Facing Japan- expozitie de fotografii in Muzeul Dr Guislain din Gent

Anul acesta s-au implinit 40 de ani de la infiintarea Centrului Cultural Flamand in Japonia, asa ca ocazia a cerut o expozitie de fotografie cu autori flamanzi si subiecte japoneze. Asa ca pana la sfarsitul lui septembrie, in Muzeul Dr. Guislain din Gent (locatia celui mai vechi sanatoriu belgian), se poate observa o mica parte din Japonia, vazuta prin lentilele a 10 fotografi belgieni. Am avut ocazia sa ma duc sa vad ce si cum acum cateva zile si am reusit sa fac niste fotografii ale fotografiilor pe care le expun mai jos. Sper sa va placa si daca apucati cumva sa vedeti expozitia va recomand sa mai stati inca 30 minute s-o vedeti si pe cea permanenta a muzeului. E chiar impresionanta.

Perioada Heian

Am mentionat in postarea trecuta despre modul in care folosirea evantaielor a fost legiferata in perioda Heian. Desi s-au scris carti cu volume mai groase ca DEX-ul despre perioada Heian, si in sine ar putea fi subiectul unui blog pentru cateva decenii, m-am gandit ca poate ar fi o idee interesanta sa impartasesc video-ul lui John Green despre viata culturala a perioadei, care este destul de speciala in istorie, pe motivul ca e prezentata dintr-o perspectiva feminina.

Mai am cateva de zis despre alte cateva video-uri despre Japonia scoase sub sigiliul Crash Course, dar as dori sa le pastrez pentru alta postare, ca fiecare merita discutat pe indelete.

Sensu

In Japonia antica, primele evantaie rigide au venit pe calea Chinei in jurul anilor 600, in timp ce evantaiele pliabile au fost inventate in Japonia insasi undeva intre anii 600 si 900 si erau utilizate exclusiv de calugari si administratori publici care le foloseau pentru notite sau pentru a exersa caligrafia caracterelor chinezesti. Conform povestii Song Sui (istoria lui Song), calugarul Japonez Chonen a oferit o serie de evantaie pliabile precum si 2 evantaie rigide de hartie kawahori-ogi (蝙蝠扇) imparatului Chinei in anul 988.

Evantaiele pliabile au ajuns sa fie asa de populare incat in perioada Heian s-au promulgat o serie de legi protocolare care restriction decoratiunile atat de pe hiogi cat si pe cele de hartie.

Pana si in zilele noastre evantaiele de hartie cu ciucuri colorati puternic sunt folosite de preotii Shinto cand trebuie sa se imbrace in costumul formal al curtii imparatesti (cand se casatoresc, de exemplu imparatul cu imparateasa).

Evantaiele clasice din hartie se imprimau pe hartie produsa manual, cele imprimate pe hartie din productie de masa aparand doar in secolul at 19-lea si au, evident, o textura mult mai matasoasa. La fel ca preotii Shinto, geishele de toate tipurile, dar mai ales maiko-urile folosesc evantaiele in timpul dansurilor.

 

Varietati de sensu sunt:

• “Hi-ougi” cele mai vechi tipuri de evantaie, folosite in ceremonii si pentru decoratii, facute din fasii subtiri de lemn de cedru(hinoki) care sunt cusute impreuna cu fir de matase. Numarul de fasii premise era strict legat de rangul persoanei care urma sa detina evantaiul.
• “Kawahori-sen” sunt folosite in general pentru decoratie si sunt genul care au derivate din Hi-ougi in perioada Heian.
• “Cha-sen” sunt folosite in ceremonia ceaiului si are doua marimi traditionale: una de 18 cm pentru barbate si una de 15 cm pentru femei
• “Mai-ougi” sunt evantaiele folosite in dansurile traditionale japoneze care, desi foarte comune, se diferentiaza prin culoare, marime sau design. Fasiile care erau cuprinse in acest tip de avantai variau de la mica, os, fildes, sidef, lemn de santal sau chiar carapace de testoasa.

Unghiul evantaielor prezentate variaza intre 90 si 180 de grade cel mai comun fiind cel de 120 de grade. Au ajuns sa fie atat de utilizate incat tessen-urile (sau evantaiele de fier-folosite pentru lupte) treceau neobservate si deci erau perfecte pentru a surprinde inamicul.

Elevii japonezi de nota 10 din Bacau

Si uite la ce-s buni prietenii cu interese comune cu ale tale. Eu fata constincioasa, gata sa public un articol pe blog, dau raita pe facebook sa vad ce mai zice lumea inainte sa recitesc articolul si sa fac ultimele schimbari inainte sa apas pe buton. Uite ca dau peste un articol postat de un coleg din tocmai ziarul  de Bacau care incepea cu "Evacuat în Bacău după dezastrul de la Fukushima...". Asa ca fiind curioasa am zis sa dau click si dupa ce am citit am zis ca trebuie prima data sa postez despre asta.


Am ajuns fata in fata cu o poveste incredibil de draguta despre doi frati japonezi, Mihai si Kevin, care dupa ce au fost evacuati din Fukushima acum 3 ani, au ajuns sa locuiasca intr-un satuc din Bacau unde au ajuns sa fie cei mai buni elevi din clasa.

Nu vreau sa plagiez munca celor de la ziar, asa ca intregul articol, impreuna cu un video foarte dragut puteti sa-l cititi aici

Kashiki-gata

Kashiki-gata este un mulaj de lemn folosit in fabricarea dulciurilor japoneze. Fabricarea lui consta in sculptarea desenului dorit in oglinda si in negativ ca sa poata crea forma dorita in aluatul moale si, ca orice activitate traditional japoneza, nu mai exita decat o mana de oameni calificati sa faca astfel de sculpturi.

 

Kashiki-gata au inceput sa apara in perioada Edo si sunt fabricate din lemn de cires vechi de 100 de ani special pentru a mula prajituri din zahar sau din pasta dulce de fasole Azuki.

 

 

Dulciurile japoneze se impart in 5 categorii:

• Yakimono: in care se gaseste si manju (饅頭), un tip de mochi
• Utsumono
• Nerimono
• Ushimono
• Nagashimono

Ultimele 4 sunt variatiuni de wasanbon (和三盆) dulciuri din zahar crescut in prefecture Shikoku si in afara de nagashimono toate utilizeaza kashiki-gata in procesul de productie.

Burakumin (部落民)

Burakumin sunt grupul la baza ordinii sociale in Japonia, victime ale segregarii, ostracizarii si discriminarii de-a lungul secolelor. Din cauza ca se ocupau de meserii considerate "impure" (muncitori funerari, tabacitori sau macelari) care erau supuse la kegare(穢れ stigma sociala) burakumin traiau izolati in ghetouri.

Ne exista o teorie cu care toata lumea sa fie de accord cu privire la momentul si modul in care au aparut comunitatile isolate, dar este bine cercetat faptul ca nicelul statutului social si al ocupatiilor tipice pentru aceasta comunitate au variat considerabil in functie de regiune sau epoca. Pana si in zilele noastre zona de macelarie si tabacarie din Tokyo e in fostul cartier burakumin.

La inceputul perioadei Edo (1603–1867) s-au stabilit o serie de clase sociale dupa modelul chinezesc(si pana intr-un punct asemanator cu cel indian), in care existau invatati, fermieri, artizani si comercianti. La baza societatii erau eta, si la fel ca restul populatiei isi mosteneau situatia sociala si care, spre deosebire de restul grupurilor nu puteau sa-si schimbe casta indifferent de situatie. Trebuiau sa fie servili fata de celelalte caste si contactul fizic cu acestea era tabu si necesita purificare ritualica din partea persoanei non-eta.

Aveau valoarea a 1/7 dintr-un om "normal" si deoarece nu aveau voie sa detina campuri de orez nu plateau taxe. Dar faptul ca meseriile practicate erau tabu le dadea un avantaj economic si monopolie asupra unor meserii foarte lucrative si din care te puteai usor imbogatii.

Sistemul feudal a disparut teoretic pe vremea restaurarii Meiji in 1869, ca urmare a unui decret numit Kaihōrei (解放令-Edictul Emanciparii). Numai ca edictul respective nu i-a ajutat: a distrus tabu-ul legat de meserie, eliminand astfel monopolul pe care il aveau, dar discriminarea sociala a continuat fara oprelisti pana in punctul in care standardul de viata al burakumin-ilor a scazut considerabil-ducand la transformarea cartierelor eta in ghetouri.
Miscarile pro-integrare s-au impartit in doua tabere mari: asimilare sau nivelare (care incerca sa ii critice pe cei care continuau discriminarea impotriva eta. Desi teoretic dupa abolirea castelor in 1871 burakumin nu ar fi trebuit sa mai aiba mari probleme, faptul ca inregistrarea familiilor se lega foarte puternic de casa ancestrala ducea la mentinerea burakumin-ilor in aceasi locatie si deci puteau fi usor tinte ale discriminarii.

Incepand cu anii 1980 insa, ca urmare a lungii discriminari, din ce in ce mai multi tineri buraku au inceput sa organizeze proteste care aveau ca scop integrarea sau liberarea de tabuuri a societatii. In momentul de fata, in functie de sursa, traiesc intre 900.000 si 3.000.000 de burakumin, in cartiere cu o medie de 155 de case, dintre care peste 3/4 in zonele rurale

Va recomand pe calea asta inca o data filmul Okuribito despre care am scris acum cativa ani aici. In film este vorba despre un musician,  Daigo Kobayashi, care in urma dezbinarii orchestrei in care canta accepta o slujba ca imbalsamator - devenind astfel burakumin.

Tronul insangerat (蜘蛛巣城 Kumonosu-jō-Castelul panzei de paianjen)

Vi-l recomand pe Kyle din tot sufletul, fiindca e o minunatie de om care m-a invatat foarte multe despre film, arta si modul in care trebuie analizata media pe care o consumi. In cel mai recent video pe care-l are in seria sa despre Shakespeare ecranizat, Kyle vorbeste despre Tronul insangerat, varianta japoneza a lui Macbeth, cu influente stilistice ale teatrului Noh regizata de Akira Kurosawa in 1957.