IAA Frankfurt-cultura mascotelor (ゆるキャラ)

Dupa cum poate ca stiti daca mi-ati citit blogul lucrez la o companie de anvelope. Bridgestone ca sa fim mai exacti. Si compania aia pare a fi fericita cu munca pe care o fac fiindca mi-a facut cadou, mie si sefilor mei, o zi la IAA in Frankfurt sa ne uitam la masini si la anvelope si sa facem ceva "spionaj industrial".

Si uite ce chestie, cand ajungem la standul Toyota apar doua mascote care se plimba in jur si sar amuzate cand lumea vine langa ele. (Tocmai ce avea loc o tombola asa ca nu am putut sa ajung prea aproape de ele sa le pozez mai bine)
Sefu se amuza. Sefu 2 la fel. Eu sunt super incantata ca in sfarsit am vazut dovada clara a yuruchara (ゆるキャラ)





Yuru-chara (prescurtare a denumirii ゆるいマスコットキャラクター yurui masukotto kyarakutā) sunt mascote create de organizatii, guvern sau administratii locale pentru a atrage atentia catre un eveniment, un loc sau o firma. Este o industrie extrem de lucrativa cu vanzarii de merchandise de peste $16miliarde in 2012 a carei mascote sunt staruri nationale sau chiar internationale. Poate l-ati vazut de exemplu pe Kumamon pe internet candva.


japans culture of cute and bizarre mascots



Yuru-chara sunt create de artisti amatori, facute sa arate intentionat naiv, cu caracteristici exagerate sau simplificate, din cauza ca genul acesta de design este ce atrage populatia. Genul acesta naiv de design este ceea ce face diferenta intre un yuru-chara si o mascota profesionala.

Motivul pentru care personajele yuru-chara sunt asa de faimoase in Japonia se leaga de politeismul traditional si animismul din folclor (personaje gen kappy si tanuki-voi vorbi despre ele in postari urmatoare).
Datorita boom-ului de yuruchara  din 2007 sute de personaje au fost create, in momentul de fata avand si un catalog online numit Gotōchi-chara Catalogue in care se aduna informatii despre personaje in momentul de fata exitand aproximativ 3000 de listari. Problema multiplicarii personajelor a devenit atat de mare incat in 2014 guvernul din Osaka si-a exprimat ingrijorea cu privire la numarul mascotelor care exista in momentul de fata, fapt care duce la o diluare a brandurilor pe care le reprezinta.


Ca punct de amuzament, recomand videoclipul de mai jos care incepe prin a prezenta un pic din cultura mascotelor si o aplica la sistemul american

 

Machiya (町屋/町家)

Doamne ce bine a fost in vacanta! M-am intors in tara pentru cateva zile si am dat o raita de mancare traditionala si haine mai putin traditionale dar in orice caz mai ieftine decat in Belgia. In caz de v-o fost dor de mine pot spune ca m-am intors cu forte aproape noi si cu postari si mai noi! Sa continuam deci: Machiya este denumirea caselor orasenesti traditionale facute din lemn (nōka fiind cele satesti) de catre comercianti (dupa cum reiese si din insusi cuvantul machi (町) care inseamna oras si ya (家 sau 屋) care inseamna casa sau respectiv magazin, in functie de kanji-ul folosit in scriere).


Desi sunt foarte usor de recunoscut din cauza ca sunt adesea vazute in filmele de epoca (mai ales cele care au loc in cartierele rosii-yūkaku 遊廓) case ca cea de mai sus, numita Sumiya-cea mai mare si mai recunoscuta machiya din Kyoto, sunt incet incet pe cale de disparitie. Deoarece sunt foarte greu de intretinut si extrem de costisitoare Machiya-urile sunt cele mai comune victime ale incendiilor si cutremurelor. Locuitorii din case le considera demodate si intre 1993 si 2003 aproape 13% din machiya-urile din Kyoto au fost daramate si inlocuite cu blocuri sau case moderne si inca 20% din ele au fost modificate printr-un process denumit kanban kenchiku (看板建築) in care casele isi pastreaza forma generala de machiya dar fatadele se acopera complet cu ciment, de multe ori isi dau jos tiglele si ajung sa arate mult mai patratos. Bineinteles ca exista multe grupuri care incearca pe cat posibil sa protejeze si sa restaureze casele si le foloseasca drept centre comunitare sau sa le inchirieze turistilor.

Machiya-urile din Kyoto, care au pus bazele aspectului machiya-urilor din intreaga tara sunt case lungi de lemn cu front stradal ingust si gradina interiaora, care incorporeaza pereti de pamant si tigle coapte si poate ajune pana la 3 etaje inaltime. Intrarea in casa functionea pe post de magazin, in principiu cu obloane vertical care se deschideau pentru a oferi spatiu de expunere pentru produse. In spatele acestei zone de retail (numita mise no ma 店の間), restul cladirii principale este impartita mai departe in zona locuibila numita kyoshitsubu (居室部) si doma (土間) sau tōriniwa (通り庭) care este zona fara podea in care se afla bucataria. In spatele bucatariei exista zona de depozitare numita kura (倉 sau 蔵)



Latimea frontului stradal era o dovada a bogatiei si latimea tipica era de 6 metri. Ultima camera din spatele cladirii principale era folosita drept camera de intampinare pentru oaspeti sau clienti deoarece dadea spre gradina. Designul machiya-urilor este gandit in asa fel incat sa poata usura viata locatarilor in functie de anotimp. Kyoto-ul este foarte rece iarna si extreme de cal si umid in timpul verii asa ca straturile multiple de usi glisante (fusuma and shōji) sunt folosite sa regleze temperatura. In timpul iernii protejeaza de frig cand sunt toate inchise in timp ce vara se pot deschide de la intrarea in casa pana la gradina. De asemenea casele au ecrane facute din material diferite interschimbabile, ca de exemplu cel din bambus care protejeaza de soare vara dar lasa aerul sa intre in casa.