Ospatarite direct din anime

Se stie deja ca districtul "geek" din Tokyo este Akihabara. In acest district sunt foarte abundente cafenelele moe, sau cu fete in costum de ospatarite franceze (in varianta traditionala, dar mai nou in orice tip de cosplay) care sunt platite ca pe langa a te servi cu o bautura sa se si comporte ca un personaj din anime-uri (comportament care se plateste scump, un ceai intr-o astfel de cafenea fiind de cel putin 5 ori mai scump decat intr-o cafenea obisnuita).

Kigurumi Cafe t.t.t. insa, a decis sa nu le imbrace pe angajate in haine gen cele care se pot vedea in anime-uri, ci sa le faca in intregime personaj animat, dandu-le un sa poarte un costum cu cap din plus, si figura tipica a unui desen.



Lumea in principiu a auzit de fenomenul de cosplay- in care te imbraci la fel ca un personaj din desene/anime/jocuri/filme la diferite evenimente sau pentru placerea proprie, de multe ori postand poze in costum pe internet. Dar putini stiu de fenomenul Animegao sau Kigurumi. Este vorba de purtarea costumului unui personaj impreuna cu un cap imens cu ochi de anime, pentru a usuara tranzitia personajului dintr-un mediu 2D intr-unul 3D.



Kigurumi Cafe t.t.t are 7 angajate in momentul de fata si inca de la inaugurarea din 2011 a avut parte de multi clienti incantati de idea de a fi serviti de kigurumi bishoujo-uri din seriile lor preferate. Desi, conform regulilor inscrise pe site, este interzis sa se atinga ospataritele, pentru o taxa aditionala insa, se pot face poze si interactiona (in scris si cu ajutorul limajului trupului) cu personajele prezentate de angajate.



Akakiko



Deci, se pare ca a venit vremea sa scriu cateva cuvinte despre localul de "fast food" de care m-am indragostit inca de prima data de cand l-am vizitat.

Este vorba de Akakiko, cel mai mare lant de restaurante japoneze din Austria, infiintat in 1994. Are 170 de angajati (toti imigranti de prima sau a doua generatie din estul Asiei) care lucreaza in 11 localuri in interiorul tarii. Recent, a deschis in franciza 2 locatii in Cipru.



Dupa cum se poate vedea si de pe site, meniul contine preparete asiatice, preponderent japoneze, variind ultima pagina in functie de promotia pe care o au la un moment dat (saptamana indiana, saptamana coreana, etc). Preturile sunt mai ridicate decat la fast-food-urile de langa statiile de metrou, dar mai reduse decat la restaurant. Calitatea este foarte buna si mancarea este proaspata.



Locatiile la care am fost pana acum sunt cele de pe Singerstrasse, Mariahilferstrasse si Julius-Tandler-Platz. Toate 3 au avut servire prompta si mancarea la calitatea promovata.

Dansu o shimashou

Postarea am inceput-o inainte sa plec din Romania, dar nu am apucat sa o termin, asa ca o slefuiesc acum si o postez.

Inca un film japonez refacut de americani in care joaca Richard Gere. Primul e vorba de Hachiko, despre care am vorbit aici.
Al doilea este Dansu o shimashou/Shall we dance. Varianta americana ii are in rolurile principale pe Richard Gere si Jennifer Lopez. Varianta japoneza ii are pe Kôji Yakusho si Tamiyo Kusakari.

In timp ce Yakusho-san este cunoscut publicului vestic prin roluri precum cel al lui Nobu-san din Memoriile unei Geishe sau din rolurile mai mici din Babel sau Silk, Tamiyo Kusakari este perfect necunoscuta, ea nefiind actrita, ci dansatoare de balet.



Intre cele doua variante nu au fost facute prea multe schimbari, insa modul in care a fost jucat, din punctul meu de vedere, face diferenta. Nu pot avea insa incredere in neutralitatea parerii mele, avand in vedere faptul ca prefer jocul japonez celui american in foarte multe cazuri, acesta fiind cu siguranta unul dintre ele.

Greseala pe care varianta americana a facut-o, din punctul meu de vedere, a fost sa incerce sa aduca prea multi actori faimosi in rolurile atat principale cat si secundare, in incercarea de a atrage un public numeros la un film care vorbeste, de fapt, despre modul in care diversi oameni isi gasesc un scop in viata, in cazul de fata prin intermediul dansului.

Motivul pentru care prefer varianta japoneza este fiindca am convingerea ca japonezii pot sa redea starea de alienare, de plutire fara rost in viata si de lipsa de vlaga si vointa, cel mai bine in lumea aceasta. Probabil datorita felului de a fi, un japonez imi pare mai "in largul lui" intr-o stare tacut contemplativa, cu emotiile bine ascunse de ochii celorlalti, decat mi-ar parea vre-odata vre-un american.

Nu zic ca Richard Gere nu joaca bine, dar am impresia ca Yakusho-san il intrece de zeci de ori.



Recomand varianta japoneza ca un film usurel (dupa standarde japoneze) de sfarsit de saptamana.