De ce Japonia?

Stare contemplativa astazi. Probabil ca a fost o zi prea plina pentr creierul meu obosit, dar in general genul asta de zile ma pun intr-o stare de scriitor. Asa ca nimic despre Japonia, intr-un mod direct. Doar despre mine in legatura cu ea.

Am incercat de foarte mult timp sa imi dau seama care e motivul pentru care am dezvoltat o pasiune atat de mare pentru tara asta si nici pana in ziua de azi nu am un raspuns definitiv. Este, clar, o tara a contrastelor ce par, uneori, fara logica. Eu is mai inginer de meserie si imi place sa vad o oarecare logica in lucruri. Japonia nu-mi da prilejul...

Insa inca de cand am fost mica si am pus ochii pe Sailor Moon si Mila m-am indragostit. De limba stranie care de abia o auzeam, gratie dublarii idioate de pe vremea aia de la televizor, de cultura aia de aplecaciuni continue, dar mai ales de spiritul mai incapatanat decat al britanicilor, lucru pe care il credeam imposibil.

Pe masura ce am crescut si am aflat mai multe am ajuns, cum nu mai ajunsesem pana atunci, sa o accept in totalitate. In toate culturile despre care ma interesez respect practicile traditionale si spiritul tarii ca entitate, dar nu sunt de accord cu totul. In Japonia nu exista nici o practica, nici o traditie, nimic! care sa imi provoace orice alta stare decat fascinatie si respect.

Oricine poate considera ca dreptul de viata si moarte asupra supusilor tai si a familiilor lor este ceva de neconceput, dar eu pot sa inteleg si mai presus de a intelege, pot fi facinata si curioasa.

De la trecutul glorios la prezentul straniu, chiar va rog, sa incercati gasiti ceva ce credeti ca ar putea sa ma faca sa ma simt diferit.

Chiar daca Japonia de alta data vi se pare ca a disparut, chiar daca nu mai puteti vedea nimic din fosta eleganta impunatoare a samurailor si din fina seductie a geishelor in populatia actuala, va asigur ca ele inca se afla acolo. In spiritul acela combatant, uneori superior, care m-a atras si va continua sa ma atraga la poporul asta.

Orice "sarariman" iti arata zilnic, foarte clar, ca el e japonez. Poate uneori doar din ochi, poate din mers, dar cei care stiu la ce sa se uite o vad. Ceilalti raman la vechile stereotipuri, poate.

Inca nu am reusit sa-mi dau seama de ce iubesc tara asta. Si nu cred ca-mi voi da seama vreodata, dar parca face parte din mister, nu?

Oricum, mai e drum lung de mers si ca in orice relatie trebuie sa ai rabdare, nu? Poate a un moment dat o sa imi aflu eu motivele. Pana atunci, trebuie sa ma bucur de frumusetea pe care o am in fata.