Si din cauza ca e frig afara si suntem in perioada sarbatorilor am zis sa incheiem anul cu un clip straniu de cand a fost lansat pana acuma. Scuzati dublatul, dar nu am putut sa gasesc un original nemodificat in vre-un fel.
Sa ne vedem cu bine la anu'!
Povesti din vechiul folclor japonez
Un prieten foarte bun mi-a facut cadou de Craciun cartea Japanese Tales (The Pantheon Fairy Tale and Folklore Library) scrisa de Royall Tyler (n. 1936), doctor in literatura Japoneza, cu cel putin inca 10 traduceri de literatura japoneza clasica la activ.
Pana acum, in drum spre si de la servici am reusit sa citesc introducerea (in care autorul explica contextul cultural si istoric al povestilor, si isi motiveaza limbajul adaptarii) si vreo 50 de povesti din cele 220 disponibile. Povestioarele sunt grupate in functie de tema principala (calugari, dragoni, zeitati) si variaza in lungime intre 20 de randuri si 2-3 pagini. Unele au tenta morala, fiind clar folosite in contextele unor predici religiose, altele relateaza pur si simplu fapte mai mult sau mai putin amuzante din viata atat a nobililor cat si a oamenilor de rand.
Sincer, cartea ma socheaza destul de mult cu fieare poveste, nu atat de tare din cauza subiectului discutat, ci modului in care este prezentata actiunea. Se simte clar faptul ca Japonia nu a avut vre-o legatura stilul vestic de a crea o naratiune. Ideea de expozitiune-intriga-actiune-punct culminant si deznodamant nu este urmarita, sau daca este, sunt sigura ca nu e facuta din adins. Nu pot sa-mi dau seama daca a e din traducere (desi mi-e greu sa cred ca o persoana care a tradus si Genji Monogatari ar avea probleme in a traduce o serie de povesti echivalenta basmelor) sau din cauza faptului ca multe din povesti au fost culegeri ale relatarilor orale, dar exista momente cand nu pot sa inteleg, din prisma culturii in care am fost crescuta, de ce ar adauga autorul/naratorul povestilor o propozitie care pare a dori sa starneasca intriga, la 2 randuri inainte de a termina povestea cu totul.
Autorul explica, inca de la inceput, ca a exclus anumite descrieri ale titlurilor si rangurilor personajelor din povestile initiale, deoarece pentru un cititor vestic, nu este de mare importanta cine din clanul cui din pozitia care face actiunea, dar chiar si asa, exista multe cazuri in care povestea pare sa se opreasca doar ca sa aflam o serie de ranguri si locatii de nastere ale unor personaje care mai nici nu apar in naratiune. Finalul, de asemenea, este mai intotdeauna abrupt. In ultima propozitie din text aflii ca personajul principal, din cauza aventurilor prin care a trecut hop s-a imbolnavit si a murit. Sau si mai rau, ajungi in coada de peste, dupa ce o poveste care nu pare sa aiba foarte mult inteles sau morala se termina cu naratorul intreband: "Oare de ce o fi facut personajul x asta?".
Cu toate diferentele si tot stresul de adaptare la stiulul de naratiune, pot spune ca am citit o serie de povesti de-a dreptul incantatoare, amuzante si chiar profunde. Cand termin cartea ma gandesc sa relatez una-doua din preferatele mele si aici pe blog.
Shinigami (死神)
Daca tin bine minte am mai vorbit despre shinigami pe ici pe colo prin diverse postari pe care le-am facut, dar nu am dedicat nimic special lor. Si am zis ca daca tot am avut un deces in familie sapatamna asta, n-ar strica sa zic o vorba doua despre ei.
Shinigami sunt zei ai mortii reprezentati de personaje diferite in cultura budista si cea shinto. In Budism, Mrtyu-mara(mare insemnand un tip de demon) este responsabil cu moartea, facandu-i pe oamenii pe care ii poseda sa se sinucida. In scrierea Yogacarabhumi-sastra(Discurs despre stadiile practicii yoghine) Mrtyu-mara este descris ca fiind demonul care decide care este momentul in care oamenii trebuie sa moara.
Exista si personajul Yama, zeul Subteranului, un oni (un tip de yōkai - 妖怪 - fantoma) cu un cap de bou si fata de cal, care este considerat tot un fel de zeu al mortii.
In religia Shinto o avem pe Izanami care a dat oamenilor moartea, asa ca ea este vazuta ca zeita mortii (a creatiei si a distrugetii, de fapt).
Desi in literatura veche nu prea sunt mentionati, conceptul de shinigami este bine reprezentat in literatura clasica sin in folclor, ducand la diverse legende si superstitii legate de cand si cum trebuiau vizitate mormintele si cand trebuiau intreprinse drumetiile in asa fel incat sa nu ajungi sa fi posedat de un astfel de zeu.
In momentul de fata se poate observa a amalgamare a conceptului japonez cu cel vestic, mai ales in operele aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, in manga/anime(Death Note, Naruto, Full Moon o Sagashite, Bleach, Yami no Matsuei, YuYu Hakusho, Inukami!, Soul Eater etc), jocuri(Shin Megami Tensei) si dorama.
Okami
Si iata poate prima data in viata mea cand regret ca nu am un PS sau un Wii. Toata viata am jucat jocuri pe PC si nu am avut motiv sa ma plang cu oferta de jocuri pe care o aveam la indemana. Acum cateva zile insa, am aflat despre jocul Ōkami (大神 sau 狼, in functie de ce vrei sa spui- mare zeitate sau lup), aparut in 2006 pentru platforma PS si dupa aia si pentru Wii. Jocul, care are ca personaj principal zeita shinto a soarelui Amaterasu in forma de lup, e o combinatie de actiune si puzzle, asemanator stilului din Legend of Zelda.
Partea absolut minunata este design-ul, care se aseamana cu un sumi-e miscator. Toata povestea se leaga direct de legendele si miturile japoneze, bataliile si premiile castigate fiind intotdeauna de inspiratie folclorica. La fel si soundtrack-ul, care a castigat premiul pentru cel mai bun soundtrack al unui joc la premiile BAFTA din 2007. Jocul in general a fost printre cele mai bine primite jocuri ale anului 2006, si primul cel mai bun pentru PlayStation 2.
Daca apucati sa-l gasiti si sa-l jucati sa-mi ziceti si mie cum a fost.
Partea absolut minunata este design-ul, care se aseamana cu un sumi-e miscator. Toata povestea se leaga direct de legendele si miturile japoneze, bataliile si premiile castigate fiind intotdeauna de inspiratie folclorica. La fel si soundtrack-ul, care a castigat premiul pentru cel mai bun soundtrack al unui joc la premiile BAFTA din 2007. Jocul in general a fost printre cele mai bine primite jocuri ale anului 2006, si primul cel mai bun pentru PlayStation 2.
Daca apucati sa-l gasiti si sa-l jucati sa-mi ziceti si mie cum a fost.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
