Nu-mi vine sa cred de cand nu am mai apucat sa mai scriu. Ce-i drept, am trecut prin foarte multe schimbari personale de la ultima postare. Acum ca am terminat masterul, m-am mutat in alta tara si lucrez intr-o firma japoneze international as putea zice ca “I’m living the dream”. Asa ca a venit timpul sa re-incep updatarea constanta a blogului si sa continui sa impartasesc cat mai multe informatii despre Japonia, asa cum mi-am propus in momentul in care am inceput sa-l scriu.
Ca informatie scurta de (re)inceput, astazi, excelenta sa Keiji Yamamoto,ambasadorul Japoniei in Romania va participa la ora 18:00 la vernisajul expoziției „Kumamoto Artpolis – Arhitectura și comunicare”, expozitie de fotografii cu lucrari ale arhitecturii japoneze contemporane, organizata de Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Muzeul Banatului. Expozitia va fi gazduita in Bastionul Cetatii si va fi deschisa publicului pe perioada 17– 30 noiembrie 2014.
Mai multe informatii puteti gasii aici
Satoshi Kon
Satoshi Kon (今 敏) a fost un regizor, animator si mangaka care a regizat filme precum Perfect blue sau Paprika si a influentat regizori americani precum Darren Aronofsky sau Christopher Nolan. Am ales videoclipul de mai jos pentru a va arata, intr-un mod concentrat, geniul acestiu regizor si a va prezenta pe scurt lucrarile personale pe care a reusit sa le faca inainte de a muri de cancer.
Jurnalul lui Yoko
Jurnalul unei fetite japoneze din timpul celui de-al doilea razboi mondial, care a murit in atacul cu bomba atomica de la Hiroshima nu va ajuge vre-odata la fel de faimos ca cel al lui Anne Frank, dar cu siguranta trebuie citit pentru a avea o mai bune intelegere a vietii civililor in timp de razboi.
Si desi este similar cu cel a lui Anne Frank din acest punct de vedere, pot intelege clar de ce nu este la fel de cunoscut. In primul rand jurnalul este scris ca urmare a unei teme de casa pe care Yoko a fost rugata sa o scrie. Din acest motiv se poate observa caracterul mai mult sau mai putin scolar al intregii relatari, dar uneori, pe parcursul zilelor, se intrezaresc sentimentele unei fetite speriate de razboi, obosita de munca fizica pe care trebuia sa o depuna pentru efortul militar si speriata de idea ca tatal ei s-ar putea sa nu se mai intoarca de pe front.
La fiecare cateva pagini, autorul cartii (care este mai mult decat doar jurnalul lui Yoko) adauga pagini de explicatii langa fiecare cateva pagini, care explica cititorului la rece situatia lui Yoko si defineste cuvintele care definesc o realitate cu care Yoko era obisnuita, dar pe care cititorul nu o cunoaste de loc. Carte este completata de o serie de eseuri scrise de rudele (in viata), prieteni si cunostinte ale lui Yoko, intregind imaginea jurnalului fetitei si analizand evenimentele razboiului cu mentalitatea unor oameni trecuti prin viata care nu mai sunt influentati de propaganda de razboi.
Si desi este similar cu cel a lui Anne Frank din acest punct de vedere, pot intelege clar de ce nu este la fel de cunoscut. In primul rand jurnalul este scris ca urmare a unei teme de casa pe care Yoko a fost rugata sa o scrie. Din acest motiv se poate observa caracterul mai mult sau mai putin scolar al intregii relatari, dar uneori, pe parcursul zilelor, se intrezaresc sentimentele unei fetite speriate de razboi, obosita de munca fizica pe care trebuia sa o depuna pentru efortul militar si speriata de idea ca tatal ei s-ar putea sa nu se mai intoarca de pe front.
La fiecare cateva pagini, autorul cartii (care este mai mult decat doar jurnalul lui Yoko) adauga pagini de explicatii langa fiecare cateva pagini, care explica cititorului la rece situatia lui Yoko si defineste cuvintele care definesc o realitate cu care Yoko era obisnuita, dar pe care cititorul nu o cunoaste de loc. Carte este completata de o serie de eseuri scrise de rudele (in viata), prieteni si cunostinte ale lui Yoko, intregind imaginea jurnalului fetitei si analizand evenimentele razboiului cu mentalitatea unor oameni trecuti prin viata care nu mai sunt influentati de propaganda de razboi.
Sailor Moon nu vrea sa dispara
Dupa cum poate stiti sau poate nu, dar seria Sailor Moon, una din cele mai faimoase serii de anime-uri aparute vreodata, are mai bine de 20 de ani. Manga s-a lansat in 1991 si anime-ul in 1992, asa ca ce s-au gandit japonezii sa faca ca sa aniverseze mai bine de doua decenii de la lansarea fenomenului mondial? Printre re-lansari de manga, un muzical nou si multe, multe jucarii, au decis sa refaca anime-ul.
Noul anime, intitulat Sailor Moon Crystal, va urmari mai in de-aproape manga-ul original a lui Naoko Takeuchi, cu animatie moderna si seiyuu noi, Kotono Mitsuishi fiind singura care isi va relua rolul din anime-ul initial(ea fiind vocea lui Usagi)
Serialul va avea 26 de episoade care vor aparea in prima si a treia sambata a fiecarei luni, in streaming la nivel mondial cu subtitrari in 12 limbi. Primul episod a aparut sambata trecuta si a fost vizualizat de mai bine de un milion de ori in doua zile ceea ce demonstreaza ca seria inca are destui fani.
Desi o mare parte a fanilor critica stilul animatiei, si spun ca personajele nu mai ai aceasi expresivitate ca in seria originala, eu una sunt mai mult decat incantata. Animatia e de cea mai inalta calitate, intriga urmeaza mai gata pas cu pas povestea din manga si nu se mai tot lungeste episodul cu video-uri repetate cu atacuri si transformari. Nu mai exista problema cu monstrul saptamanii care trebuie intotdeauna infruntat in interiorul aceleiasi formule si asa ca mai mult timp va fi folosit pentru definirea personajelor in interiorul seriei, a motivatiei si a dezvoltarii lor personale pe parcursul episoadelor.
Noul anime, intitulat Sailor Moon Crystal, va urmari mai in de-aproape manga-ul original a lui Naoko Takeuchi, cu animatie moderna si seiyuu noi, Kotono Mitsuishi fiind singura care isi va relua rolul din anime-ul initial(ea fiind vocea lui Usagi)
Serialul va avea 26 de episoade care vor aparea in prima si a treia sambata a fiecarei luni, in streaming la nivel mondial cu subtitrari in 12 limbi. Primul episod a aparut sambata trecuta si a fost vizualizat de mai bine de un milion de ori in doua zile ceea ce demonstreaza ca seria inca are destui fani.
Desi o mare parte a fanilor critica stilul animatiei, si spun ca personajele nu mai ai aceasi expresivitate ca in seria originala, eu una sunt mai mult decat incantata. Animatia e de cea mai inalta calitate, intriga urmeaza mai gata pas cu pas povestea din manga si nu se mai tot lungeste episodul cu video-uri repetate cu atacuri si transformari. Nu mai exista problema cu monstrul saptamanii care trebuie intotdeauna infruntat in interiorul aceleiasi formule si asa ca mai mult timp va fi folosit pentru definirea personajelor in interiorul seriei, a motivatiei si a dezvoltarii lor personale pe parcursul episoadelor.
Dorayaki どら焼き
Ca sa ma laud cu setul de dorayaki pe care l-am facut saptamana trecuta
Reteta e foarte simpla:
Timp de preparare a ingredientelor: 20 min Timp de gatit: 40 min
Ingrediente:
4 oua 140 gr de zahar 2 linguri de miere 160 g de faina 1 lingurita praf de copt 1-2 lingurite apa 2 linguri ulei Pasta Azuki
Mod de lucru:
Intr-un bol mare se combina ouale, zaharul si mierea si se amesteca bine pana cand devine pufos. Se adauga treptat faina si praful de comp si se incorporeaza. Amestecul se pune la frigider pentru 15 minute.
Cand au trecut minutele se adauga 1-2 lingurite de apa la amestec ca sa-l fluidizeze un pic. In principiu ar trebui sa fie mai tare decat amestecul de pancakes. Cu cat e amestecul mai lichid cu atat o sa fie clatitele mai plate.
Se incalzeste o tigaie nonaderenta la foc mediu, se unge cu putin ulei si se toarna jumate de polonic de amestec. Se gateste pe ambele parti si se pune clatita intr-o farfurie, dupa care se acopera cu un prosop umed ca sa nu se usuce.
In final se face sandwich cu doua clatite si pasta Azuki in mijloc. Daca nu se serveste imediat recomand sa inveliti in folie de plastic (dupa ce s-au racit clatitele) si sa le pastrati in frigider. Tin 3 zile.
Reteta e foarte simpla:
Timp de preparare a ingredientelor: 20 min Timp de gatit: 40 min
Ingrediente:
4 oua 140 gr de zahar 2 linguri de miere 160 g de faina 1 lingurita praf de copt 1-2 lingurite apa 2 linguri ulei Pasta Azuki
Mod de lucru:
Intr-un bol mare se combina ouale, zaharul si mierea si se amesteca bine pana cand devine pufos. Se adauga treptat faina si praful de comp si se incorporeaza. Amestecul se pune la frigider pentru 15 minute.
Cand au trecut minutele se adauga 1-2 lingurite de apa la amestec ca sa-l fluidizeze un pic. In principiu ar trebui sa fie mai tare decat amestecul de pancakes. Cu cat e amestecul mai lichid cu atat o sa fie clatitele mai plate.
Se incalzeste o tigaie nonaderenta la foc mediu, se unge cu putin ulei si se toarna jumate de polonic de amestec. Se gateste pe ambele parti si se pune clatita intr-o farfurie, dupa care se acopera cu un prosop umed ca sa nu se usuce.
In final se face sandwich cu doua clatite si pasta Azuki in mijloc. Daca nu se serveste imediat recomand sa inveliti in folie de plastic (dupa ce s-au racit clatitele) si sa le pastrati in frigider. Tin 3 zile.
Pompei-ul Japoniei
In decembrie 2012 au fost gasite amasitele unui barbat imracat in armura lamelara din perioada Kofun in orasul Shibukawa, prefectura Gunma. Situl Kanai Higashiura a fost ingropat ca urmare a eruptiei Harunayama Futatsudake (榛名山二ッ岳) de la inceputul secolului 6 (care a erupt di nou in mijlocul aceluiasi secol). Alte locatii precum Kuroimine (黒井峯遺跡) si Nakasuji (中筋遺跡) au fost de asemenea afectate, iar nivelul de conservare i-a facut pe oamenii de stiinta sa numeasca locatia Pompei-ul Japoniei.
Deasupra armurii s-a gasit de asemenea un craniu de copil. Calculand dupa lungimea femurului (43,3 cm), cercetatorii au ajuns la concluzia ca barbatul imbracat in armura acea o inaltime de 163 centimeters, ceea ce era media pentru acea perioada. A fost gasit cu genunchii si degete indoite.
Deasupra armurii s-a gasit de asemenea un craniu de copil. Calculand dupa lungimea femurului (43,3 cm), cercetatorii au ajuns la concluzia ca barbatul imbracat in armura acea o inaltime de 163 centimeters, ceea ce era media pentru acea perioada. A fost gasit cu genunchii si degete indoite.
Semaforul japonez
Japonia are o particularitate foarte interesanta in ceea ce priveste culorile semaforului. Dupa cum ar fi de asteptat, rosul 赤 (あか) si galbemul 黄 (き) sunt la fel ca in restul lumii, dar verdele difera destul de puternic. In primul rand japonezii nu-i spun verde 緑 (みどり), ci albastru 青 (あお).
Ceea ce este interesant la culorile semafoarelor are de-a face cu vocabularul si definirea culorilor. Ca sa nu se inteleaga gresit, culoarea "verde" a semaforului nu este albastru pur, ci mai degraba albastru-verziu sau verde-albastrui, depinde cum o luam, pe simplu motiv ca exista reglementari foarte clare la nivel international cu privire la culorile standard care se utilizeaza in trafic
Pentru a putea explica aceasta situatie interesanta, trebuie analizata un pic istoria cuvantului ao 青. Deoarece este folosit in multe contexte pe care un vestic nu le-ar recunoaste, ca de exemplu 青葉 (あおば, frunze albastre) sau 青りんご (mere albastre). Deci ne putem da seama ca nu avem o baza comuna de definitii si ca japonezii considera culoara ao ca fiind de fapt o combinatie intre verde si albastru. Ceea ce lingvistii ar numi "grue" (green-blue) este de fapt un concept destul de raspandit in multe limbi, dat de faptul ca linia de demarcatie intre doua culori este altundeva decat in limbile europene. Si deci ao si-a schimbat utilizarea de la verde-albastrui la albastru simplu in momentul in care a aparut 緑 (verde), dar expresiile ca cele prezentate mai inainte au ramas neschimbate.
Motivul pentru care semafoarele sunt acum albastrui are de-a face cu modul in care au fost introduse in tara. In anii 30, cand a inceput modernizarea traficului in arhipelag, culoarea a fost denumita clar midori, dar pe masura ce s-a raspandit in provincii, din ce in ce mai multa lume a inceput sa o denumeasca ao, probabil si datorita faptului ca rosu, galben si albastru erau considerate cele 3 culori primare pentru pictura. Guvernul a decis dupa cateva decenii (mai precis in anii 70), ca in loc sa schimbe denumirea acceptata de ao in midori, ar fi mai simplu sa legifereze culoarea semaforului in cea mai inchisa nuanta de verde-albastrui permisa, in asa fel incat sa fie evident diferita de conotatia cuvantului "midori" (facand schimbarea vizual imposibila, dar in acelasi timp fiind in concordanta cu reglementarile internationale).
Ceea ce este interesant la culorile semafoarelor are de-a face cu vocabularul si definirea culorilor. Ca sa nu se inteleaga gresit, culoarea "verde" a semaforului nu este albastru pur, ci mai degraba albastru-verziu sau verde-albastrui, depinde cum o luam, pe simplu motiv ca exista reglementari foarte clare la nivel international cu privire la culorile standard care se utilizeaza in trafic
Pentru a putea explica aceasta situatie interesanta, trebuie analizata un pic istoria cuvantului ao 青. Deoarece este folosit in multe contexte pe care un vestic nu le-ar recunoaste, ca de exemplu 青葉 (あおば, frunze albastre) sau 青りんご (mere albastre). Deci ne putem da seama ca nu avem o baza comuna de definitii si ca japonezii considera culoara ao ca fiind de fapt o combinatie intre verde si albastru. Ceea ce lingvistii ar numi "grue" (green-blue) este de fapt un concept destul de raspandit in multe limbi, dat de faptul ca linia de demarcatie intre doua culori este altundeva decat in limbile europene. Si deci ao si-a schimbat utilizarea de la verde-albastrui la albastru simplu in momentul in care a aparut 緑 (verde), dar expresiile ca cele prezentate mai inainte au ramas neschimbate.
Motivul pentru care semafoarele sunt acum albastrui are de-a face cu modul in care au fost introduse in tara. In anii 30, cand a inceput modernizarea traficului in arhipelag, culoarea a fost denumita clar midori, dar pe masura ce s-a raspandit in provincii, din ce in ce mai multa lume a inceput sa o denumeasca ao, probabil si datorita faptului ca rosu, galben si albastru erau considerate cele 3 culori primare pentru pictura. Guvernul a decis dupa cateva decenii (mai precis in anii 70), ca in loc sa schimbe denumirea acceptata de ao in midori, ar fi mai simplu sa legifereze culoarea semaforului in cea mai inchisa nuanta de verde-albastrui permisa, in asa fel incat sa fie evident diferita de conotatia cuvantului "midori" (facand schimbarea vizual imposibila, dar in acelasi timp fiind in concordanta cu reglementarile internationale).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
