Semaforul japonez

Japonia are o particularitate foarte interesanta in ceea ce priveste culorile semaforului. Dupa cum ar fi de asteptat, rosul 赤 (あか) si galbemul 黄 (き) sunt la fel ca in restul lumii, dar verdele difera destul de puternic. In primul rand japonezii nu-i spun verde 緑 (みどり), ci albastru 青 (あお).

Ceea ce este interesant la culorile semafoarelor are de-a face cu vocabularul si definirea culorilor. Ca sa nu se inteleaga gresit, culoarea "verde" a semaforului nu este albastru pur, ci mai degraba albastru-verziu sau verde-albastrui, depinde cum o luam, pe simplu motiv ca exista reglementari foarte clare la nivel international cu privire la culorile standard care se utilizeaza in trafic



Pentru a putea explica aceasta situatie interesanta, trebuie analizata un pic istoria cuvantului ao 青. Deoarece este folosit in multe contexte pe care un vestic nu le-ar recunoaste, ca de exemplu 青葉 (あおば, frunze albastre) sau 青りんご (mere albastre). Deci ne putem da seama ca nu avem o baza comuna de definitii si ca japonezii considera culoara ao ca fiind de fapt o combinatie intre verde si albastru. Ceea ce lingvistii ar numi "grue" (green-blue) este de fapt un concept destul de raspandit in multe limbi, dat de faptul ca linia de demarcatie intre doua culori este altundeva decat in limbile europene. Si deci ao si-a schimbat utilizarea de la verde-albastrui la albastru simplu in momentul in care a aparut 緑 (verde), dar expresiile ca cele prezentate mai inainte au ramas neschimbate.



Motivul pentru care semafoarele sunt acum albastrui are de-a face cu modul in care au fost introduse in tara. In anii 30, cand a inceput modernizarea traficului in arhipelag, culoarea a fost denumita clar midori, dar pe masura ce s-a raspandit in provincii, din ce in ce mai multa lume a inceput sa o denumeasca ao, probabil si datorita faptului ca rosu, galben si albastru erau considerate cele 3 culori primare pentru pictura. Guvernul a decis dupa cateva decenii (mai precis in anii 70), ca in loc sa schimbe denumirea acceptata de ao in midori, ar fi mai simplu sa legifereze culoarea semaforului in cea mai inchisa nuanta de verde-albastrui permisa, in asa fel incat sa fie evident diferita de conotatia cuvantului "midori" (facand schimbarea vizual imposibila, dar in acelasi timp fiind in concordanta cu reglementarile internationale).

Omotenashi

Omotenashi este inca unul din multitudinea de cuvinte japoneze intraductibile. Cea mai apropiata traducere ar fi "ospitalitate", dar a-l traduce in acest fel inseamna a-i diminua din bogatia de sentiment care exprima modul subtil in care o gazda isi primeste oaspetii, cu placere, incredere si respect si o deferenta tipic japoneza. Inseamna sa anticipezi nevoile oaspetelui si sa le indeplinesti intr-un mod care sa-l surprinda si sa-l bucure.

Din pacate documentarul pe care il postez este in germana, si nu i-am gasit subtitrari, dar nu am putut sa ma abtin in a-l posta fiindca arata aspecte ale culturii japoneze pe care documentarele englezesti nu le considera destul de importante pentru a finanta un documentar.

Macar sa va uitati la dansul geishei de la minutul 19.

Kūkai (空海) si hachijūhakkasho meguri

Kūkai, numit postum Kōbō-Daishi (弘法大師 Marele maestru care a raspandit invataturile budiste) a fost un calugar japonez care a trait intre anii 774 si 835 si care este recunoscut ca fiind fondatorul scolii de budism Shingon. Printre multele capabilitati, as dori sa amintesc faptul ca el a fost cel care a inventat silabarul kana, care in combinatie cu simbolurile kanji au dus la creerea scrierii japoneze actuale.



Motivul pentru care am pomenit numele maestrului este datorita legaturii pe care o are cu pelerinajul celor 88 de temple(八十八ヶ所巡り hachijūhakkasho-meguri), cea mai faimoasa ruta de pelerinaj din Japonia, care se intinde pe 1200 de kilometrii in Shikoku.

Drumul trece prin templele care se spune ca ar fi fost initiate de Kūkai si, in mod traditional, dureaza intre 5 si 7 saptamani. Desi majoritatea pelerinilor fac traseul cu autobuzul, o minoritate numita o-henro-san (お遍路さん) se incumeta sa faca drumetia pe jos, cate 25 de kilometrii pe zi. Lumea ii recunoaste dupa hainele traditionale pe care trebuie sa le poarte, si anume o haina alba be care e inscris Dōgyō Ninin (同行二人), adica "doi calatorind impreuna" — insemnand pelerinul si spiritul lui Kobo Daishi.

Pentru a putea face traseul in mod traditional, e nevoie de cateva saptamani de pregatire, pentru ca pelerinajul este solicitant atat fizic cat si psihic, datorita drumului greu de umblat cat si vremii (ploi dese si soare arzator).



Multi pelerini aleg sa se imbrace in haine traditionale, care constau in:

byakue — haina alba de pelerin wagesa — fular mov purtat in jurul gatului pentru a indica faptul ca esti intr-un pelerinaj religios sugegasa — palarie de paie conica kongōtsue — bat de umblat

Pe langa acestea, multi pelerini poarta cu ei o carte numita nōkyōchō sau shuincho, pentru a putea colectiona stampe rosii(shu-in) de la fiecare templu pe care-l viziteaza.

Jikininki (食人鬼)

Daca tot a fost Halloween si mai gata tot globul americanizat s-a imbracat in costume mai mult sau mai putin fioroase si au petrecut toata noaptea, m-am gandit ca ar fi interesant sa fac o postare despre unul din multele spirite rele din mitologia japoneza. In Budismul japonez, jikininki sunt spiritele celor egoisti si lacomi care sunt blestemati dupa moarte sa caute si sa manance cadavre. Noaptea, cauta dupa cadavre proaspete sau dupa mancarea lasata la morminte de catre membrii familiei. Uneori mai si fura bani de pe lesuri si ii folosesc pentru a mitui localii in a-i lasa in pace. Cu toate acestea insa, jikininkilor nu le place conditia in care se afla si sunt scarbiti de propriile dorinte.
Se spune ca adesea jikininki arata ca niste cadavre care sunt in stare de descompunere, cu cateva caracteristici non-umane, si anume gheare ascutite sau ochi stralucitori. Arata atat de fioros ca orice muritor care ii vede ramane impietrit de frica.

Jikininki sunt preta de clasa 26 in Budismul japonez, adica ca s-ar putea traduce ca "fantome flamande"

What the ancients knew

A murit Hiroshi Yamauchi

Hiroshi Yamauchi (山内 溥) a fost un om de afacere japonez, a carui munca de-o viata a fost sa transforme Nintendo dintr-o firma care producea carti de joc hanafuda intr-o companie de jocuri video valorata la sute de milioane de dolari, a murit, pe 19 septembrie, in spital, ca urma unor complicatii legate de pneumonie. In aprilie 2013, Forbes a estimat valoarea neta a lui Yamauchi-san la aproximativ $2,1 miliarde.

Hayao Miwazaki nu va mai face lungi metraje

Creatorul de 72 de ani a filme precum Ponyo, Howl's Moving Castle, Spirited Away, Princess Mononoke, Tonari no totoro, etc se va retrage din productia de filme de lung metraj, conform declaratiei oferite de presedintele Studio Ghibli, Koji Hoshino, in cadrul Festivalului de Film de la Venetia. Asa cum reiese din anunt, nu este exclusa participarea lui Miyazaki la proiecte mai mici.



Ultimul film al regizorului, Kaze Tachinu, a fost lansat in Japonia inca din 20 iulie si este nominalizat in programul competitiv al festivalului de la Venetia care dureaza din 28 august pana pe 7 septembrie.