Noua ordine in Asia

Stiti in liceu sau in facultate, cum trebuia sa aveti eseu de 3-4 pagini si de abia ajungea la doua jumate, asa ca trageati de el si puneati font mai mare sau margini mai late ca sa ajungeti la 3 pagini si doua randuri? Cam aceasi impresie am avut-o si cand am citit cartea lui Paul Einzig, profesor de economie nascut la Brasov, educat in Ungaria, Anglia si in final ajuns doctor in economie in Franta. In 1919 s-a mutat in Anglia si a ajuns sa fie cetatean. M-am amuzat foarte tare cand am aflat ca era roman, din cauza ca scria despre Anglia mai mai ca cineva care o are ca patrie mama. Ce-i drept, cartea pe care o citesc e scrisa in 1942 deci a avut destul timp sa fie indoctrinat cu comportamentul britanic corespunzator, dar parca tot simt o urma de "imigrant care incearca prea tare sa demonstreze ca face parte din cultura locala."

Oricum, nu despre asta e vorba in postare. E vorba despre cartea lui, destul de subtirica, numita Noua ordine in Asia. Scrisa, dupa cum autorul insusi recunoaste, ca urmare a rugamintilor celor care i-au citit prima carte despre noua ordine a lui Hitler in Europa si au zis "ce-ar fi sa scrie baiatu si despre ce face imperiul japonez?". "Baiatul" a fost usor sceptic la inceput, din cauza ca si-a dat seama ca nu avea destule surse de informatie (spre deosebire de multitudinea pe care a avut-o cand scria despre Germania). Dar, dupa cum dovedeste insasi existenta cartii, domnul Einzig nu s-a lasat batut de "lipsa de informatii" si si-a impacat cititorii cu un fel de "scuza" scrisa la inceputul cartii cum ca nici nu are multe informatii si nici nu vrea sa ramana detasat fata de razboi "cum o faceau alti intelectuali." Deci cartea, pe care sincer am gasit-o intamplator in timp ce ma uitam printr-un anticariat englez din centrul Gentului, este o foarte frumoasa dovada de imigrant care prea mareste tara adoptiva (si aliatii ei), face cvasi-propaganta de razboi impotriva Japoniei cu informatii sumare si deductii amuzante, scrisa inainte de finalul razboiului, deci inainte de a fi analizate si ras-analizate motivatii, rezultate si "ce-ar fi fost daca"-uri.



Cartea a aparut cand Japonia inca nu declarase razboi Olandei, inainte sa aiba loc conferinta de la Wannsee unde se discuta exterminarea evreilor din lagare si inaintea bataliei din Stalingrad. Ca sa nu mai zicem de bomba atomica sau ziua Z. Paul era economist, asa ca si daca aveau loc tot felul de activitati de razboi prin jurul lui nu prea il interesau decat din punct de vedere economic, orice extrapolari strategice si istoricesti, desi amuzante, nu putem spune ca erau meseria lui de baza. Acum ce vreau sa spun cand tot aduc aminte de amuzante: domnul Einzig repeta de n ori cum Japonia, tara insulara care daca s-ar chinui un pic ar putea sa fie independenta de importuri, nu are nici un motiv sa isi extinda granitele. Ma amuza ca Paul nu-si da seama sau poate nu face corelatie cu faptul ca Anglia in perioada ei de glorie a facut exact acelasi lucru pe care-l facea Japonia in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Ba chiar a apucat sa cucereasca mai mult din suprafata globului decat orice alta tara si motivele pentru care au inceput expeditiile... sa fim seriosi, nu da mancarea britanica pe dinafara de cate mirodenii baga in ea. Pe langa faptul ca nu vede ironia propriilor afirmatii dovedeste destul de repede ca nu glumea cand zicea ca nu prea are multe surse de informatie.

Propozitiile generale si repetate de doua trei ori pe capitol, re-amintite in capitolele urmatoare sunt mai degraba metode de a umple pagini decat de a repeta informatii, dupa stilul academic de scriere a tratatelor. Si pe langa faptul ca de abia vorbeste despre Japonia si tot din 5 in 5 pagini da in explicarea razboiului din Europa, nici informatiile pe care le ofera nu sunt superanalizate. E greu sa faci o carte intreaga din doua trei statistici internationale antebelice in care Japonia nici nu e bine reprezentata.

 E frustrant, sincer, sa citesti o carte care e scrisa doar de dragul de a o scrie (ca nu cred ca a scos nu stiu cati bani de pe ea). E si mai frustrant sa citesti o carte si sa iti dai seama ca multi oameni au luat-o in serios, din voie din nevoie si si-au format o opinie despre Japonia (care nu a fost usa de biserica in razboi, nu imi fac iluzii, dar avea motive clar definite si obiective bine stabilite) ca urmare a celor citite.

 Macar mi-am readus aminte de comportamentul eurocentrist al istoriei si am reinceput dezbaterea cu colegii cum ca al Doilea Razboi Mondial a inceput cu mult inaintea invadarii Poloniei (adica a inceput cu al doilea Razboi Sino-Japonez sau chiar cu invadarea Manciuriei.)

Otanjyoubi omedetou!

Si inca un an a trecut pe langa noi, inca un anisor implinit de blog, deja mergem in clasa pregatitoare. Am avut momente mai grele, perioade in care n-am postat si saptamani in care de abia gaseam timp sa arunc o privire pe blog, dar indraznesc sa zic ca mi-am revenit si ca incet incet ajungem la ce eram.





Multumesc pentru atentie si sa speram la inca 6 ani :)





Horo

IN SFARSIT! La aproximativ 5 ani dupa ce am facut postarea asta, in timp ce cotrobaiam prin Wikipedia, am primit raspuns si un pic de analiza pe text.



Deci ca sa o luam de la inceput, un horo (母衣) era un tip de mantie, parasuta, sau haina, legata de spatele armurii purtate de un samurai in timpul bataliilor date in Japonia feudala. Mantia/parasuta avea 1.80m lungime si era croita din bucati de matase tesute impreuna in asa fel incat se umfla in momentul in care purtatorul era pe cal. Era tinuta in loc printr-o crinolina usoara din bambus sau os de balena (numita oikago) si avea pictat sigiliul casei caruia ii apartinea samuraiul(mon).

A inceput sa fie folosita inca din perioada Kamakura (sec 11-14) pe post de protectie impotriva sagetilor care veneau din spate si din lateral si aveau rolul de a marca purtatorul ca fiind mesager sau persoana de rang inalt. De acea, daca reuseai sa ucizi un purtator de horo trebuia sa-i impaturi capul cu matasea din care era facuta parasuta.



Mon (紋)

Ca am adus aminte de ideea de mon in postarea anterioara am zis sa fiu sigura ca lumea si stie despre ce vorbesc mai in adanc. Mon sau monsho sau mondokoro sau kamon sunt emblem japoneze care sunt folosite pentru a decora sau a identifica un individ sau o familie, asemanatoare cu insemnele heraldice europene. O referinta enciclopedica a mon-urilor in Japonia desemneaza 241 de categorii generale de mon-uri bazate pe asemanari structural si 5116 mon-uri separate (care nu trebuie confundat cu totalitatea mon-urilor existente. Multe au fost uitate sau au fost considerate prea obscure sa fie in compilatie)


Poate recunoasteti imaginile de mai jos ca apartinand lui Mitsubishi, Yamaha si sosul soia Kikkoman. Este o utilizare moderna a ideii de mon, neprotejata prin legea actuala, dar recunoscute in legea traditionala (in afara de Sigiliul Imperial al Crizantemei si Paulonia Primului Ministru mon-urile nu sunt protejate).


Desi nu se poate afla motivul exact pentru care au aparut, consensul este ca mon-urile au fost bucati de material care se lipeau pe haine pentru a deosebi indivizii sau pentru a simboliza apartenenta la un anumit clan sau organizatie.
Incepand cu secolul al XII-lea exista deja surse clare care demonstrau faptul ca mon-urile au inceput sa fie folosite ca insemne heraldice in batalii si deci apareau pe steaguri, corturi si echipamente.

La fel ca in cazul Europenilor, mon-urile au inceput sa fie folosite de famiiliile aristocrate si dupa acea au fost adoptate treptat de majoritatea populatiei, organizatii, temple si trupe de teatru. Din cauza ca o mare parte a populatiei era analfabeta mon-urile usurau incercarile de a recunoaste persoanele.


Mon-ul era expus si pe tinuta formala traditionala deci saca nu aveai unul iti puneai cel al unei organizatii in care te aflai sau iti creai unul "vulgar", cum multi din patura de jos o faceu. In cazul in care foloseai un mon deja existent persoana mai joasa in rang trebuia sa si-l modifice.


Uneori, se putea intampla ca un clan care patrona o serie de soldati sa le permita acestora sa utilizeze mon-ul clanului in scop propriu, sau sa-si adauge designul mon-ului seflui de clan celui personal. Dupa cum deja probabil se intuieste, actiunea era considerata o onoare imensa.


File:Imperial Seal of Japan.svgFile:Goshichi no kiri.svg



Din punct de vedere al designului, nu prea exita reguli batute-n piata. Cele mai multe mon-uri sunt formate dintr-o tinta care inconjoara o imagine abstracta a unei plante, unui animal, unui obiect ceresc, sau unui obiect creat de mana omului. Se mai pot gasi si altele cu simboluri religioase, forme geometrice sau kanji.


Nu exista traditia standardizarii designurilor asa ca acelasi mon poate avea 3-4 sau chiar mai multe modele, toate corecte si toate utilizate in diverse situatii. In afara de Paulonia cu 5-7-5 petale si Crizantema cu 16 petale (simboluri ale Primului Ministru si Imparatului), oricine poate folosi mon-uri cu crizanteme sau paulonii care arata usor diferit.


Daca se doreste, partenerii din familii diferite pot alege sa-si uneasca mon-urile (ducand la designuri din ce in ce mai complicate). Fiind monocrome culoarea in care se deseneaza un mon nu este relevanta.

Hoteluri pentru morti

Si ziceam ca a trecut saptamana si nu am auzit de nimic straniu venind din Japonia. Asa ca ieri, ca sa incepem cu dreptul, am citit un articol care m-a linistit.

In Japonia, tara laica prin excelenta, sau mai bine spus atat de indiferenta fata de religie ca are botezuri shinto, nunti crestine si inmormantari budhiste, ceremoniile religioase costa sume imense conparativ cu sumele europene ($23.000) si sunt greu de rezervat. Hai ca in cazul nuntilor sau botezurilor se mai poate amana o saptamana-doua. In cazul inmormantarilor insa avem o problema cred ca destul de evidenta. In 2014 au murit aproximativ 1,26 de milioane de oameni si numarul urmeaza sa creasca continuu pana in 2042.




Japonia este tara cu cel mai mare procentaj de corpuri incinerate (99%) si o populatie din ce in ce mai imbatranita. Deci problema este cauzata de numarul deja redus de crematorii pe cap de locuitor. Asa ca, oameni intreprinzatori ce sunt, au deschis in Osaka Hotelul Relation. Hotelul joaca rol de casa mortuara temporara si ajuta familiile care au de asteptat pana la 4 zile sa ajunga la rand sa-si incinereze ruda decedata oferindu-le o camera frigorifica pentru mort si una imediat langa in care pot dormi pana la 4 membrii ai familiei.


Si daca s-ar parea ca nu e cea mai buna idee din lume merita mentionat faptul ca hotelul este plin zilnic, deci nevoia exista. Si fiindca vrea sa ajute si mai mult Yurisu, managerul hotelului intentioneaza sa si tina inmormantarile in interiorul hotelului, considerand ca a avut oaspeti care au stat 3 saptamani sa astepte pana le-a venit randul la inmormantare. Un cuplet de camere pe noapte costa $150.