Floralien

Festivalul Floralien din Ghent este de fapt o expozitie de flori si plante care se intampla o data la 5 ani. Inceputa in 1809 cu o expozitie de 48m² acum a ajuns sa fie in 4 locatii centrale ale orasului cu mii de florii expuse si zeci de mii de vizitatori in cele 10 zile de prezentare.



Am fost si eu sa vad ce si cum, din cauza ca anul acesta, fiind 150 de ani de prietenie intre Japonia si Belgia, una din zone urma sa fie pregatita de Akane Teshigahara, directoarea scolii de Ikebana Sogetsu. Asa ca evident ca urma sa fiu acolo sa vad si sa invat.
Poze vedeti mai jos, inclusiv mini expozitia japoneze care era pregatita in intrarea muzeului a carui curte a fost folosita pentru expozitie.



















Tenrikyo

Saptamana trecuta citeam o carte despre Konosuke Matsushita, unul din cei mai mari antreprenori si lideri de organizatie a erei moderne, fondatorul firmei Panasonic si erou national in Japonia.

Pe parcursul cartii, pe langa informatiile pe care le primeam cu privire la stilul de leadership a lui Matsushita-san, am aflat si momentul in care i s-a produs declicul care a dat tenta sociala stilului dansului de leadership. Si asta s-a intamplat cand, inainte de al Doilea Razboi Mondial, cineva a venit sa-i povesteasca despre noua religie Tenrikyo si de modul in care acceptarea acesteia duce, evident, la o imbunatatire a calitatii vietii.


Am inceput sa caut cate ceva despre Tenrikyo din cauza ca sunt sincer impresionata de numarul mare de religii "noi" aparute in sec XX in Japonia si am aflat niste chestii interesante.

Religia e bazata pe venerarea lui Nakayama Miki, aleasa "templu lui Dumnezeu" in 1838 cand fiul si sotul ei s-au imbolnavit grav. Chemand un preot Buddhist sa exorcizeze spiritele care cauzau boala, Miki a fost rugata sa ii tina locul pentru un timp scurt. In acel moment a fost posedata de "Unicul zeu" (Tenri-O-no-Mikoto) si a cerut ca Miki sa fie oferita ca altar.

Pare-se ca adjunctul Izo Iburi a colectionat un numar mare de intrebari la care Miki a raspuns si le-a adunat intr-o lucrare de mai multe volume numita Osashizu, "Biblia" noii religii.

Tenrikyo a fost denumita o secta a Shinto intre 1908 si 1945, timp in care a devenit prima noua religie care sa se implice in cauze sociale si sa deschida un orfelinat, o cresa si o scoala pentru nevazatori. Desi in momentul de fata este separata complet de Shinto si Buddhism multe din obiectele de cult se aseamana.


Credinta centrala a religiei este kashimono-karimono, care ineamna "un lucru imprumutat un lucru daruit". Credinciosii Tenrikyo considera ca trupul nu le este al lor si deci nu au control asupra lui, in timp ce mintea le este in totalitate sub control propriu. Cred in acte caritabile si abtinerea de la lacomiei, egoism, ura si aroganta. Pacatele sun vazute ca "praf" care poate fi curatat prin hinokishin si ritual. Hinokishin inseamna efort voluntar, facut nu dintr-o dorinta de a parea darnic ci din dorinta de a se imbunatati continuu

Cred in reincarnare si intr-un zeu unic care a creat toata lumea, folosind multe metafore din domeniul constructiilor, agriculturii si tamplariei pentru a face invataturile scripturii mai usor de inteles. Ii ajuta pe oameni sa vizualizeze construirea unei lumi mai bune prin proces secvential, pas cu pas, in care oamenii se ajuta unul pe altul ca sa inainteze, dar fiecare in ritmul lui.


Cafenea cu arici

Dupa ce au avut cafenele cu pisici, cu bufnite si cu iepurasi, baruri cu pinguini si parcuri cu veverite si caprioare a ajuns si randul aricilor sa fie ciufuliti in cafenelele din Tokyo.

Cafeneaua "Harry" (joc de cuvinte, fiindca in japoneza hari-nezumi, adica soarece cu tepi, inseamna arici) din cartierul Roppongi gazduieste 30 de arici in custi de sticla. Daca vrei sa-l giugiulesti trebuie sa platesti $9 in zilele saptamanii si $12 in weekenduri sau in zilele libere.



Ca sa poti atinge animalutele trebuie doar sa te speli foarte foarte bine pe maini. 

Tattoo murder case- Akimitsu Takagi

Cum drumul de acasa la servici si inapoi e destul de lung intotdeauna sunt in cautare de carti noi care sa fie de dimensiuni destul de rezonabile cat sa-mi intre in poseta. In general merg pe Goodreads si gasesc acolo carti cu recenzii interesante si note mari si dupa aia merg pe Amazon si gasesc cartile la pret super mic si dupa 2-3 saptamani le am in mana.

Asa am facut si cu cartea asta, o crima tabu petrecuta intr-o camera inchisa, la scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial. Nu pot sa zic ca am auzit de Akimitsu Takagi pana acum, dar dupa ce am inceput sa citesc cartea am aflat una-doua lucruri despre el, printre care si informatia ca ar fi unul din cei mai mari autori de romane politiste ale secolului trecut. Sincer, se vede.


Povestea se petrece pre strazile bombardate ale Tokyo-ului, la numai doi ani dupa terminarea razboiului, cand societatea de abia isi pastra rigoarea tipica.

Personajul principal, Kenzo Matsushita, fratele mai mic al unui inspector al politiei capitalei ajunge sa se incurce cu lumea subterana a tatuajelor, in special cu Kinue Nomura, o femeie misterioasa cu un tatuaj imens pe spate cu un personaj mitic japonez. Aceasta femeie este atent urmarita de "Doctor Tattoo" un profesor obsedat de tatuajele traditionale, care cumpara pielea celor tatuati cat sunt inca in viata, urmand sa o expuna in colectia proprie dupa moartea lor.

Kyosuke Kamizu, geniul scolii de pe vremea dinaintea razboiului, prieten al lui Kenzo, se intoarce din razboiul din Filipine marcat profund, dar inca capabil sa isi ofere serviciile deductive politiei. Spune ca a vazut destule orori in viata incat sa vrea sa se dedice crearii unei lumi mai bune.

De-a lungul intregii carti apare motivul razboiului, atat in descrierea caselor distruse, a foametei populatiei, a miilor dati disparuti si a modului in care societeatea incerca sa-si revina dupa ororile petrecute. Unul din personajele cartii era in Hiroshima in timpul lansarii bombei si a reusit, miraculos, sa scape. Un altul sufera de soc post-traumatic dupa ce a luptat pe front in China. Barurile sunt construite langa ruine, mamele se prostitueaza alaturi de propriile fete si intreaga comunitate de tatuati este dispusa sa se expuna in pielea goala in fata unui juriu pentru un premiu infim in zilele noastre, dar profund necesar in perioada in care mancarea care mai gata nu exista trebuia sa fie platita cu bani si mai inexistenti.

Crima si rezolvarea ei sunt doua aspecte interesante si care te tin in priza, dar mai mult decat orice am ramas marcata de descrierea postbelica a Japoniei. Cartea a fost publicata in 1948, deci am incredere in faptul ca "licenta poetica" si "sursele istorice"au fost folosite la minim.


Urashima Tarō (浦島 太郎)

Urashima Tarō (浦島 太郎) este o legenda japoneza despre un pescar care salveaza o testoasa si este rasplatit printr-o visita la palatul subacvatic a lui Ryujin, zeul Dragon unde sta 3 zile. Cand se intoarce pe pamant isi da seama ca au trecut deja 300 de ani.

Numele Urashima Tarō apare scris intr-o poveste pentru prima data in secolul al 15-lea, insa povestea in sine este chiar cu 800 de ani mai veche (datand din perioada Nara).

Intr-o zi, un pescar numit Urashima Tarō e la pescuit cand vede un grup de copilasi care torturau o testoasa. Tarō o salveaza si ii da drumul inapoi in mare. Ziua urmatoare o testoasa mare se aproprie de el si ii zice ca testoasa mica pe care a salvat-o este fiica imparatului Marii Ryujin, care vrea sa-i multumeasca. Testoasa ii da branhii lui Tarō si il aduce pe fundul marii la Palatul Zeului Dragon (Ryugu-jo). Acolo il intalneste pe imparat si pe printesa Otohime, testoasa din ziua precedenta.
Palatul este asa de mare ca in fiecare colt al acestuia este alt anotimp. Tarō  ramane acolo cu Otohime pentru 3 zile, dar i se face repede dor de satul natal si doreste sa se intoarca la mama sa batrana, asa ca cere permisiunea sa plece. Printesa spune ca-i pare rau sa-l vada plecand, dar ii ureaza numai bine si ii ta o cutie misterioasa numita tamatebako ca sa-l protejeze de toate relele care ar putea sa se napusteasca asupra lui, dar ii spune sa nu o deschida niciodata. Tarō ia cutia, sare pe spatele aceleiasi broaste care l-a adus la palat si ajunge rapid pe tarm.



Cand ajunge acasa insa, isi da seama ca totul s-a schimbat. Casa nu mai exista, mama i-a disparut si oamenii care-l cunosteau nu mai sunt de gasit. Intreaba lumea pe care o intalneste pe drum daca il stiu pe barbatul numit Urashima Tarō. Toti ii raspund ca parca a existat un om cu acest nume acum mult timp in urma, dar cu siguranta e de mult mort. Asa isi da seama 
Tarō ca de fapt cele 3 zile din palat au fost 300 de ani pe pamant. Lovit de durere in suflet, fara sa-si dea seama deschide cutia pe care printesa i-a dat-o si dispare pentru un minut intr-un nor de fum alb. Cand iese din nor arata imbatranit, cu riduri si par alb, spate indoit si durerile varstei inaintate. O voce trista se aude din ocean cum spune "Ti-am zis sa nu deschizi cutia. In ea era batranetea ta..."

Un templu numit Urashima Jinja din nordul Kyoto-ului, detine un document care-l descrie pe Urashimako, un barbat care a plecat din tara lui in 478 si s-a intors in 825 cu un tamatebako. La fel ca in poveste, cand tamatebako-ul a fost deschis Urashimako a fost acoperit de un fum alb care l-a imbatranit. Imparatul Junna a auzit povestea si i-a ordonat lui Ono no Takamura sa construiasca un templu pentru a comemora calatoria stranie a lui Urashimako si pentru a-i crea o casa spiritului lui Urashimako si al tamatebako-ului magic.




"Urashima Jōtai" (浦島状態) este o expresie folosita in limbajul comun pentru a exprima ca cineva "nu este in timpul lui" sau ca tehnologia avanseaza prea repede pentru el.

Mie sincer mi-a adus aminte de Ispirescu si Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte si de dorinta de a te intoarce acasa indiferent cat de bine e in alte locuri.





















Fratii Yoshida

Am inceput sa scriu postarea asta luni la pranz. Intre timp concertul a fost anulat din cauza exploziilor de ieri din Bruxelles si doliului national de 3 zile declarat ieri. Nu vreau sa schimb postarea, fiindca nu vreau ca teroristii sa-mi alunge din minte fericirea pe care o aveam luni in asteptarea unei seri educative si relaxante in centrul orasului. Am auzit de atacuri in drum spre servici si sunt, la fel ca restul tarii, inca in stare de soc. Imi ofer condoleantele familiilor lovite de atac si sper sa ajunga candva sa isi revina din teroarea zilei de ieri.




Deci hai sa-mi incep pelegrinajele legate de cei 150 de ani de prietenie intre Belgia si Japonia.

Incepem joia asta cu un Matsuri care va avea loc la centrul de arte BOZAR al Bruxelles-ului. Printre alte 5 prezentari artistice voi reusi in sfarsit sa ii vad pe fratii Yoshida in concert live!





Fratii Yoshida sunt o trupa de artisti care canta la shamisen formata din Ryōichirō Yoshida (吉田 良一郎) nascut in 1977 si Kenichi Yoshida (吉田 健一 ) nascut in 1979 in Hokkaido.


Cei doi frati au inceput sa studieze shamisen-ul inca de la 5 ani cu maestrul Koba Adachi in stilul Minyo. Incepand din 1989 au studiat cu Takashi Sasaki in stilul Tsugaru.

Impreuna au lansat o serie de albume incepand din 1999 cand primul lor disc s-a vandut in peste 100.000 de exemplare (numar foarte mare pentru un CD de muzica traditionala). In momentul de fata incorporeaza si instrumente vestice precum tobele sau chitarile electronice in cantecele lor.



Yamatai si Himiko

Ce fac jocurile video din oameni... Am inceput weekendul trecut sa ma joc Tomb Raider-ul din 2013, in care Lara Croft cauta locatia lui Yamatai si incearca sa inteleaga mai multe despre cultul lui Himiko. Initial am zis ca-i mare imaginatia celor care au dezvoltat jocul asa ca inventeaza si ei nume si locuri.

Am cautat informatii despre joc online si uite ce vad, ideea generala nu-i inventata, ba chiar e subiect de disputa intre multi istorici. Yamatai este denumirea sino-japoneza a tarii denumite de chinezi Wa (adica Japonia) In perioada Yayoi tarzie (adica 300 I.Hr-300 d.Hr)

Primele texte care mentioneaza existenta Yamatai apar in scrierile chinezesti din secolele 1-2 d.Hr si in momentul de fata multi istorici inca se cearta pe locatia exacta a lui Yamatai-koku, discustie care se pare ca dureaza de generatii. Multi au considerat Okinawa ca fiind locatia exacta a regatului despre care se vorbeste in scrierile antice. Altii spun ca de fapt ar fi de fapt intre nordul insulei Kyushu si provincia Yamato din insula Honshu.



Motivul pentru care nu se poate gasi un consens pe subiect se leaga de un itinerariu Corean prin Yamatai in perioada istorica mentionata, care pare sa ofere o anumita idee cu privire la drumul parcurs si locatia exacta a Yamatai-koku.

Dar ce e important e ca Yamatai acea o regina shamana numita Himiko. Izvoarele istorice Chinezesti mentioneaza legaturi tributare intre regina Himiko si imparatia Cao Wei (220–265) si ca oamenii au ales-o regina dupa decenii de razboaie intre regii Wa. 

Japonezii n-au nici o mentiune a lui Himiko, dar o leaga de Imparateasa consoarta Jingu care a domnit in aproximativ acelasi timp. La fel ca Yamatai-koku, nimeni nu poate sa fie de acord cu cine exact era Himiko, facand-o pe ea si regatul ei una din cele mai mari dezbateri despre istoria antica a Japoniei.
Queen Himiko.jpg