Omenii se nasc ca sa regrete

Daca starea imi permite si ziua s-a petrecut in asa mod incat sa am nevoie de relxare totala si un moment de liniste si frumusete, ma uit la un film japonez. Daca nu am unul nou primit atunci ma uit la unul vechi, dar astazi am avut norocul de a avea in calculator 2 filme pe care inca nu le-am vazut.

Am ales Semishigure, sau in traducerea internationala "The samurai I loved" si sunt mandra de alegerea facuta. Filmul a fost dat pe TVR cultural acum cateva luni, dar scoala nu m-a prea lasat sa-l vad in totalitate. Ma bucur ca mai am avut sansa sa-mi rasara din nou in cale, fiindca titlul nu mi-a prea ramas in minte. Acum cand l-am cautat pe internet am vazut ca are multe premii la activ, dar uite ce face o traducere neinspirata. Interesant ca mi-am downloadat theme song-ul filmului acum ceva vreme, dar nu stiam ca ii apartine.

Un lucru interesant la filmele japoneze contemporane, pe care nu-l prea poti vedea la filmele mai vechi ale lui Kurosawa-sama sau Ozu-sama, este libertatea, sau hai sa zicem diferenta de care o au, din punct de vedere al cinematografiei si al actorilor.

Mama, mare fana a filmelor clasice japoneze, a avut un adevarat soc cand a vazut un film nou, Bushi no ichi(care s-a bazat pe o carte scrisa de Fujisawa Shuhei, care a scris si romanul pe care s-a bazat acest film), in care sotii dadeau dovada de dragoste unul fata de celalalt in mod deschis, cu mici flirturi, jocuri si glume doar de ei intelese. In filmele vechi ai putea avea impresia ca sotii sunt doi straini care stau sub acelasi acoperis doar pentru a-si indeplini datoria si nimic mai mult.

Din punct de vedere cinematografic, japonezii sunt maestrii la metafore simple si eficiente care duc nu numai ca duc naratiunea mai departe, dar si exprima sentimentele adevarate pe care personajele nu le exteriorizeaza (chiar daca si ele, personajele si implicit actorii care le joaca, la randul lor sunt mult mai expresivi si mult mai putin teatrali decat inainte).

Filmul este, din nou, o interpretare a idei de onoare si iubire. Cum se intretaie ele in viata unui samurai si cum poate el sa le duca pe amandoua. Zic 'din nou' nu din plictiseala, fiindca pana acum, chiar daca am vazut cel putin 10 filme pe acest subiect nu am vazut nici o asemanare in modul de abordare. Ideea care le leaga pe toate este cea a sensibilitatii tipic japoneze.

Filmul e destul de greu de vazut dintr-o singura asezare. Dureaza 2 ore si 10 minute si e plin. Fiecare scena te uimeste si uneori iti si cauzeaza si o durere de cap. Recomand sa fie taiat in 2 sederi- prima de 50 de minute si dupa acea pana la sfarsit, deoarece si povestea are doua parti si se petrece in doua momente diferite din viata personajului.

Recomand sa fiti foarte atenti la scena din padure, cand Fuku vine sa-l ajute pe Bunshiro in acel moment greu. Este probabil cea mai delicata declaratie de iubire, nerostita, pe care am vazut-o pana acum




Citate de critici specializati:

"I can't recall seeing a dialog-free scene before that spoke so loudly" -- Japan Reviewed

"This is a film that belongs on the shelf of any fan of Japanese film. It is simply an enchanter" -- Cinegeek

1 comentarii:

ichigo spunea...

masterpiece....japonezii astia...they rule fo' eveeeeer....!!!

Trimiteți un comentariu