Kappa (河童)

Un kappa (copil al raului) (numit alternativ kawako komahiki sau kawataro este un fel de yokai (demon) din folclorul japonez. Dupa cum reiese din nume (kawa-rau si wappa-copil) kappa este considerat un spirit al raului, clasificat in shintoism ca suijin (zeitate a apei), sau o aparitie a acestuia.

1263509.  A near threatened Japanese giant salamander, Andrias japonicus.

Din punct de vedere visual kappa este cel mai probabil bazat pe salamandra japoneza, un animal de prada acvatic, foarte agresiv, care poate ajunge la dimensiuni de pana la 1,5 metrii. Teoretic kappa au forma umanoida de dimensiunea unui copil, cu degetele de la maini si picioare palmate, solzi pe tot corpul si de culoare care variaza de la verde la galben la albastru si cu miros de peste. Cum avem in romana expresia "Si maimuta mai cade din copac" asa au japonezii expresia "un kappa care se ineaca intr-un rau".  

Din punct de vedere educational kappa este o modalitate prin care parintii isi educa copii despre pericolele de a se juca langa rauri sau lacuri.In folclor kappa, desi sunt capabili sa vorbeasca si sa inteleaga japoneza sunt personaeje nastrusnice care fac tot felul de prostioare de genul se uita sub kimonourile femeilor, dar, in functie de poveste, ajung sa fie si cei care pacalesc oamenii pana la inecare, sau rapesc copii care se joaca langa apa. 




Ca spiridusii din zonele europene kappa pot fi imblanziti si se spune ca odata ce te imprietenesti cu un kappa poti fi ajutat sa ai apa pentru culturile de orez, sau peste proaspat pe masa in fiecare seara. Pot fi si pacaliti sa faca anumite lucruri si din cauza politetii nu se vor oprii pana nu au terminat ce aveau de facut.

Ca sa te imprietenesti cu un kappa trebuia sa-i oferi daruri sau ofrande, cum ar fi fost de exemplu nasu (vinete japoneze), soba, natto (soia) sau mai ales castraveti, singura mancare pe care kappa o prefera mai mult decat copii de oameni. Uneori parintii japonezi scriu numele copiilor lor pe in castravete si il arunca in apa inainte sa-i lase pe copii sa se joace acolo. Din cauza asocierii castravetilor cu kappa sushi-ul cu castravete in interior si-a primit numele de kappamaki.



Cele mai umile victime

Ce inseamna sa te omoare serviciu. Nimic nu mai poti face pe langa. Bine ca acum am un moment de respirat si pot sa scriu cate ceva cu ocazia zilei de 6 August, data in care a cazut prima din cele doua bombe atomice folosite impotriva Japoniei.


Acum cateva saptamani am citit o carte numita Puterea Introvertitilor scrisa de Susan Cain, in care era prezentat, intr-unul din capitole, comportamentul continental versus dihotomia introvertit-extrovertit. In cazul Americii, oamenii sunt incurajati prin cultura locala sa-si exprime sentimentele (existente sau nu) cat mai des si mai tare in timp ce asiaticii pretuiesc persoanele introvertite. Ca exemplu al acestui fapt autoarea a citat un articol din NY Times numit "Cele mai umile victime" in care era explicat modul in care populatia japoneza a reactionat dupa ce a fost devastata de bombele cazute in Hiroshima si Nagasaki.


Articolul vorbeste despre hibakusha, numele dat supravietuitorilor bombelor atomice care au cazut in Hiroshima si Nagasaki, care inca se mai gaseau cu zecile de mii in 2005, cand a fost scris articolul. Oameni care continua sa fie intervievati dupa atatea decenii si care sunt ascultati de elevi care nu sunt mai in varsta decat erau ei cand bombele au cazut.
 





In Hiroshima bomba nu a fost anuntata, asa ca majoritatea victimelor: copii, femei si batrani nu au putut scapa. In Nagasaki armata americana a trimis fluturasi anuntand atacul... la o zi dupa ce bomba a cazut.


Articolul povesteste despre simtul umorului pe care unii l-au dezvoltat fata de acele momente, zicand ca fluturasii au fost de foarte mare ajutor, fiindca orasul ramase pana si fara hartie igienica, asa ca lumea ii aduna. Desi supravietuitorii se plimbau speriati prin orasul daramat nu isi uitau cultura si cerintele acesteia. Se inchiau in fata altor supravietuitori si isi cereau scuze "pentru ca picioarele mele au fost crutate, dar ale dumneavoastra nu." "Regret ca eu sunt inca in viata in timp ce bebelusul dumneavoastra nu mai e."



Perspectiva culturala este interesanta si articolul intreg poate fi gasit aici.

Ultimul samurai-adevarul istoric

Restaurarea cartilor vechi

Cand am fost in Roma toamna trecuta am fost la cripta Capucinilor (calugarii, nu maimutele) si am vazut in muzeul de la intrare un videoclip de 10 minute despre restaurarea cartilor antice-proces care poate dura cativa ani si migalos de nu poate fi descris decat cu vechea expresie de "munca de chinez batran". Poate in cazul asta munca de japonez batran.


The Power to Compete: An Economist and an Entrepreneur on Revitalizing Japan in the Global Economy

Dupa cum probabil am mai spus, in momentul de fata citesc foarte mult din cauza ca lucrez la 1 ora jumate de casa. Asa ca in fiecare zi, cam 3 ore, stau pe tren sau pe autobuz si citesc. Ca urmare a cititului intens, destul de repede raman fara idei despre ce ar mai trebuie sa incep, asa ca mi-am facut cont pe Goodreads si primesc tot felul de recomandari, sau articole cu recomandari.

Un articol relativ recent pe care l-am citit de pe pagina de Facebook a lui Goodreads a fost despre blogul lui Bill Gates (va dati seama ca traim intr-o lume a internetului, nu?). In blogusorul lui are o serie de carti pe care le recomanda pentru diverse motive. Una din acele carti este titlul postarii.

The Power to Compete: An Economist and an Entrepreneur on Revitalizing Japan in the Global Economy-a fost scrisa ca o serie de dialoguri prelungite intre Mikitani Hiroshi (CEO al Rakuten, cea mai mare companie de e-commerce din Japonia in momentul de fata, cu o valoare neta de 8 miliarde de dolari) si tatal sau Mikitani Ryoichi (profesor emerit al Universitatii din Kobe si profesor al Univeritatii Yale) despre directia strategica pe care o considera ei ca ar trebui sa o urmeze Japonia pentru a putea redeveni puterea mondiala din anii 80.

Fotogalerie

Hiroshi Mikatani a facut parte din consiliul primului Ministru Abe referitor la reforma economica pe care dorea sa o implementeze. In principal carte se axeaza pe propunerile pe care Hiroshi-san le-a facut si modul in care acestea au fost gandite. 

Ofera informatii interesante despre aspectre precum competitivitatea scazuta a angajatilor japonezi, efectul "Galapagos" pe care-l au in momentul de fata legile si reglementarile japoneze menite special pentru piata interna, ne luand in considerare nevoile internationale, educatia si protectia sociala, pentru a creste forta de munca interna si a o califica mai bine. 

Dintre cei doi Hiroshi-san vorbeste mai mult si se agita mai tare, Ryoichi-san e mai japonez, raspunzand uneori total pe langa intrebare doar ca sa ramana politicos. Are cunostinte foarte multe despre economie si teorie economica, dar nu poate intotdeauna sa inteleaga ce vrea sa spuna fiul lui cu privire la activitati contemporane legate de IT.

Puncte de vedere interesante amandoua si o prezentare inedita a probemelor economice ale Japoniei, care te fac sa-ti dai seama ca tara nu mai e la fel de eficienta cum era acum cativa ani. Merita citita, daca exista interes pe subiect.

RimOnO

Dragalasenia de mai jos este noul concept auto prezentat de firma japoneza Rimono, cu baterie electrica si carcasa din bumbac polistirat, jumi masina juma scooter acoperit. Cu o viteza maxima de 35 de km pe ora poate sa parcurga 30 de kilometrii intre doua incarcari ale bateriei. Nu pare mult, dar daca stam sa ne gandim ca masinuta e facuta pentru transportul in interiorul marilor orase, pare destul pentru o zi de rezolvat treburi.

"Am casa, dar nu vreau sa stau in ea"

別にホームレスなわけじゃなくて、家にかえりたくないだけ (Betsu ni hōmuresuna wake janakute, ie ni kaeritakunai dake)

Fraza auzita adesea la nomikai-uri (飲み会 - petrecere cu bautura), rostita cel mai adesea de barbati cu varste intre 30 si 40 de ani, cel mai adesea kaisha-in (会社員 angajat in companii). Barbati care dupa o naveta de 90 de minute nu vor sa se intoarca inapoi la casa din suburbie in care sotia care nu lucreaza (専業主婦 sengyō shufu) este dedicata in totalitate cresterii copiilor. Prefera sa lucreze mai mult si sa stea intr-un hotel capsula  (カプセル ホテル kapuseru hoteru) doua-trei seri pe saptamana. Si multa lume il intelege. Straniu pentru cineva care nu stie cultura, dar perfect normal in Japonia.


Problema e alta. Un numar din ce in ce mai mare de companii nu mai permit overtime pentru cel putin 1 zi pe saptamana. Sistemul audio al copaniei anunta la ora 8 seara ca "Astazi nu e zi lunga. Hai sa parasim cu totii cladirea la 8." Producatorul de mancare Ajinomoto a redus ora de plecare la 6, ceea ce este de neinteles in Japonia. Unele companii chiar ofera bonusuri daca pleci la timp de la servici!

Conceptul de echilibru indre viata privata si publica incepe sa capete teren in Japonia. Poate nu neaparat de dragul angajatilor, dar cu siguranta fiindca studiu dupa studiu demonstreaza cum statul peste program costa. Curentul, apa si aerul conditionat pe de-o parte, oboseala, problemele medicale si imaginea proasta a companiei pe de alta.

Dar ceea ce nu inteleg inca oamenii de stiinta si companiile care le asculta studiile e faptul ca angajatii nu mai simt dorinta sa se intoarca acasa. Unii angajati se strecoara inapoi la birou dupa ce s-a terminat programul, altii cer sa-si aleaga singuri zilele in are trebuie sa plece la timp, ca sa nu coincida cu ale nevestelor, De aceea strazile cu magazine si restaurante au intotdeuna clienti care se ascund de casa si care devin, pentru o perioada scurta de timp, refugiati intr-un colt, unde se pot aseza cu laptop-ul si asteapta ultimul tren catre casa.