Japonia-infografic

Nancy Drew: Shadow at the water's edge

Cred ca prima data cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew a fost in clasa a 11-a. Sunt o foarte mare fana a "hidden object games" si cand cautam ceva ce sa fac intre Return to Ravenhearst si Escape from Ravenhearst am gasit jocurile Nancy Drew. Personajul e destul de vechi, aparand prima data in carti pentru fete in anii 30'. In 1998 Her Interactive, o companie de jocuri din America a scos primul joc Nancy Drew: Secrets can kill. De la momentul respectiv au scos peste 30 de jocuri pentru PC/Mac/Nintendo.



Am jucat 7 dintre toate jocurile existente si cand am timp si ochii odihniti incep unul nou. In principiu e un joc care se poate termina intr-un weekend, sau cam 20 de ore de joc. La inceput e destul de usor, desi multe dintre mistere sunt destul de greu de rezolvat. Pe masura ce inaintezi in joc trebuie sa tii minte din ce in ce mai multe lucruri si de foarte multe ori e bine sa ai o foaie langa ca sa-ti notezi toate informatiile din cauza ca de multe ori nu sunt salvate in interiorul jocului.

Ultimul pe care l-am downloadat a fost Shadow at the Water's Edge, al 23lea joc din seria principala de produse. Poate fi jucat pe Windows XP sau mai nou si pe Mac OS X. Ca in toate celelalte, joci ca Nancy Drew, detectiva de placere, si interoghezi personaje/rezolvi puzzle-uri ca sa gasesti vinovatul. Ai optiunea de Junior si Senior detective si asa poti determina dificultatea puzzle-urilor pe care le primesti, dar nu se modifica intriga generala a povestii.



Sincer consider ca este cel mai matur joc al seriei, dar asta poate doar din cauza ca utilizeaza scene in care apare un obake/yurei care seamana extrem de tare cu fata din The Ring. Intriga jocului e destul de complicata, dar cam asa-i standardul pentru Nancy Drew. La inceput aflam ca Nancy calatoreste in Kyoto ca sa fie profesoara de engleza ca recompensa pentru misterul anterior pe care l-a rezolvat. Insa in momentul in care ajunge la ryokan isi da seama ca are un alt mister pe cap, de data asta (ca de multe altele) fiind pe cont propriu si doar din curiozitate personala. Personajele nu doresc sa o ajute si incearca sa ascunda cat mai multe. Se spune ca fantoma mamei/fiicei personajelor principale din joc incearca sa alunge toti oaspetii din Ryokan. Nancy, care nu crede in fantome trebuie sa isi dea seama ce sau cine pune la cale toate aceste lucruri. Nu vreau sa povestesc toata intriga, dar vreau sa prezint ce mi-a placut si ce nu.

Jocul incearca si reuseste destul de bine sa prezinte atmosfera traditionala dintr-un ryokan (chiar daca acesta e bantuit). Bunica familiei (mama "fantomei") preda o serie de cursuri tranditionale la care trebuie sa iei parte, printre care sado, origami si shodo. Pe langa ryokan mai poti sa te plimbi prin metroul din Kyoto si sa mergi la o expozitie de roboti (in care nu poti intra din pacate), la un bento stand (unde trebuie sa ajuti un personaj sa faca bento) si la un pachinko parlor(unde trebuie sa joci ca sa cumperi alte obiecte necesare jocului. Pe langa intriga principala mai apuci sa joci sudoku, nonograms si renograms, toate foarte stresante, pe masura ce devin mai complexe, dar distractive.



Nu pot spune ca am fost foarte multumita de vocile din joc. Nancy si cu prietenele ei Bess si George sunt jucate de aceleasi actrite, dar personajele japoneze nu suna japonez. Miwako e singura care-mi pare japoneza, iar bunica, Nagai Takae, pur si simplu te zgarie la urechi. Iti dai seama foarte repede ca e o americanca care incearca sa imite accentul japonez in engleza, dar se chinuie prea tare si totul pare fortat.

In afara de doua momente in care chiar m-am speriat si niste muzica care chiar te poate trece intr-o stare mai neplacuta (dar care poate fi data la minim), jocul e fara surprize neplacute.

Nonograms

Cunoscute si sub numele de Hanjie, Nonogram-urile sunt puzzle-uri logice in care o serie de patratele dintr-o mesa trebuie colorate sau lasate albe in functie de numerele care se afla pe marginea mesei. Scopul final este descoperirea desenului creat de patratelele colorate.



In 1987, Non Ishida, editor grafic Japonez a castigat o competitie de design din Tokyo, creand imagini utilizand luminile(deschise sau inchise) apartamentelor din zgarie nori. Tetsuya Nishio, un creator profesionist de puzzle-uri a inventat acelasi puzzle. Nonogramele au fost prezentate lumii pentru prima data in 1988 sub denumirea de "Window Art Puzzles", cand Ishida-san a publicat trei astfel de jocuri. Si-au schimbat numele in 1990 cand James Dalgety din Anglia l-a angajat pe Non Ishida sa publice puzzle-urile in The Sunday Telegraph in fiecare saptamana. In 1993 a aparut prima carte de Nonograme publicata de Ishida in Japonia.



Eu am dat peste Nonogram cand m-am jucat un joc din seria Nancy Drew care se petrece in Japonia (despre care o sa vorbesc intr-o postare viitoare. Puteti vedea Nonogramele la minutul 11)

In acest tip de puzzle numerele care sunt date pe lateral arata cate patratele completate exista in fiecare rand sau coloana data. De exemplu un sir de tipul "4 1 3" inseamna ca exista un set de 4, 1 si 3 patratele care trebuie completate in acea ordine si cu cel putin 1 patratel alb spatiu gol intre. Puzzle-urile pot fi alb negru, sau colorate, caz in care numelere date ca indiciu sunt scrise in culoarea in care trebuie completate patratelele. Din punct de vedere teoretic, nonogramele nu au limita de marime si nu trebuie sa fie neaparat in forma patrata.

Puteti sa jucati online aici

Casti care-ti citesc gandurile

Firma japoneza Neurowear a inventat casti care iti scaneaza creierul si iti redau muzica in functie de starea in care te afli la acel moment. Aceasi firma a inventat si Necomimi, accesorii de tip urechi de pisica si Shippo, accesoriu de tip coada controlate mental.

 

 Desi aflat inca in stadiul de prototip, Neurowear spera sa dezvolte produsul pentru piata mondiala in cel mai scurt timp posibil si doresc sa inceapa o colaborare cu servicii de tipul Spotify, pentru o baza de date muzicala mai mare. Sistemul este alcatuit din doua parti: o pereche de casti mari si o aplicatie iPhone. Castile au un senzor care vine in contact direct cu craniul utilizatorului si ii analizeaza undele cerebrale pentru a determina starea in care se afla. Dupa acea, se conecteaza la baza de date Mico si alege un cantec care se potriveste cel mai bine cu starea analizata. Daca datele colectate nu sunt corecte sau daca iti schimbi starea tot ce trebuie facut este sa scuturi iPhone-ul pentru a goli memoria de datele colectate pana in acel moment si a fi re-scanat.