Okuribito (Departures) este filmul care a castigat premiul de cel mai bun film strain la Oscar in 2009 si cel mai bun film al anului lacea de-a 32a editie a Premiilor Academiei Japoneze.
Filmul descrie povestea lui Daigo Kobayashi, un violoncelist care in urma dezbinarii orchestrei in care canta trebuie sa-si gaseasca o noua slujba.
Se intoarce in orasul de bastina si se angajeaza, mai mult din nevoie decat din placere, la o casa funerara, ca ajutor al unui imbalsamator.
Evident ca se rusineaza cu slujba pe care o are si incearca sa pastreze secretul cat mai mult timp, dar cand adevarul iasa la iveala sotia il paraseste, spunandu-i ca are o meserie dezgustatoare.
Filmul incearca sa aduca la iveala temerile oamenilor fata de moarte si orice este legat de aceasta, dorind sa faca un comentariu social, si poate si biologic, cum ca moartea, fiind normala si naturala, nu trebuie sa insemne neaparat si pierderea persoanei iubite care a murit.
Respectul care este oferit de catre imbalsamatori persoanei decedate denota compasiune si intelegere, atat fata de familia care a trecut printr-o pierdere cat si respect fata de propria meserie si de caracterul profund spiritual si emotional pe care-l are.
Cea mai frumoasa scena din film, din punctul meu de vedere (desi exista zeci de scene impunatoare si care te fac sa gandesti), este urmatoarea:
Desi este un film despre moarte, si exista multe scene in care se va lacrima cel putin, finalul este unul fericit si reuseste sa incheie foarte frumos, si chiar zen, idea de viata, moarte si ciclul continuu pe care cele doua le au in viata unei persoane.
