Moartea unei alpiniste

Kei Taniguchi, care a escaladat Everest-ul in 2007, si fosta castigatoare a prestigiosului premiu alpinist Piolet d’Or in 2009, a murit de Craciun in lantul muntos Daisetsuzan din Hokkaido la varsta de 43 de ani. Alti colegi alpinisti i-au gasit manusile dupa ce s-a desfacut din franghie si a disparut in spatele unei stanci ca sa se odihneasca in timp ce escalada muntele de aproape 2000 de metrii numit Kurodake.

“Este o mare pierdere pentru comunitatea noastra, Am escaladat cu ea in trecut," a zis Hagiwara, un editor al revistei de alpinism Yamakei.

Taniguchi si partenerul ei de escaladare Kazuya Hiraide au avut parte de laude pentru urcarile dificile pe care le-au facut in Alaska, Nepal, Tibet, Pakistan si China.

Intr-un eseu publicat in noiembrie in revista Alpinistul Taniguchi explica cum unul din motivele pentru care a fost atrasa de alpinism a fost faptul ca era asa de mica. Dar in acelasi timp a spus ca misterul necunoscutului o atrage.

“Cand am fost copil, citing povesti de aventura in casa de pe marginea marii, adesea visam despre lumi deasupra norilor. Intr-o zi tatal meu m-a dus intr-o drumetie pe un munte din apropiere-unul mic, al carui varf pietros iesea dintr-o mare de copaci- in prefectura Fukushima din Japonia. Pentru prima data am crezut ca pot atinge norii,”

“In locuri severe si inalte sun fortata sa vad cat de mici si fara de putere sunt oamenii, comparati cu vastitatea salbaticiei. In acelasi timp realizez potentialul nemarginit pe care il avem: eu decid daca sa infrunt sau nu greutatile unui multe. Daca sa merg la stanga sau la dreapta. Nimein nu ma forteaza. Nimeni nu ma duce de mana,”

Puteti citi o traducere in engleza a ultimului ei articol aici

Padurea Aokigahara (青木ヶ原)

Padurea Aokihaga este o padure care are asociatie mitologica cu demoni, dar este mai cunoscuta in restul lumii pentru ca este un loc faimos de sinucidere, pe locul 3 in lume datorita celor aproximativ 100 de oameni care isi gasesc sfarsitul aici in fiecare an. Din acest motiv la intrarea in padure s-a pus in semn in care oamenii sunt rugati sa se gandeasca la familiile lor si sa nu se sinucida. Deoarece padurea de la baza muntelui Fuji este foarte deasa autoritatile nu intra mai des de o data pe an pentru a cauta dupa corpuri.

In ani recenti autoritatile au decis sa nu mai publice statistici despre numarul sinuciderilor in padure pentru a nu atrage atentia si a incerca sa descurajeze practica de moarte prin spanzurare sau supradozaj (intotdeauna in crestere in luna martie-sfarsitul anului fiscal japonez).

Popularitatea locului a fost atribuita lui Seichō Matsumoto si a cartii sale Kuroi Jukai (Padurea neagra) in care un indragostit isi ia viata in padure, dar adevarul e ca din punct de vedere istoric sinuciderile incepusera cu mult inainte, locatia fiind tipica pentru ubasute (forma de eutanasiere a batranilor in perioada de foamete sau seceta prin parasirea lor in zone izolate)

Gara deschisa pentru o singura persoana

Statia Kami-Shirataki este localizata in nordul insulei Hokkaido (deci unul din cele mai nordice regiuni ale Japoniei) si acum 3 ani a fost decis de Caile Ferate Japoneze ca statia sa se inchida, din cauza locatiei izolate si incheierea drumurilor facute acolo de trenurile marfare. Insa si-au schimbat opinia in momentul in care au aflat ca o fata foloseste trenul ca sa ajunga in fiecare zi la liceu.

De ani buni de zile deja trenurile s-au oprit in statie numai pentru ea si Caile Ferate Japoneze planuiesc sa tina gara deschisa pana la sfarsitul lui Martie 2016 cand fata va termina scoala. In fiecare zi doar doua trenuri se opresc la statia Kami-Shirataki, cu program special care sa poata sa o duca si sa o aduca pe fata la scoala si inapoi acasa la timp.

Tsuneko Sasamoto

Tsuneko Sasamoto este una din primele femei fotojurnaliste din Japonia si in momentul de fata cea mai batrana fotografa din tara natala. Nascuta la 1 septembrie 1914, la 101 de ani inca mai face poze, desi si-a rupt si mana si ambele picioare cu cativa ani in urma.




Sasamoto a devenit fotograf profesional la 25 de ani si curiozitatea innascuta a dus-o intotdeauna spre locurile in care fotografiile facute impresionau publicul, atat pre cat si post razboi.

In 2014, aproape a de implini 100 de ani a avot o expozitie de fotografie numita 100 de femei
Multa din munca ei s-a legat de prezentarea femeilor care nu si-au primit laude din perioada Meiji (1868-1912) si Showa timpurie (1926-89). Expozitia 100 de femei de la Salonul de fotografie JCII din Tokyo prezinta cum femeile "independente si puternice care ieseau din toate tiparele" au reusit sa realizeze multe in ciuda discriminarii cu care erau intampinate.

La 101 de ani, dupa mai bine de 70 de ani de munca, Sasamoto se poate lauda cu fotografii care au prezentat schimbarea dramaticala a Japoniei in perioada ultimului secol. Si draguta de ea nu se lasa, vad ca, fiindca in momentul de fata lucreaza la un proiect numit Hana Akari, sau Lumina florii, un omagiu adus prietenilor sai care au murit.

Kubo and the two strings

Deci vai ce de-abia astept!

Dreptul de a prastra numele de fata

Incepand cu 1896 in Japonia a fost promulgata o lege care obliga cuplurile care se casatoreau sa aiba acelasi nume de familie. Legea nu specifica cine trebuie sa ia numele cui, dar in viata de zi cu zi, aproximativ 96% din femei iau numele sotului.

In momentul de fata 5 femei japoneze dau in judecata statul pe motivul ca legea este "neconstitutionala si incalca drepturile civile ale cuplurilor casatorite".

Tara este foarte impartita pe subiect. Pe de o parte, 52% din japonezi considera, la fel ca Oguni Kaori, una din femeile care a pornit procesul, ca "a-ti pierde numele face dovada a faptului ca nu esti respectata... E ca si cum o parte din tine dispare. Daca a-ti schimba numele este asa de usor atunci de ce nu o fac mai multi barbati? Sistemul este cel care spune ca daca nu vrei sa-ti schimbi numele atunci nu te casatori."

Pe cealalta parte cei mai conservatori spun ca "numele este cea mai buna metoda de a lega familiile. Daca se permite ca familiile sa aiba nume diferite se risca stricarea stabilitatii sociale, ordinea publica si baza pentru sistemul social de siguranta." Unele cupluri prefera sa traiasca impreuna si sa nu se casatoreasca ca sa poata sa-si pastreze numele individiale. Insa in momentul resprectiv se creaza tot felul de probleme legate de drepturile de mostenitor. In alte cazuri, ca cel mai sus prezentat a lui Oguni Kaori, in viata personala iei numele sotului in timp ce in cea profesionala iti pastrezi numele de fata.

Multe femei considera tranzitia ca fiind un semn al progresului si o usurare a vietii pentru cei care trebuie sa se imparta intre doua nume.

Pana in momentul de fata doua curti au decis impotriva femeilor, dar paote ca decizia curtii urmatoare, pe 16 decembrie, va schimba trendul, poate din cauza ca si coincide cu incercarile prim ministrului Shinzo Abe de a atrage mai multe femei intr-un camp de munca in continua diminuare. 

Kumano Kodō

Si ca sa vorbim si despre chestii mai frumoase, ca o luna intreaga numai cu atentate am avut de-a face, am zis ca hai sa fac o postare despre Kumano Kodō, unul din doar cele 2 pelerinaje incluse in lista UNESCO de patrimoniu cultural (celalalt fiind Camino De Santiago din Spania).

Koyasan, Kumano (poza de mai sus) si Ise sunt locurile in care a aparut Buddhism-ul in Japonia, in jurul secolului al 6-lea, cand religia nu era vazuta doar ca fiind religie ci si ca un semn de civilizatie foarte apreciat in Corea si China si deci foarte dezirabil in Japonia.

Saicho si Kukai au fost cei doi preoti apropiati imparatului care au fost trimisi sa introduca noile forme de Buddhism in tara dupa ce capitala s-a mutat de la Nara la Heian-kyo (adica Kyoto-ul de astazi). In perioada Heia timpurie, cei doi preoti trageau spre practici religioase protejate de vazul oricui de munti-construind astfel complexul Tendai de pe muntele Hiei si complexul Shingon de pe muntele Koya.

Pe masura ce crestea influenta Buddhismului pe atat si credinta ca preotii care duceau vieti ascetice erau mai "eficienti" decat cei care nu o faceau. Asa ca, muntii din Kumano, acoperiti de paduri frumoase si impanziti de rauri, au devenit locul principal in care calugarii se duceau sa-si petreaca asceza, crezandu-se ca ajungeau sa aiba puteri supranaturale din cauza meditatiei si timpului de reflexie.

Aparitia Buddhismului in Japonia a trebuit sa fie integrata cu preamarirea muntilor, imprejurimilor si ale altor entitati sacre care au fost slujite de japonezi de multe secole deja. Kumano a fost locatia in care traditiile shinto si cele noi, buddhiste au interactionat.

Ise este templul shinto cel mai important din Japonia si padurile de chiparosi care-l inconjoara au fost considerate sacre din cele mai vechi timpuri.