Komusō (虚無僧)

Un komusō (虚無僧, komusō?, Hiragana こむそう; de asemenea romanizat komusou sau komuso) era un practicant ar ordinului monastic Fuke al şcolii de Buddhism Zen, din perioada Edo, între 1600 şi 1868.

. Pictures, Images and Photos

Komusō erau recunoscuţi prin coşul de paie (o glugă de stuf numită tengai) purtat pe cap, semn al lipsei de ego. Erau de asemenea cunoscuţi drept cântăreţi de piese solo de shakuhachi (un tip de flaut Japonez). Aceste piese, numite honkyoku ("piese originale") erau cântate in timpul practicii meditative de suizen, ca o metodă de a atinge Nirvana şi ca o modalitate de vindecare. Guvernul Japonez a introdus reforme după perioada Edo, abolind secta Fukè. Înregistrările muzicale ale repertoriilor au supravieţuit şi au fost reînviate în secolul 20.

Komusō era folosit şi ca deghizare de către samurai, în special ronin şi posibil şi ninja, care rareori făceau parte din structurile tradiţionale de samurai.

Yakisoba (焼きそば)

Yakisoba (焼きそば, Yakisoba), cu înţelesul literal de "tăiţei prăjiţi", este o mâncare vândută adesea la festivaluri în Japonia, dar care îşi are originile în China. Mâncarea a fost derivată din tradiţionalul chinezesc chow mein, dar a fost integrată mai tare în bucătaria Japoneză, precum s-a întâmplat şi cu ramen. Chiar dacă cuvântul soba (tăiţei japonezi făcuţi din hrişcă) face parte din denumirea, yakisoba, tăiţeii nu sunt facuşi din hrişcă, ci sunt similari cu cei din ramen, făcuşi din făină de grâu.

Yakisoba în general se referă la sōsu yakisoba, aromat cu sos de yakisoba.

Photobucket

Se prepară prin prăjirea tăiţeilor ca de ramen cu bucăţi mici de porc, legume (de obicei varză, ceapă sau morcovi) şi aromănd cu sos de yakisoba, sare si piper. Se serveşte cu o multitudine de garnituri, precum aonori (pudră de alge), beni shoga (ghimbir murat ras), katsuobushi (chipsuri de peşte), şi maioneză Japoneză.

Yakisoba este cel mai adesea servit pe un platou fie ca garnitură, fie ca fel principal. Un alt mod popular de a servi yakisoba în Japonia este prin a aranja tăiţeii grămadă într-o bucată de pâine tăiată ca pentru hot dog şi să adaugi maioneză şi bucăţi de ghimbir murat în vârf. Această variantă este denumită zakisoba-pan, pan însemnănd pâine, şi este uşor de găsit la matsuri (festivaluri japoneze) sau la conbini (magazine ABC).

Uneori tăiţeii japonezi de Udon sunt folosiţi pentru a înlocui Soba şi mâncarea primeşte numele Yakiudon. Această variaţiune a fost pornită în Kitakyushu în Prefectura Fukuoka .

Yakisoba instant
Yakisoba instant, precum "UFO", este vândut in supermarketurile din Japonia şi China şi se prepară doar prin adăugarea de apă fiartă.

Compania de ramen Sapporo Ichiban a făcut o varietate de "yakisoba" instant care este compus din tăiţei de ramen deshidrataţi, alge uscate şi o pungă de arome care se aseamănă cu sosul de akisoba. Tăiţeii dunt rehidrataţi ca ramenul obişnuit şi apoi prăjiţi cu pacheţelul de aromă, varză tăiată japoneză, carne şi se serveşte cu alge.

Deasemenea, compania Nissin vinde yakisoba în Germany, numit "Yakisoba Deluxe". Compozişia este similară cu ramenul instant de la Sapporo Ichiban.

"Zakisoba" instant UFO are o metodă unică de preparare. Se ridică folia care acoperă containerul pătrat şi se extrag pachetele de aonori şi de sos. După ce se adaugă apa clocotită peste tăţeii, varza şi carnea deshidratate şi se lasă să stea, se ridică o altă parte a foliei, care are găuri, pe unde va curge apa şi nimic altceva. Ceea ce rămâne este o aproximaţie destul de bună pentru adevăraţii yakisoba printr-o metodă instant.

Parcul Ueno (上野公園)

Parcul Ueno (上野公園, Ueno Kōen) este un parc public spaţios localizat în secţiunea Ueno din Tokyo, Japonia. Ocupă spaţiul fostului templu Kan'ei-ji, templu asociat adesea cu perioada shogunatului Tokugawa, care a construit templul pentru a păzi castelul Edo la nord-est, direcţtie considerată cu ghinion. Templul a fost distrus în perioada războiului Boshin War.

Parcul Ueno a fost contruit printr-un grant de pământ imperial către oraşul Tokyo de la împăratul Taishō în 1924. Numele oficial al parcului este Ueno Onshi Kōen (上野恩賜公園, Ueno Onshi Kōen), care poate fi tradus ca "Parcul cadoului imperial Ueno".

Photobucket

O faimoasă statuie a lui Saigō Takamori plimbându-şi căţelul se găseşte în parc.

Zona atrage atât turiştii străini cât şi japonezii cu ajutorul celor trei muzee existente: Muzeul Naţional din Tokyo, Muzeul Naţional de Ştiinţe al Japoniei şi Muzeul Naţional de Artă Vestică, a sălii de concert, a templului Tosho-gue, a lacului Shinobazu, cu templul Benzaiten, grădina Zoologică Ueno şi cu templul Gojo (care găzduieşte statui cu vulpile mitologice Inari).


Locomotivă cu aburi in faţa Muzeul Naţional de Ştiinţe al Japoniei.Parcul Ueno şi împrejurimile sale apar adesea în operele de ficţiune japoneze, precum Gan (Gâsca sălbatică) de Mori Ōgai.

Tenugui (手拭い)

Un tenugui (手拭い) este un prosop subţire japonez făcut din bumbac.

Are în general dimensiunile de 35 pe 90 de centimetrii, cu ţesătură normală, aproape întotdeauna imprimat cu un model.

tenugui Pictures, Images and Photos

Poate fi folosit pe post de: prosop, cârpa de spălat şi şters vase, bandană, suvenir sau decoraţiune. Prosoapele făcute din ţesătura clasică au înlocuit tenuguiul în casele japonezilor, însă obiectul este la mare căutare ca suvenir, decoraţiune şi pentru a acoperi capul în cadrul luptelor de Kendo.

Un tenugui apare adesea în anime şi manga ca suport pentru scenele de sentō.

Mizuko kuyō (水子供養)

Mizuko kuyō (水子供養) sau "serviciu memorial pentru fetus", este o ceremonie japoneză pentru femeile care au avut un avort spontan sau au născut un copil mort. Această practică a devenit vizibilă odată cu anii 1970 şi cu crearea de temple al căror unic scop era acest ritual. Motivele invocate pentru efectuarea ceremoniei era durerea părinţilor, dorinţa de a oferi linişte fetusului sau chiar frica de răzbunare a unui spirit mânios.

Mizuko (水子), cu înţelesul literal de "copil de apa", este un termen japonez pentru un fetus mort. Citit mai de mult ca suiji, citirea Sino-Japoneză on'yomi a aceloraşi caractere, termenul era un kaimyō (denumire postumă) dat după moarte. Ceremonia mizuko kuyō era folosită pentru a face ofrande lui Jizō, o zeitate budistă (bodhisattva) care se credea că apără copiii. În perioada Edo când foametea ducea la avorturi sau pruncucidere în familiile sărace, ceremonia a fost adaptată să acopere şi aceste situaţii.

În zilele noastre practicarea ceremoniei de mizuko kuyō continuă în Japonia, deşi este nesigur dacă este o practică Budistă autentic. Anumite acţiuni variază de la templu la templu, şcoală la şcoală şi individ la individ. Este normal ca templele să ofere statui Jizō, care sunt îmbrăcate in căciuliţe şi baveţici roşii şi expuse în curtea templului, pentru un preţ. Câţiva profesori americani de studii religioase au acuzat templele pentru abuzarea credinţelor japonezilor, dar alţi profesori consideră că templele nu fac altceva decât să răspundă la nevoile oamenilor

Photobucket

Religia in Japonia

In Japonia exista o multitudine de religii care au fost aduse in tara de-a lungul timpului de catre misionari, insa cele mai multe se bazeaza pe invataturi Budiste si Shintoiste. Japonezii traiesc intr-un sincretism cu religiile existente in arhipelag, nascandu-se shinto, casatorindu-se crestin si fiind inmormantati budist.

Conform unor statistici oficiale intre 84 si 96% dintre japonezi sunt fie budisti fie shintoisti, restul de 4-16% facand parte din minoritatile religioase, cu toate acceptate de statul Japonez. Multi contesta insa aceste date, in mare parte datorita faptului ca nasterile sunt inregistrate la templu, chiar daca persoana respectiva nu va continua sa practive religia.

Photobucket

Printre minoritatile cele mai reprezentative sunt, crestinii, islamistii, hinduistii si judaistii.

Pe insulele Ryukyu se practica credintele istoric traditionale Ryukyuan, care au fost de-a lungul timpului de invataturi confucianiste, budiste si shintoiste.

Avatar si Japonia

Sunt proaspat venita de la filmul Avatar al lui James Cameron si mintea inca incearca sa mai proceseze imbinarea de culturi deja existente pe pamant care s-au contopit sa dea cultura populatiei Na'vi.

Doua lucruri care mi-au sarit imediat in fata au fost cele pe care le-am putut relationa, evident, cu Japonia. Drept pentru care voi prezenta 2 aspecte ale culturii japoneze pe care le puteti gasi in film, propundandu-mi in acelasi timp sa fac o serie de post-uri despre shintoism. Dar pana atunci, sa trecem la treaba.



Povestire zen
Nan-in, un maestru din perioada Meiji (1868-1912), a primit drept invitat un profesor universitar care a venit sa puna intrebari despre Zen.

Nan-in a servit ceaiul. A turnat in cana invitatului sau pana cand ceaiul a inceput sa dea pe dinafara.

Profesorul a privit consternat pana cand nu a mai putut ignora actiunile maestrului si i-a zis: "Este prea plina. Nu va mai intra nimic inauntru!"

"Ca si aceasta ceasca," zise Nan-in, "si tu esti plin de opinii si speculatii. Cum pot sa-ti arat calea Zen daca nu iti golesti intai ceasca?"

In film a aparut ca o replica a lui Mo'At, mama lui Neytiri.

Itadakimasu

Mesele in Japonia incept cu expresia itadakimasu (いただきます), care inseamna "primesc cu umilinta". Este folosita pentru a exprima multumirea si pana intr-un punct indatorarea pe care o persoana o are fata de toti cei care s-au implicat in pregatirea mesei: de la animalul/planta omorata pana la bucatarul care a pregatit-o.

Idea isi are originile in gandirea ca organismele isi dau viata oamenilor ca Dāna.

In film un comportament asemanator de respect pentru animalul sacrificat a aparut cand Jake a omorat primul animal cu ajutorul lui Neytiri

Muzica de noapte buna

Sunt adormita dar nu pot sa dorm. Naspa senzatia. Drept pentru care ascult melodii de anime-uri. Totdeauna reusesc sa ma calmeze.



Ton de $177,000

Stiu, sunt lenesa postand ceva despre care se putea citi si pe Yahoo!, dar tocmai ma intorceam de la televizor si de la o emisiune despre drumul tonului din mare, la pescari, la piata Tsukiji si direct in restaurantele din Tokyo, cand am avazut articolul.

Ton gigant care s-a vandut pentru $177,000 (sau 16.3 million yen ca sa vorbim in valuta care ne intereseaza).

Avea 233 de kilograme si a fost cel mai scump peste vandut dupa cel din 2001 care cantarea 200 de kilograme si a costat 20.2 milionane de yeni ($220,000).

Desi consumul de ton in Japonia pare sa scada de la an la an, tara este cea mai mare consumatoare de acest peste, luand 80% din tonii prinsi in Atlantic si Pacific pentru faimosul sushi.



(poza nu e cu tonul in discutie)

Sawai Kazue (沢井 一恵)

Sawai Kazue este o cantareata de koto contemporana faimoasa la nivel mondial pentru interpretarile pieselor clasice si pentru improvitatie.

A inceput sa studieze koto-ul la 8 ani cu profesorul Michio Miyagi si mai tarziu a absolvit Universitatea Nationala de Arta si Muzica din Tokyo.

Canta atat la koto cu 13 corzi cat si la 17 corzi si este faimoasa pentru colaborarile cu John Cage, Toshi Ichiyanagi, Yuji Takahashi, Roberto Carnevale, Sofia Gubaidulina, David Behrman, Carl Stone si multi alti compozitori.

A fost casatorita cu Tadao Sawai, de asemenea cantaret de koto, pana la moartea acestuia. Cei doi au impreuna un fiu Hikaru Sawai (nascut in 1964), care este si el compozitor si stie sa cante la instrument