Kubo and the two strings-recenzie

La aproape un an de cand am facut postarea in care vorbeam despre trailerul filmului a venit timpul sa ma si uit la el. Si doamne ce a meritat asteptarea. E o minunatie de film! Tematic, vizual si tehnic reuseste sa spuna o poveste trista cu ajutorul unor personaje interesante si o aventura foarte frumos inspirata din cultura japoneza.

Dupa o existenta relativ pasnica si izolata, o noaptea de neatentie il face pe Kubo sa porneasca intr-o aventura in care, cu ajutorul unui macac japonez si al unui samurai blestemat in forma de gandac, sa gaseasca sabia, armura si casca tatalui sau.


Pe parcursul filmului elemente de folclor japonez ies la inaintare, incepand cu creatiile de origami pe care Kubo le face prin magie, la festivalul Obon, la aparitia monstrului Gashadokuro si la samurai. Filmul se inspira profund din cultura japoneza, insa spre deosebire de multe alte filme vestice o face cu respect si atentie. Singurul punct care m-a scos din realitatea filmului a fost faptul ca ningea in timpul Obon-ului (care are loc intre iulie si august). Si daca doar asta m-a deranjat atunci clar filmul e bun.



Dupa cum puteti vedea si din videoclipul de mai sus unele imagini ar putea fi prea infricosatoarea pentru copiii mici, dar in afara de asta nu prea as avea motive sa nu-l recomand pentru toata familia. Deja a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru cel mai bun film si cred ca o nominalizare la Oscare va urma cat de curand!

Naufragiat voluntar

Eleva japoneze Reikko Hori a aparut la stiri dupa ce a decis de buna voie si nesilita de nimeni sa locuiasca pe o insula salbatica in Indonezia. Dupa 19 zile de izolare completa in care nu a avut langa ea decat o sulita si o lupa Reikko spune ca s-a intors inapoi acasa cu o dragoste pentru civilizatie.

Experienta a fost platita si amenajata de Docastaway o companie care este specializata in vacante in insule aproape salbatice din lume. Reikko a ales "adventure mode" adica categoria cea mai extrema devenind astfel prima femeie din lume naufragiata voluntar. Compania a fost ingrijorata si i-au trimis emailuri de pregatire, dar nu au primit nici un raspuns, din cauza ca Reikko a spus ca vrea sa traiasca pe cat mai salbatic posibil, fara interferenta expertilor.

Image result


Grijile companiei s-au adeverit in momentul in care au intalnit-o pe Reikko la aeroport si au aflat ca nu s-a pregatit mai mult de o ora pentru intreaga experienta. Nu si-a adus nimic cu ea si a venit intr-o pereche de blugi. Nu stia nimic despre supravietuire in salbaticie, dar in ciuda avertismentelor Reikko a decis sa ramana. O echipa a firmei Docastaway a ramas cu ea timp de 24 de ore ca sa fie siguri ca era pregatita pentru incercari din punct de vedere psihologic. Dar si-au dat seama ca Reikko nu prea se comporta normal. Umbla desculta pe carbune ca si cand ar fi mers prin casa si a dormit pe pamant in jungla, fara sa se gandeasca ca un animal ar putea urca pe ea in mijlocul noptii.

Image result


“Reikko nu a vrut nici un fel de lectie de supravietuire". Cand i s-a spus ca va fi urmarita timp de 24 de ore a rugat echipa sa nu-i spuna nimic. Intr-un final au reusit sa o convinga sa accepte o sulita si o lupa, dar nu au putut sa o convinga sa-si faca o un adapost. Din cauza incapatanarii de care dadea dovada au pus un paznic pe insula sa o protejeze. Fata a fost de accord cu situatia doar daca paznicul urma sa nu fie in raza ei vizuala in nici un moment.

Cand echipa a parasit insula Hori a inceput sa se simta mai bine, zicand ca nu se pricepe la relatiile interumane si ca dorea foarte tare sa fie lasata in pace. In urmatoarele zile insa fericirea i s-a dovedit a fi de scurta durata cand a realizat intr-un final greutatile pe care avea sa le infrunte in salbaticie si singura. In primele zile nu a reusit sa manance destul sau sa gaseasca destula apa sa bea din cauza ca a refuzat sa ia un topor de la echipa Docastaway si sa sparga nuci de cocos cu el. "Ma simteam mai tot timpul ametita si stomacul ma durea de la cat de gol era. Pe langa asta, te simti foarte rau sa nu poti sa-ti speli hainele sau pe tine insuti. Dupa 5 zile m-a apucat disperarea ca urma sa mai petrec inca 13 zile pe insula".

Image result

Dar Hori a inceput sa se adapteze mediului destul de repede, invatandu-se sa stranga mancare cu echipamentul pe care-l avea la indemana. S-a urcat pe palmierii mai mici pentu a prinde niste nuci de cocos si le-a crapat folosing pietre. A prins pesti cu pistolul cu sulita pe care l-a primit si a ajuns sa fie atat de buna incat sa reuseasca sa prinda un peste pe ora. Cu focul facut din parul nucii de cocos si cu o lupa a reusit sa gateasca pestele. In ultima zi pe insula, spre surprinderea multora, a reusit sa si prinda o soparla si sa o gateasca pentru cina.

Dupa ce s-a intors in siguranta acasa Hori este fericita ca experienta este acum in trecut. "In general imi place sa petrec timp singura dar dupa 19 zile petrecute pe o insula pustie mi-am dat seama ca o lume fara oameni nu este o lume in care vreau sa traiesc. Vreau sa traiesc intr-o societate si acum inteleg cat de importante sunt lucrurile pe care le am in viata.”

Yasuke(弥助 sau 弥介, 彌助sau 彌介)

Initial planuiam o alta postare pentru saptamana asta, dar data fiind apropierea de Craciun am decis ca nu accum e momentul sa fim super seriosi si contemplativi la perioade grele din istorie. E sfarsit de an, un pic de relaxare merge si am zis ca o poveste interesanta.

Nu cred ca a auzit cineva de Yasuke, e destul de ascuns ca si personalitate istorica, probabil din cauza ca nu a fost un mare lord sau un un intelept de seama. Dar a fost primul samurai negru din istoria Japoniei.

Aflat sub conducerea lui Oda Nobunaga, Yasuke (nume probabil primit din partea lordului) era un servitor sosit in Japonia in 1579 impreuna cu iezuitul italian Alessandro Valignano, care fusese numit Vizitor (inspector) al Indiilor (adica Africa de est si Sud si Estul Asiei). Cand a venit se pare ca a mirat multa lume si unii oameni au fost striviti cand se adunau grupuri sa-l vada.

Auzind despre situatie Oda Nobunaga a comandat sa-l vada si, crezand ca pielea ii era neagra de la cerneala i-a comandat sa isi dezveleasca pieptul si sa se spele. Vazand ca de fapt culoarea pielii este neagra cu adevarat Nobunaga i-a oferit un post

In may 1581 Yasuke a mers impreuna cu Nobunaga la castelul sau din Azuchi si acolo il descrie scribul castelului ca fiind "Negru, cu pielea de culoarea carbunelui, si inalt de 6 shaku 2 sun (188cm)". Nobunaga prefera conversatiile cu Yasuke (cel mai probabil in japoneza pe care Yasuke a invatat-o de la fostul sau sef iezuit) si din aceasta cauza Nobunaga l-a crescut repede in rang, oferindu-i o katana ceremoniala, o rezidenta proprie si numit pazitor al armelor.


In Iunie 1582 cand Nobunaga a fost invins si obigat sa-si faca seppuku in Kyoto in fata armetei lui Akechi Mitsuhide, Yasuke s-a aliat cu urmasul lui Nobunaga-Oda Nobutada si a luptat inca cateva luni pana sa fie intr-un final invins de Akechi.

Cand oamenii lui Akechi au intrebat ce sa faca cu el acesta a raspus ca "negrul nu este japonez, deci nu stie ce face, asa ca sa fie trimis la nanban-dera" (sau nanban 南蛮寺 adica templul barbarilor sudici-biserica iezuita). Considerand ca Buddha era desenat ca fiind negru si lipsa oricarui text care sa sustina existenta unei discriminari a oamenilor de culoare in Japonia medievala istoricii cred ca Akechi a folosit culoarea lui Yasuke drept pretext pentru a nu-l omori, pastrand in acelasi timp aparentele.

Dupa ce s-a intors insa la biserica nu se mai stie ce s-a intamplat cu el. La scurt timp dupa (1584) se mentioneaza despre un artilerist negru, dar cel mai probabil nu e aceasti persoana, considerand ca erau multi negrii in japonia veniti odata cu iezuitii, ca sclavi/servitori ai europenilor sau ca angajati independenti.

Emoji (絵文字)

Considerand ca Oxford Dictionary a numit "😂" ca fiind cuvantul anului in 2015 m-am gandit ca am ajuns la acel punct in istorie in care nu ne mai putem intoarce la ce-a fost.

Emoji sunt ideograme si smiley-uri folosite in mesajele electronice de pe net pentru a exprima diverse trairi sau pentru a face referire la obiecte, locuri sau animale. Cuvantul care initial insemna pictograma vine de la e (絵, imagine) + moji (文字, simbol).  Toata lumea le stie si le foloseste, fiind extrem de populare la nivel mondial de cand Apple le-a inclus in iPhone, urmat la putin timp de Android si alte sisteme de operare mobile.


Emoji-urile au fost inventate in anii 90 si folosite in diferite variante de providerii de telefonie mobila in Japonia. Primul emoji a aparut in 1998 sau 1999 cand un angajat al platformei de Internet mobil NTT DoCoMo s-a inspirat din pictogramele folosite pentru a descrie vremea si din caracterele chinezesti care exprimau emotii standard.




Angajatul, numit Shigetaka Kurita, a creat 180 de emoji bazate pe expresiile pe care le vedea in jurul sau la mai multi oameni sii alte obiecte care i-au atras atentia din oras. In 1997 Nicolas Loufrani, vazand cresterea volumului de utilizare in emojiurilor in format ASCII a inceput sa experimenteze cu crearea icoanelor colorate care corespundeau pictogramelor ASII. De acolo a creat primul "dictionar" al emoticoanelor existente, separate pe categorii.

The rest, as they say, is history.


Kuri (栗)- castane japoneze

Daca tot mai avem o luna de toamna si in magazine au aparut castanele proaspete am zis sa prezint o reteta sezonala japoneza care a fost mult mai utilizata in trecut decat in zilele noastre dar tot interesant de incercat.
Spre deosebire de multe alte produse care pot fi gasite de-a lungul anului castanele japoneze (kuri) raman printre putinele produse cu adevarat sezoniere. Kuri au fost mancate in Japonia inca din vremuri preistorice, fiind gasite in situri arheologice din perioada Jomon Period (10,000-200 I.C.).

In situl vechi de 5500 de ani din prefectura Aomori s-au gasit dovezi de cultivare a castanilor la scara larga si in mijlocul sitului s-a descoperit urma unui copac care cel mai probabil era folosit pentru ritualuri. In unele parti ale tarii castanii sunt folositi pentru ritualuri shinto si in ziua de azi fiind osechi (mancare de Anul Nou) 

Desi nu mai sunt folosite des in mancarea sarata castanele se mananca in mancare importata din China (castane coapte cu ulei de susan si zahar) si piure de castane. Ca in perioada comunista in Romania piure-ul de castane este atat de faimos ca a ajuns sa fie "falsificat" din piure de cartofi colorat.



Kuri-gohan (orez cu castane)
4 portii

Image result for kuri gohan
Ingrediente

500 grame de castane
½ lingura zahar
300 grame orez
1½ lingurite sare
1 lingura de sake
gomashio (sare cu seminte de susan) dupa gust

Se curata orezul si se fierbe. Castanele se desfac si se acopera cu zahar, putina apa si  ½ de lingurita de sare. Se coc la foc mic pentru 20 de minute si se storc.

Restul sarii si sakele se pun intr-un fierbator de orez cu castanele deasupra. Se gateste la stare de orez normal si cand e gata se adauga orezul fiert. Se amesteca si se presara cu susan dupa gust

Karoshi

Acum cateva luni am scris un articol despre cum incearca guvernul japonez sa reduca numarul de ore lucrate in medie pe saptamana de salarymen-i firmelor mari. Nu o fac de prea mult bine ci de prea mult rau. Japonezii lucreaza pur si simplu prea mult.

Lucru stiut, evident de mai gata oricine care a auzit un cuvant doua despre japonezi. E deja cliseu. Oameni care-si se simt obligati sa plece doar dupa ce pleaca sefii, sefi care pleaca doar dupa ce pleaca sefii lor si asa mai departe.

Din cand in cand se mai face o gluma sau o ironie, dar problema reapare de fiecare data cand o moarte e raportata in ziare. In acest caz Joey Tocnang, un filipinez de 27 de ani care lucra la o companie de casting in Japonia centrala a murit de un atac de cord in dormitorul firmei. Autoritatile au declarat legatura directa intre orele peste program lucrate de catre Joey si atacul de cord care l-a ucis. 



Si in astfel de moment reies la suprafata statisticile extrem de ingrijoratoare: 20% din muncitorii japonezi au risc ridicat de atac de cord, atac cerebral sau sinucidere din cauza orelor suplimentare pe care le fac. Aproximativ 23% din japonezi lucreate 49 de ore sau mai mult in medie in fiecare saptamana, comparand cu 16% din americani sau 10% din francezi. 

Numarul de oameni care au inceput sa ceara compensare pentru karoshi a crescut pana la 1456 anul trecut, iar secretarul general pentru Consiliul National de aparare a Victimelor karoshi crede ca numarul va creste constant, dat fiind faptul ca guvernul refuza sa accepte unele morti ca fiind direct legate de prea multa munca. Anul trecut s-au semnalat 93 de cazuri de sinucidere cauzate de epuizare de la munca si orele suplimentare au fost partial de vina pentru alte 2159 de sinucideri

In cazul lui Joey acesta facea intre 78 si 122 de ore suplimentare pe luna.

Yoshinori Ohsumi

Considerand ca tocmai ce a fost premiat am zis sa scriu doua-trei cuvinte despre biologul Toshinori Ohsumi. 

Nascut pe 9 februarie in Fukuoka si-a luat licenta in 1967 si doctoratul in 1974 la Universitatea din Tokyo. A petrecut apoi 3 ani in New York ca cercetator post-doctoral si in 1977 s-a intors in Tokyo pe post de cercetator. In 1988 a devenit echivalentul unui Conferentiar si in 1996 cand s-a mutat la Institutul National pentru Biologie in Okazaki City a primit titlul de profesor. Ca orice japonez care se respecta dupa ce in 2014 s-a pensionat continua sa lucreze in ca profesor la Tokyo Institute of Technology, seful departamentului de cercetari in biologie celulara.



Cand a primit telefonul din Stockholm a declarat ca “a fost surprins.” Intotdeauna a crezut ca functiile cela mai fundamentale ale celulei trebuie sa se conserve de la celel vechi animale pana la mamifere. Si intr-adevar asta a fost si cazul autofagiei-dovada a importantei procesului. Desi cercetarile sale au transformat zona nisa de cercetare intr-una populara Ohsumi spune ca la mai bine de 20 de ani de cand a inceput inca mai are multe de invatat: "Avem asa de multe intrebari. Chiar si acum avem mai multe intrebari decat cand am inceput."

Era internetului duce la uitarea kanji-urilor

Cate n-o schimbat Internetul pana acum! De la modul in care comunicam la modul in care organizam intalniri, de la modul in care socializam la modul in care ne administram viata.
Pentru japonezi, si asiatici care folosesc pictograme in general se pare ca Internetul modifica incet incet si modul in care scriu.

Conform unui studiu recent a mai bine de 2000 de persoane aproximativ 66,5% din japonezi cred ca isi pierd capacitatea de a caligrafia corect kanji-uri, Fenomenul uitarii caracterelor este unul normal, dar ceea ce este interesant este modul in care procentajele s-au schimbat in ultimul timp.

Influenta calculatorului in exprimare este evidenta in mai gata orice limba (nu stii cum sa scrii un cuvant in engleza? Il scrii in word si liniuta mica rosie va sublinia problema si iti va oferi solutii. Deci nu mai tii minte pe de rost modul in care trebuie sa scrii si deci daca scrii manual ai probleme ca nu mai scrii corect.

Un student japonez, care petrece aproximativ toata scoala generala invatand caractere din ce in ce mai complexe, poate sa treaca prin toata facultatea fara sa srie un singur caracter de mana. Faci poza la tabla si ai toate cursurile frumos asezate in calculator. Nemaiavand motiv sa scrie ceva manual nu o va mai face si deci va uita care este modalitatea

La japonezi (si chinezi) problema e si mai mare decat pentru cei care scriu cu un tip de alfabet din cauza ca "predictive text" pentru ei inseamna si "predictive kanji". Adica scriu cuvantul in hiragana sau katakana si procesorul de text le va arata posibilitatile existente de kanji.

De exemplu daca scriu kaeru (かえる) voi avea 3 kanji-uri din care trebuie sa aleg, in functie de ce vreau sa spun:
  • 蛙-broasca (lasat scris in hiragana/katakana de multe ori)
  • 帰る-a te intoarce acasa
  • 変える- a schimba
Trebuie doar sa tin minte forma generala a kanji-ului ca sa stiu ce sa aleg. Sau, si mai bine, pot scrie totul in hiragana si in functie de context se poate intelege ce vreau sa spun.



De usurat usureaza viata. De creat atmosfera propice pentru uitare creaza.

Acum cativa ani, cand a aparut vechiul anime Sailor Moon, un banc din cadrul a mai multor episoade era cum Usagi, Sailor Moon si mai taziu Neo Queen Serenity nu era capabila sa scrie scrisori cu kanji-uri corecte. (in poza de mai jos se poate si vedea cum a incercat sa scrie kanji-ul 木 si l-a sters si inlocuit cu caracterul in hiragana き. Motivul pentru care a facut-o este ca nu stie sa scrie corect genki- adica 元気 si a inlocuit un ki cu un altul). Se pare ca acesta va fi viitorul tuturor japonezilor.


Saya-eleva care nu exista

Anul trecut un cuplu de designeri digitali japonezi au socat lumea cand au declarat ca fiica lor Saya, de fapt nu e nimic altceva decat o simulare ultra realista pe calculator la care cei doi au lucrat luni intregi spre a o imbunatati.

Saya 2016 este un exemplu de realism generat pe computer dus la extrem. Fiecare fir de par, fiecare pistrui fiecare, hai sa-i zicem ce e de fapt, pixel este in locul potrivit la rezolutia potrivita.


Ceea ce este si mai interesant a ca sotii Yuka si Teruyuki Ishikawa au invatat singuri cum sa fie artisti modelatori 3D si proiectul "Saya" e ceva la care lucrau in timpul liber, intre alte proiecte pentru care erau chiar platiti.

Au dezvaluit ca au reusit sa o animeze pe Saya si ca fiica lor va fi protagonista unui film animat la care lucreaza si care va fi lansat in toamna acestui an.

Image result for saya japanese rendering

Ran-o recenzie

Din cauza ca-l ador ca si critic si din cauza ca el il adora pe Kurosawa postez ultimul videoclip din seria "Summer of Shakespeare" a criticului meu preferat de film-Kyle Kallgren.

Hiroshima de John Hearsey

De mica mi-a placut istoria din cauza ca daca imi era descrisa frumos imi parea mai degraba o poveste decat o materie de invatat. De aia am preferat sa dau la istorie si nu la geografie in timpul testelor nationale din a 8-a. Pur si simplu tin minte mai bine povestea unei era decat locatia si caracteristicile unui munte. De asemenea mi se parea ca istoria este statica. Adica am descoperit ce aveam de descoperit, stim cine a fost Cezar si ce-o facut si nu mai schimbam asa cu una cu doua actiunile care oricum deja s-o intamplat.

Evident ca eram mica si naiva si ca istoria se schimba in fiecare an, fiidnca gasim documente noi, artefacte noi, perspective noi si dintr-o data naratiunea pe care am invatat-o in a 8-a devine din ce in ce mai neconforma cu realitatea.

Avand norocul (ghinionul?) sa prind caderea turnurilor gemene am apucat sa vad pe parcursul propriei vieti modul in care un eveniment istoric este perceput si cum perceptia se shimba de-a lungul timpului in timp ce informatia legata de el creste, uitarea intervine si alte lucruri ne ocupa memoria colectiva. Raul absolut devine rau relativ, actiunea decisiva si violenta devine irationala si de nedorit, etc.

Image result

Evident ca fiecare eveniment istoric evolueaza in felul sau propriu. Evident ca nu toate isi schimba naratiunea. Am observat asta de exemplu la bomba atomica.

Cartea pe care am citit-o, numita simplu Hiroshima si scrisa de John Hearsey a fost publicata in The New Yorker in 1946, la doar un an de la caderea bombei. Cartea descrie experienta a 6 japonezi care au supravietuit bombei, desi se aflau la mai putin de 3km de epicentru.

In 5 capitole Hearsey prezinta ce s-a intamplat imediat inainte (1), dupa (2) la cateva zile(3), saptamani (4) si un an (5) de la caderea bombei.
Personajele principale sunt doi doctori, un preot protestant, unul catolic, o croitoreasa vaduva si o muncitoare din fabrica East Asia Tin Works. Povestile lor se intretaie pe parcursul zilelor de la explozie si fiecare capitol prezinta experienta individuala a intervievatilor-cartea este de fapt o investigatie jurnalistica care a fost initial publicata intr-o revista, de fapt.

Cand am zis ca naratiunea in legatura cu bomba nu s-a schimbat ma refer la faptul ca si in cartea investigata la mai putin de un an de la cadere idea ca bomba a fost o greseala a fost clara. Numarul civililor omorati sau supusi iradierii a fost un raspus disproportionat pentru Pearl Harbour si si daca nu ar fi fost iradierea care nu a apucat sa omoare victime le-a lasat cu sechele pe viata-lucruri de genul acesta ar putea fi clasificate drept crime de razboi in alte contexte istorice.

Cartea poate fi gasita gratuit aici. Se citeste intr-o zi, dar ramane in minte.

Otanjoubi omedetou

Nu pot sa cred ca au trecut deja 7 ani de cand am inceput sa scriu articole pe blogusor. Poate n-ar trebui sa-i mai zic blogusor ca deja are 7 ani. Invata sa scrie si sa citeasca singur. E blog in toata regula.

Sa sarbatorim deci! 誕生日おめでとう!


Ikejime (活け締め)

Am avut acum o saptamana o discutie despre modul in care japonezii isi pregatesc mancare ultra-proaspata, mai ales animalele cu sange rece. Tactica de a le omori se numeste ikejime-paralizarea pestilor/amfibienilor pentru a pastra calitatea carnii. Tehnica a aparut in Japonia, dar s-a raspandit in tot restul lumii, inclusiv in laboratoarele de biologie de liceu. 

In principiu ce se intampla e ca macelarul insereaza un tub de metal in capul pestelui direct in rombencefal (care contine cerebelul si bulbul rahidian) care duce la moarte cerebrala instantanee-moment in care pestele nu se mai misca. Motivul pentru care se prefera ikejime este fiindca in momentul in care se zbate muschii pestelui produc acid lactic, care duce la acrirea carnii si la decolorarea ei. Ikejime este considerata metoda cea mai umana de a ucide un peste.




Tehnica extrem de asemanatoare se foloseste si in laboratoarele de biologie pentru broastele ce urmeaza a fi examinate.

Tehnica manuala de ikejime a fost folosita cu success in industria de ton si cod cand pestele este paralizat si dupa care imediat pastrat in gheata.

Kappa (河童)

Un kappa (copil al raului) (numit alternativ kawako komahiki sau kawataro este un fel de yokai (demon) din folclorul japonez. Dupa cum reiese din nume (kawa-rau si wappa-copil) kappa este considerat un spirit al raului, clasificat in shintoism ca suijin (zeitate a apei), sau o aparitie a acestuia.

1263509.  A near threatened Japanese giant salamander, Andrias japonicus.

Din punct de vedere visual kappa este cel mai probabil bazat pe salamandra japoneza, un animal de prada acvatic, foarte agresiv, care poate ajunge la dimensiuni de pana la 1,5 metrii. Teoretic kappa au forma umanoida de dimensiunea unui copil, cu degetele de la maini si picioare palmate, solzi pe tot corpul si de culoare care variaza de la verde la galben la albastru si cu miros de peste. Cum avem in romana expresia "Si maimuta mai cade din copac" asa au japonezii expresia "un kappa care se ineaca intr-un rau".  

Din punct de vedere educational kappa este o modalitate prin care parintii isi educa copii despre pericolele de a se juca langa rauri sau lacuri.In folclor kappa, desi sunt capabili sa vorbeasca si sa inteleaga japoneza sunt personaeje nastrusnice care fac tot felul de prostioare de genul se uita sub kimonourile femeilor, dar, in functie de poveste, ajung sa fie si cei care pacalesc oamenii pana la inecare, sau rapesc copii care se joaca langa apa. 




Ca spiridusii din zonele europene kappa pot fi imblanziti si se spune ca odata ce te imprietenesti cu un kappa poti fi ajutat sa ai apa pentru culturile de orez, sau peste proaspat pe masa in fiecare seara. Pot fi si pacaliti sa faca anumite lucruri si din cauza politetii nu se vor oprii pana nu au terminat ce aveau de facut.

Ca sa te imprietenesti cu un kappa trebuia sa-i oferi daruri sau ofrande, cum ar fi fost de exemplu nasu (vinete japoneze), soba, natto (soia) sau mai ales castraveti, singura mancare pe care kappa o prefera mai mult decat copii de oameni. Uneori parintii japonezi scriu numele copiilor lor pe in castravete si il arunca in apa inainte sa-i lase pe copii sa se joace acolo. Din cauza asocierii castravetilor cu kappa sushi-ul cu castravete in interior si-a primit numele de kappamaki.



Cele mai umile victime

Ce inseamna sa te omoare serviciu. Nimic nu mai poti face pe langa. Bine ca acum am un moment de respirat si pot sa scriu cate ceva cu ocazia zilei de 6 August, data in care a cazut prima din cele doua bombe atomice folosite impotriva Japoniei.


Acum cateva saptamani am citit o carte numita Puterea Introvertitilor scrisa de Susan Cain, in care era prezentat, intr-unul din capitole, comportamentul continental versus dihotomia introvertit-extrovertit. In cazul Americii, oamenii sunt incurajati prin cultura locala sa-si exprime sentimentele (existente sau nu) cat mai des si mai tare in timp ce asiaticii pretuiesc persoanele introvertite. Ca exemplu al acestui fapt autoarea a citat un articol din NY Times numit "Cele mai umile victime" in care era explicat modul in care populatia japoneza a reactionat dupa ce a fost devastata de bombele cazute in Hiroshima si Nagasaki.


Articolul vorbeste despre hibakusha, numele dat supravietuitorilor bombelor atomice care au cazut in Hiroshima si Nagasaki, care inca se mai gaseau cu zecile de mii in 2005, cand a fost scris articolul. Oameni care continua sa fie intervievati dupa atatea decenii si care sunt ascultati de elevi care nu sunt mai in varsta decat erau ei cand bombele au cazut.
 





In Hiroshima bomba nu a fost anuntata, asa ca majoritatea victimelor: copii, femei si batrani nu au putut scapa. In Nagasaki armata americana a trimis fluturasi anuntand atacul... la o zi dupa ce bomba a cazut.


Articolul povesteste despre simtul umorului pe care unii l-au dezvoltat fata de acele momente, zicand ca fluturasii au fost de foarte mare ajutor, fiindca orasul ramase pana si fara hartie igienica, asa ca lumea ii aduna. Desi supravietuitorii se plimbau speriati prin orasul daramat nu isi uitau cultura si cerintele acesteia. Se inchiau in fata altor supravietuitori si isi cereau scuze "pentru ca picioarele mele au fost crutate, dar ale dumneavoastra nu." "Regret ca eu sunt inca in viata in timp ce bebelusul dumneavoastra nu mai e."



Perspectiva culturala este interesanta si articolul intreg poate fi gasit aici.

Ultimul samurai-adevarul istoric

Restaurarea cartilor vechi

Cand am fost in Roma toamna trecuta am fost la cripta Capucinilor (calugarii, nu maimutele) si am vazut in muzeul de la intrare un videoclip de 10 minute despre restaurarea cartilor antice-proces care poate dura cativa ani si migalos de nu poate fi descris decat cu vechea expresie de "munca de chinez batran". Poate in cazul asta munca de japonez batran.


The Power to Compete: An Economist and an Entrepreneur on Revitalizing Japan in the Global Economy

Dupa cum probabil am mai spus, in momentul de fata citesc foarte mult din cauza ca lucrez la 1 ora jumate de casa. Asa ca in fiecare zi, cam 3 ore, stau pe tren sau pe autobuz si citesc. Ca urmare a cititului intens, destul de repede raman fara idei despre ce ar mai trebuie sa incep, asa ca mi-am facut cont pe Goodreads si primesc tot felul de recomandari, sau articole cu recomandari.

Un articol relativ recent pe care l-am citit de pe pagina de Facebook a lui Goodreads a fost despre blogul lui Bill Gates (va dati seama ca traim intr-o lume a internetului, nu?). In blogusorul lui are o serie de carti pe care le recomanda pentru diverse motive. Una din acele carti este titlul postarii.

The Power to Compete: An Economist and an Entrepreneur on Revitalizing Japan in the Global Economy-a fost scrisa ca o serie de dialoguri prelungite intre Mikitani Hiroshi (CEO al Rakuten, cea mai mare companie de e-commerce din Japonia in momentul de fata, cu o valoare neta de 8 miliarde de dolari) si tatal sau Mikitani Ryoichi (profesor emerit al Universitatii din Kobe si profesor al Univeritatii Yale) despre directia strategica pe care o considera ei ca ar trebui sa o urmeze Japonia pentru a putea redeveni puterea mondiala din anii 80.

Fotogalerie

Hiroshi Mikatani a facut parte din consiliul primului Ministru Abe referitor la reforma economica pe care dorea sa o implementeze. In principal carte se axeaza pe propunerile pe care Hiroshi-san le-a facut si modul in care acestea au fost gandite. 

Ofera informatii interesante despre aspectre precum competitivitatea scazuta a angajatilor japonezi, efectul "Galapagos" pe care-l au in momentul de fata legile si reglementarile japoneze menite special pentru piata interna, ne luand in considerare nevoile internationale, educatia si protectia sociala, pentru a creste forta de munca interna si a o califica mai bine. 

Dintre cei doi Hiroshi-san vorbeste mai mult si se agita mai tare, Ryoichi-san e mai japonez, raspunzand uneori total pe langa intrebare doar ca sa ramana politicos. Are cunostinte foarte multe despre economie si teorie economica, dar nu poate intotdeauna sa inteleaga ce vrea sa spuna fiul lui cu privire la activitati contemporane legate de IT.

Puncte de vedere interesante amandoua si o prezentare inedita a probemelor economice ale Japoniei, care te fac sa-ti dai seama ca tara nu mai e la fel de eficienta cum era acum cativa ani. Merita citita, daca exista interes pe subiect.

RimOnO

Dragalasenia de mai jos este noul concept auto prezentat de firma japoneza Rimono, cu baterie electrica si carcasa din bumbac polistirat, jumi masina juma scooter acoperit. Cu o viteza maxima de 35 de km pe ora poate sa parcurga 30 de kilometrii intre doua incarcari ale bateriei. Nu pare mult, dar daca stam sa ne gandim ca masinuta e facuta pentru transportul in interiorul marilor orase, pare destul pentru o zi de rezolvat treburi.

"Am casa, dar nu vreau sa stau in ea"

別にホームレスなわけじゃなくて、家にかえりたくないだけ (Betsu ni hōmuresuna wake janakute, ie ni kaeritakunai dake)

Fraza auzita adesea la nomikai-uri (飲み会 - petrecere cu bautura), rostita cel mai adesea de barbati cu varste intre 30 si 40 de ani, cel mai adesea kaisha-in (会社員 angajat in companii). Barbati care dupa o naveta de 90 de minute nu vor sa se intoarca inapoi la casa din suburbie in care sotia care nu lucreaza (専業主婦 sengyō shufu) este dedicata in totalitate cresterii copiilor. Prefera sa lucreze mai mult si sa stea intr-un hotel capsula  (カプセル ホテル kapuseru hoteru) doua-trei seri pe saptamana. Si multa lume il intelege. Straniu pentru cineva care nu stie cultura, dar perfect normal in Japonia.


Problema e alta. Un numar din ce in ce mai mare de companii nu mai permit overtime pentru cel putin 1 zi pe saptamana. Sistemul audio al copaniei anunta la ora 8 seara ca "Astazi nu e zi lunga. Hai sa parasim cu totii cladirea la 8." Producatorul de mancare Ajinomoto a redus ora de plecare la 6, ceea ce este de neinteles in Japonia. Unele companii chiar ofera bonusuri daca pleci la timp de la servici!

Conceptul de echilibru indre viata privata si publica incepe sa capete teren in Japonia. Poate nu neaparat de dragul angajatilor, dar cu siguranta fiindca studiu dupa studiu demonstreaza cum statul peste program costa. Curentul, apa si aerul conditionat pe de-o parte, oboseala, problemele medicale si imaginea proasta a companiei pe de alta.

Dar ceea ce nu inteleg inca oamenii de stiinta si companiile care le asculta studiile e faptul ca angajatii nu mai simt dorinta sa se intoarca acasa. Unii angajati se strecoara inapoi la birou dupa ce s-a terminat programul, altii cer sa-si aleaga singuri zilele in are trebuie sa plece la timp, ca sa nu coincida cu ale nevestelor, De aceea strazile cu magazine si restaurante au intotdeuna clienti care se ascund de casa si care devin, pentru o perioada scurta de timp, refugiati intr-un colt, unde se pot aseza cu laptop-ul si asteapta ultimul tren catre casa.


Hikaru Dorodango

Hikaru Dorodango, care inseamna aproximativ gogoasa stralucitoare este arta japoneza de a crea sfere lucioase din pamant. 

Ca sa faci un Dorodango, incepi prin a lua un pumn de namol si il strangi in palma pana scoti toata umezeala din el. Dupa aia o apesi intr-o forma sferica si stai cateva ore sa slefuiesti grosier suprafata ca sa imbunatatesti forma. In final, o impachetezi intr-o punga de plastic timp de 3-4 ore si ai treaba gata. In sensul ca o iei si incepi sa o slefuiesti cu un material si lac pana cand luceste. Care poate dura ani.

Hikaru-Dorodango5

Hobby-ul este predat in scolile din Japonia, multumita profesorului Fumio Kayo, un pshiholog care a vazut bilele in 1999 intr-o cresa din Kyoto si a inceput sa perfectioneze procesul de productie. 

Hikaru Doradango a nu a devenit numai un hobby interesant ci si o metoda de a analiza pshihologia copiilor, care sunt dispusi sa petreaca ore in sir pentru a-si lustrui mingea si la finalul procesului ajung sa fie atasati de ea, chiar daca nu era perfect rotunda sau nu lucea.

Hikaru-Dorodango4


Dar pe landa copilasii care fac Doradango, adulti, unii dintre ei chiar artisti, au facut cariera din mingiute. Bruce Gardner (din video-ul de dedesupt) este un sculptor renumit care petrece ore in sir pentru a crea mingiute noi. Oamenii care-l vad facandu-le au una din doua reactii: inteleg imediat despre ce e vorba, sau cred ca e cea mai mare pierdere de timp pe care au vazut-o,




Amacha(甘茶) si gyokuro (玉露) sau cum am dat 30 de euro pe 100 de grame de ceai

Acum cateva saptamani am fost la Viena, cu ocazia unei reuniuni a tuturor celor care au terminat masterul pe care l-am facut. Evident fiind in Viena am cutreierat prin strazile si magazinele "tineretii" si acum, om mare cu salar si responsabilitati, am decis ca pot sa dau bani pe chestii la care doar tanjeam in studentie.

Zis si facut, merg la JägerTEE, cea mai veche ceainarie din Viena(18262) si ma uit la ceaiurile cele mai scumpe. Dupa cateva momente de indecizie in care ba vreau ba nu vreau sa dau asa de muti bani pe ceai imi iau inima si portofelul in dinti si zic frumos: 50 de grame de amacha si 50 de grame de gyokuro. 15 euro pungulita aproximativ, simt ca ma strange inima si totusi de aia am ban, fir-ar, ca sa-i cheltui pe ce-mi place.

Motivul pentru care sunt cele mai scumpe ceaiuri nepudra din magazin e simplu: sunt extrem de exclusive si de rare in Europa.

Amacha e o infuzie din frunze de Hydragea care contin tannin si filodulcina, un indulcitor de 4-800 de ori mai dulce decat zaharul. Sincer m-am mirat foarte tare cand l-am baut ca aveam impresia ca i-am pus din greseala zahar si am uitat. In Japonia e folosit pentru a-l sarbatori pe Buddha cu ocazia zilei lui de nastere pe 8 aprilie. I se imbaiaza statuile in ceai, ca un fel de botez de bebelus.


Gyokuro este un tip de ceai verde Japonez care e diferit de sencha prin faptul ca este dintr-o alta speta de Camellia sinensis SI e ceai acoperit. Adica timp de 3 saptamani e pus sa creasca la umbra ca sa-i mareasca continutul de teina.


Spre deosebire de ceaiurile verzi normale se recomanda sa se lase la infuzat pana in 2 minute, si cu apa cu temperatura mai joasa. Pare-se ca-i cel mai scump ceai verde si in Japonia, deci stiu sa le aleg.

Si ieri cand am gustat din ele simteai cum iti curg banii pe gat.



Jirayara

Acum cateva saptamani am povestit despre cartea The tattoo murder case, in care povestea personajului principal se leaga de tatuajul pe care-l are pictat pe spate.

Personajul din tatuaj e din basmul "Povestea galantului Jiraiya", poveste prezentata in diferite formate (kabuki, nuvele, carti, filme, jocuri video, etc) de cand a aparut in nuvela initiala din 1806.



Autorul se pare ca a fost inspirat de povestea unui hot din regiunea Song din China care a scris la un moment dat "Eu, am venit" pe peretele unei case in care a intrat. Numele Jiraiya (自来也) venind astfel de la: 自 Eu; 来る a veni; 也 a fi undeva.

Benzile desenate publicate intre 1839-1868, au fost influentate de poveste, dar au deviat pe alocuri, ca de exemplu numele de Jiraiya, scris acum ca 児雷也 care inseamna "tunet tanar", porecla pe care ar fi primit-o in tinerete. Jiraiya a devenit astfel si ninja in loc de hot, ceea ce a dus la influentarea opiniei cum ca ninja ar fi vrajitori.


Povestea in sine este despre un mostenitor al unui clan puternic care invata magia broastelor si devine un hot cu principii (gen Robin Hood). Se casatoreste cu Tsunade, care stie magia melcilor. Orochimaru, marele lui rival stie magia serpilor. Ajung, evident, sa se bata si Orochimaru e invins si Jiraiya primeste titlu nobiliar.




Motivul pentru care povestea a dainuit asa de mult e fiindca este varianta japoneza a "piatra hartie foarfeca" in varianta: sarpele inghite broasca, broasca manca melcul si melcul dizolva sarpele (ultima parte nu e adevarata din punct de vedere stintific, dar nu ne legam de asta).

Daca reducem povestea la esenta esentei este vorba despre o ecuatie matematica gasita in foarte multe povesti internationale: Eroul are puterea A. Are nevoie de ajutor pe care-l primeste de la o persoana care are puterea B si A+B bat inamicul cu puterea C. Cu idei asa de simple la baza evident ca povestile reusesc sa dainuie dupa atata timp









Floralien

Festivalul Floralien din Ghent este de fapt o expozitie de flori si plante care se intampla o data la 5 ani. Inceputa in 1809 cu o expozitie de 48m² acum a ajuns sa fie in 4 locatii centrale ale orasului cu mii de florii expuse si zeci de mii de vizitatori in cele 10 zile de prezentare.



Am fost si eu sa vad ce si cum, din cauza ca anul acesta, fiind 150 de ani de prietenie intre Japonia si Belgia, una din zone urma sa fie pregatita de Akane Teshigahara, directoarea scolii de Ikebana Sogetsu. Asa ca evident ca urma sa fiu acolo sa vad si sa invat.
Poze vedeti mai jos, inclusiv mini expozitia japoneze care era pregatita in intrarea muzeului a carui curte a fost folosita pentru expozitie.



















Tenrikyo

Saptamana trecuta citeam o carte despre Konosuke Matsushita, unul din cei mai mari antreprenori si lideri de organizatie a erei moderne, fondatorul firmei Panasonic si erou national in Japonia.

Pe parcursul cartii, pe langa informatiile pe care le primeam cu privire la stilul de leadership a lui Matsushita-san, am aflat si momentul in care i s-a produs declicul care a dat tenta sociala stilului dansului de leadership. Si asta s-a intamplat cand, inainte de al Doilea Razboi Mondial, cineva a venit sa-i povesteasca despre noua religie Tenrikyo si de modul in care acceptarea acesteia duce, evident, la o imbunatatire a calitatii vietii.


Am inceput sa caut cate ceva despre Tenrikyo din cauza ca sunt sincer impresionata de numarul mare de religii "noi" aparute in sec XX in Japonia si am aflat niste chestii interesante.

Religia e bazata pe venerarea lui Nakayama Miki, aleasa "templu lui Dumnezeu" in 1838 cand fiul si sotul ei s-au imbolnavit grav. Chemand un preot Buddhist sa exorcizeze spiritele care cauzau boala, Miki a fost rugata sa ii tina locul pentru un timp scurt. In acel moment a fost posedata de "Unicul zeu" (Tenri-O-no-Mikoto) si a cerut ca Miki sa fie oferita ca altar.

Pare-se ca adjunctul Izo Iburi a colectionat un numar mare de intrebari la care Miki a raspuns si le-a adunat intr-o lucrare de mai multe volume numita Osashizu, "Biblia" noii religii.

Tenrikyo a fost denumita o secta a Shinto intre 1908 si 1945, timp in care a devenit prima noua religie care sa se implice in cauze sociale si sa deschida un orfelinat, o cresa si o scoala pentru nevazatori. Desi in momentul de fata este separata complet de Shinto si Buddhism multe din obiectele de cult se aseamana.


Credinta centrala a religiei este kashimono-karimono, care ineamna "un lucru imprumutat un lucru daruit". Credinciosii Tenrikyo considera ca trupul nu le este al lor si deci nu au control asupra lui, in timp ce mintea le este in totalitate sub control propriu. Cred in acte caritabile si abtinerea de la lacomiei, egoism, ura si aroganta. Pacatele sun vazute ca "praf" care poate fi curatat prin hinokishin si ritual. Hinokishin inseamna efort voluntar, facut nu dintr-o dorinta de a parea darnic ci din dorinta de a se imbunatati continuu

Cred in reincarnare si intr-un zeu unic care a creat toata lumea, folosind multe metafore din domeniul constructiilor, agriculturii si tamplariei pentru a face invataturile scripturii mai usor de inteles. Ii ajuta pe oameni sa vizualizeze construirea unei lumi mai bune prin proces secvential, pas cu pas, in care oamenii se ajuta unul pe altul ca sa inainteze, dar fiecare in ritmul lui.


Cafenea cu arici

Dupa ce au avut cafenele cu pisici, cu bufnite si cu iepurasi, baruri cu pinguini si parcuri cu veverite si caprioare a ajuns si randul aricilor sa fie ciufuliti in cafenelele din Tokyo.

Cafeneaua "Harry" (joc de cuvinte, fiindca in japoneza hari-nezumi, adica soarece cu tepi, inseamna arici) din cartierul Roppongi gazduieste 30 de arici in custi de sticla. Daca vrei sa-l giugiulesti trebuie sa platesti $9 in zilele saptamanii si $12 in weekenduri sau in zilele libere.



Ca sa poti atinge animalutele trebuie doar sa te speli foarte foarte bine pe maini. 

Tattoo murder case- Akimitsu Takagi

Cum drumul de acasa la servici si inapoi e destul de lung intotdeauna sunt in cautare de carti noi care sa fie de dimensiuni destul de rezonabile cat sa-mi intre in poseta. In general merg pe Goodreads si gasesc acolo carti cu recenzii interesante si note mari si dupa aia merg pe Amazon si gasesc cartile la pret super mic si dupa 2-3 saptamani le am in mana.

Asa am facut si cu cartea asta, o crima tabu petrecuta intr-o camera inchisa, la scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial. Nu pot sa zic ca am auzit de Akimitsu Takagi pana acum, dar dupa ce am inceput sa citesc cartea am aflat una-doua lucruri despre el, printre care si informatia ca ar fi unul din cei mai mari autori de romane politiste ale secolului trecut. Sincer, se vede.


Povestea se petrece pre strazile bombardate ale Tokyo-ului, la numai doi ani dupa terminarea razboiului, cand societatea de abia isi pastra rigoarea tipica.

Personajul principal, Kenzo Matsushita, fratele mai mic al unui inspector al politiei capitalei ajunge sa se incurce cu lumea subterana a tatuajelor, in special cu Kinue Nomura, o femeie misterioasa cu un tatuaj imens pe spate cu un personaj mitic japonez. Aceasta femeie este atent urmarita de "Doctor Tattoo" un profesor obsedat de tatuajele traditionale, care cumpara pielea celor tatuati cat sunt inca in viata, urmand sa o expuna in colectia proprie dupa moartea lor.

Kyosuke Kamizu, geniul scolii de pe vremea dinaintea razboiului, prieten al lui Kenzo, se intoarce din razboiul din Filipine marcat profund, dar inca capabil sa isi ofere serviciile deductive politiei. Spune ca a vazut destule orori in viata incat sa vrea sa se dedice crearii unei lumi mai bune.

De-a lungul intregii carti apare motivul razboiului, atat in descrierea caselor distruse, a foametei populatiei, a miilor dati disparuti si a modului in care societeatea incerca sa-si revina dupa ororile petrecute. Unul din personajele cartii era in Hiroshima in timpul lansarii bombei si a reusit, miraculos, sa scape. Un altul sufera de soc post-traumatic dupa ce a luptat pe front in China. Barurile sunt construite langa ruine, mamele se prostitueaza alaturi de propriile fete si intreaga comunitate de tatuati este dispusa sa se expuna in pielea goala in fata unui juriu pentru un premiu infim in zilele noastre, dar profund necesar in perioada in care mancarea care mai gata nu exista trebuia sa fie platita cu bani si mai inexistenti.

Crima si rezolvarea ei sunt doua aspecte interesante si care te tin in priza, dar mai mult decat orice am ramas marcata de descrierea postbelica a Japoniei. Cartea a fost publicata in 1948, deci am incredere in faptul ca "licenta poetica" si "sursele istorice"au fost folosite la minim.