Never let me go

Am zis la un moment dat ca o sa-mi bag picioarele in filemele japoneze/bazate pe carti scrise de japonezi, ca nu mai suport un minimalism atat de pregnant, din toate punctele de vedere.
Din pacate, nu prea ma pot tine de cuvant si vrand nevrand ma avant in alte opere de arta care ajung, inevitabil, sa ma marcheze profund.

Cum mama era fana autoproclamata a lui Kazuo Ishiguro, fiind si prima care mi-a recomandat sa ma uit la filmul Ramasitele Zilei (film pe care, sincer, la 8 ani, nu puteam sa-l consider interesant nici in ruptul capului), am zis sa incerc sa citesc si alte carti ale acestuia.

Am ajuns la cartea Nu ma parasi si pot sa spun ca indiferent in ce tara traieste un japonez, influenta culturii nipone asupra oricarui aspect din viata lui nu se diminueaza.

Fara sa vreau sa dezvalui prea mult din intriga, spun doar ca in carte precum si in film se exploreaza relatia de prietenie, iubire si gelozie dintre 3 copii care au crescut impreuna si care ajung sa aiba acelasi destin. Din pacate nu pot spune mai multe, fiindca v-as strica experienta si sincer ar fi pacat.



Din punct de vedere al jocului actoricesc, pot spune cu mana pe inima ca Andrew Garfield (Tommy, in film) m-a impresionat mai mult decat as fi crezut posibil. Pentru varsta lui, dar mai ales pentru experienta sa actoriceasca limitata (a inceput sa joace doar in 2007) chiar a reusit sa transmita exact ceea ce trebuia. Nu pot sa compar filmul acesta cu Ramasitele zilei si nici nu vreau, chiar daca autorul comun le leaga. Actorii reusesc sa-l duca-n spate, fara prea mari probleme. E un film greu, romantic si cinic. Il recomand cu caldura.

1 comentarii:

roberts spunea...

si filmul e ok, dar cartea e superba. pentru mine, a fost o lectura foarte placuta.

Trimiteți un comentariu