare, toti baietii au decis sa isi faca seppuku. Dupa traditie, unul dintre ei a citit un poem mortuar, dupa care au inceput sa se sinucida, sau sa se omoare intre ei. Unul dintre baieti (Iinuma Sadakichi) a reusit sa supravietuiasca ranilor si a aflat adevarul, si anume ca fumul pe care il vazusera era de la tunuri si de la pusti, castelul nu era in flacari, lordul era in viata si batalia nu a fost pierduta. Desi au murit, faptul ca au urmat traditia i-a imortalizat in istorie, si pana si Mussolini, cand a auzit de povestea lor a donat o columna de la Pompei sa fie asezata langa mormintele lor. A fost unul din ultimele momente ale seppuku-lui. Asa de faimoasa a fost povestea Byakkotai ca in 1986 si in 2007 au aparut filme comemorand momentul.



In 1876, guvernul Meiji a reusit sa ingroape de tot traditia, ordonand ca samuraii sa nu mai poarte sabii. Singurii care aveau voia sa o mai faca erau anumiti ofiteri de armata si anumiti paznici oficiali. Bineiteles ca a dus la un spirit anti-reformist si mai puternic. Ca urmare, Kaya Harukata, un preot shinto a format un grup numit Keishin-tō-partidul Reverentei Divine, care a atras fii familiilor de samurai si studenti ale scolilor Shinto, precum si barbati maturi, profund dezamagiti de modul in care decazuse cultura japoneza. In final, cei 173 de oameni care formasera partidul au decis sa atace sediul armatei imperiale din Kumamoto. 2000 de oamenii cu pusti impotriva a 173 de samurai care isi demonstrau legatura cu Japonia traditionala prin faptul ca luptau cu sabii. Va cam dati seama care a fost rezultatul scurtei lupte. Cateva zeci au supravietuit atacului, dar s-au dus inapoi la templu, si s-au siucis. Sinuciderile au mai durat inca cateva zile, in timp ce luptatorii alegeau moartea capturari, unii dintre ei reusind sa-si ia ramas bun si de la familie inainte sa se omoare.

Au mai fost anti reformisti care au fost inspirati de povestea rebeliunii Shinpūren, dar in principiu, guvernual a fost victorios, cultura samurailor a pierdut si modernizarea Japoniei a dus la distrugerea ideii de seppuku.

De ce nu se mai face seppuku? (1)


Un lucru la care recunosc ca nu m-am gandit, desi acum ca citesc despre el imi pare de-a dreptul straniu ca nu mi-a venit mai repede.
Banuiesc ca toata lumea stie despre seppuku, traditia japoneza de sinucidere ritualica prin despicarea burtii. E unul din laitmotivele prezentate in zeci de documentare istorice si un ritual pe care mai toti il stiu dupa numele de harakiri.

Si mai stiti poate ca samuraii faceau/erau ordonati sa faca seppuku destul de des in perioada lor de glorie. Dar la un moment dat, odata cu disparitia samurailor a cam disparut si ritualul (cu cateva exceptii in perioada celui de-al doilea razboi mondial si in istoria moderna a tarii). Dar niciodata nu m-am gandit cand si cum exact a inceput disparitia. A fost un ordin direct de la imparat sau s-a estompat treptat in timp pe masura ce dispareau samuraii(asta chiar din decret regal)? Si de ce a ajuns sa fie atat de socanta moartea lui Yukio Mishima in 1970 prin aceasi metoda?

Pe la mijlocul secolului at 19-lea Japonia, care traise in izolare autoimpusa in ultimii 200 de ani si-a deschis, mai pe vrute mai pe nevrute, porturile pentru comerciantii din Rusia si America. Samuraii si nu numai nu au fost multumiti cu schimbarile facute si dupa cum era cat de cat de asteptat a urmat o perioada cu o serie de ucideri de straini de catre samurai, dupa care de sinucideri prin seppuku (fie prin decizie personala, fie prin ordin judecatoresc).

Situatia a fost inrautatita la randul ei de Imparatul Kōmei care, in 1863, a dat ordin de "trimitere inapoi a tuturor barbarilor". De tinut minte ca imparatul, in momentul respectiv era doar cu scop ornamental, guvernul fiind cel care chiar facea legile, dar samuraii au luat ordinul ca o permisiune morala sa inceapa sa omoare vesticii care nu respectau legile japoneze, fie ele scrise sau nescrise.

Momentul decisiv pentru seppuku a fost luna Martie 1868 cand un grup de 11 din 13 marinari francezi au fost omorati de un grup de samurai din clanul Tosa. Ca pedeapsa, consulul francez in Japonia, Léon Roches, a insistat ca samuraii sa fie executati, lucru pe care acestia l-au facut cu bucurie. In momentul respectiv, membrii misiunilor diplomatice vestice si-au dat seama ca seppuku nu va fi vazut niciodata ca o pedeapsa ci ca un mod onorabil si de dorit de a muri. Asa ca pe 8 aprilie, dupa ce consulul britanic a cerut ilegalizarea seppuku-lui, un decret imperial decidea ca samuraii care omorau un strain urmau sa-si piarda rangul si sa aiba parte de o pedeapsa pe masura faptelor, adica in traducere libera: din punct de vedere legal nu mai puteau face seppuku. Si incredibil, dar tactica a parut sa functioneze si uite nu mai erau ucisi strainii.

Dar problema e ca desi seppuku judiciar nu mai exista, cel martial a continuat cateva decenii pe masura ce samuraii dispareau treptat din tara. In 1868, cand imparatul Meiji a ajuns la putere, ducand la demisia shogunului Tokugawa Yoshinobu, la terminarea shogunatului ca metoda de conducere a tarii si la declinul samurailor, au inceput revoltele. Si asta din cauza ca multi samurai erau inca loiali shogunatului si nu erau multumiti cu directia in care se indrepta tara. Asa ca au urmat decenii de revolte, printre care si cea a lui Saigō Takamori (revolta Satsuma-cea care a inspirat filmul Ultimul Samurai), care nu a reusit sa-si faca seppuku din cauza ca a murit din cauza ranilor cauzate de gloante, dar a carui suporteri erau atata de siguri ca va reusi sa-si faca seppuku ca au printat imagini cu el ducand la capat ritualul la asa de scurt timp dupa incident ca lumea a crezut multi ani la rand ca de fapt el asa murise.

In postarea urmatoare o sa vorbesc despre Byakkotai, filmul care le prezinta soarta si finalitatea procesului de disparitie a seppuku-lui.

あのー、これつまらないものですが

Si uite inca un motiv pentru care ar trebui sa ma bucur ca lucrez intr-o firma japoneza. Toti colegii japonezi care vin din vacanta aduc cu ei bunatati(omiyage), conform culturii organizationale in care au crescut: daca pleci intr-o calatorie de business trebuie sa aduci inapoi la servici mancare tipica zonei in care te-ai dus.. Si eu, ca idioata, nu stiu sa raspund cum trebuie. O conversatie de genul ar trebui sa se intample in urmatorul fel:

A:あのー、これつまらないものですが。
B:あっ、かえってご心配いただいてすみません。

A:Anoo, kore tsumaranai mono desu ga.
B:A, kaette go-shinpai itadaite sumimasen.

A: Asta este pentru tine. Nu-i nimic special, dar ...
B: Vai, multumesc mult. Nu trebuia sa te fi deranjat pentru mine.

Expresia "tsumaranai mono desu ga" este folosita cand oferi un cadou unei persoane. Conform stilului tipic japonez, accentuezi faptul ca e un cadou mic si nesemnificativ, care in nici un caz nu este demn de persoana pe care-l primeste, dar nu se putea sa nu i se cumpere ceva.

Reactia mea a fost oricum numai nu normala, din cauza ca Takako-san a adus Kit Kat-uri cu ceai verde, care nu se gasesc in Europa, dar sunt peste tot in Japonia. Evident ca am luat si am bagat in gura ca proasta, si am zis multumesc dupa.

Nunta solo

Deci imi place de japonezi. Oameni de business care nu se leaga la cap cu lucruri neimportante. Vrei sa te casatoresti si n-ai cu cine? Nici o problema! Iti rezolvam nunta solo pentru 2500 de euro!



O companie din Kyoto, numinta Cerca Travel, ofera clientelor o excursie de 2 zile, cu plimbari la croitor, florarie, machiaj, freza si fotograf, serviciioferite de profesionisti la aceasi calitate ca pentru nuntile in doi. Dupa ce te-ai aranjat te iau si te duc in locurile frumoase din Kyoto si, imbracata in rochie de mireasa europeana sau traditionala iti fac poze (cu optiunea de "barbat intre 20 si 70 de ani care sa pozeze langa tine"-niciuna din cele 10 femei care au incercat turul din iunie si pana acum nu au ales optinea asta).

Sarbatori fericite!

Si din cauza ca e frig afara si suntem in perioada sarbatorilor am zis sa incheiem anul cu un clip straniu de cand a fost lansat pana acuma. Scuzati dublatul, dar nu am putut sa gasesc un original nemodificat in vre-un fel.







Sa ne vedem cu bine la anu'!

Povesti din vechiul folclor japonez

Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.

Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.


Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.

Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".

Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.