Karoshi

Acum cateva luni am scris un articol despre cum incearca guvernul japonez sa reduca numarul de ore lucrate in medie pe saptamana de salarymen-i firmelor mari. Nu o fac de prea mult bine ci de prea mult rau. Japonezii lucreaza pur si simplu prea mult.

Lucru stiut, evident de mai gata oricine care a auzit un cuvant doua despre japonezi. E deja cliseu. Oameni care-si se simt obligati sa plece doar dupa ce pleaca sefii, sefi care pleaca doar dupa ce pleaca sefii lor si asa mai departe.

Din cand in cand se mai face o gluma sau o ironie, dar problema reapare de fiecare data cand o moarte e raportata in ziare. In acest caz Joey Tocnang, un filipinez de 27 de ani care lucra la o companie de casting in Japonia centrala a murit de un atac de cord in dormitorul firmei. Autoritatile au declarat legatura directa intre orele peste program lucrate de catre Joey si atacul de cord care l-a ucis. 

Si in astfel de moment reies la suprafata statisticile extrem de ingrijoratoare: 20% din muncitorii japonezi au risc ridicat de atac de cord, atac cerebral sau sinucidere din cauza orelor suplimentare pe care le fac. Aproximativ 23% din japonezi lucreate 49 de ore sau mai mult in medie in fiecare saptamana, comparand cu 16% din americani sau 10% din francezi. 

Numarul de oameni care au inceput sa ceara compensare pentru karoshi a crescut pana la 1456 anul trecut, iar secretarul general pentru Consiliul National de aparare a Victimelor karoshi crede ca numarul va creste constant, dat fiind faptul ca guvernul refuza sa accepte unele morti ca fiind direct legate de prea multa munca. Anul trecut s-au semnalat 93 de cazuri de sinucidere cauzate de epuizare de la munca si orele suplimentare au fost partial de vina pentru alte 2159 de sinucideri

In cazul lui Joey acesta facea intre 78 si 122 de ore suplimentare pe luna.

Yoshinori Ohsumi

Considerand ca tocmai ce a fost premiat am zis sa scriu doua-trei cuvinte despre biologul Toshinori Ohsumi. 

Nascut pe 9 februarie in Fukuoka si-a luat licenta in 1967 si doctoratul in 1974 la Universitatea din Tokyo. A petrecut apoi 3 ani in New York ca cercetator post-doctoral si in 1977 s-a intors in Tokyo pe post de cercetator. In 1988 a devenit echivalentul unui Conferentiar si in 1996 cand s-a mutat la Institutul National pentru Biologie in Okazaki City a primit titlul de profesor. Ca orice japonez care se respecta dupa ce in 2014 s-a pensionat continua sa lucreze in ca profesor la Tokyo Institute of Technology, seful departamentului de cercetari in biologie celulara.

Cand a primit telefonul din Stockholm a declarat ca “a fost surprins.” Intotdeauna a crezut ca functiile cela mai fundamentale ale celulei trebuie sa se conserve de la celel vechi animale pana la mamifere. Si intr-adevar asta a fost si cazul autofagiei-dovada a importantei procesului. Desi cercetarile sale au transformat zona nisa de cercetare intr-una populara Ohsumi spune ca la mai bine de 20 de ani de cand a inceput inca mai are multe de invatat: "Avem asa de multe intrebari. Chiar si acum avem mai multe intrebari decat cand am inceput."

Era internetului duce la uitarea kanji-urilor

Cate n-o schimbat Internetul pana acum! De la modul in care comunicam la modul in care organizam intalniri, de la modul in care socializam la modul in care ne administram viata.
Pentru japonezi, si asiatici care folosesc pictograme in general se pare ca Internetul modifica incet incet si modul in care scriu.

Conform unui studiu recent a mai bine de 2000 de persoane aproximativ 66,5% din japonezi cred ca isi pierd capacitatea de a caligrafia corect kanji-uri, Fenomenul uitarii caracterelor este unul normal, dar ceea ce este interesant este modul in care procentajele s-au schimbat in ultimul timp.

Influenta calculatorului in exprimare este evidenta in mai gata orice limba (nu stii cum sa scrii un cuvant in engleza? Il scrii in word si liniuta mica rosie va sublinia problema si iti va oferi solutii. Deci nu mai tii minte pe de rost modul in care trebuie sa scrii si deci daca scrii manual ai probleme ca nu mai scrii corect.

Un student japonez, care petrece aproximativ toata scoala generala invatand caractere din ce in ce mai complexe, poate sa treaca prin toata facultatea fara sa srie un singur caracter de mana. Faci poza la tabla si ai toate cursurile frumos asezate in calculator. Nemaiavand motiv sa scrie ceva manual nu o va mai face si deci va uita care este modalitatea

La japonezi (si chinezi) problema e si mai mare decat pentru cei care scriu cu un tip de alfabet din cauza ca "predictive text" pentru ei inseamna si "predictive kanji". Adica scriu cuvantul in hiragana sau katakana si procesorul de text le va arata posibilitatile existente de kanji.

De exemplu daca scriu kaeru (かえる) voi avea 3 kanji-uri din care trebuie sa aleg, in functie de ce vreau sa spun:

• 蛙-broasca (lasat scris in hiragana/katakana de multe ori)
• 帰る-a te intoarce acasa
• 変える- a schimba

Trebuie doar sa tin minte forma generala a kanji-ului ca sa stiu ce sa aleg. Sau, si mai bine, pot scrie totul in hiragana si in functie de context se poate intelege ce vreau sa spun.

De usurat usureaza viata. De creat atmosfera propice pentru uitare creaza.

Acum cativa ani, cand a aparut vechiul anime Sailor Moon, un banc din cadrul a mai multor episoade era cum Usagi, Sailor Moon si mai taziu Neo Queen Serenity nu era capabila sa scrie scrisori cu kanji-uri corecte. (in poza de mai jos se poate si vedea cum a incercat sa scrie kanji-ul 木 si l-a sters si inlocuit cu caracterul in hiragana き. Motivul pentru care a facut-o este ca nu stie sa scrie corect genki- adica 元気 si a inlocuit un ki cu un altul). Se pare ca acesta va fi viitorul tuturor japonezilor.

Saya-eleva care nu exista

Anul trecut un cuplu de designeri digitali japonezi au socat lumea cand au declarat ca fiica lor Saya, de fapt nu e nimic altceva decat o simulare ultra realista pe calculator la care cei doi au lucrat luni intregi spre a o imbunatati.

Saya 2016 este un exemplu de realism generat pe computer dus la extrem. Fiecare fir de par, fiecare pistrui fiecare, hai sa-i zicem ce e de fapt, pixel este in locul potrivit la rezolutia potrivita.

Ceea ce este si mai interesant a ca sotii Yuka si Teruyuki Ishikawa au invatat singuri cum sa fie artisti modelatori 3D si proiectul "Saya" e ceva la care lucrau in timpul liber, intre alte proiecte pentru care erau chiar platiti.

Au dezvaluit ca au reusit sa o animeze pe Saya si ca fiica lor va fi protagonista unui film animat la care lucreaza si care va fi lansat in toamna acestui an.

Ran-o recenzie

Din cauza ca-l ador ca si critic si din cauza ca el il adora pe Kurosawa postez ultimul videoclip din seria "Summer of Shakespeare" a criticului meu preferat de film-Kyle Kallgren.

Hiroshima de John Hearsey

De mica mi-a placut istoria din cauza ca daca imi era descrisa frumos imi parea mai degraba o poveste decat o materie de invatat. De aia am preferat sa dau la istorie si nu la geografie in timpul testelor nationale din a 8-a. Pur si simplu tin minte mai bine povestea unei era decat locatia si caracteristicile unui munte. De asemenea mi se parea ca istoria este statica. Adica am descoperit ce aveam de descoperit, stim cine a fost Cezar si ce-o facut si nu mai schimbam asa cu una cu doua actiunile care oricum deja s-o intamplat.

Evident ca eram mica si naiva si ca istoria se schimba in fiecare an, fiidnca gasim documente noi, artefacte noi, perspective noi si dintr-o data naratiunea pe care am invatat-o in a 8-a devine din ce in ce mai neconforma cu realitatea.

Avand norocul (ghinionul?) sa prind caderea turnurilor gemene am apucat sa vad pe parcursul propriei vieti modul in care un eveniment istoric este perceput si cum perceptia se shimba de-a lungul timpului in timp ce informatia legata de el creste, uitarea intervine si alte lucruri ne ocupa memoria colectiva. Raul absolut devine rau relativ, actiunea decisiva si violenta devine irationala si de nedorit, etc.

Evident ca fiecare eveniment istoric evolueaza in felul sau propriu. Evident ca nu toate isi schimba naratiunea. Am observat asta de exemplu la bomba atomica.

Cartea pe care am citit-o, numita simplu Hiroshima si scrisa de John Hearsey a fost publicata in The New Yorker in 1946, la doar un an de la caderea bombei. Cartea descrie experienta a 6 japonezi care au supravietuit bombei, desi se aflau la mai putin de 3km de epicentru.

In 5 capitole Hearsey prezinta ce s-a intamplat imediat inainte (1), dupa (2) la cateva zile(3), saptamani (4) si un an (5) de la caderea bombei.
Personajele principale sunt doi doctori, un preot protestant, unul catolic, o croitoreasa vaduva si o muncitoare din fabrica East Asia Tin Works. Povestile lor se intretaie pe parcursul zilelor de la explozie si fiecare capitol prezinta experienta individuala a intervievatilor-cartea este de fapt o investigatie jurnalistica care a fost initial publicata intr-o revista, de fapt.

Cand am zis ca naratiunea in legatura cu bomba nu s-a schimbat ma refer la faptul ca si in cartea investigata la mai putin de un an de la cadere idea ca bomba a fost o greseala a fost clara. Numarul civililor omorati sau supusi iradierii a fost un raspus disproportionat pentru Pearl Harbour si si daca nu ar fi fost iradierea care nu a apucat sa omoare victime le-a lasat cu sechele pe viata-lucruri de genul acesta ar putea fi clasificate drept crime de razboi in alte contexte istorice.

Cartea poate fi gasita gratuit aici. Se citeste intr-o zi, dar ramane in minte.

Otanjoubi omedetou

Nu pot sa cred ca au trecut deja 7 ani de cand am inceput sa scriu articole pe blogusor. Poate n-ar trebui sa-i mai zic blogusor ca deja are 7 ani. Invata sa scrie si sa citeasca singur. E blog in toata regula.

Sa sarbatorim deci! 誕生日おめでとう!