Putem vreodata intelege?

Tocmai am terminat de citit minunata carte Geisha, scrisa de Lesley Downer si ma aflu intr-o stare contemplativa. Sunt in acelasi timp si usor intrigata, asa ca am decis sa scriu un mic articol despre intrebarile care par sa nu-mi dea pace.

Ca sa clarificam totul de la inceput, cunostiintele mele legate de cultura geishelor sunt destul de limitate. Ca probabil mare majoritate a lumii am vazut Memoriile unei geishe cand aparuse. Am citit dupa acea si cartea. Ca sa contrabalansez imaginea pe care mi-a oferit-o un gaijin asupra practicilor (Arthur Golden) am cumparat cartea lui Mineko Iwasaki, Adevarata viata de geisha, pentru ca am vrut sa citesc si varianta ei (ea este cea pe care s-a bazat Arthur in creerea personajului Sayuri). Aveam, deci, un punct de vedere japonez asupra lucrurilor. Intr-un final, de ziua mea am primit de la colegi aceasta ultima carte, scrisa de o eminenta in cultura si traditia geishelor si pot sa afirm ca mi-am largit orizonturile.

Image and video hosting by TinyPic

Cartea este foarte bine structurata, luand la puricat istoria geishelor, dupa care explica in detaliu viata ultimelor comunitati de geisha existente in Japonia (majoritatea lor aflandu-se in Kyoto si Tokyo), precum si copiile ieftine de geisha (denumire asemanatoare, comportament si cultura total diferite) care mai au aparut prin tara datorita cererii de ‘ceva nou’.

Insa problema mea de data asta nu este legata de geisha si de japonezi ci de vestici. Vom ajunge si acolo imediat.

Cand am aflat prima data despre geisha, am fost invatata sa inteleg ca ele sunt un fel de curtezane, platite pentru a distra barbatii si nimic mai mult. Daca doreau servicii sexuale se duceau la tayuu sau prostituate de rang inferior. Geishele isi vindeau talentele, nu corpul.

In urma citirii cartii lui Lesley am aflat ca de fapt si geishele ofera servicii sexuale unor clienti exclusivi, danna (pana intr-un punct soti, dar nu chiar), si ca la inceputul carierei au parte de o ceremonie de mizuage (adica de dezvirginare), in care un barbat ofera o suma substantiala de bani pentru a desvirgina viitoarea maiko cu drepturi depline. Aceasta traditie nu se mai tine, inca de prin anii 50’ cand guvernul japonez a introdus legea de ilegalizare a prostitutiei.

De-a lungul istoriei lor, geishele au fost considerate pe rand dansatoare, actrite, cantarete, curtezane, concubine si inca cate si mai cate. Evident ca ce scriu eu aici este extrem de simplificat si vulgar, dar cealalta metoda ar fi fost sa transcriu cartea, cuvant cu cuvant, din cauza ca nu se poate rezuma.

Acum, pot sa zic ca am anumite pretentii de la mine, cu privire la mentalitatea pe care ar trebui sa o am fata de cultura si traditiile Japoniei. Sunt prea interesata si implicata in ele ca sa nu am pretentii mai ridicate de la mine decat de la o persoana necunoscatoare. Si totusi, in timp ce citeam cartea, aveam ba momente de reviriment, ba momente de judecata clara fata de anumite comportamente si cutume.



De ce? Am incercat sa gasesc un motiv mai inteligent, dar concluzia la care am ajuns e ca simt ceea ce simt din cauza ca “la noi nu se face asa”. Si deci, printr-o greseala clara de intelegere, judec anumite aspecte ale traditiei lor prin prisma traditiei mele.

Asa ca am ajuns la o mare dilema. Cum putem noi, vesticii, sa intelegem vreodata Japonia si viceversa, atata timp cat este aproape imposbil sa te separi de cultura in care ai crescut si trait? Putem cel mult sa pricepem la un nivel intelectual de ce fac anumite lucruri intr-un mod si nu in altul, dar niciodata nu vom putea intelege esenta lucrurilor.

In aceasi ordine de idei, cum am putea avea vreodata impresia ca vesticii nu vor face o definire clara a geishelor ca fiind nimic mai mult decat prostituate, care mai stiu sa si vorbeasca cu tine, atata timp cat intelegerea acestei culturi a “lumii placerii” se face cu greu, cu multa bunavointa din partea ambelor parti si cu ore si ore pierdute in incercarea de a ajunge la adevar.

In lumea vitezei de astazi, mai ai timp sa stai si sa gandesti?

1 comentarii:

haruka84 spunea...

neata!Avem ceva in comun...suntem innebunite dupa arta...si cine exprima mai curat,mai fin,mai...UMAN decat japonezii arta?...Sper rusinea mea n-am putut vedea "Memoriile unei gheise" si nici cartea n-am gasit-o nici la biblioteca orasului nici la librarie! :(...dar se rezolva...L-ai citit pe Yasunari Kawabata?scrie sublim!...Acum recitesc pentru a trei oara "Musashi" de Eiji Yoshikawa...Cat de usor pot mangaia sufletul geniile!...
Cand aud cuvantul "gheisa" o vad dansand cu miscari perfecte ce-mi cutremura fiinta!As vrea sa o am in fata ochilor!...

Trimiteți un comentariu