Ceai (6)

De-a lungul anului exista mai multe tipuri de ceremonie a ceaiului ce au loc. Difera unele fata de celelalte in functie de scopul pe care-l au in relatia profesor-elev-invitat.


Prima ceremonie a ceaiului dintr-un an se numeste Hatsugama (初釜), adica primul ceainic, si este singura data cand profesorul face ceaiul si pregateste mancarea pentru elevi, el avand in mod normal rolul de supraveghetor. Este singura data cand ceremonia este "prezentata" cap-coada, deoarece, in mod normal, etapele sunt separate pentru a ajuta profesorul in procesul didactic.

Photobucket

Akatsuki-no-chaji ( 暁の茶事) este tinut iarna dimineata, pentru a putea admira rasaritul soarelui.

Photobucket

Yuuzari-no-chaji (夕ざりの茶事), opusul lui Akatsuki-no-chaji, este tinut vara, seara, pentru a putea observa amurgul. De asemenea, datorita caldurii, dimineata devreme sau seara tarziu sunt singurele momente in care se poate tine ceremonia ceaiului intr-un mod comfortabil. De acea, pe langa aceasta ceremonie mai exista si Asa-cha (朝茶), ceaiul de dimineata


Photobucket

Kuchikiri-no-chaji (口切の茶事), ceremonia cu primul ceai al anului, o asemanare care poate fi facuta cu deschiderea primului vin, pentru vestici si, ca punct de contrast, Nagori-no-chaji (名残の茶事), ceremonie facuta pentru a onora ultimele frunze de ceai ale anului, preparat la sfarsitul lui Octombrie.

Propaganda de razboi

Intrerup seria, doar din cauza ca m-a impresionat video-ul urmator. Desi e de asteptat sa existe si asa ceva din punctul de vedere al japonezilor, inca nu l-am gasit, dar il voi posta cand o voi face.

Ceaiul (5)

Dupa cum am scris in prima postare, pe langa clasicele ceaiuri negre si verzi, mai exista mai multe culori decat curcubeul. Problema este ca acele ceaiuri nu se beau in Japonia, asa ca nu as dori sa ma axez asa de mult pe ele, considerand ca am multe de zis despre faimoasa ceremonie a ceaiului, pe care incep sa o descriu acum.

Ceremonia ceaiului (numita sado, sau "calea de a face ceai") este o forma ceremoniala de a prepara si a bea ceai. Ritualul a fost influentat puternic de Budismul Zen.
In zilele noastre, ceremonia ceaiului este un hobby destul de raspandit, deoarece multi japonezi fac cursuri despre comportamentul necesar in timpul ceremoniei si modul in care se fac ceaiul, mancarea si dulciurile necesare.

Ceremonia in sine consta in mai multe ritualuri care trebuie invatate pe de rost, fiecare miscare fiind neschimbata de secole.

tea ceremony Pictures, Images and Photos

Ca sa prezint un pic de istorie, sa stim de fapt cum au stat lucrurile de-a lungul timpului, in cea ce priveste modul in care s-a dezvoltat aceasta arta, voi incepe prin a prezenta faptul ca ceremonia ceaiului a inceput sa-si faca simtita prezenta prin epoca Nara (710-794) cand, datorita relatiilor care se raceau cu China, japonezii au fost nevoiti sa-si gaseasca/creeze propriile traditii cu privire la ceai, care, acum a inceput sa fie baut de placere, si nu in scopuri medicinale ca pana atunci. Ceaiul a fost un bun de pret in perioada Heian (794-1192) motiv pentru care s-au dezvoltat pe seama sa o sumedenie de reguli si formalitati.

Prin intermediul lui Myoan Eisai, care a sugerat presarea ceaiului inainte de adaugarea apei calde si a imparatului chinez Hui Tsung, care a facut referire la amestecarea pudrei de ceai in apa cu un tel de bambus, s-a pus baza ceremoniei asa cum se stie ea azi.

In secolul al XIII-lea, samuraii, care adorau tot cea ce era legat de dinastia chinezeasca Sung a inceput sa imbratiseze traditia prepararii ceaiului. Dupa caderea shogunatului Kamakura, in 1333, noua creata clasa de Gekokujou (parveniti) a inceput sa faca "petrecerii ale ceaiului", adesea acompaniate de jocuri de societate.

Traditia de a oferi cana de ceai de la un invitat la altul se trage, cel mai probabil din ritualul samurailor de a trimite cupa de sake din mana in mana, la toata familia, cand aveau intrunirile pentru a-si reafirma legaturile.

Photobucket

In perioada Muromachi, arhitectura tipica a caselor, adoptat si de samurai, a fost preluata pentru casele de ceai, tokonoma, chigaidana, tatami si tsuke-shoin toate aparand atunci.

Murata Shukou, un preot Zen, recunoscut ca parintele ceremoniei ceaiului, datorita etichetei si spiritului pe care acesta l-a oferit ceremoniei. El a fost si cel care a introdus idea de a efectua ceremonia intr-o camera separata, mai micuta si mai sobra numita Kakoi.

Ceaiul (4)

Cum mama a decis sa ne schimbam aragazul si cum mesterii din Romania nu mai sunt ce erau si nu ai cum sa-i mai intorci pe aia buni din strainatate, am ajuns sa stam fara aragaz functional jumatatea aceasta de zi. Asta inseamna ca nu am apucat sa-mi fac ceai. Cerul a cazut, pamantul s-a despartit si raurile s-au umplut de sange... cel putin mie asa mi s-a parut. Eu fara ceai jumate de zi este tortura pura, asa ca in spirit de autoconservare, incerc macar sa scriu un articol despre ceai, in scopul uitarii durerii de a nu-l bea.

Ceaiul negru e urmatorul la rand acum.

Cateva cuvinte despre cum se face si dupa acea zic ceva ceva despre relatia mai degraba rece dintre japonezi si ceaiul acesta.


Dupa culegere, frunzele sunt semi-uscate suflandu-se aer pe ele, dupa care ceaiul este lasat sa oxideze sub conditii controlate de temperatura si umiditate (i se spune fermentatie, dar procesul de fermentatie nu are loc de fapt, asa ca denumirea este folosita abuziv). Nivelul de oxidare determina calitatea ceaiului. Ceaiul incepe oxidarea inainte de a fi rulate frunzele, deci momentele petrecute intre etape sunt foarte importante pentru calitatea acestuia. Dupa ce se termina oxidarea, frunzele sunt uscate complet pentru a opri procesul.

In final, frunzele sunt sortate in functie de calitate, pe marimi (frunze intregi, rupte, praf) si in functie de alte criterii prestabilite.


Dupa cum am zis mai sus, ceaiul negru nu prea are trecere in Japonia.

Ceaiul negru a fost crescut in Japonia inca din 1874, dar cantitatea a fost mica si a fost considerat mai mult o curiozitate decat orice altceva. Chiar si dupa ce a fost adus de catre o expeditie care a fost in India, s-a ajuns la concluzia ca ceaiul negru japonez este inferior celor din regiunile obisnuite in care acesta creste.




Printre cele mai cunoscute ceaiuri negre, si si printre cele mai greu de gasit este Shizuoka Black Tea, numit dupa regiunea din Japonia de unde se culege. Vine de pe o plantatie care il prodce din.

Ceaiul (3)

Am zis in prima postare ca exista mai multe tipuri generale de ceai, separate pe culori (alb, galben, verde, negru, etc). Bineinteles ca fiecare tara care cultiva ceai are soiurile proprii de a prepara/cultiva Camellia Sinensis, in asa fel incat sa produca diferite soiuri de ceai.

Cum soiurile sunt multe, as dori sa ma refer doar la cele mai cunoscute din Japonia.

Ceaiul verde a fost adus in Japonia, din China, de catre Myōan Eisai (明菴栄西), preot Budist japonez, care a trait in secolul XII, si pe langa ceai a pus bazele scolii de Budism Rinzai.

Tipurile de ceai sunt notate dupa calitate, partea plantei care se utilizeaza si tipul de proces la care este supus pentru a crea produsul finit. Cel mai bun ceai din Japonia se spune ca at fi cel din Yame, regiunea Uji a Kyoto-ului care produce aproximativ 40% din ceai.



Gyokuro (玉露)
Gyokuro este un tip scump de ceai care creste sub o plasa si face ceai de culoare verde pal. Datorita plasei, cantitatea de theina si caffeina creste, in timp ce catechina scade, facand ceaiul sa fie foarte dulce, cu aroma distincta.



Sencha (煎茶)
Este facut din prima si a doua recolta de ceai verde, expus direct la lumina. Este cel mai comun tip de ceai din Japonia.





Fukamushicha (深蒸し茶)
Este, de fapt, Sencha care a fost procesat timp mai indelungat, dandui-se astfel o culoare mai inchisa si o aroma mai plina.




Bancha (番茶)
Ceai de calitate mai slaba, de obicei din a trei si a patra recolta de ceai, dintre vara si toamna.




Kukicha (茎茶)
Ceai facut din ramurele si petioale de frunze, dandu-i o aroma usor cremoasa, dulce, cu aroma de nuci.




Matcha (抹茶)
Este ceai praf, procesat din Tencha, cu o cultivare asemanatoare cu cea a Gyokuro-ului. Este folosit in principal in ceremonia ceaiului si se foloseste ca aroma pentru inghetata si alte dulciuri.





Genmaicha (玄米茶)
Ceai Sencha amestecat cu orez brun prajit.




Hōjicha (ほうじ茶?)
Ceai verde prajit pe carbuni.

Ceaiul (2)

Acum ca am zis cate ceva despre ceai in general, am zis sa ma axez in postarea asta pe beneficiile medicale ale acestuia si sa fac o scurta prezentare a numelui lui si de unde vine.


Ceaiul contine catechine, un tip de antioxidant, in proportie de aproximativ 30%, mai mult in ceaiurile albe si verzi si mai putin in cele negre, datorita faptului ca acestea se fermenteaza si eci isi pierd din proprietatile antioxidante.
Un alt compus gasit in ceai este teina si cofeina, in porportie de 3% din greutatea uscata, adica aproximativ 50mg/cana de ceai.



Alt motiv pentru care ceaiul este sanatate curata, este continutul ridicat de compusi chimici tip vitamine, flavonoide si amino-acizi care care imbunatatesc flora intestinala, intaresc imunitatea impotriva dereglarilor intestinale si protejeaza membranele celulelor de atacul oxidantilor. De asemenea, ceaiul previne cariile, deoarece contine cantitati mari de fluor (si astfel ajung sa fiu felicitata de dentistul meu de fiecare data cand ma duc la el. Pe langa toate astea, daca nu ar fi fost destul, ceaiul normalizeaza tensiunea arteriala, previne boli coronariene si diabetul reducand glucoza din sange, ajuta la metabolizarea lipidelor si avand proprietati germicidale ajuta la lupta importriva bacteriilor patogene. Atat infuziile de ceai negru cat si cele de ceai verde, datorita cateinei au efecte anti-carcinogenice, anti-mutagenice si anti-tumorale.


Acum, denumirea de ceai, in toate limbile din lume, vine din chineza (caracterul fiind identic cu cel japonez si anume 茶). Idea e ca pronuntia caracterului depinde de dialectul pe care-l alegem. Principalele 2 citiri dialectice pe care le folosim in tot restul lumi apartin celui Hokkien, si anume tê, venit din vechiul 梌 (tú) si chá folosit in dialectul cantonez.

Varianta japoneza onorifica de a zice ceai este ocha.

Ceaiul (1)

Cum a inceput vacanta si am zis ca ma pun sa scriu mai mult pe blog, am hotarat sa fac o serie de postari (in plan sunt 10, vedem cum merge treaba) despre ceai. In mare parte din cauza ca, cel putin in Romania (poate un pic mai mult dupa ce a aparut Carturesti-ul pe piata) cultura ceaiului e cam... nu as zice inexistenta, dar cu siguranta putin dezvoltata.


Poate din cauza ca "ceaiul de fructe" e considerat ceai in toata puterea cuvantului (acest lucru ma deranjeaza de muuuult timp, asa ca ma voi plange despre el muuuult timp de acum inainte). Poate din cauza ca am fost infuzati in perioada comunista de ceai prost rusesc, si in perioada capitalista de anormalitati precum Ekoland si Lipton Ice Tea (care numa ceai nu au in ele).
Poate din cauza ca suntem bautori de cafea la kilogram de ceva timp, ca sa ne putem obisnui cu stilul de viata actual.


Sincer, nu stiu, dar daca pot sa ofer ceva informatii utile, atunci cu cea mai mare placere.


Ceaiul este produs din mugurii si frunzele plantei Camellia sinensis, care sunt procesate folosind diverse metode. Infuzia care se face din aceste frunze, denumita tot ceai, este a doua cea mai consumata bautura dupa apa (in mare parte datorita succesului de care se bucura in Asia).


Exista cel putin 6 varietati de ceai: alb, galben, verde, oolong, negru si post-fermentat, dar in Romania galbenul si post-fermentatul sunt aproape imposibil de gasit. Sincer, nu tin minte sa fi cumparat asa ceva de aici vreodata, dar stiu ca am vazut cateva site-uri romane care ofereau posibilitatea de a importa la cerere astfel de ceaiuri, asa ca nu critic in totalitate sistemul.

Acum, diferentierea pe care as dori sa o fac foarte clara este urmatoarea: orice ceai care nu vine din Camellia sinensis nu se numeste, din punct de vedere al utilizarii corecte a termenilor, ceai. Este infuzie de plante/fructe/flori/ce-o mai putea fi, dar nu i se spune ceai(eg. Rooibos-ul nu e ceai, "ceaiul" de musetel la fel).Va rog, folositi corect termenii.