Omotenashi

Omotenashi este inca unul din multitudinea de cuvinte japoneze intraductibile. Cea mai apropiata traducere ar fi "ospitalitate", dar a-l traduce in acest fel inseamna a-i diminua din bogatia de sentiment care exprima modul subtil in care o gazda isi primeste oaspetii, cu placere, incredere si respect si o deferenta tipic japoneza. Inseamna sa anticipezi nevoile oaspetelui si sa le indeplinesti intr-un mod care sa-l surprinda si sa-l bucure.

Din pacate documentarul pe care il postez este in germana, si nu i-am gasit subtitrari, dar nu am putut sa ma abtin in a-l posta fiindca arata aspecte ale culturii japoneze pe care documentarele englezesti nu le considera destul de importante pentru a finanta un documentar.

Macar sa va uitati la dansul geishei de la minutul 19.

Kūkai (空海) si hachijūhakkasho meguri

Kūkai, numit postum Kōbō-Daishi (弘法大師 Marele maestru care a raspandit invataturile budiste) a fost un calugar japonez care a trait intre anii 774 si 835 si care este recunoscut ca fiind fondatorul scolii de budism Shingon. Printre multele capabilitati, as dori sa amintesc faptul ca el a fost cel care a inventat silabarul kana, care in combinatie cu simbolurile kanji au dus la creerea scrierii japoneze actuale.



Motivul pentru care am pomenit numele maestrului este datorita legaturii pe care o are cu pelerinajul celor 88 de temple(八十八ヶ所巡り hachijūhakkasho-meguri), cea mai faimoasa ruta de pelerinaj din Japonia, care se intinde pe 1200 de kilometrii in Shikoku.

Drumul trece prin templele care se spune ca ar fi fost initiate de Kūkai si, in mod traditional, dureaza intre 5 si 7 saptamani. Desi majoritatea pelerinilor fac traseul cu autobuzul, o minoritate numita o-henro-san (お遍路さん) se incumeta sa faca drumetia pe jos, cate 25 de kilometrii pe zi. Lumea ii recunoaste dupa hainele traditionale pe care trebuie sa le poarte, si anume o haina alba be care e inscris Dōgyō Ninin (同行二人), adica "doi calatorind impreuna" — insemnand pelerinul si spiritul lui Kobo Daishi.

Pentru a putea face traseul in mod traditional, e nevoie de cateva saptamani de pregatire, pentru ca pelerinajul este solicitant atat fizic cat si psihic, datorita drumului greu de umblat cat si vremii (ploi dese si soare arzator).



Multi pelerini aleg sa se imbrace in haine traditionale, care constau in:

byakue — haina alba de pelerin wagesa — fular mov purtat in jurul gatului pentru a indica faptul ca esti intr-un pelerinaj religios sugegasa — palarie de paie conica kongōtsue — bat de umblat

Pe langa acestea, multi pelerini poarta cu ei o carte numita nōkyōchō sau shuincho, pentru a putea colectiona stampe rosii(shu-in) de la fiecare templu pe care-l viziteaza.

Jikininki (食人鬼)

Daca tot a fost Halloween si mai gata tot globul americanizat s-a imbracat in costume mai mult sau mai putin fioroase si au petrecut toata noaptea, m-am gandit ca ar fi interesant sa fac o postare despre unul din multele spirite rele din mitologia japoneza. In Budismul japonez, jikininki sunt spiritele celor egoisti si lacomi care sunt blestemati dupa moarte sa caute si sa manance cadavre. Noaptea, cauta dupa cadavre proaspete sau dupa mancarea lasata la morminte de catre membrii familiei. Uneori mai si fura bani de pe lesuri si ii folosesc pentru a mitui localii in a-i lasa in pace. Cu toate acestea insa, jikininkilor nu le place conditia in care se afla si sunt scarbiti de propriile dorinte.
Se spune ca adesea jikininki arata ca niste cadavre care sunt in stare de descompunere, cu cateva caracteristici non-umane, si anume gheare ascutite sau ochi stralucitori. Arata atat de fioros ca orice muritor care ii vede ramane impietrit de frica.

Jikininki sunt preta de clasa 26 in Budismul japonez, adica ca s-ar putea traduce ca "fantome flamande"

What the ancients knew

A murit Hiroshi Yamauchi

Hiroshi Yamauchi (山内 溥) a fost un om de afacere japonez, a carui munca de-o viata a fost sa transforme Nintendo dintr-o firma care producea carti de joc hanafuda intr-o companie de jocuri video valorata la sute de milioane de dolari, a murit, pe 19 septembrie, in spital, ca urma unor complicatii legate de pneumonie. In aprilie 2013, Forbes a estimat valoarea neta a lui Yamauchi-san la aproximativ $2,1 miliarde.

Hayao Miwazaki nu va mai face lungi metraje

Creatorul de 72 de ani a filme precum Ponyo, Howl's Moving Castle, Spirited Away, Princess Mononoke, Tonari no totoro, etc se va retrage din productia de filme de lung metraj, conform declaratiei oferite de presedintele Studio Ghibli, Koji Hoshino, in cadrul Festivalului de Film de la Venetia. Asa cum reiese din anunt, nu este exclusa participarea lui Miyazaki la proiecte mai mici.



Ultimul film al regizorului, Kaze Tachinu, a fost lansat in Japonia inca din 20 iulie si este nominalizat in programul competitiv al festivalului de la Venetia care dureaza din 28 august pana pe 7 septembrie.

Cateva mici schimbari

In fiecare an am aceasi dezbatere cu mine insami si in fiecare an pasuiesc faptul ca blogul ar avea nevoie de un facelift. Anul acesta insa am castigat batalia cu mine si am schimbat theme-ul, am adaugat butoane de share pe facebook, twitter, tumblr, pinterest si google la sfarsitul fiecarei postari si am facut pagina de tumblr si pinterest pentru blog pe care le puteti vedea dand click pe butoanele din dreapta.

Motivul pentru care am zis ca ar fi timpul sa adaug pagini de tumblr si pinterest a fost acela ca atunci cand navigam site-urile in paginile private am gasit o sumedenie de poze, videouri si citate pe care as fi dorit sa le impartasesc, dar parca simteam ca platforma blogger nu e cea mai buna pentru astfel de lucruri. De asemenea as dori sa pastrez o proportie mai mare de articole scrise pe platforma asta in timp ce zona media sa fie pe celalalte doua.

Sper ca am facut o alegere buna si sper sa va placa.

Inca un anisor ヽ(^。^)丿

In 2009 m-am gandit ca ar fi foarte dragut daca mi-as gasi un loc in care sa pot vorbi deschis despre pasiunea mea pentru Japonia si in care sa incerc sa aduc la cunostinta lumii anumite aspecte interesante ale culturii acesteia. Si uite au trecut deja patru ani si blogul, desi updatat mai rar din cauza programului ocupat pe care l-am avut in ultimul timp, nu a murit. Ma simt sincer foarte mandra.

Tomoe Gozen (巴 御前)

O onna-bugeisha (女武芸者) era un tip de femeie luptator care apartinea rangurilor inalte ale aristocratiei japoneze. Multe neveste, fete si vaduve se angajau in lupta cot la cot cu samuraii barbati. Erau considerate membre ale clasei bushi (samurai) in Japonia feudala si erau antrenate sa utilizeze arme ca sa-si protejeze casa, familia si onoarea in timp de razboi.

Tomoe Gozen (巴 御前) (1157–1247), a fost una dintre primele si cele mai faimoase femei samurai.

In perioada Razboiului Genpei (1180-1185), Tomoe Gozen a luptat impreuna cu daimyo-ul ei (care probabil ii era si sot), Minamoto no Yoshinaka, impotriva armatei verisorului sau Minamoto no Yoritomo. A fost recunoscuta, inca de pe acea vreme ca o calareata foarte indemanatica, o buna spadasina si o excelenta arcasa. Era primul capitan a lui Minamoto si a taiat cel putin un cap in timpul Bataliei din Awazu in 1184. Capacitatile sale precum si frumusetea pe care o poseda au fost descrise in opera Heike Monogatari.

In perioada Heian tarzie, Razboiul Genpei a fost un conflict civil intre doua clanuri de samurai, si anume Minamoto si Taira. Amandoua familiile au incercat sa controleze shogunatul. In final clanul Minamoto a castigat si a infiintat shogunatul Kamakura in 1192.



Din pacate pentru Tomoe Gozen, Minamoto no Yoshinaka a murit la batalia din Awazu si verisorul sau, Minamoto Yoritomo a devenit shogun. Diferite izvoare prezinta urmari diferite ale vietii acesteia dupa moartea lui Yoshinaka. Unii spun ca a ramas in lupta si a murit, altii spun ca a disparut, ducand cu ea capul unui inamic. Altele chiar sugereaza faptul ca s-a casatorit cu Wada Yoshimori si dupa ce acesta a murit s-a calugarit.

Wolverine- inca un film plin de clisee

Sa incep postarea asta prin a spune ca-mi place de Wolverine. Mi-a placut de el inca din primul film Xmen atat ca personaj cat si actorul care-l joaca. Din acest motiv am crezut ca nu voi putea fi obiectiva cand urma sa vad noul film.
Dar l-am vazut. Si desi m-am distrat, nu mi-a placut ce au facut din cultura japoneza. Am apucat sa fiu foarte obiectiva, zic eu si as dori sa comentez aici problemele pe care filmul le are cu privire la modul in care abordeaza cultura tarii in care se petrece, nu restul elementelor.

Scena de inceput a filmului arata cum un grup de soldati mai mari in rang isi fac seppuku su cateva momente inainte ca bomba atomica de la Nagasaki sa explodeze. De ce? N-are nici o logica, sincer, considerand ca nu aveau cum sa moara pana-i ajungea explozia, cu 10 secunde mai tarziu.



Primul personaj japonez care apare in film si are rolul de calauza pentru Logan de-a lungul intregului film este Yukio. In momentul in care incepe sa vorbeasca, in mai putin de cateva minute, spune 3 lucruri importante pentru intriga, toate legate de eterna "onoare":

Wolverine trebuie sa mearga la Tokyo sa-si reintalneasca un vechi prieten pentru daca nu ar fi dezonorabil Yukio spune ca a acceptat misiunea pe care seful ei i-a dat-o pentru ca "e o onoare sa-l intalneasca pe un astfel de soldat" Ofera sa-l plateasca pe Wolverine pentru excursia lui in Japonia cu "ceea ce-si doreste orice soldat: o moarte onorabila"

Parca-ti dau cu ciocanul in cap de fiecare data si-ti tipa in ureche: VORBIM DESPRE JAPONIA, ASA CA ONOAREA E LUCRU MARE PENTRU EI!!



E enervant si reduc foarte mult motivatia din spatele onoarei, fiindca exista evident un motiv pentru care onoarea e asa de importanta, dar nimeni nu se chinuie sa explice absolut nimic si sa luam de-a buna ca "japonezii sunt stranii asa ca credeti-ne cand va zicem ca onoarea e chestie importanta pentru ei".

O alta scena care a avut rol pur de socare, zic eu, este una in care Wolverine este nevoit sa-si petreaca noaptea impreuna cu una din personajele principale intr-un love hotel. Ii cer receptionistei sa inchirieze doua camere una langa alta. Doamna le zice ca nu are asa ceva, deci pot sa aleaga doar intre camera "misiune spre Marte", "cabinetul unei asistente medicale" si "temnita". Nu are nici un rol in film, din nou, decat sa socheze publicul despre cat de stranie este viata sexuala a japonezilor (deja destul de fetisizata in filmele pornografice).

Alta parte enervanta e ca incearca sa arate totul si nimic. Apare Yakuza, apar samurai si ninja, arata Tokyo-ul si shinkansen-ul, arata coasta si casele vechi traditionale, dar fiecare scena dureaza atat de putin ca ai impresia ca nu vor sa-ti prezinte tara in sine cat sa foloseasca tara drept fundal straniu care sa atraga privirea si sa mentina interesul cand scenele de batalie nu sunt destule.



Daca ar fi lungit filmul cu vreo 10 minute si ar fi depus un pic mai mult efort in explicarea anumitor aspecte poata ca reuseau sa drege buba, dar ce au acum este pur si simplu o caricatura, o schita a ideii de Japonia, care se bazeaza foarte mult pe clisee si scene de soc. Si e pacat.

Expozitie Hashimoto Yoshinori -"“Festivaluri sacre de iarnă din Japonia de Nord dedicate divinităților”."

Expoziția cu acest titlu va fi deschisă în perioada 15-29 iulie 2013, în spațiul expozițional al Primăriei Timișoara (Piața Victoriei nr.5), anunță Lavinia Simion, consilier al Direcției de Comunicare.



Hashimoto Yoshinori s-a născut în 1941, pe teritoriul Prefecturii Akita, și și-a început cariera fotografică în 1960 când, ca student al Facultății de Arte, secția fotografie, pune bazele grupului Atelier Internațional. În 1964 își deschide un studio de fotografie în orașul natal, Akita, iar din 1969 devine fotograf independent la Tokyo, unde ilustrează mai multe proiecte culturale.
În 1977 acceptă invitația Ambasadei României la Tokyo de a fotografia evenimentul dedicat Anei Aslan. În 1978, Hashimoto Yoshinori vizitează pentru prima dată România, de care rămâne, pentru totdeauna, îndrăgostit, după mărturisește. Încă de pe vremea regimului Ceușescu fondează în România o agenție de turism, GH3, colaboratoare a ONT, și exportă produse românești în Japonia.
Revoluția din 1989 îl găsește în România. Expoziția sa la Timișoara este organizată de Asociația Culturală Româno-Japoneză, iar accesul publicului este liber.

Informatie preluata de aici

The Wolverine

Pe 24 iulie apare urmatorul film din meta-seria Xmen sau seria Wolverine (depinde cat de independente considerati cele doua). Filmul are loc in Japonia si pesonajele principale sunt majoritar japoneze.

Hiroyuki Sanada joaca unul dintre antagonisti, Shingen Yashida care e sef al unui clan Yakuza. Hal Yamanouchi, jucandu-l pe Yashida, seful clanului la care apartine Shingen. Tao Okamoto, care o joaca pe Mariko Yashida, fiica lui Shingen. Si, in final, Rila Fukushima care o joaca pe cea mai buna asasina a clanului Shingen, numita Yukio.

In secunda in care apare in tara ma duc sa-l vad si voi scrie o recenzie. Intre timp, postez cateva clipuri





Sailor Moon jazz



Melodia originala

Ziua mea

Am o viata incredibil de ocupata luna asta cu examene si proiecte si tot felu de idiotenii care-mi aduc aminte ca nici in vest nu-i lumea perfecta. De aia nu am prea apucat sa scriu prea multe si nu o sa reusesc sa o fac nici in urmatoarele cateva saptamani, dar macar pot sa ma laud un pic cu micul cadou pe care mi l-am facut de ziua mea.

Hideaki Kobayashi

Probabil ca l-ati mai vazut prin poze pana acum. Apare destul de des in cazul in care trebuie reprezentata excentricitatea japoneza in vre-un articol online. Este unul din cele mai recunoscute personaje ale peisajului urban din Tokyo, supranumit "Serafuku ojisan" (nenea in uniforma scolara-de tip japoneza asemanatoare cu un costum de marinar)si cu numele adevarat Hideaki Kobayashi.



Kobayashi-san e recunoscut dupa ce a participat la anime con si video con de mai bine de 10 ani. Chiar daca multa lume l-ar considera straniu, in Japonia e urmarit de fete care vor sa aiba o poza impreuna cu el. A fost intrebat de ce a ales acest costum si a raspuns ca nu s-a gandit prea mult cand a facut alegerea.





30 de operatii estetice ca sa arate ca o papusa

Un fotomodel japonez numit Vanilla Chamu a cheltuit 10 milioane de yeni ($100.000) pe 30 de operatii estetice pentru a se transforma in idealul ei de frumusete: o papusa de portelan franceza. Desi spune ca acesta este scopul ei final, buzele umflate si sanii mariti nu o fac de loc sa semene cu ceea ce si-a propus. In ultimul timp cocheteaza cu idea de a-si lungi picioarele printr-o procedura medicala invaziva si extrem de dureroasa.



Prima data cand a mers sub bisturi a fost la 19 ani, varsta actuala fiind greu de ghicit. A avut pana acum operatii de pleoapa, rinoplastie, implanturi de gene, creare de gropite in obraji si implanturi la sani. Investitia pare sa fie recuperata acum ca e un fotomodel si idol pop apreciat in Japonia



Japonia-infografic

Nancy Drew: Shadow at the water's edge

Cred ca prima data cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew a fost in clasa a 11-a. Sunt o foarte mare fana a "hidden object games" si cand cautam ceva ce sa fac intre Return to Ravenhearst si Escape from Ravenhearst am gasit jocurile Nancy Drew. Personajul e destul de vechi, aparand prima data in carti pentru fete in anii 30'. In 1998 Her Interactive, o companie de jocuri din America a scos primul joc Nancy Drew: Secrets can kill. De la momentul respectiv au scos peste 30 de jocuri pentru PC/Mac/Nintendo.



Am jucat 7 dintre toate jocurile existente si cand am timp si ochii odihniti incep unul nou. In principiu e un joc care se poate termina intr-un weekend, sau cam 20 de ore de joc. La inceput e destul de usor, desi multe dintre mistere sunt destul de greu de rezolvat. Pe masura ce inaintezi in joc trebuie sa tii minte din ce in ce mai multe lucruri si de foarte multe ori e bine sa ai o foaie langa ca sa-ti notezi toate informatiile din cauza ca de multe ori nu sunt salvate in interiorul jocului.

Ultimul pe care l-am downloadat a fost Shadow at the Water's Edge, al 23lea joc din seria principala de produse. Poate fi jucat pe Windows XP sau mai nou si pe Mac OS X. Ca in toate celelalte, joci ca Nancy Drew, detectiva de placere, si interoghezi personaje/rezolvi puzzle-uri ca sa gasesti vinovatul. Ai optiunea de Junior si Senior detective si asa poti determina dificultatea puzzle-urilor pe care le primesti, dar nu se modifica intriga generala a povestii.



Sincer consider ca este cel mai matur joc al seriei, dar asta poate doar din cauza ca utilizeaza scene in care apare un obake/yurei care seamana extrem de tare cu fata din The Ring. Intriga jocului e destul de complicata, dar cam asa-i standardul pentru Nancy Drew. La inceput aflam ca Nancy calatoreste in Kyoto ca sa fie profesoara de engleza ca recompensa pentru misterul anterior pe care l-a rezolvat. Insa in momentul in care ajunge la ryokan isi da seama ca are un alt mister pe cap, de data asta (ca de multe altele) fiind pe cont propriu si doar din curiozitate personala. Personajele nu doresc sa o ajute si incearca sa ascunda cat mai multe. Se spune ca fantoma mamei/fiicei personajelor principale din joc incearca sa alunge toti oaspetii din Ryokan. Nancy, care nu crede in fantome trebuie sa isi dea seama ce sau cine pune la cale toate aceste lucruri. Nu vreau sa povestesc toata intriga, dar vreau sa prezint ce mi-a placut si ce nu.

Jocul incearca si reuseste destul de bine sa prezinte atmosfera traditionala dintr-un ryokan (chiar daca acesta e bantuit). Bunica familiei (mama "fantomei") preda o serie de cursuri tranditionale la care trebuie sa iei parte, printre care sado, origami si shodo. Pe langa ryokan mai poti sa te plimbi prin metroul din Kyoto si sa mergi la o expozitie de roboti (in care nu poti intra din pacate), la un bento stand (unde trebuie sa ajuti un personaj sa faca bento) si la un pachinko parlor(unde trebuie sa joci ca sa cumperi alte obiecte necesare jocului. Pe langa intriga principala mai apuci sa joci sudoku, nonograms si renograms, toate foarte stresante, pe masura ce devin mai complexe, dar distractive.



Nu pot spune ca am fost foarte multumita de vocile din joc. Nancy si cu prietenele ei Bess si George sunt jucate de aceleasi actrite, dar personajele japoneze nu suna japonez. Miwako e singura care-mi pare japoneza, iar bunica, Nagai Takae, pur si simplu te zgarie la urechi. Iti dai seama foarte repede ca e o americanca care incearca sa imite accentul japonez in engleza, dar se chinuie prea tare si totul pare fortat.

In afara de doua momente in care chiar m-am speriat si niste muzica care chiar te poate trece intr-o stare mai neplacuta (dar care poate fi data la minim), jocul e fara surprize neplacute.

Nonograms

Cunoscute si sub numele de Hanjie, Nonogram-urile sunt puzzle-uri logice in care o serie de patratele dintr-o mesa trebuie colorate sau lasate albe in functie de numerele care se afla pe marginea mesei. Scopul final este descoperirea desenului creat de patratelele colorate.



In 1987, Non Ishida, editor grafic Japonez a castigat o competitie de design din Tokyo, creand imagini utilizand luminile(deschise sau inchise) apartamentelor din zgarie nori. Tetsuya Nishio, un creator profesionist de puzzle-uri a inventat acelasi puzzle. Nonogramele au fost prezentate lumii pentru prima data in 1988 sub denumirea de "Window Art Puzzles", cand Ishida-san a publicat trei astfel de jocuri. Si-au schimbat numele in 1990 cand James Dalgety din Anglia l-a angajat pe Non Ishida sa publice puzzle-urile in The Sunday Telegraph in fiecare saptamana. In 1993 a aparut prima carte de Nonograme publicata de Ishida in Japonia.



Eu am dat peste Nonogram cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew care se petrece in Japonia (despre care o sa vorbesc intr-o postare viitoare. Puteti vedea Nonogramele la minutul 11)

In acest tip de puzzle numerele care sunt date pe lateral arata cate patratele completate exista in fiecare rand sau coloana data. De exemplu un sir de tipul "4 1 3" inseamna ca exista un set de 4, 1 si 3 patratele care trebuie completate in acea ordine si cu cel putin 1 patratel alb spatiu gol intre. Puzzle-urile pot fi alb negru, sau colorate, caz in care numelere date ca indiciu sunt scrise in culoarea in care trebuie completate patratelele. Din punct de vedere teoretic, nonogramele nu au limita de marime si nu trebuie sa fie neaparat in forma patrata.

Puteti sa jucati online aici

Casti care-ti citesc gandurile

Firma japoneza Neurowear a inventat casti care iti scaneaza creierul si iti redau muzica in functie de starea in care te afli la acel moment. Aceasi firma a inventat si Necomimi, accesorii de tip urechi de pisica si Shippo, accesoriu de tip coada controlate mental.

 

 Desi aflat inca in stadiul de prototip, Neurowear spera sa dezvolte produsul pentru piata mondiala in cel mai scurt timp posibil si doresc sa inceapa o colaborare cu servicii de tipul Spotify, pentru o baza de date muzicala mai mare. Sistemul este alcatuit din doua parti: o pereche de casti mari si o aplicatie iPhone. Castile au un senzor care vine in contact direct cu craniul utilizatorului si ii analizeaza undele cerebrale pentru a determina starea in care se afla. Dupa acea, se conecteaza la baza de date Mico si alege un cantec care se potriveste cel mai bine cu starea analizata. Daca datele colectate nu sunt corecte sau daca iti schimbi starea tot ce trebuie facut este sa scuturi iPhone-ul pentru a goli memoria de datele colectate pana in acel moment si a fi re-scanat.

 

Tokyo Story (東京物語 Tōkyō Monogatari)

Tokio Story este un film incredibil. In general filmele japoneze (alea facute cu scopul de a fi bune) sunt incredibile, dar acesta e la un alt nivel de maiestrie, in totalitate. Se ridica la ragul lui Ikiru, sau Cei 7 samurai si, bineinteles, ca orice opera care merita discutata, iti lasa o impresie de lunga durata, care nu poate fi deslusita pe moment. Am avut ocazia sa-l vad impreuna cu mama prin intermediul unei cinemateci organizate in urma cu cativa ani de libraria Humanitas si vreau sa spun ca am stat si l-am discutat tot drumul inapoi spre casa si si urmatoarea zi.


Aparut in 1953 in regia lui Yasujirō Ozu (小津 安二郎), filmul spune povestea unui cuplu in varsta care merge in Tokyo sa-si viziteze copii. Acestia ii ignora si-si vad de viata lor, in timp ce singura persoara care are grija de ei este nora lor vaduvita. Filmul este considerat cel mai bun film a lui Yasujirō si unul dintre cele mai bune filem ale tuturor timpurilor.

Este un film incet, si de atmosfera, lucru care este redat de scenele statice "de tatami" (tehnica inventata de Ozu-san in care camera este plasata la 1 metru de podea), filmul avand un singur cadru dinamic si si acela folosit pentru a evoca singuratatea unor parinti uitati in fata schimbarilor Japoniei de dupa razboi.

Ca multe alte filme japoneze, analizeaza schisma dintre generatiile tinere si cele batrane, schimbarea valorilor, dar si tema interculturala de distantare a copiilor de parinti si modul in care acestia mai joaca sau nu un rol in noua viata a celor mici, acum deveniti mari.


Mai jos puteti vedea filmul cu subtitrati in italiana direct pe youtube. Se gaseste de downloadat si pe torrent.

Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga

In multele drumuri pe care le fac dinspre si inspre casa, mai nou de cand cu mutatul in Viena, iau cu mine una-doua carti ca sa am obiectul muncii pana trec orele pe tren. Acum cu vacanta dintre semestre am decis sa citesc o carte de Haruki Murakami numita Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga. Il ador pe Murakami, asa ca nu am avut probelme in alegerea cartii si fiind si de dimensiuni acceptabile (ca sa nu adauge prea mult la greutatea totala a bagajului) am luat-o cu mine si am devorat-o.

Ce-i drept, credeam ca va fi o alta poveste, precum celelalte carti pe care i le-am citit pana acum, dar am aflat dupa prima pagina ca este de fapt un hibrid intre un fel de memorii si eseuri pe diverse teme.

 Durerea e inevitabila. Suferinta e o optiune


Autorul, supranumit uneori Kafka al Japoniei, este un alergator convins inca de tanar, care participa anual la cel putin un maraton. Cartea prezinta modul in care a ajuns sa-si aleaga joggingul ca sport preferat si ofera paralele intre exigenta si concentrarea pe care o are cand alearga cu cea de care da dovada cand scrie. Intr-un moment de introspectie pur, autorul prezinta o serie de curse cap-coada si problemele atat fizice cat si psihologice cu care se intalneste (de cele mai multe ori repetat) de-a lungul kilometrilor.


Este o carte imposibil de lasat din mana (decat pentru cateva minute, in care stai sa cugetezi asupra limbajului si metaforelor), fapt ce este destul de interesant, considerand ca unele eseuri sunt despre nimic. Fapt pe care il si recunoaste autorul. Asa cum in timpul alergarilor de antrenament nu se gandeste la nimic si doar admira exteriorul, asa si in eseurile legate de antrenamente se axeaza pe descrierea elementelor exterioare propriului eu. Asa cum in timpul curselor se axeaza pe senzatiile pe care propriu-i corp ii ofera, asa si in eseurile despre curse isi ghideaza scrisul spre metafora, spre metafizica.

Cand alerg un maraton obisnuit, in partea de final nu ma gandesc decat sa termin cursa cu bine si sa trec linia de final macar un pic mai repede (...) Aveam senzatia ca finisul nu este decat un stop temporar, care, de fapt, nu are nici o semnificatie majora. La fel si cu viata. Viata nu are sens pentru ca are un sfarsit. Vietii i se pune un sfarsit pentru a-i sublinia semnificatia, ca o metafora indirecta a faptului ca e finita. Destul de filozofic.


Recomand cu caldura cartea pentru oricine doreste sa afle cate ceva despre autor fara sa paraseasca complet stilul de scris pe care acesta il are in beletristica sa.

Targ de origami

Asociatia romano- japoneza Himawari are placerea de a va invita in zilele de 2 si 3 martie la targul/expoxitia de origami cu vanzare (tematica de primavara). Locul de desfasurare al evenimentului, Moldova Mall etajul 4, intre orele 12:00-18:00. Pentru cei interesati sa cunoasca arta plierii hartiei am pregatit cate un workshop de origami gratuit(cu tematica de primavara) in cele doua zile ale evenimentului, intre orele 15:00-17:00 la etajul 4 al Moldovei Mall.


In search of wabi sabi


Watch In Search of Wabi Sabi with Marcel Theroux in Travel & Culture  |  View More Free Videos Online at Veoh.com

Noroi de mancat

Restaurantul francez Quittez Pas din Tokyo foloseste noroiul ca ingredient principal intr-o serie de mancaruri. Desi este un tip special de pamant din prefectura Tochigi, localitatea Kanuma, care a fost testat bacteriologic si considerat 100% sigur, majoritatea oamenilor din zona il folosesc pentru a planta senminte.



Idea a venit dupa ce bucatarul Toshio Tanabe a castigat o competitie cu un sos facut din noroi, moment in care s-a decis sa creeze un intreg meniu bazat pe acest ingredient. Unele mancaruri costa pana la $110.



Diferentele dintre o maiko si o geisha

Samuraiul zilelor noastre

Isao Machii, directorul unei scoli de samurai poate sa taie un glont de dimensiunea unui bob de mazare cu viteza de 90m/s, in aer, in timp ce se indreapta spre el. Oamenii obisnuiti nici nu l-ar putea vedea la respectiva viteza.



Si-a inceput antrenamentul inca de cand avea 5 ani si coordonarea de care da dovada este atat de precisa ca a primit un Guinness World Record.