Sarbatori fericite!

Si din cauza ca e frig afara si suntem in perioada sarbatorilor am zis sa incheiem anul cu un clip straniu de cand a fost lansat pana acuma. Scuzati dublatul, dar nu am putut sa gasesc un original nemodificat in vre-un fel.







Sa ne vedem cu bine la anu'!

Povesti din vechiul folclor japonez

Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.

Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.


Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.

Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".

Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.

Shinigami (死神)



Daca tin bine minte am mai vorbit despre shinigami pe ici pe colo prin diverse postari pe care le-am facut, dar nu am dedicat nimic special lor. Si am zis ca daca tot am avut un deces in familie sapatamna asta, n-ar strica sa zic o vorba doua despre ei.




Shinigami sunt zei ai mortii reprezentati de personaje diferite in cultura budista si cea shinto. In Budism, Mrtyu-mara(mare insemnand un tip de demon) este responsabil cu moartea, facandu-i pe oamenii pe care ii poseda sa se sinucida. In scrierea Yogacarabhumi-sastra(Discurs despre stadiile practicii yoghine) Mrtyu-mara este descris ca fiind demonul care decide care este momentul in care oamenii trebuie sa moara.

Exista si personajul Yama, zeul Subteranului, un oni (un tip de yōkai - 妖怪 - fantoma) cu un cap de bou si fata de cal, care este considerat tot un fel de zeu al mortii.

In religia Shinto o avem pe Izanami care a dat oamenilor moartea, asa ca ea este vazuta ca zeita mortii (a creatiei si a distrugetii, de fapt).



Desi in literatura veche nu prea sunt mentionati, conceptul de shinigami este bine reprezentat in literatura clasica sin in folclor, ducand la diverse legende si superstitii legate de cand si cum trebuiau vizitate mormintele si cand trebuiau intreprinse drumetiile in asa fel incat sa nu ajungi sa fi posedat de un astfel de zeu.


In momentul de fata se poate observa a amalgamare a conceptului japonez cu cel vestic, mai ales in operele aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, in manga/anime(Death Note, Naruto, Full Moon o Sagashite, Bleach, Yami no Matsuei, YuYu Hakusho, Inukami!, Soul Eater etc), jocuri(Shin Megami Tensei) si dorama.

Okami

Si iata poate prima data in viata mea cand regret ca nu am un PS sau un Wii. Toata viata am jucat jocuri pe PC si nu am avut motiv sa ma plang cu oferta de jocuri pe care o aveam la indemana. Acum cateva zile insa, am aflat despre jocul Ōkami (大神 sau 狼, in functie de ce vrei sa spui- mare zeitate sau lup), aparut in 2006 pentru platforma PS si dupa aia si pentru Wii. Jocul, care are ca personaj principal zeita shinto a soarelui Amaterasu in forma de lup, e o combinatie de actiune si puzzle, asemanator stilului din Legend of Zelda.



Partea absolut minunata este design-ul, care se aseamana cu un sumi-e miscator. Toata povestea se leaga direct de legendele si miturile japoneze, bataliile si premiile castigate fiind intotdeauna de inspiratie folclorica. La fel si soundtrack-ul, care a castigat premiul pentru cel mai bun soundtrack al unui joc la premiile BAFTA din 2007. Jocul in general a fost printre cele mai bine primite jocuri ale anului 2006, si primul cel mai bun pentru PlayStation 2.



Daca apucati sa-l gasiti si sa-l jucati sa-mi ziceti si mie cum a fost.

Nemawashi (根回し)

Hai sa vorbim un pic despre modul in care cultura organizationala din Japonia se revarsa in Europa prin intermendiul firmelor japoneze internationale.

Dupa cum am mentionat, de o saptamana deja lucrez la firma japoneza Bridgestone, cunoscuta la nivel mondial pentru anvelopele pe care le vinde. Inca din primele 3 zile (pe langa o serie incredibil de mare de acronime pe care a trebuit sa le invat) am inceput sa fiu educata intru conceptele japoneze care guverneaza modul in care functioneaza compania.

Desi si-a propus sa devina o “companie internationala cu inceputuri in Japonia”, inca se mai vede gandirea de tip “companie japoneza cu birouri internationale”. Cel mai bine, pe langa evidentii angajati japonezi trimisi sa tina lucrurile sub control, se poate observa aceasta gandire in sustinerea ideii de nemawashi (根回し), chiar si de managerii europeni.

Conceptul in sine reprezinta un proces informal de luare a deciziilor pentru a pune in aplicare o schimbare sau un proiect. Aceste decizii, sustineri si feedback au loc inaintea discutiei propriu zise, care are loc mai mult de fatada decat de a analiza si a decide efectiv asupra actiunilor ce trebuiesc intreprinse pentru efectuarea schimbarii/proiectului.

Cuvantul nemawashi in sine inseamna “a invarti dupa radacini” si era folosit original in sensul literal, legat direct de transplantarea copacilor. Este interesant si de vazut ca lipsa acestui nemawashi duce la refuzul de a coopera a angajatilor, care se simt neimplicati in proces in momentul in care trebuie sa afle despre o anumita situatie doar in momentul in care intalnirea oficiala are loc.

Si sa o luam de la capat

Nu-mi vine sa cred de cand nu am mai apucat sa mai scriu. Ce-i drept, am trecut prin foarte multe schimbari personale de la ultima postare. Acum ca am terminat masterul, m-am mutat in alta tara si lucrez intr-o firma japoneze international as putea zice ca “I’m living the dream”. Asa ca a venit timpul sa re-incep updatarea constanta a blogului si sa continui sa impartasesc cat mai multe informatii despre Japonia, asa cum mi-am propus in momentul in care am inceput sa-l scriu.

Ca informatie scurta de (re)inceput, astazi, excelenta sa Keiji Yamamoto,ambasadorul Japoniei in Romania va participa la ora 18:00 la vernisajul expoziției „Kumamoto Artpolis – Arhitectura și comunicare”, expozitie de fotografii cu lucrari ale arhitecturii japoneze contemporane, organizata de Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Muzeul Banatului. Expozitia va fi gazduita in Bastionul Cetatii si va fi deschisa publicului pe perioada 17– 30 noiembrie 2014.

Mai multe informatii puteti gasii aici

Satoshi Kon

Satoshi Kon (今 敏) a fost un regizor, animator si mangaka care a regizat filme precum Perfect blue sau Paprika si a influentat regizori americani precum Darren Aronofsky sau Christopher Nolan. Am ales videoclipul de mai jos pentru a va arata, intr-un mod concentrat, geniul acestiu regizor si a va prezenta pe scurt lucrarile personale pe care a reusit sa le faca inainte de a muri de cancer.

Satoshi Kon - Editing Space & Time from Tony Zhou on Vimeo.

Jurnalul lui Yoko

Jurnalul unei fetite japoneze din timpul celui de-al doilea razboi mondial, care a murit in atacul cu bomba atomica de la Hiroshima nu va ajuge vre-odata la fel de faimos ca cel al lui Anne Frank, dar cu siguranta trebuie citit pentru a avea o mai bune intelegere a vietii civililor in timp de razboi.

Si desi este similar cu cel a lui Anne Frank din acest punct de vedere, pot intelege clar de ce nu este la fel de cunoscut. In primul rand jurnalul este scris ca urmare a unei teme de casa pe care Yoko a fost rugata sa o scrie. Din acest motiv se poate observa caracterul mai mult sau mai putin scolar al intregii relatari, dar uneori, pe parcursul zilelor, se intrezaresc sentimentele unei fetite speriate de razboi, obosita de munca fizica pe care trebuia sa o depuna pentru efortul militar si speriata de idea ca tatal ei s-ar putea sa nu se mai intoarca de pe front.



La fiecare cateva pagini, autorul cartii (care este mai mult decat doar jurnalul lui Yoko) adauga pagini de explicatii langa fiecare cateva pagini, care explica cititorului la rece situatia lui Yoko si defineste cuvintele care definesc o realitate cu care Yoko era obisnuita, dar pe care cititorul nu o cunoaste de loc. Carte este completata de o serie de eseuri scrise de rudele (in viata), prieteni si cunostinte ale lui Yoko, intregind imaginea jurnalului fetitei si analizand evenimentele razboiului cu mentalitatea unor oameni trecuti prin viata care nu mai sunt influentati de propaganda de razboi.

Sailor Moon nu vrea sa dispara

Dupa cum poate stiti sau poate nu, dar seria Sailor Moon, una din cele mai faimoase serii de anime-uri aparute vreodata, are mai bine de 20 de ani. Manga s-a lansat in 1991 si anime-ul in 1992, asa ca ce s-au gandit japonezii sa faca ca sa aniverseze mai bine de doua decenii de la lansarea fenomenului mondial? Printre re-lansari de manga, un muzical nou si multe, multe jucarii, au decis sa refaca anime-ul.



Noul anime, intitulat Sailor Moon Crystal, va urmari mai in de-aproape manga-ul original a lui Naoko Takeuchi, cu animatie moderna si seiyuu noi, Kotono Mitsuishi fiind singura care isi va relua rolul din anime-ul initial(ea fiind vocea lui Usagi)
Serialul va avea 26 de episoade care vor aparea in prima si a treia sambata a fiecarei luni, in streaming la nivel mondial cu subtitrari in 12 limbi. Primul episod a aparut sambata trecuta si a fost vizualizat de mai bine de un milion de ori in doua zile ceea ce demonstreaza ca seria inca are destui fani.



Desi o mare parte a fanilor critica stilul animatiei, si spun ca personajele nu mai ai aceasi expresivitate ca in seria originala, eu una sunt mai mult decat incantata. Animatia e de cea mai inalta calitate, intriga urmeaza mai gata pas cu pas povestea din manga si nu se mai tot lungeste episodul cu video-uri repetate cu atacuri si transformari. Nu mai exista problema cu monstrul saptamanii care trebuie intotdeauna infruntat in interiorul aceleiasi formule si asa ca mai mult timp va fi folosit pentru definirea personajelor in interiorul seriei, a motivatiei si a dezvoltarii lor personale pe parcursul episoadelor.

Dorayaki どら焼き

Ca sa ma laud cu setul de dorayaki pe care l-am facut saptamana trecuta



Reteta e foarte simpla:

Timp de preparare a ingredientelor: 20 min Timp de gatit: 40 min

Ingrediente:

4 oua 140 gr de zahar 2 linguri de miere 160 g de faina 1 lingurita praf de copt 1-2 lingurite apa 2 linguri ulei Pasta Azuki

Mod de lucru:

Intr-un bol mare se combina ouale, zaharul si mierea si se amesteca bine pana cand devine pufos. Se adauga treptat faina si praful de comp si se incorporeaza. Amestecul se pune la frigider pentru 15 minute.

Cand au trecut minutele se adauga 1-2 lingurite de apa la amestec ca sa-l fluidizeze un pic. In principiu ar trebui sa fie mai tare decat amestecul de pancakes. Cu cat e amestecul mai lichid cu atat o sa fie clatitele mai plate.

Se incalzeste o tigaie nonaderenta la foc mediu, se unge cu putin ulei si se toarna jumate de polonic de amestec. Se gateste pe ambele parti si se pune clatita intr-o farfurie, dupa care se acopera cu un prosop umed ca sa nu se usuce.

In final se face sandwich cu doua clatite si pasta Azuki in mijloc. Daca nu se serveste imediat recomand sa inveliti in folie de plastic (dupa ce s-au racit clatitele) si sa le pastrati in frigider. Tin 3 zile.

Pompei-ul Japoniei

In decembrie 2012 au fost gasite amasitele unui barbat imracat in armura lamelara din perioada Kofun in orasul Shibukawa, prefectura Gunma. Situl Kanai Higashiura a fost ingropat ca urmare a eruptiei Harunayama Futatsudake (榛名山二ッ岳) de la inceputul secolului 6 (care a erupt di nou in mijlocul aceluiasi secol). Alte locatii precum Kuroimine (黒井峯遺跡) si Nakasuji (中筋遺跡) au fost de asemenea afectate, iar nivelul de conservare i-a facut pe oamenii de stiinta sa numeasca locatia Pompei-ul Japoniei.



Deasupra armurii s-a gasit de asemenea un craniu de copil. Calculand dupa lungimea femurului (43,3 cm), cercetatorii au ajuns la concluzia ca barbatul imbracat in armura acea o inaltime de 163 centimeters, ceea ce era media pentru acea perioada. A fost gasit cu genunchii si degete indoite.


Semaforul japonez

Japonia are o particularitate foarte interesanta in ceea ce priveste culorile semaforului. Dupa cum ar fi de asteptat, rosul 赤 (あか) si galbemul 黄 (き) sunt la fel ca in restul lumii, dar verdele difera destul de puternic. In primul rand japonezii nu-i spun verde 緑 (みどり), ci albastru 青 (あお).

Ceea ce este interesant la culorile semafoarelor are de-a face cu vocabularul si definirea culorilor. Ca sa nu se inteleaga gresit, culoarea "verde" a semaforului nu este albastru pur, ci mai degraba albastru-verziu sau verde-albastrui, depinde cum o luam, pe simplu motiv ca exista reglementari foarte clare la nivel international cu privire la culorile standard care se utilizeaza in trafic



Pentru a putea explica aceasta situatie interesanta, trebuie analizata un pic istoria cuvantului ao 青. Deoarece este folosit in multe contexte pe care un vestic nu le-ar recunoaste, ca de exemplu 青葉 (あおば, frunze albastre) sau 青りんご (mere albastre). Deci ne putem da seama ca nu avem o baza comuna de definitii si ca japonezii considera culoara ao ca fiind de fapt o combinatie intre verde si albastru. Ceea ce lingvistii ar numi "grue" (green-blue) este de fapt un concept destul de raspandit in multe limbi, dat de faptul ca linia de demarcatie intre doua culori este altundeva decat in limbile europene. Si deci ao si-a schimbat utilizarea de la verde-albastrui la albastru simplu in momentul in care a aparut 緑 (verde), dar expresiile ca cele prezentate mai inainte au ramas neschimbate.



Motivul pentru care semafoarele sunt acum albastrui are de-a face cu modul in care au fost introduse in tara. In anii 30, cand a inceput modernizarea traficului in arhipelag, culoarea a fost denumita clar midori, dar pe masura ce s-a raspandit in provincii, din ce in ce mai multa lume a inceput sa o denumeasca ao, probabil si datorita faptului ca rosu, galben si albastru erau considerate cele 3 culori primare pentru pictura. Guvernul a decis dupa cateva decenii (mai precis in anii 70), ca in loc sa schimbe denumirea acceptata de ao in midori, ar fi mai simplu sa legifereze culoarea semaforului in cea mai inchisa nuanta de verde-albastrui permisa, in asa fel incat sa fie evident diferita de conotatia cuvantului "midori" (facand schimbarea vizual imposibila, dar in acelasi timp fiind in concordanta cu reglementarile internationale).

 
Copyright 2009 Japonie de gaijin