Japonie de gaijin

Tsukemono (漬物)

2012-02-15T23:26:00.001+02:00

Tsukemono sunt muraturile japoneze. In general servite cu orez, pe post de garnitura sau pe post de gustare cu bautura. De asemenea se poate servi in timpul ceremoniei ceaiului.

Cele mai cunoscute tsukemono sunt facute cu sare, nu cu otet, si alte ingrediente precum sos de soia si sake. Legumele murate traditional sunt ridichile daikon, napii, ardeii si varza chinezeasca.

Cea mai simpla reteta de castraveti in stil tsukemono este acea de a taia castravetii in rondele de 2-3 centimetrii, de a adauga numar egal de linguri de sare cu numarul castravetilor, presarata egal peste fiecare rondea si presata compozitia (pentru a scoate sucul care urmeaza sa se sareze si sa mureze legumele). Se lasa 10 ore in forma presata dupa care se consuma in urmatoarele 2 saptamani (castravetii ramanand pastrati in frigider dupa procedura)

Am postat mai jos o reteta pentru garnitura tsukemono variata

Sacrificiul unei mame

2012-01-31T21:30:00.000+02:00

Am aflat de intamplarea aceasta prin intermediul unui site numit 9gag, pe care-mi petrec o mare parte din timp, si m-am gandit sa o impartasesc, fiindca este de-a dreptul emotionanta.Dupa ce s-a terminat cutremurul din 2011 din Japonia, salvatorii au ajuns la ruinele unei case in care au gasit corpul unei femeie. Avea o pozitie ciudata, si anume era asezata ca si cand s-ar fi rugat, in genunchi, cu corpul aplecat in fata, si in maini tinand un obiec. Cand a cazut, casa i-a strivit capul si i-a rupt coloanaLiderul echipei, dupa ce a reusit sa ajunga la femeie si sa verifice daca inca mai era in viata, si-a condus echipa spre alte locuri, dupa ce a vazut ca femeia murise. Insa dupa ceva timp ceva l-a impulsionat sa se intoarca si sa reexamineze locul in care se afla corpul femeii.A strigat ”Un copil! Exista un copil aici!" si toata echipa s-a mobilizat sa inlature daramaturile din jurul corpului femeii moarte si sa scoata copilasul infasurat intr-o patura inflorita din mainile mamei sale. Cand casa era pe cale de a se prabusi, femeia si-a folosit corpul sa isi protejeze fiul.Doctorul care a venit sa examineze copilul a gasit un celular in patura cu care era invelit, iar mesajul care aparea pe ecran spunea: ”Dragul meu copil, daca vei supravietui, sa tii minte ca te iubesc.”

Hikikomori (ひきこもり)

2012-01-25T22:59:00.000+02:00

Hikikomori (ひきこもり sau 引き籠もり inseamna literalmente "a te retrage" sau "a te izola" si se refera la fenomenul de retragere extrema din viata sociala a adolescentilor si a tinerilor adulti datorata diversilor factori sociali si personali.

Ministerul de Sanatate din Japonia defineste termenul ca "dorinta de izolare de societate a individului pe o perioada mai mare de 6 luni". Exista si cazuri extreme de oameni care au trait in izolatie mai multe decenii. In momentul de fata se estimeaza ca exista aproximativ 3.600.000 de hikikomori care traiesc in Japonia, mai bine de o treime din ei avand o varsta de peste 30 de ani. Numarul exact variaza de la expert la expert, considerand faptul ca marea majoritate a hikikomori sunt adolescenti a caror parinti nu discuta posibilitatea ca acestia sa aiba vreo problema.

Se considera ca oamenii care dau dovada de comportament tip hikikomori sufera de Asperfer (un tip usor de autism). Desi conditia afecteaza ambele sexe, asteptarile societatii cu privire la comportamentul tinerilor barbati ii face pe acestia sa refuze sa paraseasca casa parinteasca, mai ales dupa unul sau mai multe episoade de rateu social si/sau academic.

Din punct de vedere financiar, hikikomori sunt sustinuti fie de parinti fie de ajutor social, rareori gasindu-si o slujba, deoarece aceasta implica socializare. Exista insasi cazul lui Takashi Kotegawa (小手川隆) care prin intermediul bursei a ajuns in 10 ani de la 1,6 milioane de yeni la 2 miliarde.

Societatea japoneza rigida da deci inca o data dovada de capabilitatea de a crea probleme membrilor acesteia, aplicand presiuni asupra copiilor inca din perioada gradinitei, ducand la comportamente de "rebeliune" in care tanara generatie refuza sa urmeze aceleasi carari ca parintii lor

Hiroshima

2012-01-18T21:52:00.004+02:00

Bento

2012-01-12T00:16:00.000+02:00

Am citit o serie de articole despre Bento-ul japonez si m-am gandit sa scriu un pic despre aceasta traditie tipica. Si spun tipica chiar daca stiu ca idea de bocceluta cu mancare este universal valabila. In Japonia s-a ridicat la rang de arta, mamicile fiind incurajate sa-si exprime creativitatea si sa isi dovedeasca dragostea pentru copilul lor facand bento-uri cat mai interesante si colorate de cele mai multe ori kyaraben sau "character bento". De obicei kyaraben-urile contin mancare aranjata in asa fel incat sa reprezinte un personaj din anime-uri.

Pentru tati, mamicile sunt incurajate sa faca oekakiben sau bento-uri care sa reprezinte diverse peisaje naturale, monumente, animale sau flori.

Desi aceste bento-uri se pot cumpara de la magazine specializate, exista o regula nescrisa ca cele facute acasa sunt de dorit, motiv pentru care aproximativ 70% din femeile japoneze renunta la servici dupa ce au un copil.

Melodie care se invata la gradinita si cantata inainte de pauza de masa

Site care prezinta lista de bento-uri creative pentru copii fiind analizate din punct de vedere al vitezei de preparare, aspectului, valorii nutritionale si a economiei de bani facuta din necumpararea acestora gata preparate

Masako Mizutani

2012-01-08T23:03:00.000+02:00

Va rog frumos sa priviti un minut aceasta femeie.

Ce varsta i-ati da? Eu cand am vazut-o prima data am zis ca da pe la 21-22 de ani, cel mult 25, ca asiaticele au o modalitate intriganta de a se pastra tinere. A trebuit sa-mi revizuiesc un pic atitudinea.

Modelul Masako Mizutani este o mamica de 43 de ani din provincia Nagoya. In afara de faptul ca a gasit fantana tineretii, ea sustine nu a beneficiat de operatii estetice si ca-si intretine tenul aproximativ 5 ore pe zi. Evident rezultatele se vad.

Akemashite omedetou gozaimasu

2012-01-05T13:20:00.000+02:00

Haideti sa speram la un an al Dragonului excelent :D

Kurisumasu omedetou

2011-12-23T12:35:00.002+02:00

Cum voi pleca din oras pe perioada sarbatorilor as dori sa va urez de pe acum un Craciun Fericit si sa aveti parte de sarbatori frumoase alaturi de cei dragi.

Japan: Memoirs of a Secret Empire

2011-12-10T14:05:00.001+02:00

O serie de documentare facute de postul american PBS, cu privire la Imperiul japonez

Site-ul care ofera mai multe informatii cu privire la ce s-a discutat in documentar este aici

Doctorii mortii

2011-11-27T18:45:00.001+02:00

Unitatea731 a fost o unitate sub acoperire de cercetare și dezvoltare pentru arme biologice din cadrul Armatei Imperiale Japoneze. În cadrul acestei unități au fost puse în practică experimente pe oameni, (în principal chinezi), în timpul celui de-al doilea război chino-japonez și celui de-al doilea război mondial. În cadrul acestei unități de cercetare militară au avut loc unele dintre cele mai cunoscute crime de război japoneze.

Cum se fac sabiile de samurai-partea 2

2011-11-26T00:38:00.001+02:00

Documentar al celor de la National Geographic

Japan - The Strange Country

2011-11-19T13:45:00.001+02:00

Desi video-ul e narat in japoneza, cred ca se poate intelege toata informatia din imagini.

Japan - The Strange Country (Japanese ver.) from Kenichi on Vimeo.

Daca nu se intelege, insa, varianta in engleza se poate vedea mai jos

Cum se fac sabiile de samurai

2011-11-19T02:56:00.001+02:00

Handmade Portraits: The Sword Maker from Etsy on Vimeo.

Soundtrack

2011-11-14T23:49:00.001+02:00

Filmele americane cu subiect japonez au tendinta de a combina elementele asiatice cu cele vestice intr-un mod foarte placut si (ca sa folosesc o expresie pe care sincer nu o suport dar mi-a fost bagata in cap de-a lungul timpului) organic.Cateva exemple din preferatele mele.

Halloween si efectele sale negative

2011-10-31T09:45:00.002+02:00

Campania "I'm a culture not a costume" (sunt o cultura nu un costum) a fost lansata in SUA pentru a constientiza tinerii petrecareti cu privire la costumele preluate din alte culturi si super-simplificate, pentru a continua o imagine negativa si stereotipizata a anumitor aspecte ale unei culturi mult mai vaste decat poate exemplifica un costum.

In acest sens a aparut si o imagine cu o tanara japoneza tinand in mana poza cu o pseudo-geisha

Exista ceva ce nu pot face?

2011-10-27T10:22:00.004+03:00

Experienta lui Andrei Plesu in Japonia

2011-10-25T20:53:00.000+03:00

Andrei Plesu-Romani in Japonia

Asculta mai multe audio diverse

... Este vorba de experienta lui Andrei Plesu in Japonia, povestita cu foarte mult umor!

Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti în variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta. Ca, de pilda, cand calatoresti în Japonia. N-am fost niciodata în Africa, în Australia sau în Caraibe. Pentru mine, Japonia ramâne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai "strain".Te poti simti strain în Indonezia, parcurgînd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european "civilizat" într-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica. Te poti simti strain în bucataria chineza, în coloritul, moravurile si inocenta americane, sau în expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cat de cat familiar.

În Japonia însa alteritatea e radicala. Te misti în spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul... N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sunt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cateva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii. Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sunt însa bagatele, mofturi.

Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri. Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie. L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricand sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cateva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal.Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, intreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina.

Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tiparituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarate, filtrate de incontrolabile perdele de apa. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stangace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic.

Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat. Am stat un timp nemiscat, ca sa nu starnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfarsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cate ori lasai picioarele sa-ti atarne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sunt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia.

În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate langa receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decat dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternand balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea...La randul meu, am încasat prima trauma cand, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decat un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier.

În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d. Aici nimic. Am privit nelinistit spre batrana însotitoare care lucra pe post de "bagajist" si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei "de zi". Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea. Spre seara, m-am hotarat sa cer de mancare în camera. Alesesem, mai curand la întamplare, ceva în care identificasem cuvantul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într- o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica! Papa! "Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un suras buddhist preopinenta - mai întai baie! Papa la urma!" Dupa cateva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se abtine, ranjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mana. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pana la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si branza de soia. Se ia, cu doua betigase, cate o felie de carne si se agita în fiertura din oala pana dispare tenta de crud. Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pana vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cate ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" înseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "stînga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale.

A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul. Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfarsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune.

Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manance din boluri misterioase, oferite de o oficianta care luneca între comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului.

Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de carpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert. Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrand, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarat, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încat sa-si poata sprijini sezutul pe calcaie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea mantuirea însasi. Dar numai pentru cateva minute. Calcaiele nu sunt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor. Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominand - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamand, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata. Dar cat poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decat abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridicandu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasandu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi.

Am facut o experienta asemanatoare cativa ani mai tarziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pana la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici pana azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încat corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine. Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare. În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercand sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai stramb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sunt în regula… Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!"

Ceremonia ceaiului

2011-10-23T23:01:00.000+03:00

Cea mai buna varianta pe care am putut-o gasi pe youtube

Recordul mondial de sushi

2011-10-15T14:57:00.001+03:00

Pentru iubitorii de sushi, urmatorul videoclip prezinta cel mai mare makisushi din lume.

Pofta

Beatboxing japonez

2011-10-10T21:30:00.002+03:00

Sa va uitati si sa va mirati

Antrenamentul de karate

2011-10-02T00:04:00.001+03:00

Motivul pentru care m-am hotarat sa fac aceasta postare nu este pentru a critica in nici un fel sistemul de dojo-uri din Romania. Nici nu as indrazni sa fac asa ceva, considerand ca nu am participat la antrenamente decat la 3 astfel de sali de antrenament si nu am vazut mai mult de 10 antrenori la viata mea. Dar in acelasi timp, acum ca am terminat (sa nu radeti!) cartea Puterea interioara a sinelui, a lui Chuck Norris mi-am reamintit de un gol esential in antrenamentele facute. Dar, sa o luam cu inceputul, zic eu.

Poate ca ar fi corect sa spun ca unul din momentele de cotitura din viata mea a fost acela in care m-am hotarat sa merg la ore de karate. Sau poate mai bine as spune cand mama m-a convins sa merg, sa vad cum e, fiindca altfel "cand o sa fii mare nu o sa te las sa mergi in cluburi". Mi-o trebuit inca 12 ani de la acel moment sa-mi dau seama ca daca ar fi fost doar pentru a primi permisiune sa ma duc in club, mi-am cam irosit timpul si ai mei banii cu orele de antrenament, fiindca nu prea stiu ce-i ala.

In schimb, am avut parte de 8 ani de antrenament care mi-o schimbat perspectiva asupra vietii. Lucru de care, din nou, m-am lamurit mult mai tarziu. Am inceput la varsta de 5 ani, intr-o sala nu prea departe de apartamentul bunicilor mei si 3 zile pe saptamana, luni, miercuri si vineri, mergeam la antrenamente. Pana cand mi-am dat examenul de prima centura, cea alba.

La scurt timp dupa, sala de antrenament a ars, datorita unei tigari nestinse corespunzator si am intrerupt antrenamentele 1 an, nestiind daca antrenorul pe care l-am avut mai putea continua orele. In fine, dupa un an, dupa ce parintii probabil au mai iscodit zona, am revenit la ore, observand ca elevi care au fost mici in grad ca mine au avansat 2 centuri. M-am ambitionat si am lucrat din greu, fara sa stiu ca antrenorul nu mai putea continua si dupa inca 3 luni m-as lasa din nou de ore.

Din fericire, un prieten din generala a adus vorba de antrenamentele lui de karate, pe care le facea, spre norocul meu, chiar la noi la scoala. Asa ca m-am alaturat, dupa ceva misto din partea unor colegi care faceau si ei karate si nu puteau pricepe cum de aveam eu centura galbena. Si am continuat antrenamentul pana in clasa a 7-a cand datorita unor persoane am fost nevoita sa intrerup, de tot, ce imi placea sa fac asa de mult.

Am invatat multe, mi-am facut ceva prieteni si am si castigat o medalie (pe care sincer nu o prea iubesc, din cauza ca am fost fortata sa merg la competitie). Problema pe care am avut-o a fost cu invatarea spirituala. Aceea a lipsit cu desavarsire.

Cred ca sensei a avut o problema cu faptul ca eram prea mici, la inceput, sa ne invete lucruri prea "spirituale" de frica neintelegerii, dar daca nu incepi de mic, atunci karatele intr-adevar isi pierde intelesul de arta martiala si devine doar o modalitate de a invata sa te bati. Pe cand, scopul karate-lui nu e deloc acesta.

As dori sa ofer un scurt citat din cartea lui Chuck:

A te cuceri pe tine insuti este un proces lent si adeseori dificil, dar el poate fi realizat prin mentinerea disciplinei si prin cultivarea respectului fata de propria persoana si fata de ceilalti.

Asta e problema pe care am avut-o, inca de cand am crescut destul de mult incat sa imi dau seama ce as dori de la aceste antrenamente. Disciplina in timpul orelor, desi de cele mai multe ori satisfacatoare, nici nu se asemana cu ce imi imaginam eu ca ar trebui sa fie. Din dorinta de a se apropia de noi, sensei ne lasa sa-i spunem pe nume, lucru care, cel putin din punctul meu de vedere, i-a redus din autoritatea pe care putea sa o impuna.

Niciodata nu ne-a fost explicat faptul ca in karate incerci sa lasi lupta ultima, cand chiar nu mai poti rezolva o problema pe alta cale. Nu am fost invatati sa meditam. Examenele se treceau destul de usor si nu exista nici pe departe un test de maturitate. Vedeau cat de bine stiai sa executi un kata, cat de bine stiai sa dai un pumn si gata.

Nu stiu daca in alte dojo-uri a existat aceasi situatie, dar stiu ca in al meu, ma deranja. Din pacate, nici nu prea stiu cum s-ar putea schimba situatia, fiindca nu stiu sistemul din interior sa imi dau seama cum functioneaza. Nici nu stiu daca lumea ar dori ca situatia sa se schimbe. Adica majoritatea elevilor sunt baieti si par a fi foarte multumiti de ceea ce invata. Fetele, foarte putine si ele, se lasa destul de repede, la varste mici, cand incepe sa loveasca pubertatea, din cauza ca "a fi batausa" nu e sexy si feminin fara sa isi dea seama ca nu a fost niciodata vorba de "bataie", cel putin nu exteriorizata.

Albastru nemarginit, aproape transparent-限りなく透明に近いブル

2011-09-24T21:15:00.001+03:00

Albastru nemarginit, aproape transparent este cartea de debut a autorului japonez Ryū Murakami, publicata in anul 1976. Murakami a regizat si un film bazat pe acest roman.

Motivul pentru care am dorit sa fac o postare despre Ryū este ca sa va previn. In tineretile mele inocente stiam de un "Kafka al Japoniei" pe nume Murakami. Mergand la biblioteca am intrebat daca au cumva vreo carte a lui. Bibliotecara, politicoasa, mi-a raspuns ca da, si s-a ridicat sa-mi aduca un exemplar din cartea mai sus mentionata.

Fericita, m-am dus acasa si am inceput sa o citesc si m-am socat de ce am citit.

Cartea este narata la persoana I de personajul Ryū (care nu stiu exact daca inseamna ca aveam de-a face cu o autobiografie sau doar o "joaca") si descrie activitatile unui mic grup de prieteni, in anii 70. Cartea joaca rol de fresca a vietii acestor tineri in timp ce incearca sa scape de monotonia vietii de zi cu zi, prin violenta, consum de droguri, suicid si orgii. Suficient sa spun ca descrierile sunt ample.

Aici puteti gasi de citit cartea, sau puteti sa o cumparati de la editura Polirom.

Dupa ce am terminat cartea, am intrat pe internet sa caut sa aflu mai multe. Am aflat ca trebuia sa-l cer pe Haruki Murakami.

Rock la shamisen

2011-09-07T21:17:00.000+03:00

Ce se poate face din clasicul instrument al geishelor. Chiar foarte interesant

Hiroyuki Sanada

2011-09-05T22:11:00.002+03:00

Dupa ce am facut o postare despre Ken Watanabe, nu am cum sa nu fac si una despre Hiroyuki Sanada, considerand ca sunt actorii mei preferati.Hiroyuki Sanada(真田広之) s-a nascut in 12 octombrie, 1960, in Tokyo. Inca de mic a dorit sa devina actor in filme de actiune si s-a antrenat in 2 scoli diferite de karate, ajungand sa fie protejatul lui Sonny Chiba, prin intermediul caruia a intalnit-o pe Michelle Yeoh (cu care a jucat si intr-un film)

Sanada a ajuns cunoscut in vest in urma filmului Ultimul Samurai, in care joaca rolul samuraiului care il detesta pe Algren (personajul lui Tom Cruise) pana aproape de finalul filmului.

Alte roluri faimoase sunt cele din Ringu (varianta japoneza originala a filmului The ring)

si cel din Tasogare Seibei (The twilight samurai-たそがれ清兵衛), film nominalizat la Oscar in categoria Filme straine si premiat de 12 ori de catre Institutul de Film Japonez

Este singurul actor japonez care a primit MBE-ul, un ordin cavaleresc britanic, pentru rolul Regele Lear pe care l-a interpretat in 1999 si 2000 cu Royal Shakespeare Company. in their production of King Lear. This marked the first time a Japanese actor had performed with the theatrical group[citation needed], and earned Sanada an MBE.A jucat de asemenea in Rush Hour 3

si The City of Your Final Destination, in care il interpreteaza pe tanarul iubit al personajului lui Anthony Hopkins.A jucat in ultimele 2 sezoane din Lost si

urmeaza sa joace in prima adaptare americana a legendei celor 47 de ronini, impreuna cu Keanu Reeves, film care va aparea in 2012

Ceaiul de la Florian

2011-09-01T21:54:00.000+03:00

Dupa luna mea de vacanta, am revenit in tara cu forte proaspete si planuiesc o serie de postari despre cativa actori japonezi importanti. Insa pana atunci as dori sa laud, daca imi permiteti, cafeneaua Florian (cea mai veche cafenea care a functionat continuu inca de la infiintare) si ceaiul excelent pe care il servesc.Nu am mai baut ceai asa de bun de mult timp. Desi, sincer, nu aveam asteptari prea mari, dorind mai mult experienta de a bea la faimoasa cafenea, nu bautul in sine al ceaiului, am fost placut surprinsa. Desi era la plic, lucru care initial m-a suparat, mi-am dat seama in secunda in care l-am baut, ca nu aveam motiv.Folosind aceasi pliculet pentru 3 cesti de ceai, nu a facut ceaiul sa-si piarda aroma sau puterea. Nici serviciul folosit nu a fost urat, dar prea european pentru mine, sincer.

Mic interludiu-LA MULTI ANISORI!

2011-08-25T00:00:00.000+03:00

De abia venita dintr-o calatorie si curand plecand in alta, nu prea voi avea un imput mare saptamana asta, dar nu am cum sa ignor faptul ca blogusorul meu a ajuns sa implineasca 2 ani!

Fericirea e mare, nostalgia si mai si, pe masura ce ma uitam prim postarile pe care le-am facut pana acum si imi planuiam urmatoarele.

In acest sens, otanjyoubi omedetou gozaimasu!

Uploaded with ImageShack.us

Imparateasa-John Burnham Schwartz

2011-08-05T00:54:00.000+03:00

Voi fi plecata destul de mult timp luna asta. Mai ies si eu prin lume din cand in cand, si-mi las internetul pe stand-by in aceste zile. Fac o dezintoxicatie, daca vreti.

In orice caz, am zis sa fac o ultima postare inainte de a pleca in vacanta si ma gandeam sa scriu despre o carte, ca de mult nu am mai facut o recenzie.

Dupa cum ati vazut si din titlu vreau sa spun cateva cuvinte despre cartea Imparateasa, scrisa de John Burnham Schwartz.

In primul si-n primul rand as dori sa mi se permita amuzamentul pe faptul ca, in limba originala, adica engleza, cartea se numea The Commoner, deci "fata din popor".

Autorul a terminat Harverdul cu specializare pe Studii Japoneze si a mai scris o carte pe subiectul Japonia, cand a avut 24 de ani.

In Imparateasa autorul incearca o dramatizare a procesului de alegere a imparatesei Michiko, prima imparateasa venita din randul oamenilor simplii. De fapt, nu cred ca "dramatizare" ar fi cuvantul potrivit, considerand ca evenimentul a fost destul de dramatic, atat pentru populatia japoniei, cat si pentru casa regala, care a fost nevoita sa se adapteze unui nou sistem de gandire (nu prea reusita adaptarea, daca ar fi sa luam in considerare modul in care printesa Masako a fost tratata pana in prezent).

Autorul reuseste sa surpinda, cu o combinatie foarte placuta de naratiune tipic americana cu dialog extrem de japonez, atat in politete cat si in intelesuri, teama pe care a avut-o familia actualei imparatese de a o lasa sa se casatoreasca cu o persoana atat de straina in rang si obiceiuri, modul in care viata la curte a schimbat-o si puterea pe care a avut-o in convingerea actualei Printese Masako de a se alatura tronului, prin casatoria cu Printul Naruhito.

Numele au fost schimbate, pentru a pastra afirmatia de la inceputul cartii conform careia totul este fictiune. Ceea ce este adevarat. Desi autorul descrie foarte bine ceea ce ar fi putut fi grijile si problemele care au aparut in viata Imparatesei, nimic din ceea ce e scris nu poate fi verificat din punct de vedere istoric. De asemenea, finalul cartii, pe care nu-l voi dezvalui, demostreaza clar ca vorbim de o opera de fictiune.

In Romania cartea a aparut la editura Rao

Romanca geisha

2011-08-01T20:37:00.000+03:00

In caz de nu ati vazut inca articolul de aici va recomand sa o faceti.

Nu prea am ce sa completez, sau sa rezum din ceea ce se spune acolo, pot doar sa pun o poza, sa o vedeti.

Comentariile au ajuns sa ma socheze, drept pentru care v-as ruga sa le ignorati daca nu vreti sa va creasca tensiunea.

Ceai (7)

2011-08-01T00:55:00.001+03:00

Si iata ca am ajuns si la ultima postare din aceasta serie despre ceai. Evident ca ceea ce am spus in celelalte postari este minim comparativ cu informatia care se poate gasi despre fiecare subiect. Eu sper doar sa fi oferit destule detalii cat sa starnesc curiozitate.

Acum, ca ultima postare, vreau sa zic unu-doua cuvinte despre scolile de ceremonie a ceaiului principale din Japonia, numite Sansenke, legate prin sange de maestrul Sen no Rikyu, fiind cele infiintate de urmasii sai, si cele cu cei mai multi studenti

Urasenke
Este probabil scoala cu cel mai mare numar de studenti din cele trei Sansenke. A fost infiintata de Sen Sōshitsu (1622-1697) si este condusa in momentul de fata de Iemoto Zabōsai Genmoku Sōshitsu.

Omotesenke
Este a doua scoala ca marime, infiintata de Kōshin Sōsa (1613-1672), actualmente condusa de Iemoto Sōsa Jimyosai. Exista cateva diferente dintre modurile de executare a ceremoniei ceaiului intre Omotesenke si Urasenke, ca de exemplu cantitatea de spuma a Macha-ului, Urasenke acoperind toata suprafata ceaiului in spuma, in timp ce Omotesenke lasa o zona circulara din mijloc libera. Omotesenke foloseste bambus afumat (Susudake) pentru Chasen(polonic), in timp ce Urasenke foloseste bambusul netratat.

Mushanokōjisenke
Este cea mai mica dintre Sansenke. A fost creata de catre Ichiō Sōshu, un stranepot al lui Sen no Rikyu si este condusa in momentul de fata de Iemoto Rikyu Koji, un descendent de a XIV-a generatia a lui Sen no Rikyu.
Numele de Mushanokojisenke vine de la strade pe care se afla Musha no Koji Dori.

Ceai (6)

2011-07-29T23:02:00.001+03:00

De-a lungul anului exista mai multe tipuri de ceremonie a ceaiului ce au loc. Difera unele fata de celelalte in functie de scopul pe care-l au in relatia profesor-elev-invitat.

Prima ceremonie a ceaiului dintr-un an se numeste Hatsugama (初釜), adica primul ceainic, si este singura data cand profesorul face ceaiul si pregateste mancarea pentru elevi, el avand in mod normal rolul de supraveghetor. Este singura data cand ceremonia este "prezentata" cap-coada, deoarece, in mod normal, etapele sunt separate pentru a ajuta profesorul in procesul didactic.

Akatsuki-no-chaji ( 暁の茶事) este tinut iarna dimineata, pentru a putea admira rasaritul soarelui.

Yuuzari-no-chaji (夕ざりの茶事), opusul lui Akatsuki-no-chaji, este tinut vara, seara, pentru a putea observa amurgul. De asemenea, datorita caldurii, dimineata devreme sau seara tarziu sunt singurele momente in care se poate tine ceremonia ceaiului intr-un mod comfortabil. De acea, pe langa aceasta ceremonie mai exista si Asa-cha (朝茶), ceaiul de dimineata

Kuchikiri-no-chaji (口切の茶事), ceremonia cu primul ceai al anului, o asemanare care poate fi facuta cu deschiderea primului vin, pentru vestici si, ca punct de contrast, Nagori-no-chaji (名残の茶事), ceremonie facuta pentru a onora ultimele frunze de ceai ale anului, preparat la sfarsitul lui Octombrie.

Propaganda de razboi

2011-07-26T12:26:00.000+03:00

Intrerup seria, doar din cauza ca m-a impresionat video-ul urmator. Desi e de asteptat sa existe si asa ceva din punctul de vedere al japonezilor, inca nu l-am gasit, dar il voi posta cand o voi face.

Ceaiul (5)

2011-07-21T22:39:00.001+03:00

Dupa cum am scris in prima postare, pe langa clasicele ceaiuri negre si verzi, mai exista mai multe culori decat curcubeul. Problema este ca acele ceaiuri nu se beau in Japonia, asa ca nu as dori sa ma axez asa de mult pe ele, considerand ca am multe de zis despre faimoasa ceremonie a ceaiului, pe care incep sa o descriu acum.

Ceremonia ceaiului (numita sado, sau "calea de a face ceai") este o forma ceremoniala de a prepara si a bea ceai. Ritualul a fost influentat puternic de Budismul Zen.
In zilele noastre, ceremonia ceaiului este un hobby destul de raspandit, deoarece multi japonezi fac cursuri despre comportamentul necesar in timpul ceremoniei si modul in care se fac ceaiul, mancarea si dulciurile necesare.

Ceremonia in sine consta in mai multe ritualuri care trebuie invatate pe de rost, fiecare miscare fiind neschimbata de secole.

Ca sa prezint un pic de istorie, sa stim de fapt cum au stat lucrurile de-a lungul timpului, in cea ce priveste modul in care s-a dezvoltat aceasta arta, voi incepe prin a prezenta faptul ca ceremonia ceaiului a inceput sa-si faca simtita prezenta prin epoca Nara (710-794) cand, datorita relatiilor care se raceau cu China, japonezii au fost nevoiti sa-si gaseasca/creeze propriile traditii cu privire la ceai, care, acum a inceput sa fie baut de placere, si nu in scopuri medicinale ca pana atunci. Ceaiul a fost un bun de pret in perioada Heian (794-1192) motiv pentru care s-au dezvoltat pe seama sa o sumedenie de reguli si formalitati.

Prin intermediul lui Myoan Eisai, care a sugerat presarea ceaiului inainte de adaugarea apei calde si a imparatului chinez Hui Tsung, care a facut referire la amestecarea pudrei de ceai in apa cu un tel de bambus, s-a pus baza ceremoniei asa cum se stie ea azi.

In secolul al XIII-lea, samuraii, care adorau tot cea ce era legat de dinastia chinezeasca Sung a inceput sa imbratiseze traditia prepararii ceaiului. Dupa caderea shogunatului Kamakura, in 1333, noua creata clasa de Gekokujou (parveniti) a inceput sa faca "petrecerii ale ceaiului", adesea acompaniate de jocuri de societate.

Traditia de a oferi cana de ceai de la un invitat la altul se trage, cel mai probabil din ritualul samurailor de a trimite cupa de sake din mana in mana, la toata familia, cand aveau intrunirile pentru a-si reafirma legaturile.

In perioada Muromachi, arhitectura tipica a caselor, adoptat si de samurai, a fost preluata pentru casele de ceai, tokonoma, chigaidana, tatami si tsuke-shoin toate aparand atunci.

Murata Shukou, un preot Zen, recunoscut ca parintele ceremoniei ceaiului, datorita etichetei si spiritului pe care acesta l-a oferit ceremoniei. El a fost si cel care a introdus idea de a efectua ceremonia intr-o camera separata, mai micuta si mai sobra numita Kakoi.

Ceaiul (4)

2011-07-15T21:53:00.000+03:00

Cum mama a decis sa ne schimbam aragazul si cum mesterii din Romania nu mai sunt ce erau si nu ai cum sa-i mai intorci pe aia buni din strainatate, am ajuns sa stam fara aragaz functional jumatatea aceasta de zi. Asta inseamna ca nu am apucat sa-mi fac ceai. Cerul a cazut, pamantul s-a despartit si raurile s-au umplut de sange... cel putin mie asa mi s-a parut. Eu fara ceai jumate de zi este tortura pura, asa ca in spirit de autoconservare, incerc macar sa scriu un articol despre ceai, in scopul uitarii durerii de a nu-l bea.

Ceaiul negru e urmatorul la rand acum.

Cateva cuvinte despre cum se face si dupa acea zic ceva ceva despre relatia mai degraba rece dintre japonezi si ceaiul acesta.

Dupa culegere, frunzele sunt semi-uscate suflandu-se aer pe ele, dupa care ceaiul este lasat sa oxideze sub conditii controlate de temperatura si umiditate (i se spune fermentatie, dar procesul de fermentatie nu are loc de fapt, asa ca denumirea este folosita abuziv). Nivelul de oxidare determina calitatea ceaiului. Ceaiul incepe oxidarea inainte de a fi rulate frunzele, deci momentele petrecute intre etape sunt foarte importante pentru calitatea acestuia. Dupa ce se termina oxidarea, frunzele sunt uscate complet pentru a opri procesul.

In final, frunzele sunt sortate in functie de calitate, pe marimi (frunze intregi, rupte, praf) si in functie de alte criterii prestabilite.

Dupa cum am zis mai sus, ceaiul negru nu prea are trecere in Japonia.

Ceaiul negru a fost crescut in Japonia inca din 1874, dar cantitatea a fost mica si a fost considerat mai mult o curiozitate decat orice altceva. Chiar si dupa ce a fost adus de catre o expeditie care a fost in India, s-a ajuns la concluzia ca ceaiul negru japonez este inferior celor din regiunile obisnuite in care acesta creste.

Printre cele mai cunoscute ceaiuri negre, si si printre cele mai greu de gasit este Shizuoka Black Tea, numit dupa regiunea din Japonia de unde se culege. Vine de pe o plantatie care il prodce din.

Ceaiul (3)

2011-07-09T23:34:00.001+03:00

Am zis in prima postare ca exista mai multe tipuri generale de ceai, separate pe culori (alb, galben, verde, negru, etc). Bineinteles ca fiecare tara care cultiva ceai are soiurile proprii de a prepara/cultiva Camellia Sinensis, in asa fel incat sa produca diferite soiuri de ceai.

Cum soiurile sunt multe, as dori sa ma refer doar la cele mai cunoscute din Japonia.

Ceaiul verde a fost adus in Japonia, din China, de catre Myōan Eisai (明菴栄西), preot Budist japonez, care a trait in secolul XII, si pe langa ceai a pus bazele scolii de Budism Rinzai.

Tipurile de ceai sunt notate dupa calitate, partea plantei care se utilizeaza si tipul de proces la care este supus pentru a crea produsul finit. Cel mai bun ceai din Japonia se spune ca at fi cel din Yame, regiunea Uji a Kyoto-ului care produce aproximativ 40% din ceai.

Gyokuro (玉露)
Gyokuro este un tip scump de ceai care creste sub o plasa si face ceai de culoare verde pal. Datorita plasei, cantitatea de theina si caffeina creste, in timp ce catechina scade, facand ceaiul sa fie foarte dulce, cu aroma distincta.

Sencha (煎茶)
Este facut din prima si a doua recolta de ceai verde, expus direct la lumina. Este cel mai comun tip de ceai din Japonia.

Fukamushicha (深蒸し茶)
Este, de fapt, Sencha care a fost procesat timp mai indelungat, dandui-se astfel o culoare mai inchisa si o aroma mai plina.

Bancha (番茶)
Ceai de calitate mai slaba, de obicei din a trei si a patra recolta de ceai, dintre vara si toamna.

Kukicha (茎茶)
Ceai facut din ramurele si petioale de frunze, dandu-i o aroma usor cremoasa, dulce, cu aroma de nuci.

Matcha (抹茶)
Este ceai praf, procesat din Tencha, cu o cultivare asemanatoare cu cea a Gyokuro-ului. Este folosit in principal in ceremonia ceaiului si se foloseste ca aroma pentru inghetata si alte dulciuri.

Genmaicha (玄米茶)
Ceai Sencha amestecat cu orez brun prajit.

Hōjicha (ほうじ茶?)
Ceai verde prajit pe carbuni.

Ceaiul (2)

2011-07-05T22:18:00.001+03:00

Acum ca am zis cate ceva despre ceai in general, am zis sa ma axez in postarea asta pe beneficiile medicale ale acestuia si sa fac o scurta prezentare a numelui lui si de unde vine.

Ceaiul contine catechine, un tip de antioxidant, in proportie de aproximativ 30%, mai mult in ceaiurile albe si verzi si mai putin in cele negre, datorita faptului ca acestea se fermenteaza si eci isi pierd din proprietatile antioxidante.
Un alt compus gasit in ceai este teina si cofeina, in porportie de 3% din greutatea uscata, adica aproximativ 50mg/cana de ceai.

Alt motiv pentru care ceaiul este sanatate curata, este continutul ridicat de compusi chimici tip vitamine, flavonoide si amino-acizi care care imbunatatesc flora intestinala, intaresc imunitatea impotriva dereglarilor intestinale si protejeaza membranele celulelor de atacul oxidantilor. De asemenea, ceaiul previne cariile, deoarece contine cantitati mari de fluor (si astfel ajung sa fiu felicitata de dentistul meu de fiecare data cand ma duc la el. Pe langa toate astea, daca nu ar fi fost destul, ceaiul normalizeaza tensiunea arteriala, previne boli coronariene si diabetul reducand glucoza din sange, ajuta la metabolizarea lipidelor si avand proprietati germicidale ajuta la lupta importriva bacteriilor patogene. Atat infuziile de ceai negru cat si cele de ceai verde, datorita cateinei au efecte anti-carcinogenice, anti-mutagenice si anti-tumorale.

Acum, denumirea de ceai, in toate limbile din lume, vine din chineza (caracterul fiind identic cu cel japonez si anume 茶). Idea e ca pronuntia caracterului depinde de dialectul pe care-l alegem. Principalele 2 citiri dialectice pe care le folosim in tot restul lumi apartin celui Hokkien, si anume tê, venit din vechiul 梌 (tú) si chá folosit in dialectul cantonez.

Varianta japoneza onorifica de a zice ceai este ocha.

Ceaiul (1)

2011-07-02T23:01:00.000+03:00

Cum a inceput vacanta si am zis ca ma pun sa scriu mai mult pe blog, am hotarat sa fac o serie de postari (in plan sunt 10, vedem cum merge treaba) despre ceai. In mare parte din cauza ca, cel putin in Romania (poate un pic mai mult dupa ce a aparut Carturesti-ul pe piata) cultura ceaiului e cam... nu as zice inexistenta, dar cu siguranta putin dezvoltata.

Poate din cauza ca "ceaiul de fructe" e considerat ceai in toata puterea cuvantului (acest lucru ma deranjeaza de muuuult timp, asa ca ma voi plange despre el muuuult timp de acum inainte). Poate din cauza ca am fost infuzati in perioada comunista de ceai prost rusesc, si in perioada capitalista de anormalitati precum Ekoland si Lipton Ice Tea (care numa ceai nu au in ele).
Poate din cauza ca suntem bautori de cafea la kilogram de ceva timp, ca sa ne putem obisnui cu stilul de viata actual.

Sincer, nu stiu, dar daca pot sa ofer ceva informatii utile, atunci cu cea mai mare placere.

Ceaiul este produs din mugurii si frunzele plantei Camellia sinensis, care sunt procesate folosind diverse metode. Infuzia care se face din aceste frunze, denumita tot ceai, este a doua cea mai consumata bautura dupa apa (in mare parte datorita succesului de care se bucura in Asia).

Exista cel putin 6 varietati de ceai: alb, galben, verde, oolong, negru si post-fermentat, dar in Romania galbenul si post-fermentatul sunt aproape imposibil de gasit. Sincer, nu tin minte sa fi cumparat asa ceva de aici vreodata, dar stiu ca am vazut cateva site-uri romane care ofereau posibilitatea de a importa la cerere astfel de ceaiuri, asa ca nu critic in totalitate sistemul.

Acum, diferentierea pe care as dori sa o fac foarte clara este urmatoarea: orice ceai care nu vine din Camellia sinensis nu se numeste, din punct de vedere al utilizarii corecte a termenilor, ceai. Este infuzie de plante/fructe/flori/ce-o mai putea fi, dar nu i se spune ceai(eg. Rooibos-ul nu e ceai, "ceaiul" de musetel la fel).Va rog, folositi corect termenii.

Ceainic nou!

2011-06-30T21:03:00.000+03:00

Aveam ramasa datorie la mama o tigaie wok si un ceainic, pe care nu le-am gasit de ziua mea sa le cumparam imediat.

Ceainicul a venit azi.

Cadourile primite de ziua mea

2011-06-28T21:46:00.000+03:00

In sfarsit am apucat si eu sa le fac poze si sa postez ce am primit cadou de ziua mea ;)

Bine ca a venit vacanta ca ma voi putea dedica mai mult acestui blog, ca nu se mai poate asa.

Culturi de orez

2011-06-19T16:21:00.000+03:00

Multumesc Laura pentru mailul trimis cu pozele astea :D

Se pare ca japonezii au decis sa picteze si cu ajutorul a 3 tipuri diferite de orez.

In copilariile mele

2011-06-09T22:29:00.000+03:00

Cand ma uitam la anime-uri pe RTL2 si stiam pe de rost versuri, pe care nu le intelegeam, dar le cantam de-odata cu animatia

Cadou de Paste

2011-06-09T11:44:00.000+03:00

Bine macar ca nu m-am pus sa-l pun de Craciun, nu? Scoala asta, ce face din om.

Deci, am primit un set de cutit+piatra de ascutit de la firma Haiku (nu stiu de unde e, din pacate. Am incercat sa o caut pe internet, am gasit 3 firme in Romania cu numele asta, dar niciuna cu domeniul de activitate care ma interesa)

EDIT:
si totusi uite ca am gasit ceva cat de cat. Evident ca am fost proasta sa cred ca ar veni din Romania http://www.kochmesser-shop.com/chroma/haiku/haiku-original/chroma-haiku-h01-schaelmesser-8-cm::1.html

Yakisoba

2011-06-08T12:51:00.000+03:00

Cvasi, ca sa nu zic mai mult. In sensul ca taiteii sunt de orez, nu de hrisca, cum ar trebui sa fie, dar in rest e valabila reteta.

E rapid si usor de facut, plus ca-i extrem de gustos, asa ca vi-l recomand. Exista evident variatiuni pe aceasi tema, dar idea generala tot aia e.
Gasiti cateva variante de retete: aici si aici

Școala de Vară de Limba Japoneză (ediția a doua)

2011-05-31T20:40:00.000+03:00

Perioada: 18-24 iulie 2011
Taxa de participare: 150 RON
Locul de desfăşurare: Colegiul Naţional ”Ion Creangă” (Strada Cuza-Vodă, nr. 41, sector 4, Bucureşti)
Înscrierile se fac pe adresa de email scoaladevarajap2011@gmail.com până pe 1 iulie 2011.
Numărul maxim de participanţi este de 150 de persoane.

Daca vreti sa va inscrieti puteti gasi mai multe informatii pe blogul APJR

Ceaiuri infloritoare (cont)

2011-05-22T09:18:00.002+03:00

Ca o mica continuare la postarea asta vreau sa adaug urmatoarea poza

Creaturi gasite dupa tsunami

2011-05-16T11:20:00.000+03:00

Nici nu cred ca trebuie sa prezint prea tare ce o sa vedeti in urmatoarele poze. Probabil fiindca nici eu nu stiu ce ar trebui sa fie...animalele astea.

Japonezii si calitatea

2011-05-12T22:08:00.000+03:00

Cum scoala distruge sufletul si examenele m-au doborat total, din toate punctele de vedere, simt nevoia sa aduc scoala si in blog.

Voi posta niste poze cu ce am primit cadou de Pasti (evident, legat de Japonia :P), dar momentan vreau doar sa impartasesc o imagine si cateva idei.

Am decis ca ar trebui sa-mi aleg din timp coodonatorul de licenta si din acest motiv, de 2 luni deja, citesc cartile pe care acesta mi le-a propus. Subiectul licentei va fi Implementarea calitatii in sistemele logistice, deci cap coada aproape este creat, gandit, implementat, structurat, reinnoit pe baza unor teorii japoneze, care, dupa cum poate stiti, poate nu sunt lideri mondiali absoluti in orice subiect legat de calitate.

Am participat saptamana aceasta la un training al firmei Honeywell pe implementarea sistemului 5 S si Kanban in firme. Am ramas profund impresionata ca asa ceva ar functiona in Romania. Si nu numa ca functiona, dar devenise a doua natura pentru foarte multi dintre angajati. M-am si suparat, fiindca mi-am adus aminte de toate comentariile strainilor care zic ca la noi nu se poate. O injuratura mi se plimba pe buze, dar nu vreau sa o scriu, ca suntem totusi oameni maturi.

Pe scurt, sunt foarte fericita ca am o tema de licenta la care tot al doilea nume citit este japonez. Parca as fi putut primi altceva :P
Subiectul urmeaza sa fie continuat...

10 lucruri de învăţat din Japonia

2011-04-19T14:17:00.000+03:00

Nu exista o persoana care sa ma cunoasca cat de putin si sa nu stie ca sunt pasionata de Japonia. Intr-un fel care m-a mirat destul de tare, cand a avut loc cutremurul si tsunami-ul am primit mesaje de la colegi, sau eram intrebata de oameni daca sunt bine. La inceput nu am inteles exact de ce eram intrebata asa ceva, dar mi-am dat seama ca pentru multi oameni, eu sunt cea mai apropiata legatura pe care o au ei cu Japonia. Am simtit ca mi se da prea multa importanta, sincer, dar am avut si norocul sa primesc mailuri, cum este cel care il impartasesc mai jos, care m-au bucurat mai mult decat va puteti imagina

Hello ancu! uite am primit mailul asta....evident ca la tine m-am gandit....cu siguranta stii lucrurile astea...Te pup :)

1. CALMUL
Nici o imagine cu lovituri in piept sau durere sălbatica. Durerea în sine a fost elevata.

2. DEMNITATEA
Cozi disciplinate la apă şi alimente. Nici un cuvânt sau gest dur.

3. CAPACITATEA
Arhitecţi incredibili, de exemplu. Clădirile s-au legănat, dar nu au căzut.

4. GRATIA
Oamenii au cumparat doar ceea ce au nevoie zilnic, astfel încât toată lumea sa obţina ceva.

5. ORDINEA
Fara jafuri în magazine. Fara claxoane şi depăşiri in trafic. Doar înţelegere.

6. SACRIFICIUL
Cincizeci de muncitori au rămas sa pompeze apa de mare în reactoarele N. Cum vor fi recompensati vreodată?

7. TANDRETE
Restaurantele au redus preţurile. Un ATM nepăzit este nefolosit. Cei puternici au grija de cei slabi.

8. FORMARE
Batranii şi copiii, toată lumea ştia exact ce să facă. Şi au facut exact doar ce trebuia.

9. MEDIA
A manifestat o magnifica reţinere în buletinele de stiri. Nimic senzational. Doar reportaje calme.

10. CONSTIINTA
În cazul în care cade curentul într-un magazin, oamenii pun lucrurile înapoi pe rafturi şi pleaca în linişte.

Lucruri redescoperite

2011-04-15T12:25:00.000+03:00

Odata cu curatenia de primavara am descoperit lucruri pe care stiam ca le aveam dar nu le mai gaseam. Dezordonata dupa cum ma bine stiu, ascund asa de bine obiectele prin camera ca nu mai am sansa sa le mai gasesc, daca nu sunt foarte atenta.(ceea ce nu prea sunt)

Exemplul perfect ar putea fi aceste doua vederi pe care le-am cumparat acum doi ani, din motive evidente. Am avut grija ca acum sa le pun la loc de cinste

Ureshii Hinamatsuri (うれしいひな祭り)

2011-04-10T16:04:00.001+03:00

In timp ce cautam ceva informatii pentru o lectie de japoneza am ajuns sa aud melodia Ureshii Hinamatsuri si mi-a placut la nebunie

Reclama draguta

2011-04-02T21:01:00.000+03:00

Ca nu mai pot sa mai postez lucruri legate de cutremur/tsunami.

うんち・おならで例える原発解説

2011-04-01T10:14:00.002+03:00

Never let me go

2011-03-27T15:15:00.000+03:00

Am zis la un moment dat ca o sa-mi bag picioarele in filemele japoneze/bazate pe carti scrise de japonezi, ca nu mai suport un minimalism atat de pregnant, din toate punctele de vedere.
Din pacate, nu prea ma pot tine de cuvant si vrand nevrand ma avant in alte opere de arta care ajung, inevitabil, sa ma marcheze profund.

Cum mama era fana autoproclamata a lui Kazuo Ishiguro, fiind si prima care mi-a recomandat sa ma uit la filmul Ramasitele Zilei (film pe care, sincer, la 8 ani, nu puteam sa-l consider interesant nici in ruptul capului), am zis sa incerc sa citesc si alte carti ale acestuia.

Am ajuns la cartea Nu ma parasi si pot sa spun ca indiferent in ce tara traieste un japonez, influenta culturii nipone asupra oricarui aspect din viata lui nu se diminueaza.

Fara sa vreau sa dezvalui prea mult din intriga, spun doar ca in carte precum si in film se exploreaza relatia de prietenie, iubire si gelozie dintre 3 copii care au crescut impreuna si care ajung sa aiba acelasi destin. Din pacate nu pot spune mai multe, fiindca v-as strica experienta si sincer ar fi pacat.

Din punct de vedere al jocului actoricesc, pot spune cu mana pe inima ca Andrew Garfield (Tommy, in film) m-a impresionat mai mult decat as fi crezut posibil. Pentru varsta lui, dar mai ales pentru experienta sa actoriceasca limitata (a inceput sa joace doar in 2007) chiar a reusit sa transmita exact ceea ce trebuia. Nu pot sa compar filmul acesta cu Ramasitele zilei si nici nu vreau, chiar daca autorul comun le leaga. Actorii reusesc sa-l duca-n spate, fara prea mari probleme. E un film greu, romantic si cinic. Il recomand cu caldura.

Imagini dupa cutremur si tsunami

2011-03-18T14:33:00.000+02:00

Am vazut cateva imagini care m-au distrus complet.

Humon-Japan earthquake

2011-03-14T14:11:00.000+02:00

Don't Panic by *humon on deviant ART

Cutremur in Japonia

2011-03-11T17:12:00.000+02:00

De azi dimineata am auzit de cutremur, cand mi-am deschis facebook-ul si am vazut un prieten japonez anuntand ca tocmai au avut un cutremur mare. Am cautat pe yahoo si am vazut ca 'mare' insemna 8,9.

Nu sunt aici sa relatez cele intamplate, dati pe orice post si gasiti tot ce vreti sa stiti. Poate sunt un pic emotiva, dar ignor stirea, fiindca nu pot sa ma uit la imagini fara sa incep sa plang.

Imi expirm doar condoleantele pentru cei care au murit si sper ca numarul lor sa nu mai creasca.

Cel mai scump hotel din Japonia

2011-03-04T11:03:00.000+02:00

Este si cel mai vechi hotel din lume SI cea mai veche firma. Hoshi Ryokan, Komatsu opereaza de mai bine de 1300 de ani, fiind pastrat in familie de 46 de generatii (si-a deschis prima data portile in anul 718.

Conform legendei existente in jurul acestui hotel se spune ca un mare invatat budist, Taicho Daishi, a vazut in vis pe zeitatea Hakusan care i-a spus sa mearga la baza muntelui in satul numit Awazu. Acolo se afla un izvor termal fierbinte, care are puteri tamaduitoare.

Hakusan le spune satenilor de existenta acestui izvor si le promite ca acesta ii va servi pe vecie. Bolnavii s-au imbaiat in acea apa si s-au vindecat imediat. Atunci, Taicho i-a ordonat discipolului sau sa construiasaca pe acel loc un han pentru ca toti bolnavii sa se bucure de puterea tamaduitoare a izvorului.

Sacral Nirvana - Oliver Shanti japan

2011-02-28T19:43:00.002+02:00

Imaginile sunt superbe si nu se putea sa nu impartasesc

Sushi-ya din Timisoara

2011-02-27T00:30:00.002+02:00

Cred ca nu ar fi corect sa fac recenzie la restaurantul japonez din Arad si sa nu ii dedic si un post celui din Timisoara.

Pe vremea cand ma plimbam eu spre servici, ochii mei de vultur au reperat un mic semn luminos pe care scria "Sushi-ya", sub un cerc rosu, la nici 5 minute de lucru. M-am dus mai aproape sa vad despre ce era vorba si am vazut anunt pe usa care ducea cativa pasi spre subsol, ca urma, intr-o luna, sa se deschida cvasi-restaurantul.

Asa am inceput eu aventura de dragoste cu Sushi-ya-ul meu :) Intre timp, au avut fonduri mai mari, si din mica locatie de nici 2 pe 4 pe care o aveau (reusisera sa creeze o atmosfera foarte nipona, chiar cu putinul spatiu pe care-l aveau la dispozitie) s-au mutat cu cateva strazi mai departe, dar, spre fericirea mea, tot la 5 minute de servici.

Locatia este spatioasa, camerele incapatoare si designul inspirat destul de mult din cultura japoneza, destul de mult din cea traditional occidentala, cat sa dea o senzatie de imbinare subtila. Muzica, din pacate, din punctul meu de vedere, putea fi japoneza. In schimb, este un constant jazz/chillout, care nu e suparator, dar parca nu e la locul lui.

Mancarea se face pe loc, din ingrediente proaspete, cu servirea la masa. Varietate exista, slava domnului, de te doare sufletul ca nu stii ce sa alegi. Totul arata bine si are gust incredibil si da, stiu, ar trebui sa ma plateasca la cata reclama le fac, dar ii ador.

Informatii mai multe, meniul, locatia si preturile le gasiti pe site-ul propriu al restaurantului si pe blog

Confessions (Kokuhaku (告白))

2011-02-18T13:21:00.001+02:00

Dupa cum am mentionat intr-o postare anterioare, Kokuhaku a fost singurul film asiatic nominalizat la Oscar anul acesta.

Planuiam deja sa-l vad de ceva timp, dar stresul sesiunii m-a cam oprit. Acum ca am avut timp sa il urmaresc pot sa spun nu mai suport filmele japoneze. Am un masochism rar intalnit, se pare, daca tot urmaresc filme japoneze, fiindca pana acum nu am intalnit vreunul care sa nu ma dea complet peste cap, dintr-un punct sau altul de vedere.

Spre deosebire de americani, care au un mod extrem de expansiv de a se razbuna pe nedreptatile vietii, reusind de fapt sa micsoreze impactul asupra celui ce urmareste actiunea, japonezii, ca intotdeauna (si sincer simt ca ma repet la infinit) fac totul intr-un mod subtil, concentrat si personal.

Razbunarea este una din temele principale ale filmului, prima care ii apare publicului in minte, insa, printr-o maestrie greu de egalat, regizorul Tetsuya Nakashima reuseste sa faca un comentariu apt si amplu asupra starii actuale a civilizatiei in Japonia.

Pornind de la premisa ca este imposibil sa incarcerezi un copil mai mic de 14 ani, sub nici o forma, regizorul ne plimba printr-o serie de evenimente care ne dau libertatea sa alegem daca intr-adevar varsta unui criminal ar trebui sa-l exonereze de crima.

Filmul este violent, fara doar si poate, dar este violent la un nivel spiritual si intelectual mult mai mult decat incearca sa fie cu niscaiva stropi de sange pe ici pe colo si o explozie, care, din punctul meu de vedere este metaforica mai mult decat efectiva.

Motivatia din spatele crimelor este de fapt ceea ce face filmul special. Nu atat ca in filmele americane cu criminali in serie, in care accentul se pune mai mult pe crima in sine decat pe motivatie, in Kokuhaku motivatia este ridicata la rang de scop in viata. Pierderea iubirii, tema adesea regasita in filmele japoneze, pierderea inocentei de la o varsta mica, dezumanizarea prin care treci cu ajutorul societatii si responsabilitatea pentru faptele savarsite, toate sunt teme grele, care-mi pareau aproape imposibile de integrat in acelasi film, sunt prezente si bine reprezentate.

Insa, nu recomand sa va uitati la film daca mai vreti sa faceti ceva dupa. Este violent, obositor si va raneste non stop. Va veti simti vinovati si "murdari" dupa ce il vedeti, chiar daca nu puteti sa intelegeti exact de ce.

Si ca PS anunt ca mi-am deschis si un al doilea blog, pentru carti, filme si documentare non-japoneze care imi plac. Puteti sa-l urmariti la linkul acesta
http://rushingtowardthefuture.blogspot.com/

Hoshi no koe (ほしのこえ)

2011-02-09T14:08:00.001+02:00

Nu sunt genul de persoana care sa ma dau in vant dupa anime-uri SF, in special cele mecha. Drept pentru care, cand mi-a fost recomandat Hoshi no koe nu ma asteptam la prea multe din punct de vedere al povestii, dar fiind o productie 100% Makoto Shinkai ma asteptam macar la o animatie de exceptie.

Din punct de vedere al povestii m-am inselat, din punc de vedere al animatiei am avut dreptate.

Cum cultura japoneza nu iti permite, indiferent de locatia actiunii, sa fii prea expansiv in povestire, sa incerci sa exteriorizezi naratiunea, povestea, chiar daca se petrece la propriu in galaxii diferite, imi pare extrem de ichisa si concentrata, fix datorita caracterului personal.

Metafora ce urmeaza a fi exprimata este exact cea diferentei din distanta fizica si cea interpersonala. Povestea putea fi la fel de bine aplicata in cazut unor indragostiti care ajung sa traiasca in orase diferite. Distanta fizica, indiferent cat de mare sau mica nu influenteaza sentimentele pe care acestia le au.

Animatia ajuta doar la propagarea povestii si crearea atmosferei de singuratate absoluta, atat in cadrul planetelor extraterestre si vidului spatial cat si pe pamant. De fapt, indiferent unde s-ar afla sunt sigura ca japonezii nativi traiesc de fapt pe acelasi plan de interiorizare.

Incet, dar sigur, Shinkai-sensei isi intra in titulatura de noul Miyazaki.

Geisha-Liza Dalby

2011-01-30T13:49:00.001+02:00

Cel mai probabil voi face o recenzie a cartii in momentul in care se va termina sesiunea, dar intre timp simt nevoia sa impartasesc o mica bucatica din carte care m-a impresionat.

Citez toata scena, fiindca se explica singura:

"Ei, bine, incepu el, nu stiu cum mai stau lucrurile in prezent, dar in trecut, mizu-age dura sapte zile. Stapana unei case de geishe alegea pe acel barbat caruia ii revenea onoarea de a savarsi ritualul. Iar aceasta era si o mare responsabilitate, tineti seama de acest lucru. Nu se alegea un barbat tanar, caci acesta ar fi fost prea dur, ci un barbat mai in varsta, respectabil, bogat si cinstit." [...]
"Mai intai, okasan sau una dintre geishe pregatea o camera. Apoi, aseza trei oua pe o perna si se retragea intr-o camera alaturata. [...] Apoi barbatul o indemna pe maiko sa se intinda pe pat, dupa care spargea cele trei oua, inghitea galbenusurile, iar albusurile le intindea intre coapsele novicei. Dupa acea ii spunea 'Acesta este mizu-age. Noapte buna, draga mea!' si stingea lumina. Pentru noaptea urmatoare, camera era pregatita in aceeasi maniera, barbatul spargea din nou ouale, inghitea galbenusurile si aplica albusurile pe coapsele fetei spunandu-i la final 'Acesta este mizu-age. Somn usor, draga mea!'.

Ritualul se repeta in fiecare noapte, insa de fiecare data barbatul atingea tot mai sus si mai profund coapsele fetei. Atunci cand venea ziua a saptea, maiko era deja obisnuita cu acest ritual si era foarte relaxata, iar barbatul avea mai multa putere datorita galbenusurilor de ou, astfel ca mizu-age se infaptuia cu usurinta"

Mi se pare extrem de inteligent.

Confessions

2011-01-21T18:29:00.000+02:00

Singurul film asiatic nominalizat anul acesta la Oscar

Sushi party 2

2011-01-10T02:37:00.000+02:00

Mai erau si alte elemente culinare asiatice pe langa sushi, ce-i drept.

Filme de urmarit

2011-01-09T21:12:00.000+02:00

Lege anti-otaku

2011-01-02T22:07:00.000+02:00

Legea a fost dezbatuta si ras-dezbatuta de un an intreg in Japonia, atat de mult incat prima varianta a legii, aparuta acum un an, a fost retrasa, si acum ceva timp a fost inaintata alta.

"Youth Oridnance Bill" cum ar veni tradusa ar restrange libertatea manga-ka-urilor de a desena continut considerat "indecent" de catre oficialii din Tokyo. In cazul de fata nu vorbim doar de "fan service" ci si de intrigi intregi care ar avea legatura cu lucruri care sunt deja ilegale in Japonia (gen casatoria intre persoane de acelasi sex, sau intre rude apropiate, nuditate a minorilor, viol, etc.)

Aceasta lege nu se refera la materialele produse special pentru adulti, ci doar la cele pentru adolescenti si copii, intr-un cuvant, minori. Deci nu dispare hentai-ul, dar artistii nu se mai pot exprima. Nu sunt de acord cu toate lucrurile pe care le vad in manga/anime, dar aia nu inseamna ca ei nu au dreptul sa le creeze.

http://dankanemitsu.wordpress.com/2010/12/11/sound-off-overseas-input-on-the-bill-156-wanted-2/
http://thatguywiththeglasses.com/videolinks/ir/marzgurl/ane/29117-anti-otaku-law

Akemashite omedetou (明けましておめでとう)

2010-12-29T21:23:00.000+02:00

Maine plec la Berlin, sa-mi petrec anul nou cu prietenii, deci nu voi putea posta urarile mai tarziu, cum ar fi trebuit.

Cu posibilitatea de a ma repeta, yoi otoshi o omukae kudasai si sa aveti parte de un an minunat!

Kurisumasu omedetou

2010-12-23T21:23:00.000+02:00

Maine dis de dimineata voi pleca la bunici pentru o saptamana, asa ca nu o sa mai am timp sa postez nimic.

Prin urmare va urez de pe acum un Kurisumasu Omedetou! Sa aveti parte de sarbatori fericite!

Furisode&me

2010-12-23T14:33:00.001+02:00

Furisode-le este un stil foarte formal de kimono, purtat de fetele nemaritate, cu manici foarte lungi, facut din matase extrem de fina si stralucitoare. In principiu, purtarea unui furisode semnifica faptul ca esti matura si nemaritata inca.

Deoarece costa foarte mult, fetele nu-l cumpara ci mai degraba il inchiriaza.

Am avut norocul sa port unul acum cateva zile, de la prietena unei cunostinte si postez imaginile aferente :D

Every anime opening

2010-12-16T21:20:00.000+02:00

Ce-i drept, sunt cam repetitive lucrurile

Hana Ikusa

2010-12-02T23:42:00.000+02:00

Mai mult ca sigur ca ati auzit cu totii de Memoriile unei gheise. Filmul, sau cartea, nu conteaza.
Dupa cum am scris intr-o postare veche de tot, autorul cartii, Arthur Golden, a citat-o ca fiind un ajutor imens in scrierea cartii pe Mineko Iwasaki, cea mai faimoasa gheisa din Kyoto in perioada postbelica.

Iwasaki-san a negat acest lucru, spunand ca Arthur Golden a scris o carte care nu are nici o legatura cu gheisele si ca a defaimat practica, transformand-o dintr-o opera de arta intr-un act de semi-prostitutie. Ca sa incerce sa explice lumii viziunea adevarata, ea la randul ei a scris o carte, aparuta la Humanitas numita Adevarata viata de gheisa, pentru a contracara minciunile descrise de Golden.

Am aflat acum ca din carte a iesit un film numit Hana Ikusa (razboiul florilor) si postez prima parte din el, urmand ca restul sa-l gasiti la linkul din finalul postarii.

hA
Încărcat de afgwork2. - Independent web videos.

http://www.mysoju.com/hanaikusa/

Restaurantul Sakura-Arad

2010-12-01T23:06:00.000+02:00

Am fost azi cu prietenii, avand o zi libera, la restaurantul Sakura din Arad, ca auzisem ca e bun. Ne-am pus toti in masina si am condus prin vant si ploaie oribila pana acolo, ca sa urmam a a fi conduse de doua colege din Arad catre respectivul local.

Inspiratia japoneza se vedea clar, de la mobila pe care au ales-o la tipul de poze care atarnau pe pereti si pana la modul in care era imbracata chelnerita in yukata (cam prost purtata, dar intentia conteaza. Cand am plecat a si facut o plecaciune de multumiere, foarte dragut).

Dupa cum am apucat eu sa vad, puteau sa incapa vreo 30 de oameni in restaurant si aveau un separeu foarte dragut in care trebuia sa te descalti si sa stai in seiza, ca sa mananci la o masa traditionala.

De meniu nu discut ca puteti sa-l vedeti si voi la linkul de mai jos si sa va dati seama ca e variat si bun. Am mancat miso, ebi tempura si inghetata de ceai verde. Am baut sake si ceai :) Foarte frumos, chiar mi-a placut. Singura problema pe care as putea sa o am cu localu este ca nu au melodii japoneze in ambient ci numai americane. Nu e mare baiul, dar se simte, zic eu.

http://www.sakura-arad.ro/acasa/acasa.html

http://twitter.com/sakuraarad

Invatatul limbii japoneze

2010-11-30T09:41:00.001+02:00

Aseara, pe la vreo 8, m-am intalnit la Carturesti, sa beau un ceai, cu viitorul meu "elev". Nu conteaza ca elevul e mai in varsta decat profesorul in cazul nostru :P El doreste sa invete limba japoneza, eu pot sa-l ajut intr-o mica masura, cu cateva cunostinte de baza, drept pentru care am hotarat sa ne intalnim pentru o serie de lectii. El e deja vast informat pe subiectul Japonia, si are si blog pe subiect deci va fi minunat sa impartasim informatii :)

Asa ca m-am gandit ca poate vrei si voi sa incepeti sa invatati limba, dar sa nu stiti de unde sa o apucati. Va garantez ca pe internet gasiti de toate. Ca site-uri de inceput v-as recomanda

http://thejapanesepage.com/
http://www.1nichi1kai.com/
http://worldia.net/ (pe acest site gasiti parteneri de chat, prin Skype, majoritatea din Japonia dar si din toate celelalte tari din lume)

In acelasi timp un simplu search pe youtube va da sute, daca nu chiar mii de rezultate, dar cum youtube-ul e un pic greoi de accesat, si sincer o mare parte a informatiei vizuale e reduntanta as recomanda Podcast-uri, fie pe computer, fie uploadate direct in iPod sau iPhone. Eu folosesc

http://learnjapanesepod.com/all-podcasts/
http://www.japanesepod101.com/

Zatoichi

2010-11-25T14:20:00.000+02:00

Este un personaj longeviv in istoria televiziunii si filmului in Japonia.
Un maseur orb, care este si un excelent spadasin ce se plimba din oras in oras, in perioada Edo. Pana acum s-au facut 26 de filme, intre 1962 si 1989 cu el. A avut si o serie de televiziune, cu 112 episoade.

Cea mai noua varianta, si cea pe care am vazut-o si eu, este Zatoichi a lui Takeshi Kitano. Combinatie de drama cu samurai, comedie si acel ceva pe care Takeshi-sensei il aduce fiecarui film. E unul din putinele filme japoneze pe care l-am vizionat cu toata familia si a reusit sa ne captiveze pe toti

Anime guys in viata reala

2010-11-17T17:10:00.000+02:00

Pe scurt: am murit de ras

See more funny videos and funny pictures at CollegeHumor.

Ceai

2010-11-14T20:47:00.001+02:00

Nu am avut o zi prea buna, asa ca am baut un ceai acum cateva minute ca sa ma calmez si am ajuns, inca o data, la concluzia ca ceaiul rezolva toate problemele.

Ceea ce voi face eu acum se va numi picspam.

(p.s daca cineva vrea sa-mi cumpere asta nu ma supar ^_^)

Love dolls

2010-11-12T22:25:00.000+02:00

Dupa cum stim cu totii japonezii sunt zei in ceea ce priveste inventarea, programarea si utilizarea robotilor sau a oricaror mijloace electronice si media.

Din pacate, acest lucru a dus la alienarea din ce in ce mai puternica a populatiei, parte a careia nu mai stie sa interactioneze social cu altii. Ca urmare, s-a ajuns la urmatoarea situatie:

Eroii din manga/anime

2010-11-11T21:10:00.000+02:00

Dupa ce am vazut desenul asta am realizat ca da, e adevarat. Toate personajele principale din anime-uri si manga sun asa te tineri, chiar mici; 10-14 ani si deja salveaza universul de la anihilare...

Child's Play by *humon on deviant ART

Gyaru (ギャル)

2010-11-06T22:13:00.000+02:00

Am gasit un blog dragut despre si pentru gyaru si m-am gandit sa impartasesc un pic.

Din multele stiluri existente in cultura urbana din Harajuku si Shibuya gyaru este unul din cele mai vechi. Aparut prin anii 70, in urma unei reclame la blugi, transliteratie a cuvantului englezesc gal, termenul se adreseaza.. hai sa zicem, pitipoancelor japoneze. Din punctul meu de vedere bineinteles.

Fetele gyaru (stiu, pleonasmul pare evident, dar sa nu uitam ca denumim de fapt un stil) sunt interesate de moda si gasca si nu au nici cel mai mic interes fata de munca sau casatorie. Din aceasta cauza lumea le considera foarte copilaroase, fapt care a dus la crearea unei sub-subculturi, numita kogyaru. Denomenul a fost in mare voga in anii 90 cand lumea se imbraca in costume hiper-sexualizate a uniformei traditionale de liceu japonez, unele chiar avand ganguro (bronzare artificiala puternica, dar mai usoara decat yamanba)

Puteti vedea blogul pe care l-am gasit pe subiect aici/

RIP Shudō Takeshi-sensei

2010-10-30T13:08:00.000+03:00

Takeshi Shudō (首藤剛志), autorul seriei Pokémon, a fost spitalizat pe 28 octombrie 2010, dupa ce a fost gasit lesinat intr-o statie de tren din Nara. La scurt timp dupa, a murit. Avea 61 de ani.

Nu pot sa pretind ca stiu foarte multe despre Pokémon. M-am uitat un pic la serial cand eram mica, din cauza ca-l dadeau pe PROTV sambata dimineata, dar nu m-a atras niciodata. Insa nu putem nega marea influenta pe care a avut-o anime-ul asupra intregii lumi.

Halloween

2010-10-29T15:46:00.003+03:00

Desi japonezii au varianta lor proprie de Halloween, care ia forma de Obon, in care se comemoreaza spiritele mortilor, marketingul a adus varianta americana de sarbatoare si pe meleagurile nipone.

Asa ca daca eu deja intru in spiritul petrecerii am zis sa postez si aici cate ceva care sa va ajute si pe voi sa ajungeti in aceasi stare.

As recomanda sa va uitati la Soul Eater

The Zen Mind

2010-10-28T21:56:00.004+03:00

Am dat o raita prin postarile vechi de pe blog si am vazut ca o parte din linkuri au disparut, firar el de youtube sa fie. Promit ca ma pun intr-o zi si le refac. In fine.

Am zis ca mai postez si celalalt documentar pe care l-am gasit pe acel blog. Acesta este despre Zen. Avand norocul sa petrec 2 zile intr-o manastire budista am avut si ocazia sa vad astfel de meditatie si sa si particip la o mini sesiune. Intr-adevar te face sa te simti calm. Nu mai am parte de aceasi stare de liniste de cand am inceput scoala din pacate.

EDITARE: cum filmul a fost scos de pe youtube, copiez si postez alt link unde poate fi urmarit
http://www.vbox7.com/play:fef84576

http://www.vbox7.com/play:4c56f73c?r=google.

Children Full of Life

2010-10-23T20:42:00.002+03:00

Am avut norocul ca acum cateva zile sa gasesc un blog pe care erau postate o droaie de documentare. Eu cum trebuie sa vad si sa stiu totul, am simtit ca sunt in al noualea cer cand am vazut ca au si documentare despre Japonia/cultura japoneze. Am avut timp sa ma uit la 3 pana acum, pe care urmeaza sa le postez si aici.

Primul, Children full of life descrie povestea unui invatator de clasa a 4-a care incearca sa-i invete pe copii ce inseamna empatia si compasiunea. Am plans cum nu credeam vreodata ca o sa pot plange, vazand cat de dezvoltati emotional sunt acei copii. Chiar sper sa vada cat mai multi invatatori si profesori documentarul asta si sa invete cum sa se comporte.

CONCERTUL GUILD!!!

2010-10-20T22:12:00.007+03:00

De abia mai pot sa-mi tin capu drept de la cat am dat din el, imi tremura mainile de la adrenalina si ma doare splina de la cat am sarit si m-am agitat. Dupa ce fac postu ma duc sa fac o baie calda ca-s leaoarca si sa beau un ceai ca nu mai am voce.

Pe scurt, concertul a fost SUPERB!!

Pe bilet scria ca incepe la 8, dar fiind in Romania, evident ca s-a inceput un pic mai tarziu. La intrarea in Scottish aveai masuta cu tricouri, CDuri si toate cele ce se cuvin la un concert.
Partea care m-a intristat era ca Pub-ul era juma gol, dar macar ca cei care au venit(pe care-i cunosteam in proportie de 70%) stiau despre ce era vorba si intelegeau japoneza destul de mult incat sa faca ce zicea :)

Ca sa nu uitam ca ne aflam in Romania in mijlocul concertului o venit un vanzator ambulant de flori, incercand sa scoata ceva bani de pe noi. O vazut ca nu-l bagam in seama si repede o fugit, dar a fost destul cat sa ma amuze.

In organizarea specifica japonezilor insa, ne-au invatat cum trebuie sa dansam pe melodiile lor si cum trebuie sa tipam :D a fost amuzant

Sunt suparata ca am uitat sa-mi aduc aparatu, asa ca va trebui sa va multumiti cu calitate de poze/video de celular.

Kazuo Ishiguro (partea 2)

2010-10-15T19:55:00.009+03:00

Dupa cum am promis in postul asta voi face o recenzie a cartii "Un artist al lumii trecatoare" a lui Kazuo Ishiguro.

Ca orice carte a domnului Ishiguro, si aceasta a fost dificil de citit, dar extrem de usor de inteles. Naratiunea ne poarta prin viata unui artist japonez dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, care incearca sa isi recapete onoarea, dupa ce in timpul razboiului a pictat postere de propaganda. Reprosuri legate de acest lucru afecteaza si viata fetelor lui, care poseda o cu totul si cu totul alta mentalitate. Cea a copilului postbelic, grabit, agitat, fara urma de acea sensibilitate japoneza traditionala.

Desi in tinerete, Ono Masuji ajunsese sa fie elevul favorit al maestrului sau, pictand imagini ale "lumii trecatoare" (denumire data cartierul placerilor), in timpul razboiului, ca un puseu de nationalism idealizat a inceput sa faca postere de propaganda.

Dupa terminarea razboiului, cu capitularea Japoniei, politica de stat care a fost dusa a reusit sa ostracizeze orice persoana care a avut orice legatura cu masina de razboi japoneza. In acelasi timp, adoptarea rapida, si uneori haotica zic eu, a modelelor americane, indiferent daca erau bune sau nu, au reusit sa creeze un mare rift intre generatiile existente. De fiecare data cand avea lor o dicutie intre Masuji si fiicele lui, sau chiar si nepotelul lui micut, parca vorbeau oameni din epoci diferite. Momentul in care nepotelul lui a ales un personaj american pe post de idol, in locul unui japonez, chiar m-a intristat.

Valorile lui sunt diferite, lucru ce se vede evident in modul in care isi ingrijeste gradina, isi aranjeaza casa, se comporta cu demnitate si hotarare, chiar si cand un fost student de-al sau il roaga sa nu mai mentioneze nimanui faptul ca el a fost maestrul sau.

Chiar daca nu este multumit cu modul in care a ajuns sa ii decurga viata, isi pastreaza principiile si isi accepta actiunile din tinerete, refuzand insa o intelegere mai adanca a modului in care lumea din jurul lui se schimba si el, incet incet devine anacronic.

Cartea se termina cu speranta lui ca tinerii acestor timpuri sa nu mai repete greselile din trecut si le ureaza numai bine in viitor.

Desi destul de obositor de citit, cartea prezinta intr-un mod extrem de elegant, tipic domnului Kazuo, contextul istoric postbelic, vazut de exemplu si in Tokyo story(東京物語, Tōkyō Monogatari). Nu se poate nega ca a fost un moment de mare importanta in dezvoltarea viitoare a natiunii, moment care, conform acestei naratiuni, a reusit sa izoleze vechea Japonie de cea noua intr-un mod care nu mai poate fi refacut vreodata.

La multi ani Hiroyuki-san!

2010-10-12T16:26:00.003+03:00

Actorul HIroyuki Sanada, cunoscut pentru filme gen Ultimul Samurai, Tasogare seibei, Ringu sau City of your final destination, implineste azi 50 de ani.

Din cauza ca atat eu cat si mama il adoram, postez un video cu el din tinerete. Otanjyoubi omedetou gozaimasu!

Madame Butterfly

2010-10-11T20:45:00.003+03:00

Ca tot omu pasionat de Japonia, in momentul in care a aparut Madame Butterfly la colectia de opere faimoase scoasa de Adevarul am luat-o si m-am pus sa o vad, findca la Opera din Timisoara inca nu am prins o reprezentatie.

Daca o privesti din punctul de vedere al unui pasionat al culturii si traditiilor japoneze te cam superi, ca o mare parte din gesturi, actiuni, pana si haine nu se potrivesc de loc cu ce te-ai astepta de la societatea japoneza de sfarsit de secol XIX. Daca te uiti pentru muzica, nu pot sa spun ca am fost la fel de impresionata ca la alte opere (sincer Puccini ma cam lasa rece-in afara de Boema nu prea il agreez). Daca te uiti pentru joc, e bine, desi Suzuki o eclipseaza pe Cho-Cho-san, avand un comportament mult mai "japonez". Povestea e un pic prea melodramatica pentru mine, dar e vorba de o opera de-a lui Puccini, asa ca nu putea fi altcumva.

Concert J-rock in Timisoara!!

2010-10-06T14:29:00.002+03:00

Miercuri, 20. Oct 2010, 20:00, in Scottish Pub

Mai multe informatii gasiti aici :D

Propaganda de razboi

2010-10-05T19:20:00.003+03:00

Pana in weekend cand probabil o sa am timp sa fac recenzia la cartea lui Ishiguro, tre sa va multumiti cu urmatorul video.

Nu putem sa ne prefacem ca totul in lume e roz. Sau putem, dar ne mintim pe fata. Desenul pe care-l postez a fost facut in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial de catre americani. Evident ca trebuiau sa ia in deradere japonezii, ca parte integrata a razboiului.

Nu e un video "politically correct"

Si ca sa terminam cu Anthony Bourdain

2010-10-02T16:19:00.003+03:00

Mai are o emisiune despre Japonia, de data asta legata de mancarea de care are parte la onsen-uri (hot springs), asa ca o postez si pe asta

Partea 1

Partea 2

Chankonabe(ちゃんこ鍋)

2010-10-01T16:52:00.003+03:00

Inainte de a face a doua parte a postarii despre Kazuo Ishiguro as dori sa scriu cateva cuvinte despre Chankonabe. Am vazut o emisiune de-a lui Anthony Bourdain A Cook's Tour in care s-a dus in Tokyo si a degustat din mancarea tipica luptatorilor de sumo.

Recunosc ca nu ma prea intereseaza luptatorii sumo. N-are nimic de-a face cu faptul ca sunt fata si nu ar trebui sa-mi placa luptele, (ba din contra ador artele martiale din tot sufletul) ci pur si simplu ca nu simt prea bine ce se intampla pe acolo. Asa ca, incercand sa imi schimb parerea despre ei, chiar daca nu ma documentez personal, de fiecare data cand exista vreo informatie despre stilul lor de viata si munca pe care o au ciulesc urechile.

Uitati emisiunea pe care am urmarit-o. Chanko apare sa fie prezentat in partea a 2-a la minutul 4:35:

Partea 1

Partea 2

Kazuo Ishiguro (partea 1)

2010-09-29T18:35:00.004+03:00

Voi scrie cate ceva despre Un artist al lumii trecatoare pentru urmatoarea postare, dar m-am gandit ca ar trebui intai sa arat doua filme pe care lumea ar trebui sa le stie (sau sa urmeze sa le stie) bazate pe carti ale lui Kazuo Ishiguro. Daca nu ati vazut inca Ramasitele zilei il recomand cu tarie. Dupa ce vedeti filmul cititi cartea, din cauza ca e unul din putinele cazuri in care filmul e mai bun, evident, din punctul meu de vedere)

Cosplay (コスプレ)

2010-09-22T11:59:00.004+03:00

Cosplay - sau costume play-ul resprezinta participanti care se imbraca in costume identice cu cele ale personajelor din diverse manga, anime-uri, jocuri video etc.

Cand eram mica, fara sa-mi dau seama, am facut si eu cosplay. Pe la vreo 5 ani, cand Sailor Moon era in mare voga pentru fetite, eu am rugat-o pe maicamea sa-mi faca costum ca a lui Sailor Mars. Evident ca mama a mai improvizat un pic (in loc sa-mi faca rochie a facut fusta si bluza, si in loc sa fie rosie fusta a facut-o albastra) dar idea generala era acolo. Mi-am facut henshin stick din carton, desenat si colorat de mine, in toata mandria mea si am cautat (fara prea mult succes) dupa o tiara pe care sa o pot purta.

Dupa ce mi-am reaprins pasiunea pentru anime-uri mi-am dat seama ca si altii au facut acelasi lucru (cu mai mult succes decat mine) si ca exista un intreg curent pe subiect.

Axel Cosplay by ~WitchyElphaba on deviant ART

Bleach: The Usual Suspects by *behindinfinity on deviant ART

Death Note: This Is Heaven by *behindinfinity on deviant ART

In Romania sesiuni de Cosplay au loc la Nijikon si la Otaku Festival(de unde e si videoclipul pe care vi-l postez

Si cum imi place sa ma identific cu personajele mele preferate, cosplay voi mai face o data, peste cateva luni, la premiera lui Harry Potter and the Deathly Hallows :)

Horro

2010-09-16T21:30:00.002+03:00

Internetul nu este bun la nimic!

Stiu ca e un pic contradictoriu sa postez o astfel de afirmatie pe un blog, pe internet, dar e adevarata. Intotdeauna ti se spune ca daca "dai pe google" ceva cu siguranta iti va veni un link care sa contina informatia pe care o cautai.

Nu si cand limba engleza se crede stapana!

Ancient Special Forces este un episod al emisiunii Ancient Discoveries, de pe History channel. Acolo am aflat despre existenta unei "parasute" numite horro, folosita de samurai in batalie, ca sa se apere de sageti.

Ce am vazut in emisiune e ca acea parasuta era facuta din matase, si chiar daca nu ar fi parut ca ajuta cu ceva era eficienta in a opri o sageata in 70% din cazuri si daca nu o oprea macar o incetinea.

As fi vrut sa aflu mai multe, vre-un video, o poza, ceva care poate sa-mi ofere mai multe informatii, pe tot internetu asta, ca doamne iarta-ma e INTERNET! Are totul. Pare-se ca nu.

Daca gasiti ceva, va rog sa ma ajutati.

Hikaru Sulu

2010-09-13T13:20:00.004+03:00

Cum ieri pe HBO au dat ultimul film Star Trek lansat m-am gandit sa fac o mica postare despre Hikaru Sulu, interpretat de actorul George Takei.

Star Trek a fost un serial care a ajuns primul in multe. Pe langa tehnologia care i-a inspirat pe multi oameni de stiinta (atunci copii) sa inventeze instrumente precum celularul sau scannerul, a distrus multe bariere impuse pana atunci in televeiziunea americana.

A avut prima femeie afro-americana intr-un rol care nu era legat in vreun fel sau altul de sclavie, rol care urma sa duca la primul sarut interrasial (Uhura-Kirk) aratat la televizor. A avut personaje care apratineau tarilor cu care America era in conflict pe acea vreme (gen Rusia) sau cu care fusese in conflict (gen Japonia)

Hikaru Sulu este personajul care, din punct de vedere al creatorilor, trebuia sa reprezinte Asia. George Takei, care jucase numai roluri negative pana atunci a ajuns printre primii actori care sa joace un rol asiatic pozitiv.

Conform biografiei personajului, Hikaru Sulu s-a nascut in San Francisco si este de origini mixte- filipino-japoneze. A aparut in primul episod al seriei originale Star Trek ca facand parte din echipa medicala. Restul sezonului a avut rolul de carmaci si pentru tot restul seriei a fost locotenent.

In ultimul film aparut rolul lui Takei a fost preluat de John Yohan Cho, actor de origine coreana.

Uguisubari (鴬張り)

2010-09-09T12:46:00.003+03:00

Ieri alaltaieri, asteptand o prietena sa mergem impreuna la un film, am intrat intr-o librarie Diverta si am inceput sa ma uit la ultimele carti scoase. Bineinteles ca cele doua pe care am ales sa le rasfoiesc (dupa ce am trecut repede de raftul intreg dedicat cartilor Twilight&co.) aveau titluri care ma duceau cu gandul la Japonia.

Mi-am dat repede seama ca prima Dragostea e un bonsai de Alice Nastase nu avea nimic in comun cu Japonia decat corelarea mea personala dintre bonsai si tara soarelui rasare. Desi planuiesc sa o cumpar, ca mi-a parut draguta, nu despre ea vreau sa vorbesc.

A doua carte pe care am rasfoit-o se numea Sa nu trezesti podeaua privighetoare de Lian Hearn, din trilogia Povestilor clanului Otori. Desi autorul afirma la inceputul cartii ca tara despre care vorbeste nu exista, el cam da in Japonia cu descrierile, numele si modul de prezentare a actiunii.

In primul rand nu stiam foarte tare ce inseamna podele privighetoare, problema pe care o am deseori cand vine vorba de un termen japonez tradus in romana.

Ajunsa pe net am cautat pe google, direct in engleza "nightingale floors" si bineinteles ca mi-a venit raspunsul: uguisubari! Stiam de existenta lor doar in castelul Nijo din Kyoto, dar pare-se ca sunt destul de raspandite prin castelele de nobili. Si mi se pare normal, fiindca cum altfel ai proteja nobilii de atacuri, decat semnalizand de la mare distanta ca cineva a intrat in castel.

Postez un video sa vedeti ce dragut suna.

Kawaiiiiii!!!~

2010-09-03T17:54:00.000+03:00

Am implinit 1 an!

2010-09-01T21:55:00.002+03:00

Mi-am dat seama ca blogusorul a implinit 1 an deja! La inca 100 inainte! Asa ca in cor sa strigam un 'Otanjoubi Omedetou Gozaimasu'!

Daca ma vedeti pe strada ziceti-mi si dau cinste o cupa de sake!

Muzeul ceaiului

2010-08-29T22:34:00.006+03:00

Eu, personal, daca voi muri si voi ajunge in Rai, cu siguranta raiul meu va arata ca o plantatie de ceai.

Probabil sunt si unul din putinii oameni care au norocul sa-si vada Raiul inainte de a muri, fiindca in Taiwan am fost sa vizitez un muzeu al ceaiului si am avut si ocazia sa vad un maestru pregatind ceaiul in stil chinezesc. Impartasesc pozele si las comentariile deoparte ca e destul de clar ce se vede :)

Casa lui Hirohito-sama

2010-08-27T10:47:00.005+03:00

Buna ziua lume! Am venit din vacanta :D
De fapt am venit din vacanta acum cateva zile, dar inca nu m-am obisnuit cu ritmul orar de aici, asa ca am lasat-o mai moale cu activitatile. Acum ca mi-am revenit cat de cat e timpul sa vorbesc despre excursia pe care am facut-o.

Evident Taiwanul nu este chiar Japonia, dar daca ne uitam bine incartile de istorie Taiwanul a fost sub dominatie japoneza cateva decenii bune, timp in care niponii si-au lasat foarte visibil amprenta.

Taiwanul este recunoscut pentru minele de aur pe care le are. Evident, ca orice popor cotropitor, japonezii au vrut sa exploateze acest atu si deci au marit capacitatea de extractie a minei Jinguashi (unde am fost eu) si au cladit cateva case in care sa poata sta "managerii" japonezi.

Pe langa acele cateva case pentru ei au contruit un conac pentru printul Japoniei, care uram sa devina imparatul Hirohito. Am avut norocul sa pasesc pe aceleasi locuri ca si el si sa fac poze pe care acum vi le arat si voua.

Vacanta!

2010-07-27T21:13:00.002+03:00

Pentru urmatoarea luna eu voi fi plecata in Taiwan si deci prin deductie logica nu voi fi aici ca sa scriu ceva pe blog. Cel mai probabil voi face MEGAPOST cu ceaiuri cand ma voi intoarce inapoi :P

Sa aveti vacanta faina si voi cand si unde plecati.

Va las cu o melodie de shamisen si va pup din mers :)