Hikaru Dorodango

Hikaru Dorodango, care inseamna aproximativ gogoasa stralucitoare este arta japoneza de a crea sfere lucioase din pamant. 

Ca sa faci un Dorodango, incepi prin a lua un pumn de namol si il strangi in palma pana scoti toata umezeala din el. Dupa aia o apesi intr-o forma sferica si stai cateva ore sa slefuiesti grosier suprafata ca sa imbunatatesti forma. In final, o impachetezi intr-o punga de plastic timp de 3-4 ore si ai treaba gata. In sensul ca o iei si incepi sa o slefuiesti cu un material si lac pana cand luceste. Care poate dura ani.

Hobby-ul este predat in scolile din Japonia, multumita profesorului Fumio Kayo, un pshiholog care a vazut bilele in 1999 intr-o cresa din Kyoto si a inceput sa perfectioneze procesul de productie. 

Hikaru Doradango a nu a devenit numai un hobby interesant ci si o metoda de a analiza pshihologia copiilor, care sunt dispusi sa petreaca ore in sir pentru a-si lustrui mingea si la finalul procesului ajung sa fie atasati de ea, chiar daca nu era perfect rotunda sau nu lucea.

Dar pe landa copilasii care fac Doradango, adulti, unii dintre ei chiar artisti, au facut cariera din mingiute. Bruce Gardner (din video-ul de dedesupt) este un sculptor renumit care petrece ore in sir pentru a crea mingiute noi. Oamenii care-l vad facandu-le au una din doua reactii: inteleg imediat despre ce e vorba, sau cred ca e cea mai mare pierdere de timp pe care au vazut-o,

Amacha(甘茶) si gyokuro (玉露) sau cum am dat 30 de euro pe 100 de grame de ceai

Acum cateva saptamani am fost la Viena, cu ocazia unei reuniuni a tuturor celor care au terminat masterul pe care l-am facut. Evident fiind in Viena am cutreierat prin strazile si magazinele "tineretii" si acum, om mare cu salar si responsabilitati, am decis ca pot sa dau bani pe chestii la care doar tanjeam in studentie.

Zis si facut, merg la JägerTEE, cea mai veche ceainarie din Viena(18262) si ma uit la ceaiurile cele mai scumpe. Dupa cateva momente de indecizie in care ba vreau ba nu vreau sa dau asa de muti bani pe ceai imi iau inima si portofelul in dinti si zic frumos: 50 de grame de amacha si 50 de grame de gyokuro. 15 euro pungulita aproximativ, simt ca ma strange inima si totusi de aia am ban, fir-ar, ca sa-i cheltui pe ce-mi place.

Motivul pentru care sunt cele mai scumpe ceaiuri nepudra din magazin e simplu: sunt extrem de exclusive si de rare in Europa.

Amacha e o infuzie din frunze de Hydragea care contin tannin si filodulcina, un indulcitor de 4-800 de ori mai dulce decat zaharul. Sincer m-am mirat foarte tare cand l-am baut ca aveam impresia ca i-am pus din greseala zahar si am uitat. In Japonia e folosit pentru a-l sarbatori pe Buddha cu ocazia zilei lui de nastere pe 8 aprilie. I se imbaiaza statuile in ceai, ca un fel de botez de bebelus.

Gyokuro este un tip de ceai verde Japonez care e diferit de sencha prin faptul ca este dintr-o alta speta de Camellia sinensis SI e ceai acoperit. Adica timp de 3 saptamani e pus sa creasca la umbra ca sa-i mareasca continutul de teina.

Spre deosebire de ceaiurile verzi normale se recomanda sa se lase la infuzat pana in 2 minute, si cu apa cu temperatura mai joasa. Pare-se ca-i cel mai scump ceai verde si in Japonia, deci stiu sa le aleg.

Si ieri cand am gustat din ele simteai cum iti curg banii pe gat.

Jirayara

Acum cateva saptamani am povestit despre cartea The tattoo murder case, in care povestea personajului principal se leaga de tatuajul pe care-l are pictat pe spate.

Personajul din tatuaj e din basmul "Povestea galantului Jiraiya", poveste prezentata in diferite formate (kabuki, nuvele, carti, filme, jocuri video, etc) de cand a aparut in nuvela initiala din 1806.

Autorul se pare ca a fost inspirat de povestea unui hot din regiunea Song din China care a scris la un moment dat "Eu, am venit" pe peretele unei case in care a intrat. Numele Jiraiya (自来也) venind astfel de la: 自 Eu; 来る a veni; 也 a fi undeva.

Benzile desenate publicate intre 1839-1868, au fost influentate de poveste, dar au deviat pe alocuri, ca de exemplu numele de Jiraiya, scris acum ca 児雷也 care inseamna "tunet tanar", porecla pe care ar fi primit-o in tinerete. Jiraiya a devenit astfel si ninja in loc de hot, ceea ce a dus la influentarea opiniei cum ca ninja ar fi vrajitori.


Povestea in sine este despre un mostenitor al unui clan puternic care invata magia broastelor si devine un hot cu principii (gen Robin Hood). Se casatoreste cu Tsunade, care stie magia melcilor. Orochimaru, marele lui rival stie magia serpilor. Ajung, evident, sa se bata si Orochimaru e invins si Jiraiya primeste titlu nobiliar.

Motivul pentru care povestea a dainuit asa de mult e fiindca este varianta japoneza a "piatra hartie foarfeca" in varianta: sarpele inghite broasca, broasca manca melcul si melcul dizolva sarpele (ultima parte nu e adevarata din punct de vedere stintific, dar nu ne legam de asta).

Daca reducem povestea la esenta esentei este vorba despre o ecuatie matematica gasita in foarte multe povesti internationale: Eroul are puterea A. Are nevoie de ajutor pe care-l primeste de la o persoana care are puterea B si A+B bat inamicul cu puterea C. Cu idei asa de simple la baza evident ca povestile reusesc sa dainuie dupa atata timp

Floralien

Festivalul Floralien din Ghent este de fapt o expozitie de flori si plante care se intampla o data la 5 ani. Inceputa in 1809 cu o expozitie de 48m² acum a ajuns sa fie in 4 locatii centrale ale orasului cu mii de florii expuse si zeci de mii de vizitatori in cele 10 zile de prezentare.

Am fost si eu sa vad ce si cum, din cauza ca anul acesta, fiind 150 de ani de prietenie intre Japonia si Belgia, una din zone urma sa fie pregatita de Akane Teshigahara, directoarea scolii de Ikebana Sogetsu. Asa ca evident ca urma sa fiu acolo sa vad si sa invat.
Poze vedeti mai jos, inclusiv mini expozitia japoneze care era pregatita in intrarea muzeului a carui curte a fost folosita pentru expozitie.

Tenrikyo

Saptamana trecuta citeam o carte despre Konosuke Matsushita, unul din cei mai mari antreprenori si lideri de organizatie a erei moderne, fondatorul firmei Panasonic si erou national in Japonia.

Pe parcursul cartii, pe langa informatiile pe care le primeam cu privire la stilul de leadership a lui Matsushita-san, am aflat si momentul in care i s-a produs declicul care a dat tenta sociala stilului dansului de leadership. Si asta s-a intamplat cand, inainte de al Doilea Razboi Mondial, cineva a venit sa-i povesteasca despre noua religie Tenrikyo si de modul in care acceptarea acesteia duce, evident, la o imbunatatire a calitatii vietii.

Am inceput sa caut cate ceva despre Tenrikyo din cauza ca sunt sincer impresionata de numarul mare de religii "noi" aparute in sec XX in Japonia si am aflat niste chestii interesante.

Religia e bazata pe venerarea lui Nakayama Miki, aleasa "templu lui Dumnezeu" in 1838 cand fiul si sotul ei s-au imbolnavit grav. Chemand un preot Buddhist sa exorcizeze spiritele care cauzau boala, Miki a fost rugata sa ii tina locul pentru un timp scurt. In acel moment a fost posedata de "Unicul zeu" (Tenri-O-no-Mikoto) si a cerut ca Miki sa fie oferita ca altar.

Pare-se ca adjunctul Izo Iburi a colectionat un numar mare de intrebari la care Miki a raspuns si le-a adunat intr-o lucrare de mai multe volume numita Osashizu, "Biblia" noii religii.

Tenrikyo a fost denumita o secta a Shinto intre 1908 si 1945, timp in care a devenit prima noua religie care sa se implice in cauze sociale si sa deschida un orfelinat, o cresa si o scoala pentru nevazatori. Desi in momentul de fata este separata complet de Shinto si Buddhism multe din obiectele de cult se aseamana.

Credinta centrala a religiei este kashimono-karimono, care ineamna "un lucru imprumutat un lucru daruit". Credinciosii Tenrikyo considera ca trupul nu le este al lor si deci nu au control asupra lui, in timp ce mintea le este in totalitate sub control propriu. Cred in acte caritabile si abtinerea de la lacomiei, egoism, ura si aroganta. Pacatele sun vazute ca "praf" care poate fi curatat prin hinokishin si ritual. Hinokishin inseamna efort voluntar, facut nu dintr-o dorinta de a parea darnic ci din dorinta de a se imbunatati continuu

Cred in reincarnare si intr-un zeu unic care a creat toata lumea, folosind multe metafore din domeniul constructiilor, agriculturii si tamplariei pentru a face invataturile scripturii mai usor de inteles. Ii ajuta pe oameni sa vizualizeze construirea unei lumi mai bune prin proces secvential, pas cu pas, in care oamenii se ajuta unul pe altul ca sa inainteze, dar fiecare in ritmul lui.

Cafenea cu arici

Dupa ce au avut cafenele cu pisici, cu bufnite si cu iepurasi, baruri cu pinguini si parcuri cu veverite si caprioare a ajuns si randul aricilor sa fie ciufuliti in cafenelele din Tokyo.

Cafeneaua "Harry" (joc de cuvinte, fiindca in japoneza hari-nezumi, adica soarece cu tepi, inseamna arici) din cartierul Roppongi gazduieste 30 de arici in custi de sticla. Daca vrei sa-l giugiulesti trebuie sa platesti $9 in zilele saptamanii si $12 in weekenduri sau in zilele libere.

Ca sa poti atinge animalutele trebuie doar sa te speli foarte foarte bine pe maini. 

Tattoo murder case- Akimitsu Takagi

Cum drumul de acasa la servici si inapoi e destul de lung intotdeauna sunt in cautare de carti noi care sa fie de dimensiuni destul de rezonabile cat sa-mi intre in poseta. In general merg pe Goodreads si gasesc acolo carti cu recenzii interesante si note mari si dupa aia merg pe Amazon si gasesc cartile la pret super mic si dupa 2-3 saptamani le am in mana.

Asa am facut si cu cartea asta, o crima tabu petrecuta intr-o camera inchisa, la scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial. Nu pot sa zic ca am auzit de Akimitsu Takagi pana acum, dar dupa ce am inceput sa citesc cartea am aflat una-doua lucruri despre el, printre care si informatia ca ar fi unul din cei mai mari autori de romane politiste ale secolului trecut. Sincer, se vede.

Povestea se petrece pre strazile bombardate ale Tokyo-ului, la numai doi ani dupa terminarea razboiului, cand societatea de abia isi pastra rigoarea tipica.

Personajul principal, Kenzo Matsushita, fratele mai mic al unui inspector al politiei capitalei ajunge sa se incurce cu lumea subterana a tatuajelor, in special cu Kinue Nomura, o femeie misterioasa cu un tatuaj imens pe spate cu un personaj mitic japonez. Aceasta femeie este atent urmarita de "Doctor Tattoo" un profesor obsedat de tatuajele traditionale, care cumpara pielea celor tatuati cat sunt inca in viata, urmand sa o expuna in colectia proprie dupa moartea lor.

Kyosuke Kamizu, geniul scolii de pe vremea dinaintea razboiului, prieten al lui Kenzo, se intoarce din razboiul din Filipine marcat profund, dar inca capabil sa isi ofere serviciile deductive politiei. Spune ca a vazut destule orori in viata incat sa vrea sa se dedice crearii unei lumi mai bune.

De-a lungul intregii carti apare motivul razboiului, atat in descrierea caselor distruse, a foametei populatiei, a miilor dati disparuti si a modului in care societeatea incerca sa-si revina dupa ororile petrecute. Unul din personajele cartii era in Hiroshima in timpul lansarii bombei si a reusit, miraculos, sa scape. Un altul sufera de soc post-traumatic dupa ce a luptat pe front in China. Barurile sunt construite langa ruine, mamele se prostitueaza alaturi de propriile fete si intreaga comunitate de tatuati este dispusa sa se expuna in pielea goala in fata unui juriu pentru un premiu infim in zilele noastre, dar profund necesar in perioada in care mancarea care mai gata nu exista trebuia sa fie platita cu bani si mai inexistenti.

Crima si rezolvarea ei sunt doua aspecte interesante si care te tin in priza, dar mai mult decat orice am ramas marcata de descrierea postbelica a Japoniei. Cartea a fost publicata in 1948, deci am incredere in faptul ca "licenta poetica" si "sursele istorice"au fost folosite la minim.